Android suportă AML pentru localizarea apelanților la 112

Google a ridicat mănușa aruncată de EENA (European Emergency Number Association) și a implementat AML (Advanced Mobile Location) pentru localizarea celor care apelează la 112. Funcționează de la Gingerbread în sus. Dacă mergeți în setările aplicațiilor și versiunea de Google Play Services este cel puțin 9.0, atunci telefonul este capabil să trimită un SMS cu locația GPS (sau WiFi indoor) către centrul 112, imediat ce detectează un apel de urgentă 112. Se evită astfel ezitările și greșelile în localizarea incidentului, fiindcă de cele mai multe ori apelantul, aflat sub stresul incidentului, nu știe să se folosească de telefon sau de aplicațiile de pe el pentru a da o locație precisă. Urmează ca centrele 112 să-și modifice aplicațiile pentru a putea “consuma” SMS-ul și să pună incidentul pe hartă. Uite așa arată un astfel de SMS:

AML message

Bravo GOOG! Anunțul este la: http://googlepolicyeurope.blogspot.ro/2016/07/helping-emergency-services-find-you.html.
Urmează AAPL și MSFT.

Mogoșoaia No Stress Triathlon 2016

E grea recuperarea după o fractură de humerus. Mai ales dacă peste blocajul umărului cauzat de imobilizare, se suprapun și alte probleme. La mine nu știu care a fost cauza căderii de sistem imunitar din iarnă, probabil stresul cauzat de operație, de recuperarea suboptimă și de câteva zile de exagerări bahice de sărbători. Da, virusul de varicelă m-a pus pe butuci. Zona zoster e o recidivă la adulți a varicelei, cauzată de același virus herpetic, iar manifestarea este uneori mult mai violentă și mai dureroasă decât în copilărie. Din cauza durerilor, am încetat recuperarea pentru umăr și bineînțeles, mi s-a blocat din nou. Am reluat exercițiile abia în martie, de data asta fără mari așteptări. Între timp am aflat și eu că exercițiile de recuperare pentru astfel de umăr blocat, își fac efectul după 6-9 luni. Ale naibii ligamente/tendoane! Abia acum încep să își dea drumul, după 10 luni de la accident. Reluarea înotului, tot în martie, m-a ajutat și ea. În sfârșit pot să fac mișcările de înot liber fără să mă chinui la fiecare întindere în față. Încă mai am câțiva centimetri până să pot să mă întind normal, însă sunt pe calea cea bună.

Apoi bicicleta. Imediat după accident eram tare viteaz. Ziceam că mă refac repede și mă urc pe bicicletă din nou. N-a fost deloc așa! N-am dat bicicleta jos de pe bară nici măcar să o repar după accident, deși treceam pe lângă ea în fiecare zi în garaj. Mi-am pierdut încrederea. Dacă cad din nou? Abia în primăvara asta am dat-o jos și am început să ies din nou, ușurel, timid, dar din ce în ce mai bine.

Nici nu îmi trecea prin gând să merg la triatlonul din Mogoșoaia, însă cu două săptămâni înainte m-a abordat un coleg (Alexandru Krancevik) să îl ajut cu niște sfaturi la înot și asta m-a motivat. Dacă el s-a hotărât să se înscrie la primul lui triatlon în condițiile în care abia făcea 500m în bazin, atunci am zis să merg și eu, măcar să îl ajut să termine. Și așa a fost: eu l-am ajutat să termine, iar el m-a ajutat să cred că încă mai pot.

Au fost din nou vreo 500 de amatori, dar și elita triatlonului românesc, cu deja obișnuiții câștigători Ciprian Bălănescu la proba lungă și Alex Diaconu la sprint.

Înot 500m. Apa rece (18 grade) a fost un prilej bun să îmi încerc neoprenul. Organizatorii au curățat plantele de pe traseu și într-adevăr a fost mult mai ok decăt anul trecut. Până la startul probei de sprint, la 11:30 se făcuse cald afară, așa că abia am așteptat să ne răcorim. M-am simțit bine la înot însă am stat cu Alex, care a suferit aproape tot parcursul. L-au apucat niște crampe urâte la gambe la puțin timp după start și s-a chinuit când pe spate, când liber, întru-n zigzag continuu. Am exersat noi în bazin să înotăm împreună, el în siajul meu, însă acolo în lac nu reușea să se țină din cauza crampelor. Deja ne știa și unul din arbitri din canoe. Striga și el: Alex, mai la dreapta, iar mergi în zigzag! 26 de minute a durat, dar chiar și așa mai erau vreo douăzeci în apă după noi. Mi-am amintit de primul meu triatlon. Cam așa am suferit și eu atunci.

Învățăminte:
– pentru cei fără experiență de înot în ape deschise: faceți un efort și exersați măcar de câteva ori în lacuri, împreună cu cineva cu experiență. Vă veți obișnui cu apa tulbure și fără vizibilitate, veți putea exersa cu adevărat urmărirea unei geamanduri, fără prea multe zigzaguri, veți putea să vă obișnuiți cu neoprenul, veți putea să înotați în grup cu toate valurile aferente, sau să urmăriți pe cineva care înoată mai bine (și vă lasă să faceți asta). Toate astea vă vor ajuta să nu intrați în panică la concurs. Da, se pot exersa și la bazin toate astea, însă măcar de câteva ori mergeți și la lac sau mare. Pentru mine a fost o noutate neoprenul la un concurs, așa că următoarele sunt despre neopren;
– alocați 10 minute pentru a îmbrăca corect neoprenul. Dacă nu este tras suficient de pe membre sau peste umeri, în grabă poate deveni extrem de incomod;
– folosiți o pungă de plastic pentru a băga membrele. Vedeți un filmuleț fain pentru îmbrăcat neoprenul la http://www.swimsmooth.com/triathlon_adv.html;
– aveți grijă să vă tăiați și piliți unghiile de la mâini (și voi, și persoana care vă ajută), pentru că cel mai simplu mod de a vă găuri neoprenul este în timpul îmbrăcării, cu propriile unghii. Fetele cu unghii mari, mai bine purtați mănuși la îmbrăcare;
– în rest, înotul cu neopren este mult mai fain decât fără, fiindcă îți ridică picioarele și aluneci mult mai bine în apă;
– în tranziție, înainte de vă dezbrăca de neopren, dați-vă ceasul și cipul de concurs jos, pentru a vă da jos neoprenul mai ușor și pentru a evita să-l sfâșiați. Apoi nu uitați să le luați, mai ales cipul de concurs. La mine a durat 3 minute tranziția. Binișor.

Bicicletă 13 km. Aproximativ același traseu ca cel de anul trecut doar că a crescut mult iarba pe drumurile acelea de țară, probabil neumblate. Noroc că organizatorii au tuns iarba și s-a putut mâna cât te lăsa suflul. Din cauza unor bălți, anul ăsta la ieșirea din sat nu ne-au mai dus la dreapta (spre nord) pe lângă pădure ci ne-au deviat la stânga (spre sud) către lac, apoi înapoi spre nord-vest pe vechiul traseu. M-am simțit bine pe biclă, deși parcă am fost mai reținut decât anul trecut. Oricum proba de înot a fost slabă, iar eu doream doar să termin, dar chiar și așa mă trezeam că trag mai tare numai ca să-l depășesc pe cel din față, apoi pe următorul, și tot așa, apoi îmi aminteam că n-are rost să trag, dar totuși hai și pe următorul. Au fost 32 de minute faine, cu 2 minute lejere în tranziție.

Alergare 4,5km. Aici am luat-o încet și m-am bucurat de ziua frumoasă și de parc. M-am enervat un pic, fiindcă mi-am zăpăcit ceasul și îmi ieșise din modul multisport. L-am setat iar pe alergare și am ținut ritmul la 6min/km pentru o probă de alergare de 27 de minute lejere.

Rezultatul de 1:30:15 este onorabil (locul 95 din 136 la proba de sprint) pentru un olog care încă e în recuperare. Timpii mei pe probe sunt mai jos. Ceilalți colegi, toți la primul lor triatlon, au venit în ordine:
– Ciprian Amza în 1:12:32, locul trei la categoria “primul triatlon”. Bravo!;
– Alexandru Krancevik în 1:32:59;
– Andreea Popovici în 1:57:49.

Înot 500m Tranziție Bicicletă 13km Tranziție Alergare 4,5km Total
26min 3min 32min 2min 27min 1h30min15s

Ciprian AmzaAlexandru KrancevikZoli

Vacanță la schi în Tux-Zillertal, non-review de familist

E greu să scrii despre regiunile astea mari de schi, cum sunt Trois Vallees, Dolomiti Superski, sau Zillertal, fiindcă ele unifică în aceeași infrastructură (transport, skipass, instalații etc.) multe stațiuni învecinate cu sute de kilometri de pârtii, iar o vacanță de o săptămână nu este suficientă să vezi totul. Dacă am unifica Sinaia cu Bușteni, cu Azuga, cu Predeal și cu Poiana Brașov, tot nu ne-am apropia de ce fac ăia. Dar ce vorbim noi aici?! Noi nu reușim să unificăm nici măcar skipass-urile din aceeași stațiune! Sinaia, Straja, se aude?

După cum spuneam, de o vreme ne-am obișnuit să mergem alternativ, un sezon afară, unul în țară la schi. A venit rândul pentru afară și am ales să mergem în mult lăudatul Zillertal. Fără pretenția de a face un review, iată experiența noastră cu Zillertal-ul:

Rezervarea: Site-urile booking.com, bergfex.com sau chiar zillertal.at te pot ajuta la găsirea de cazare. Uneori poți reduce din tarife, dacă contactezi pensiunea și faci rezervarea direct. Noi așa am făcut, dar ne-a cerut un avans.

Drumul: Este îngrozitor. Cei 1550km între București și Tux sunt cumpliți dacă mergi cu mașina. Noi am făcut escală la Timișoara, la soacră-mea, și la dus și la întors. Vasăzică 7 ore între București și Timișoara, și 11 ore între Timișoara și Tux. Asta dacă nu prinzi “ștau”, dar dacă mergi sâmbătă, vei prinde inevitabil un blocaj la Salzburg la intrarea în Germania, apoi unul la Kufstein la ieșirea din Germania, și unul la intrarea pe valea Zillertal. Din cauza blocajelor, cele 11 ore au devenit 14. Înarmați-vă cu multă răbdare.

Teoretic se poate merge cu avionul, la Munchen sau la Innsbruck, se poate închiria mașină de acolo și gata, dar atunci costul cu transportul crește de la cca 200eur (trei plinuri de motorină) la peste 1000eur (biletele de avion, plus închiriatul mașinii).

Accesul: Ultimul blocaj este chiar la intrarea pe vale. Practic se stă la o coadă de mulți kilometri la ieșirea de pe autostradă. Noi am stat o oră acolo. DN1 pe valea Prahovei este parfum. Deh, dacă e mare și vestită regiunea asta, atunci multă lume o vrea. Odată ce ai intrat pe vale, se merge binișor, iar mașinile se răresc pe măsură ce urci. Pe la Mayrhofen (600m altitudine) deja se circulă normal.

Stațiunea Tux: Tuxbach este un afluent al râului Ziller. Pe partea superioară a lui Tuxbach se află comuna Tux, formată dintr-o serie de sate micuțe, în ordine, de la 1300 până la 1500m: Vorderlanersbach, Lanersbach, Juns, Madseit și Hintertux. Din Hintertux urcă gondola pe ghețar. Noi am stat în Vorderlanersbach la Ferienhof Ausserbrente chiar lângă o pârtie și la 200m de gondola Rastkogel. Da, am eu ambiția asta să caut cazare lângă pârtie, pentru a evita dependența de skibus sau de mașină. Apoi mai e un aspect important pentru familii: dacă unii obosesc mai devreme, îi trimiți acasă și îți vezi de treabă. Pentru asta, e bine să fii cazat lângă gondolă.

Am ales Tux pentru altitudinea mai ridicată, dar și pentru pârtia de schi fond. Acum doi ani am descoperit schiul fond în Ramsau lângă Schladming și de atunci m-am îndrăgostit de el. Mi-am cumpărat echipament de schi fond clasic și e tare fain. Promit că revin cu un articol pentru cei interesați să înceapă și ei acest sport minunat. Pentru vacanțe îmi caut de acum doar stațiuni care au și pârtii de schi fond.

Cazarea: Martina Geisler care deține casa de vacanță Ausserbrente s-a comportat impecabil cu noi. Recomand cu căldură. Am rezervat un apartament cu chicinetă, dar a fost tare ciudat, fiindcă am decis să luăm de acasă chestii de prin cămară și din frigider, ca să evităm prea multe drumuri la magazin. Apoi am primit și de la soacră-mea niște bunătăți, așa că nici n-am apucat să consumăm toată mâncarea. Am mâncat și pe la restaurantele lor, dar doar de poftă. Și nu, bucătăria austriacă nu e fabuloasă. Uite așa am reușit să rămânem mult sub bugetul planificat pentru mâncare.

Ferienhof Ausserbrente

Serviciul de pâine proaspătă este fenomenal. Pâinici, baghete, croissant-e, covrigi, muffin-uri și alte mofturi. Pui pe listă ce vrei pentru a doua zi și dimineața la 7:30 le ai în fața ușii.

Luați-vă lanțurile pentru mașină! Austriecii curăță prompt zăpada, chiar și pe trotuare, însă e pantă și rămâne alunecos pe străduțele secundare, iar dacă te întâlnești cu o altă mașină pe străduțele alea, manevrele sunt dificile fără lanțuri sau huse antiderapante.

Vorderlanersbach

Închirierea: Da, poți închiria echipament de top, la prețuri ok. Fiică-mea și-a luat schiuri de freeride – reflectorizante, vă rog frumos! – și presimt că va trece pe snowboard cât de curând. Dacă vrei să îți lași echipamentul în rastelul lor încălzit, nici o problemă, ți se dă un card și cât timp plătești abonamentul de 6 eur pe zi, ți se deschide rastelul cu el. Totul automat, cu autoservire. Două seturi de echipament intrau într-un compartiment de rastel. Fetele mele au ales rastelul, iar eu coboram pe schiuri din/în parcarea casei.

Klara freeride

Vrei să închiriezi echipament de schi fond? Nici o problemă. Da, suntem departe de ei la capitolul ăsta.

Instalațiile: Se investește continuu în instalații moderne. Scaune cu șase sau opt locuri. Gondole cu wifi. Scaune încălzite. Autobuzul pe cablu, super-rapid, cum e ăsta de 150 de persoane de mai jos. Nu are rost să te gândești care e nivelul de acasă. Este aproape umilitor. Chestia asta parcurge atât de repede cei 700m diferență de altitudine, încât nici nu apuci să te bucuri de priveliște.

150er Tux Wanglspitz

Pârtiile: Impecabile. Am prins totuși două zile calde, când era cam tablă totul dimineața. Noroc că pe la altitudini mai mari dădeau cu tunurile de zăpadă. În rest, dacă nopțile erau sub zero, era totul brici. Sunt câteva pârtii celebre în Zillertal, care nu trebuie ratate. În poza de mai sus, cea cu “autobuzul”, se vede pârtia 66 numită Panoramaabfahrt, care coboară pe coama aceea de munte din dreapta. Este superbă! Apoi, de pe acea coamă coboară spre valea din mijloc pârtia Harakiri, cea mai abruptă pârtie din Austria, exclusiv pentru nebuni avansați.

Rastkogel

Sus pe ghețar la 3000m era un ger de era imposibil să nu fie pârtiile perfecte. La sosirea pe ghețar puteți vizita palatul de gheață. Este muuult mai spectaculos decât pare, fiindcă pe lângă galeriile săpate de oameni, veți putea vedea o peșteră naturală sub ghețar, cu ape limpezi și formațiuni superbe. Scump, dar merită. Din categoria “pârtii celebre”, la ghețar e o pârtie superbă numită Schwarze Pfanne, care coboară până în Hintertux, perfectă pentru a încheia ziua de schi alpin:

Schwarze Pfanne

Pârtia de schi fond este preparată și ea cu un ratrak micuț (Pistenbully 100), echipat cu “dinți” pentru tăiat șanțurile de schi fond clasic.

m4-1-heck-100-3a-motor

E mai mare plăcerea să te dai după ce o prepară. Aveam pârtie de schi fond de 14km, din Vorderlanersbach trecând prin Lanersbach, Juns și până în Madseit.

Luggi Gredler Loipe

Chiar și poteca pentru plimbare era frezată de zăpada mare, pentru a obține grosimea perfectă unei plimbări romantice și o experiență “ausgezeichnet”.

Informații despre pârtii și instalații: Site, aplicație mobilă, wifi la cabane, webcam-uri. Știi în fiecare clipă tot ce se întâmplă.

Apres ski: E plin de cârciumi în care se petrece tinerește. Noi am preferat alte distracții, de cameră, așa că nu vă pot descrie nimic din categoria asta. Nici măcar la bazin sau patinoar n-am avut chef să mergem, iar săniușul l-am tot amânat până n-a mai ieșit nimic. Este drept că săniușul nu era atât de facil ca în Schladming, unde urcai cu skibus-ul. Aici sunai la o cabană, te programai la un taxi pentru unul din intervalele de timp, te duceau sus, consumai sau nu bunătățile de acolo, luai săniile, coborai și apoi lăsai săniile în vale. Mda, complicat. Poate de asta am și renunțat atât de ușor.

Hollensteinhutte rodel taxi

Costuri (2 adulți, 1 copil): Pentru noi a fost predictibil, cu o mică economie la haleală. Cheltuielile obligatorii sunt:

  • skipass-uri: 581 EUR;
  • motorină: cca 220 EUR;
  • asigurări: cca 50 EUR;

În rest jonglezi cu cazarea, mâncarea, distracția și cu închirierea. De departe cel mai mare cost este cel cu cazarea. Îl poți reduce doar dacă cauți ceva rustic, poate chiar la o fermă, departe de domeniul schiabil. Vei avea ceva cheltuieli suplimentare cu motorina, însă neglijabile.

Chiar dacă drumul este lung și impredictibil, merită să încerci, iar când va fi gata autostrada A1, probabil vor fi mulți care vor parcurge drumul dintr-o bucată. Îi invidiez pe cei care locuiesc în vestul țării. Nu tot timpul, câteodată.

Vând consolă Xbox 360 nemodată, regiune SUA

xbox360

500lei Update: sold.

Am luat-o din SUA pe vremea când în România erau la preț dublu. Da, trebuie un pic de atenție la achiziționarea de jocuri pe DVD. Merg doar DVD-urile cu regiune “internațională” și bineînțeles, cele cu regiune “SUA”. E o problemă minoră mai nou, fiindcă grosul jocurilor le iei online. A fost fain frumos până fiică-mea a primit un Skylanders pe DVD de Europa. Da, a trebuit să iau o consolă europeană și acum o vând pe cea veche.

Alimentatorul este european pentru 220V, cu ștecher standard, moștenit de la prima mea consolă, stricată și sacrificată pe altarul garanției. Lipsei de garanție.

Includ și un controler, un HDD de 120GB, un cablu video-audio cu adaptor SCART (recomand să vă luați un cablu HDMI, totuși), și 5 jocuri:

  • Alan Wake;
  • Shadowrun;
  • Fable 2;
  • Forza Motorsport 3;
  • Banjo-Kazooie Nuts & Bolts.

Cum e să fii politicos în trafic

nervi la volan

De multe ori suntem atât de convinși că ceilalți sunt niște nemernici în trafic, încât uităm să avem grijă cum ne comportăm noi înșine. Am încercat odată o chestie, într-un exces de calm care nu mă prea caracterizează. Pe un bulevard bucureștean cu trei benzi, cel de pe prima bandă evită pe cineva și intră un pic pe banda mea. Doar un pic, cu un gest de ocolire, însă suficient cât să mă sperii și să fac și eu la fel, spre disperarea celui de pe banda a treia. Efectul se amplifică, bineînțeles. Ăsta din urmă se crizează, accelerează să nu mă piardă, se oprește lângă mine la următorul semafor, dăm amândoi geamurile jos, deja îl vedeam roșu, inspirând adânc să-mi “umple frigiderul”, dar i-o iau înainte și-i spun “îmi cer scuze”. Nu vă puteți imagina ce față a făcut. A rămas pur și simplu cu gura căscată. S-a făcut semaforul verde și am plecat, dar senzația a fost priceless.

Dacă Răzvan v-a provocat să fiți recunoscători unui polițist, eu vă provoc să fiți politicoși data viitoare când e rost de ceartă în trafic. Credeți-mă că merită.

PS: Huh, am împlinit 10 ani de blog.
PPS: Poza e de pe theguardian.com.

Recuperarea după fractura de humerus: acupunctură și kinetoterapie

acupunctorkinetomedica

Spuneam aici că în primele luni trebuie răbdare până se sudează oasele. Chiar și așa, trebuie mișcare pentru a evita blocarea umărului. Da, se blochează. E un cerc vicios, fiindcă îți protejezi mâna de durere, iar mușchii și tendoanele îți rămân contractate astfel încât îți va fi și mai greu să te miști.

La mine a fost nevoie de trei luni de la operație ca să mă simt mai bine și să îmi fac curaj să merg la kinetoterapie, adică să trec de la exercițiile simple de acasă, la unele mai temeinice. Am început cu ședințe de 30 de minute fiindcă nu rezistam mai mult. Apoi am început să alternez zilele de kinetoterapie cu unele de înot. Acum să nu vă imaginați că înot cine știe ce. Dimpotrivă. Mereu erau începători la bazin, varză cu tehnica, dar totuși mă depășeau. Am continuat chiar și așa, fiindcă simțeam că îmi făcea bine. Apoi am trecut la ședințe de o oră.

După circa o lună de kinetoterapie, m-a convins Dorina să mergem la un acupunctor. Ea cu dureri de gât, iar eu cu umărul blocat. Băi tată! Toată tensiunea aia care o simțeam că îmi ține umărul de luni de zile, parcă a dispărut. Îmi era și frică să fac mișcări bruște, de teamă să nu se rupă ceva acolo. E o senzație ciudată, fiindcă în continuare nu am forță, însă e totul relaxat. În loc să simt umărul ca pe o planetară înțepenită, acum o simt ca pe una care cloncăne și nu trage. Credeți-mă că e mult mai bine. Nu știu ce se întâmplă cu acele alea, dar îți relaxează incredibil de ușor un umăr blocat așa cum am eu. Merg mult mai bine ședințele de kinetoterapie după aceea. Acum îmi pare rău că nu m-am dus la acupunctură imediat după operație. La început ar fi mers combinată doar cu masaj, chiar și fără gimnastică mai serioasă. Și nu doare, deși dacă sunteți ca mine, predispuși să vă fie rău la injecții, atunci în primele minute veți păți la fel și la acupunctură. Relaxați-vă și respirați normal. Nu veți păți nimic. Oricum sunteți așezați sau culcați.

Cât despre kinetoterapie, nu e mare lucru, sunt doar exerciții de gimnastică specializate pe afecțiuni. După vreo zece ședințe poți învăța toate exercițiile, însă eu prefer să merg în continuare la ei, fiindcă dacă îi plătesc și am programările făcute, atunci știu că trebuie să mă duc negreșit. Am încercat și singur acasă, însă tind să trișez.

Concluzia e, din nou, mai bine nu cazi.

Evenimentele lunii noiembrie: Microsoft Summit și How To Web

Cele două conferințe sunt din categoria MUST GO. Ambele sunt pe bani, dar sunt THE BEST, așa că marcați-vă în calendare așa:

  • 4-5 noiembrie, Microsoft Summit, București, Palatul Parlamentului;
  • 26-27 noiembrie, How To Web, București, Cinema Băneasa Shopping City.

Ambele sunt cu peste 1000 de participanți, ambele aduc vorbitori foarte buni, mulți din străinătate, în ambele se vorbește despre tehnologie, dar atât de diferit.

Microsoft Summit se concentrează mai mult pe IT-ul tradițional cu zvâcniri către cloud și mobilitate, cu track-uri pentru profesioniști și dezvoltatori, dar și pentru “business suits”. Da, țin minte acum vreo 4 ani cum mă certam cu colegii de la Microsoft spunându-le că este o prostie să faci un track de business la o astfel de conferință. Culmea e că n-am avut dreptate, iar track-ul de business de la Microsoft Summit a devenit unul din cele mai faine din conferință.

Spre deosebire de Microsoft, How To Web vorbește despre tehnologie unei audiențe cu totul diferite, celor cu înclinații spre antreprenoriat. Scopul la această conferință este să înveți cum să ai succes folosind tehnologia.

Pare că Microsoft Summit e pentru IT-iști sau dezvoltatori care muncesc în branșa asta în stil corporatist, ca pentru un serviciu, iar How To Web este pentru startupuri, pentru cei care se dedică trup și suflet unui vis, unei idei, pentru a lansa ceva inovativ, disruptiv, pentru a deveni următorii Zuckerbergi. Dar nu e așa. E plin de inovație și la Microsoft Summit, iar la How To Web pot merge și geeks obișnuiți, chiar dacă sunt mai degrabă profesioniști de bârlog.

Recomand cu căldură ambele: http://mssummit.ro/en/, http://2015.howtoweb.co/.

Update: Florin mi-a reamintit și de conferința CodeCamp Iași (http://iasi.codecamp.ro/) din 7 noiembrie, probabil cea mai mare conferință IT din Romănia. Da, se ține la Iași, e fără taxă, și este organizată de comunitate.

Fractura de humerus: imobilizare sau operație

Humerus

Ce urmează e perspectiva mea de pacient, care a suferit o astfel de fractură, și a trebuit să ia o astfel de decizie. A se citi cu indulgență, fiindcă nu am nici o pretenție de cunoștințe medicale de specialitate.
Vasăzică faci accident și îți rupi osul ăsta mare, numit humerus. Cât timp îți atârnă mâna, te va durea cumplit. Improvizează un sling pentru a o susține și hai la spital. Iți vor face un bandaj de imobilizare (huh, se mai liniștește durerea), o radiografie și apoi urmează discuția cu doctorii. Pentru simplitate, presupunem că nu ai fractură deschisă sau alte complicații.

Sunt două posibilități de remediere: imobilizare sau operație. Hai să vedem care sunt avantajele și dezavantajele la fiecare. Eu am ales operația și o voi detalia un pic.

Imobilizarea înseamnă un bandaj care îți strânge mâna pe lângă corp până se sudează osul, adică vreo trei luni. Dezavantajele sunt că te vei împuți ca naiba și că vei sta cu umărul imobilizat tot acest timp. Există o “teorie” a kinetoterapiei cum că la fiecare zi de imobilizare, va trebui să muncești trei după aceea pentru a-ți recăpăta mobilitatea. Pentru 3 luni de imobilizare, adaugă 9 luni de exerciții. Avantajele sunt că scapi de tăietură și de inserțiile metalice.

Operația înseamnă o tăietură de 10-12 cm, o plăcuță metalica (titan) prinsă cu vreo 8 șuruburi și o cusătură de care scapi după 2 săptămâni. Teoretic poți să începi mișcarea mâinii și a umărului imediat după operație. Practic nu e chiar așa de simplu: fractura e încă acolo, iar plăcuța aceea oricât de bine e pusă, va permite o mică mișcare a oaselor, lucru care doare cumplit. Asta înseamnă că va trebui să îți susții mâna în continuare cu un sling pentru a ajuta osul să se sudeze. Diferența față de imobilizare e că vei putea să îți miști totuși mâna, în limitele durerii, iar exercițiile de kinetoterapie se încep a doua zi după operație. Tăietura nu doare sau deranjează nici pe departe cât o face fractura. Atenție la excesul de zel cu exercițiile. Eu am început să mă simt mai bine după cca o lună (începuse să se sudeze), am exagerat cu exercițiile, am început să și înot un pic câinește (mda, nu m-am putut abține, eram la mare) și am recidivat. Au revenit durerile alea ca și cum eram după operație. Da, practic s-a rupt sudura. Am luat-o mai încet și a fost bine. La două luni după operație am simțit că s-a sudat. Au dispărut acele dureri tipice de fractură. Abia după această fază vei simți că poți să tragi un pic de tine la exerciții și vei vedea progres de la o zi la alta. Până atunci ai răbdare.

E clar că nu îmi pare rău că am ales operația. Dezavantajele sunt că rămâi cu ditamai urma de operație și cu plăcuța metalică în interior. Nu piuie la aeroport, dar dacă ai neșansa să te deranjeze în timpul mișcării, atunci va trebui să o scoți după cca 6 luni, ceea ce înseamnă bisturiu din nou.

Concluzia e că cel mai bine e să nu cazi.

Localizarea apelanților la 112 cu AML – scrisoare deschisă către GOOG, AAPL și MSFT

AMLCentrele de preluare a apelurilor de urgență 112, numite în engleză PSAPs (Public Safety Answering Points) au două chestii importante de făcut: 1) identificarea și localizarea apelantului și a incidentului; 2) clasificarea incidentului și transferul lui către agenția potrivită (ambulanță, poliție, pompieri, jandarmerie etc.).

Toate astea trebuie să se întâmple repede, în câteva zeci de secunde, fiindcă de multe ori e vorba de viețile oamenilor. Când incidentul se petrece în locuri cunoscute de către apelant, atunci nu e problemă, însă în celelalte cazuri este frustrant că deși apelanții dețin telefoane inteligente, tot nu reușesc să-și transmită poziția. Există aplicații care pot face asta, dar nu toată lumea le descarcă din “store”. Atunci oare cum putem echipa toate telefoanele inteligente cu aplicații de acest fel? E greu. Apoi e nevoie să educăm toți utilizatorii să folosească acele aplicații. Nasol.

AML (Advanced Mobile Location) este un proiect european care propune modificarea sistemului de operare al telefoanelor în așa fel încât dacă detectează un apel de urgență (112), atunci să trimită și un SMS cu coordonatele apelantului. O idee simplă, care a fost deja implementată de HTC și Sony, și funcționează în Marea Britanie.

46 membri EENA (European Emergency Number Association), reprezentanți ai serviciilor de urgență din țările europene, au semnat ieri o scrisoare deschisă adresată producătorilor de sisteme de operare și celor de telefoane inteligente, să implementeze AML. Efortul lor nu ar fi zero, însă e neglijabil. S-a ajuns aici foarte probabil fiindcă reacțiile celor trei producători mari contactați (GOOG, AAPL și MSFT) s-au lăsat așteptate. Vom vedea dacă va fi nevoie de o reglementare a Comisiei Europene sau de alte măsuri coercitive.

Barcelona MTB

MontserratSe dă un geek IT-ist pasionat de mountain bike, o soție cu business de organizare de evenimente și un job bun de geek în Barcelona. Geek-ul ia jobul, soția ia copiii, lasă business-ul și uite așa se trezesc cu toții în Spania, pardon, Catalunia.

E vorba de finii noștri Eli și Vitalie Ciobanu. Catalunia este un loc frumos, unul din puținele din străinătate unde cred că m-aș simți bine, măcar câțiva ani. Dar să revenim. Eli cu copiii. Vit cu jobul și cu biciclitul pe coclauri. Dar ce coclauri! Și ce de trasee de bicicletă! Eli vede și își lasă spiritul de antreprenor să răsară din nou. Rezultatul? Evenimente, adică ture pentru pasionații de MTB din România, acolo, în Catalunia. Cu siguranță va ieși ceva fain. Nici nu se poate altfel, fiindcă Vit este el însuși un mare pasionat de MTB, iar Eli este o meseriașă la organizare. Site-ul este la https://barcelonamtb.wordpress.com/.

Așadar, dacă ești pasionat de MTB și vrei ceva deosebit, răsfoiește site-ul și dă-le un semn, întreabă-i, spune-le de planurile tale. Se merge cu biciclete Trek închiriate de la un partener local profi. Grupurile sunt binevenite.