Am descoperit un nou sport în Austria, schiul fond

De data asta am făcut bine că nu am rămas în țară pentru schi, fiindcă la noi e cam subțire spre zero zăpada pe pârtii cu căldura asta. Am mers în regiunea Schladming de sub Dachstein în Austria, mai precis în Ramsau, chiar la poalele Dachstein-ului. Am ales Ramsau fiindcă era mult mai ieftin decât în Schladming sau Rohrmoos.

A fost cald și acolo, însă zăpada se acumulase serios și avea de unde să se topească. Cu 6-8 grade ziua, era ca schiatul primăvara, dimineața era totul bocnă, iar la prânz se fleșcăia totul. Așa că ne-am adaptat: trezirea devreme, urcat cu prima gondolă, schiat până la prânz și gata. Apoi mergeam la alte activități. Bazin sau sanie.

La sanie în RamsauLa sanie în Ramsau

Dar săniușul este dus la extrem la ăștia. În Ramsau puteai urca cu autobuzul cu regim de skibus (adică gratis dacă aveai skipass) de la cca 1000m până la 1700m lângă stația de plecare a cabinei de pe Dachstein, cea care urcă în creastă la 3000m. 700m de coborâre în altitiudine cu sania este, credeți-mă, foarte tare. Prima reacție pe care o ai când ajungi jos este „mai vreau odată” sau „când pleacă următorul autobuz?”.

După câteva zile de hoinărit, am văzut o grămadă de oameni de tot felul (începători la avansați) pe rutele de schi fond. Habar n-aveam că Ramsau este un mic paradis de schi fond, deși am ajuns chiar când era o etapă de cupă mondială. Așa am decis să încerc și eu. M-am uitat la cele patru filmulețe ale lui Jeff:

,

mi-am luat inima în dinți, am închiriat echipament și am ieșit pe una din rutele ușoare de schi fond din cele 220km perfect preparate din Ramsau. Schiul fond este o combinație de alergare și drumeție de iarnă. Foarte, foarte mișto. A doua zi am luat și fetele:

Schi fond în Ramsau

Le-a plăcut atât de mult încât îmi spuneau că ele de acum așa vor să schieze.

Eu nu știu unde îl voi practica, dar e clar că mai vreau. Păcat că în România nu e foarte popular acest sport. Sau greșesc? Câteva învățăminte pentru începători:

  • îmbrăcați-vă subțire; am regretat că nu mi-am luat echipamentul de iarnă pentru alergat – ar fi fost perfect.
  • plus ochelari de soare, căciulă, mănuși.
  • dacă știți schi alpin și/sau patinaj, atunci va fi foarte ușor să prindeți mișcările.
  • luați-vă apă cu voi sau zama preferată pentru hidratare – veți avea nevoie.
  • și da, se poate merge și încet, cu pauze, distrați-vă!

Panorame din Santorini

Am fost și noi în mult lăudata insulă vulcanică din Marea Egee. Sunt multe controverse pe care nu le afli citind despre Santorini: vulcanul e activ, e o secetă cumplită, nisipul negru se încinge muuult mai tare decât cel obișnuit, bate vântul continuu cu minim 30km/h, dar mă opresc aici fiindcă nu vreau să vă descurajez. Mie mi-a plăcut foarte mult. Am făcut foarte multe fotografii. Mult prea multe. Mai jos sunt câteva panorame, dintre care prima este d-aia barosană de un gigapixel făcută din o sută și ceva de poze:

Santorini 360 panorama from Profitis Ilias mountain
Santorini 360 panorama from Profitis Ilias mountain
Santorini 180 from the volcano towards west
Santorini 180 from the volcano towards east
Sunset in Oia Santorini to west
Sunset in Oia Santorini to south
Fira Santorini from the boat
Oia Santorini boat view from south
Oia Santorini boat view from west

Ghidul asiguratului ghinionist

Asigurarea este o măsură simplă de risk management. Dacă nu vrei să îți asumi riscul, îți cumperi asigurare. Simplu, deși nu e chiar așa când ești ghinionist și evenimentul pentru care te asiguri chiar se întâmplă. La soția mea Dorina, a fost ruptură de ligament încrucișat. Acum, în vacanța care tocmai a trecut. Ne-am dus din nou la schi în .at, dar prima ei coborâre a fost fatală. Medicul de la Medalp (Sportclinic) din Sölden, după diagnostic, a intrat imediat în modul de vânzător: facem 700 de operații pe an, nu veți găsi doctori cu experiența noastră în România, procente, cifre, dotări, condiții. Era atât de convingător că eram hotărât să plătim operația din banii noștri, chiar dacă nu ne plătea asiguratorul. Aprobarea asiguratorului a venit după aproape două zile de așteptare pline de stres, nervi și foame pentru Dorina. Deh, era pregătită pentru operație. Am ajuns să căutam avocați pentru a da asiguratorul în judecată. Până la urmă a ieșit bine, ne-au aprobat operația, suntem acasă și ne recuperăm.

Iată ce am învățat:

  1. Cumpărați-vă asigurare de sănătate medicală, dacă nu, pregătiți-vă să plătiți consultațiile/operațiile/medicamentele/ortezele etc (pentru noi au ajuns pe la 9000 de euro) sau să transportați accidentatul până acasă pentru a fi operat. Ultima opțiune e nasoală fiindcă puteți să compromiteți șansele de reușită ale viitoarei operații (în cazul nostru trebuia facută la maximum 48 de ore de la accident). Update: când cumpărați asigurarea, trebuie să spuneți brokerului că vă trebuie pentru schi. Pentru noi suma asigurată a fost de 30000 de euro și a costat 28 de lei. La alții știu că e patruzeci și ceva, adică aproximativ dublul unei asigurări obișnuite, dar merită.
  2. Contactați asiguratorul imediat după accident, deși prima voastră grijă trebuie să rămână salvarea de pe pârtie. Asiguratorul nostru a cerut și o declarație scrisă despre accident și despre consumul de alcool. Ghici ce se întâmplă dacă vă rupeți băut…
  3. Refuzați orice plată către spital. Chiar dacă cheltuielile plătite de voi se pot deconta ulterior la asigurator, e mai simplu dacă cereți spitalului să includă toate cheltuielile pe factura finală către asigurator. Unele chestii va trebui să le plătiți voi, chiar dacă sunt acoperite de asigurare (de ex: medicamente de la farmacie), iar altele pur și simplu nu sunt acoperite (de ex: cârje). Pentru fiecare cheltuială nouă se naște un ping-pong pe fax între spital și asigurator. Pentru noi, cel mai dureros a fost să așteptăm aprobarea cheltuielii ”mari”, cea cu operația. Dacă faceți totuși plăți, păstrați facturile/chitanțele.
  4. Spitalul este prieten, asiguratorul este inamic. Exact așa se poartă! Calmați-vă și acceptați situația. Până la urmă spitalul ăla vrea să vândă o operație, voi sunteți clientul, iar asiguratorul este finanțatorul. Este firesc ca cei din spital să fie drăguți, iar asiguratorul să fie circumspect. Al nostru asigurator nu numai că a fost precaut, dar a fost și nemilos: în ziua în care Dorina a stat nemâncată în holul spitalului așteptând decizia de la București, stimabilele doamne de la asigurator s-au cărat pur și simplu acasă, fără să dea nici un răspuns. Era deja seara. Asta nu mai e firesc deloc. Nu vă spun cum (n-)am dormit în noaptea care a urmat…
  5. Toți asiguratorii sunt la fel: precauți. Ne-au confirmat chiar și cei din spital. Dar nu toți sunt nemiloși, așa cum am nimerit noi. Și folosesc cuvinte blânde acum. Mai aveam un pic și ieșeam din limita de 48 de ore. Atunci adio operație. Ei știau asta, bineînțeles.
  6. Asumați-vă rolul de mediator între spital și asigurator. În ping-pong-urile de pe fax dintre cei doi, se poate întâmpla ca asiguratorul să aibă mofturi la care spitalul să nu reacționeze. Asigurați-vă că asiguratorul a primit tot ce are nevoie. Nu presupuneți niciodată că au ei grijă. Ăla e bullshit din marketingul lor. Presați-i pe cei de la spital să le trimită toate mofturile și apoi verificați la asigurator dacă e ok.
  7. Asiguratorul angajează un terț pentru a evalua dosarele. Numărul la care sunați voi este de fapt la o firmă la care asiguratorul a făcut outsourcing pentru întocmirea și evaluarea dosarelor. Da, au ei medicii lor. În momentul în care nu mai au nevoie de nici un alt document, dosarul pleacă la marele asigurator (firma mamă) pentru aprobare. Cereți numărul de telefon al persoanelor care se ocupă de dosarul vostru la asigurator. Repet: numărul de pe poliță este de la firma terță care lucrează pentru asigurator.
  8. Nu faceți pe vitejii. Plângeți-vă liniștiți. Cei de la București n-au de unde să ghicească suferința voastră. În plus, sunt rodați să asculte.
  9. E ok să vă pierdeți răbdarea. Amenințările nu strică niciodată, deși nu recomand nimănui să înceapă cu ele. În cazul nostru am fost doi pacienți români accidentați în același timp cu același asigurator. Celălalt a fost aprobat la o zi și jumătate după accident, cu amenințări și certuri. Noi am fost cuminți și ne-au lăsat acolo până în următoarea zi, cu Dorina nemâncată. Dimineața i-a luat tare Dorina și s-a aprobat imediat. Balcanisme…
  10. Puteți cere repatriere cu avionul. Cu condiția să recomande medicul. Noi ne-am dus acolo cu mașina și două zile de mers nu sunt o joacă pentru un pacient proaspăt operat. Totuși nu am mai insistat pentru avion fiindcă, din nou, prima lor reacție a fost NU, iar apoi Dorina a apucat să stea 3 zile în pensiune și s-a refăcut suficient pentru a merge cu mașina.

Ah, și cea mai importantă învățătură e să vă asigurați la cine trebuie. Așa puteți simplifica multe dintre punctele de mai sus. Noi am făcut-o la ăia mari care încep cu ”Omni” și se termină cu ”asig”. În cele două zile de așteptare, au mai trecut doi pacienți români pe acolo asigurați la o altă firmă, care începe cu ”Allianz” și se termină cu ”Țiriac”. Lor li s-a aprobat dosarul în cca 3 ore, în limitele normale chiar și în viziunea celor din spital.

Nu doresc nimănui să aibă nevoie de cunoștințele astea, dar sper să vă ajute în caz de nevoie. Măcar să știți ce se întâmplă în spate.

În final, bine că ne-am luat asigurare și bine că s-a întâmplat acolo. Nu știu ce făceam acasă. Nu mai trebuie să spun că cei de la Medalp sunt niște super-profesioniști. Pentru operație am dus-o pe Dorina la prânz, dupămasa au operat-o (i-au refăcut ligamentul dintr-un tendon de la același picior), iar dimineața deja o întrebau dacă poate veni cineva să o ia. Ocupa banda de producție degeaba. Am luat-o, deși erau niște condiții acolo de nu îi mai venea să plece…

Operație

Hehe, numai noi și președintele ne operăm în Austria Smile.

Update 29 mar 2012: azi am primit banii de la asigurator pentru decont. Am decontat cheltuielile plătite de noi: salvarea, medicamentele de la farmacie și motorina de pe drumul de întoarcere. Vasăzică așteptați-vă că primiți banii înapoi după vreo două luni.

Peste un an și un sfert mergem în Poiana Brașov la schi. Pe bune!

Septembrie 2012 este termenul la care constructorul Vectra Service trebuie să termine extinderea și modernizarea pârtiilor de schi din Poiana Brașov. Proiectul este unul austriac, realizat de Klenkhart & Partner Consulting, cu experiență din Sölden, Garmisch, adică de top. Lucrarea este una ambițioasă, care va face din Poiana Brașov o mică bijuterie cu 20km de pârtii și 291 de tunuri de zăpadă. Săptămâna asta am fost pe acolo și, dacă tot am urcat pe jos până pe Postăvarul, am făcut un scurt ”audit”. Sunt sute de oameni și zeci de utilaje pe munte. Se defrișează, se nivelează, se sparg stâncile, se sapă ditamai groapa pentru lacul de acumulare, se așează conducte și cabluri. E iureș (pe) masiv. Potecile te întâmpină de jos cu avertizări de genul ”mergeți pe riscul vostru” și, odată ajuns în zona pârtiilor, afli imediat de ce: copacii, cu marcaje cu tot, au fost sacrificați pe altarul schiului. Deh, lărgirea pârtiilor și crearea de unele noi cer sacrificii. Oricât de oripilat am vrut să mă simt din cauza unei asemenea ”crime” asupra pădurii, nu am putut să mă abțin de la un ”wow” sincer când am văzut pârtiile noi și mi-am imaginat câteva succesiuni de cristiane pe ele. În lipsa marcajelor, pentru a ajunge pe vârf puteți urmări Drumul Roșu pe care circulă acum utilajele.

Iată planul, în care se vede că practic vor fi tunuri de zăpadă peste tot:

Pârtii noi în Poiana Brașov

Pârtia Subteleferic:

Pârtia Subteleferic

Drumul Roșu în porțiunea lărgită:

Drumul Roșu

Lacul de acumulare. Fără acest lac nu se poate asigura suficientă apă pentru tunurile de zăpadă. Orice stațiune de schi serioasă are cel puțin un astfel de lac, la o altitudine suficient de mare pentru a evita pomparea apei la majoritatea tunurilor:

Lacul de acumulare

Pârtia Ruia și legătura cu Sulinar:

Pârtia Ruia

Lacul de acumulare văzut de sus:

Lacul de acumulare

Varianta îndulcită a pârtiei Kanzel:

Pârtia Kanzel

Nu pot decât să mă bucur văzând toate astea!
Mai mergem un sezon în Austria, dar apoi vom avea și noi un Sölden al nostru în miniatură. Până atunci poate vedem și câteva zeci de pensiuni pentru muritori în Poiană, nu numai hoteluri de 4 și 5 stele.

O scurtă pauză în .it

Am făcut-o și pe asta. La mare în Italia. Au fost mai multe chestii favorabile pentru ieșirea asta. Altfel nu merită să mergi până acolo. Mai ales cu mașina, așa cum am fost noi. Lignano e o stațiune frumoasă, cu toate alea, situată cu o lagună mai încoace de Veneția. Ăsta e un feature fain fiindcă poți profita de zilele mai nasoale să tragi o fugă în Veneția, care e la cca o oră cu mașina. Noi am avut doar o zi nasoală și am vizitat Veneția pe căldură. A fost cumplit. În ziua nasoală am fost în Slovenia la peștera Postojna, la oră și jumătate de Lignano. Foarte mișto, mai ales că am avut noroc să nu plouă chiar acolo. Da, cică plouă și în peșteră dacă ploaia de afară apucă să treacă prin cele câteva zeci de metri de stâncă poroasă de deasupra. În plan mai era să dăm o fugă și până în Dolomiți la Cortina, dar fetele nu au mai vrut să sacrifice încă o zi de soare.

După zece zile de condus calm și mai ales regulamentar, mi-e tare greu să mă adaptez la București…

LignanoSan Giorgio MaggiorePostojnaProteus Anguinus

PS: s-a deschis autostrada M43 până la Makó, așa că nu mai trebuie să trecem prin Szeged pentru a merge la Budapesta/Viena din Timișoara/Arad. Urmăriți indicatoarele.

Retezatul e muntele nostru

Așa obișnuiesc să-i spun soției. Acolo ne-am cunoscut și obișnuim să ne întoarcem măcar o dată pe an (eu fiind născut în Hunedoara, după ce am prins gustul muntelui, mergeam foarte mult în Retezat, chiar și în weekend-urile când veneam acasă de la facultă: plecam dimineața devreme, opream la Gura Zlata și dădeam o fugă până la lacul Zănoaga ca să-mi aerisesc plămânii/neuronii). Anul ăsta am luat-o pe fiică-mea de la bunică-sa din Timișoara și am urcat din nou.

De data asta n-am stat nici la cabana ”adevărată” cu buda alături și nici la fițe. Am stat la cabanele Doruleț pe valea Râului Mare. Da, recunosc, nu mai sunt fan de cort și de compromisuri de dragul palmaresului. Prefer să mă trezesc mai devreme și să merg cu mașina până unde se poate în masiv și apoi să urc. De data asta, de la Doruleț ne trebuia cca 1h30min ca să parcurgem cu mașina cei 37km până la Gura Bucurei (1600m). Pentru cei care nu cunosc zona, recomand întotdeauna cazare la una din cabanele/pensiunile de pe Râul Mare pentru a avea condiții (dușuleț, berică, mâncărică etc) și mersul cu mașina pe valea Lăpușnicului Mare pâna la gura Bucurei în zilele când vreți să urcați pe munte. Varianta de acces pe la Cârnic/Pietrele nu e la fel de eficientă, fiindcă nu se poate urca cu mașina decât pâna la cca 1200m. Dacă nu sunteți obișnuiți cu drumurile proaste și spălate de viituri, ar fi bine să mergeți cu o mașină cu gardă înaltă. Eu am urcat anul ăsta cu un BMW seria 3, dar nu vă luați după mine fiindcă eu cunosc zona (nu am hârjonit-o nici măcar odată, dar era să o rup în bucăți pe lângă Vidraru, la întoarcerea acasă). Iată recomandările mele pentru cazare în Retezat:

  1. Categoria stelată, cu condiții pentru pretențioși:
    • Pensiunea Anita, pe Râul Mare la cca 600m altitudine. Am stat la ei. Merită toți banii.
    • Cabana Rotunda, pe valea Lăpușnicului Mare, la cca 1100m. Am mâncat de mai multe ori la ei. Am încercat să ne cazăm o dată dar era full. Dacă vreți să stați la fosta casă de vânătoare a lui Ceaușescu, atunci asta e! E mai scump decât media dar, după părerea mea, este cea mai faină cabană pensiune din Retezat.
    • Pensiunea Iris, pe Râul Mare la cca 650m în zona Brădățel. N-am stat la ei, dar arată foarte bine, iar cei de la Rotunda îi consideră concurenți.
    • a răsărit una nouă, Pensiunea Retezat, care arată fain, tot pe Râul Mare la cca 600m.
  2. Categoria low-cost:
    • Cabana Gura Zlata, pe Râul Mare la cca 750m. Am stat la ei. Sunt ok.
    • Cabanele Doruleț, pe Valea Jurii la 1km de valea Râului Mare, la cca 600m altitudine. Am stat un sejur complet de 7 zile cu demipensiune și nu regretăm nici o clipă. Este o cabană veche, pe care se văd efectele anilor, dar vara este absolut suficient, mai ales că mâncarea este bestială la banii ăia, iar oamenii sunt cumsecade. Cam așa arată una din cabane, văzută de pe terasă:

Cabanele Doruleț

De obicei găzduiesc tabere pentru copii, dar asta e bine fiindcă păstrează caii la cabană pentru copii și puteți călări oricând. E și un adăpost de pândă pentru vânători, mai sus pe valea Jurii. La obârșia Jurii e o mină părăsită, în caz că vă roade curiozitatea și mergeți până sus ca noi.

Fiică-mea a fost tare vitează. A urcat singură până la lacul Bucura și în ultima zi (la întoarcere) până în șaua Capra de la Bâlea Lac. Iată câteva poze cu fetele mele:

Lacul BucuraCoborârea de la Lacul Bucura

Ei da. A venit ”codul galben” de 50l/mp peste noi și am stat la cabană și am ros pietrele de remi și cărțile și dartsul, folosind mult, mult prea mult alcool… Televizorul din cameră nu era deloc atractiv. A fost atât de puțin folosit încât puteam și fără el, deși aveam Boom. Eram însă cu ochii pe www.met.hu și www.meteoromania.ro pentru a vedea cum evoluează norii pe imaginile de radar și cele din satelit. În astfel de cazuri, e bine să ai acoperire la cabană și un telefon cu un browser bun. Am reușit să mă abțin total de emailuri.

După ce a trecut frontul de noi, la 09:30 eram deja la lacul Bucura (cca 2000m). Doar două corturi au avut suficientă ambiție să rămână până după ploaie. Uitându-mă pe termometru, am înțeles de ce: era 1 grad peste 0 și bătea un vânt de îți zburau dinții din gură. Soarele nu se vedea fiindcă veneau niște cumuluși din depresiunea Hațegului, care acopereau tot ce era peste 2200m.

Am stat în refugiu 2 ore cu salvamontiștii, un cioban și niște copii începători din Moldova plouați și la propriu și la figurat. Am tot sperat că se vor risipi norii, fiindcă de urcat doar de dragul palmaresului, fără vizibilitate, nu aveam chef. Am aflat că:

  • oamenii locului nu au fost niciodată desproprietăriți de comuniști și de aia e plin de ciobani/turme în zonele cu pășune, chiar dacă e Parc Național. Însă nu oricum. Caca de oaie îmbolnăvește capra neagră și de aia nu mai lasă turme de oi în parc. Am întrebat atunci vacile și caii sunt acceptați? Da, zicea unul din salvamontiști arătându-mi o plantă: vezi buruiana asta? dacă nu ar fi păscută de cai, ar împânzi tot locul.
  • ciobanul: bă, care știe să facă injecții? Înghețăm cu toții… S-a tăiat un cal la picior și trebuie să-i facem trei injecții, una pe zi (probabil antibiotic). Hai, zice, că am un desen de la doctor cu locul unde trebuie înțepat. Io i-am pus cicatrizant pe rană dar dacă nu îi fac injecțiile, poate să moară. Bă, io îi fac, zice un salvamontist, dar mi-e frică. Dacă mă lovește? Hai bă că-l țin io, zice ciobanul cu o atitudine de World Strongest Man, deși nu dădeai doi bani pe el.
  • cum mai merge jneapănul, fiindcă pe vremuri vă plângeați că va dispărea în câțiva ani? Ohoo, ia uite acolo! E plin de jneapăn și în locurile unde nu a fost pe vremuri. Pădurea se extinde, vine tot mai sus, iar jneapănul chiar dacă dispare în unele locuri, crește în altele. Deh, încălzirea globală.
  • aici Radio România Actualități. Ascultați știrile de la ora 11:00. Traficul feroviar întrerupt între Sibiu și Brașov din cauza unui pilon mișcat de viitura râului Bâlea. Toată lumea e atentă, poate poate zice ceva senzațional după ploaia asta. Aiurea, nimic. Nușce grup de turiști a fost evacuat cu elicopterul de la 1500m. Toți râdem. Ce lux pe capul ălora!
  • vântul îmi ia tricoul ud de pe grinda de la prispă. Fug repede să-l prind.
  • băi ciobane, hai să mânci cu noi, dar adu o găleată de lapte. Hai repede! 5 minute a durat și omul nostru a venit cu laptele. Eu scot un sandwich ca să nu se simtă obligați.
  • e bun ceaiul cald pe vremea asta.
  • ciobanul se bucură de rămășițele unui cort sfâșiat de vânt, apoi vine cu o găleată din plastic. Ce faci bă, cioban european, cu găleata aia spartă? Lasă că o lipesc la foc cu fierul și bag brânza în ea. Degeaba, tot o să-ți curgă zărul. Ia mai bine o folie și bag-o în găleată și n-o să mai curgă. Îî strălucesc ochii ciobanului și se duce la dulăpior și scoate un sul de saci de gunoi și derulează repede un sac. Băi-băi-băi! Ce faci? Ăia sunt sacii noștri! În ce mai adunăm noi gunoiul? Apoi se opresc toți, văzând că ciobanul nu renunță. Se uită unii la alții și dau din umeri. Se vede că s-a creat deja o dependență între ei.
  • bă, cum scriu eu lapte și brânză în engleză pe un carton. Milk, bă! Hai că-ți găsim noi un carton.

Moldovenii au dileme. Ce traseu să facem? Un salvamontist le explică: n-are rost să mergeți pe vârfurile înalte. Uite acolo ce urât e. Mai bine mergeți voi pe la Tăul Porții până pe șaua Judele. Dacă se risipesc un pic norii, urcați și pe Vf Judele iar apoi veniți pe muchia asta din față, pe Slăveiu și vă întoarceți la noi pe la parul ăla. Vezi acolo? Nu. Noi vrem să facem Vf Retezat și apoi să mergem la lacul Zănoaga. Salvamontistul încearcă să-i sperie: E muuult! Un alt salvamontist, care nu s-a prins, zice: hai bă că sunt 3 ore până la Zănoaga. Celălalt se uită urât… Hai să vă arât pe hartă. Moldoveanul scoate o hartă nouă dar nasoală rău. Mă uit și eu. Nu prea înțelegi mare lucru. Ah, e scara prea mare. O scot pe a mea și îmi dau seama că salvamontistul nu vorbește prostii.

Gata, mă duc eu pe traseul ăla.

A fost superb! Până am ajuns sub Judele, s-au risipit norii suficient ca să mă urc pe Vf Judele (un pic sub 2400m) în condiții de vizibilitate, iar când am ajuns pe Vf Slăveiu, nu mai erau nori decât pe Vf Peleaga și pe Vf Păpușa:

Vf PeleagaMuchia Slăveiu

Poza din dreapta este spre sud și este interesantă fiindcă, dacă vă uitați cu atenție, în mijlocul pozei, în planul cel mai îndepărtat, se vede Dunărea. Părerea mea… Altceva nu putea fi dunga stralucitoare de sub orizont… În planul apropiat este muchia Slăveiu, apoi (de la stânga la dreapta) Vf Păpușa Custurii, șaua Plaiul Mic și muntele Iorgovanul (Retezatul Mic), după aceea se vede Godeanul și apoi munții Mehedințiului.

Update: dacă tot sunteți în zonă, merită să vedeți și zimbrii de la Hațeg:

Zimbrii de la Hațeg,

Sarmizegetusa:

Sarmizegetusa,

castelul de la Hunedoara:

castelul de la Hunedoara,

lacul Cinciș:

lacul Cinciș

și biserica din Densuș:

Densuș, poza de pe romanianmonasteries.org

Filed under: Hobby, Vacanță, Munte

# re: Retezatul e muntele nostru

Saturday, July 18, 2009 9:42 PM by MrSmersh

Ce pofta de Retezat mi-ai facut, chiar daca tot nu uit friptul de soare stil inconfundabil Retezat…

Cine stie poate anul asta si ajung, traditia (neonorata de vreo 2 ani) e 1 decembrie macar Smile

# re: Retezatul e muntele nostru

Monday, July 20, 2009 5:54 PM by Todi.Pruteanu

Zoli, Mountain Man, chiar m-am gandit cu ce te-ai ales in lunea aia. Ca de jos din Densus/Sarmisegetuza se vedea nor sus. Dar uite ca ai scos-o la capat.

Ne-am indragostit si noi de Retezat cu ocazia aceasta.

Todi