Bye bye Empower for ISVs

Microsoft Partner NetworkUn pic de istoric
Mulți dintre voi cunosc programul ”Empower for ISVs”, care a fost gândit pentru firmele mici de software, care nu sunt eligibile sau nu vor să devină Certified Partner, dar care vor totuși să aibă acces la serverele și uneltele de dezvoltare de la Microsoft. Pentru cca 400 de dolari pe an, aceste firme aveau aceste beneficii, însă doar pentru doi ani. După cei doi ani, cea mai simplă metodă de a continua era să devină Certified Partner, sau să cumpere licențele necesare. Asta-i problema numărul unu.

Startupuri
Acum cca un an și jumătate a apărut ”BizSpark”, programul pentru startupuri (până la 3 ani de activitate). Acesta oferea beneficii similare cu Empower, poate chiar mai multe, inclusiv pentru a intra în producție cu siteuri/servicii online. Suprapunerea era evidentă, însă nu am vrut să renunțăm la Empower pentru a nu lăsa o gaură. Atunci au apărut situații hilare de genul intrare în BizSpark după 2 ani de Empower sau dileme de genul ce să alegem.

Soluția
Renunțăm la Empower și acoperim golul lăsat cu Microsoft Action Pack Development and Design subscription. Da, aveam și până acum MAPS (Microsoft Action Pack subscription), insă MAPS-DD va acoperi – așa cum îi spune numele – și cerințe de dezvoltare și design, adică MSDN. Avantajul la Action Pack este că poți să-l iei la nesfârșit, ceea ce e bine, mai ales în condițiile în care cerințele pentru Certified Partner vor fi muuult mai dure (și mai scumpe).

Colegii din US au pus deja pe site info la https://partner.microsoft.com/global/program/managemembership/empowerprogram.

Ce vom recomanda?
Simplu: dacă ești startup mergi în BizSpark, altfel dacă ești agenție web/interactivă mergi în WebsiteSpark, altfel mergi în MPN (Microsoft Partner Network), te înregistrezi no-cost și devii Registered Partner. În MPN dacă vrei licențe pentru uz intern, le cumperi super-avantajos printr-un abonament Action Pack, iar când ești pregătit poți să urci la nivelul Certified cu una sau mai multe competențe (avansate sau nu).

Pentru detalii, vă rog să vorbiți cu colega mea Alina Corcodel de la centrul de operațiuni (+40 21 5297131 sau email ”v-alcorc la microsoft.com”).