Windows 10 ca serviciu? Încă nu.

Windows 10 logo

Microsoft e pregătită tehnic să livreze Windows ca pe un serviciu, dar comercial mai are de lucru. Pentru consumatori va fi simplu, dar nu și pentru business-uri. Asta fiindcă primii nu vor plăti, iar ultimii vor plăti serviciul de actualizare.

Scriam aici despre cum vrea Microsoft să ofere gratuit upgrade-ul la Windows 10 consumatorilor de acasă dar nu și business-urilor. De la începutul anului s-a văzut că unii din Microsoft vor să dea la toată lumea, inclusiv business, inclusiv non-genuine, iar alții sunt mai temperați. Bineînțeles că cei din urmă s-au impus, deși nu m-aș mira să se mai schimbe lucrurile pe parcurs.

Diferențierea dintre consumatorii de acasă și business-uri nu e deloc simplă, iar soluția aleasă de Microsoft de a-i separa pe baza ediției de Windows, va oferi gratuitate la upgrade și business-urilor mici care nu semnează contracte de licențiere de volum. Practic edițiile Home și Pro vor fi upgradate gratuit, iar ediția Enterprise din contractele de volum, doar dacă clientul a optat pentru Software Assurance (SA). Astfel, conceptul de “Windows as a service” are sens pentru toți consumatorii și business-urile mici care au sau își vor cumpăra Windows Home sau Pro odată cu PC-ul. Ei vor fi suportați și actualizați gratuit din cloud (Windows Update) pe toată durata de suport a PC-ului, adică vor plăti la început când își iau PC-ul și apoi “abonamentul” va fi zero. Așadar, cei care vor primi Windows ca serviciu, pe modelul cloud, sunt cei care sunt cel mai puțin interesați de asta. Sau mai bine spus, îi doare la bască dacă se cheamă cloud sau serviciu, important e să meargă PC-ul.

Business-urile care semnează contracte de volum (Open sau Enterprise Agreement) sunt într-o situație mai complicată. Ele plătesc in contractele astea dreptul de upgrade de la Windows Pro la Windows Enterprise, adică trebuie să-și cumpere PC-urile cu Windows Pro și apoi să le înroleze în contract pentru a pune Windows Enterprise pe ele. Pentru a putea instala versiuni noi pe durata contractului, ele trebuie să plătească în avans o taxă numită Software Assurance (SA), care nu e deloc de neglijat (29%). Așadar, business-urile cu contracte de volum ca să își poată instala Windows 10 Enterprise (când apare), trebuie:

  1. să fi cumpărat PC-uri cu Windows Pro (nu, Home nu este ok) și
  2. să aibă un contract valid de volum cu SA.

Huh. Să înghițim gălușca cu non-gratuitatea și să trecem mai departe la cloud și servicii. Ok, înțelegem că trebuie să plătim, dar să vedem cât de aproape e partea comercială de conceptul de “Windows as a service”. Dincolo, la Home și Pro, nu ne-am pus problema fiindcă “serviciul” de update din cloud era gratuit.

Problema cu aceste contracte de licențiere de volum este că nu sunt foarte flexibile și cu greu poți să le consideri de tipul “plătești cât folosești”. Anual se face un așa numit “true up” în care clienții pot adăuga chestii, sau incrementa numărul de PC-uri, sau servere licențiate, însă nu pot decrementa decât dacă au contracte cu cuvântul magic “subscription” în ele (Open Value Subscription – OVS sau Enterprise Agreement Subscription – EAS), care sunt un pic mai scumpe (update: vezi observațiile Dianei mai jos, la comentarii). Ideal ar fi ca asocierea respectiv dezasocierea de PC-uri în contracte să fie ca la Office 365, iar billing-ul să fie mai granular, măcar la nivel lunar. Așa am putea considera Windows ca un serviciu. Până atunci mai ușor cu serviciul pe scări, fiindcă gratuit oricine poate.

Premiile EuroCloud 2015

LogoEuroCloudRomania3Asociația EuroCloud România, filială a EuroCloud, a început înscrierile pentru Premiile EuroCloud din acest an. Pentru a accede în finala la nivel european, trebuie să vă înscrieți și să convingeți juriul din faza națională la http://www.eurocloud.ro/prima-pagina/premiile-eurocloud-romania-2015/ și apoi să fiți selectați pentru finală de juriul european. În 2013 din România s-au calificat prietenii de la Render Street la categoria “best startup” și au prezentat în finala din Luxemburg. Anul acesta categoriile sunt:

  • best horizontal cloud service;
  • best vertical cloud service;
  • best startup;
  • best migration service;
  • best impact;
  • best innovation.

B2C, B2B, nu contează, e pentru toată lumea, cloud să fie.
Termenul de înscriere este 23 iunie!

Free trial pentru aplicația Swim Smooth

Swim Smooth free trialSpuneam aiciSwim Smooth a lansat un serviciu online de coaching pentru înot liber (crawl) și mai spuneam că le lipsea trial-ul. Ei bine, le-a venit mintea la cap și au actualizat aplicația. Acum include și un trial gratuit de 48 de ore. Puteți încerca și voi să vedeți cum e. Sper că nu mai trebuie să repet importanța free trial în orice aplicație de tip SaaS.

Dacă ați cumpărat deja de la ei cartea “Swim Smooth – the complete coaching system for swimmers and triathletes” și DVD-ul ”Catch Masterclass”, atunci veți fi dezamăgiți la prima răsfoire a conținutului din aplicație. Da, veți regăsi tot ce este în carte și pe DVD. Este drept că în aplicație sunt mai multe chestii, probabil încă pe atâta, decorate cu planuri de antrenament, similare cu cele de la http://swimtypes.com/guides.html, însă pentru fanii care au deja aceste materiale va fi o dilemă să se aboneze la aplicație. Până să scoată trial-ul nici nu m-a interesat, fiindcă bănuiam că este o oarecare suprapunere cu materialele cumpărate deja. Odată apărut trial-ul, mi-a plăcut atât de mult aplicația încât m-am abonat. De cele mai multe ori o folosesc pe telefon, în trafic, în drum spre și dinspre bazin. E mult conținut video în aplicație și rămâne de văzut dacă îmi dă planul de date peste cap. Dacă da, va trebui să mă abțin de la video-uri în afara Wi-Fi. Aplicația este web și se adaptează frumos la orice ecran, PC, tabletă sau telefon. Update: căutarea este, cred, cea mai faină chestie în aplicația asta.

Vă recomand și vouă să vă faceți un cont de trial și să alocați câteva ore pentru a vă juca cu el. Abonamentul lunar este de $19,19 și e fără commitment, adică se poate încheia oricând.

Dacă nu știți deloc să înotați în stilul liber, atunci aplicația nu e pentru voi, deși au promis că în viitor vor include lecții și pentru voi. Până atunci vă recomand DVD-ul ”Learn to swim freestyle”.

S-a terminat cu Windows-ul pe desktop

S-a terminat, cel puțin cu Windows-ul așa cum îl știam până acum. Până acum dacă doreai să rulezi o aplicație Windows, atunci trebuia să pornești o mașină cu Windows (mă bazez că masochiștii cu Linux pe desktop, care încă se chinuie să ruleze aplicații Windows folosind wine, nu citesc acest blog). Apoi a apărut RemoteApp, capabil să ”trimită” aplicații care rulează pe server, să apară pe device-ul userului ca și cum ar rula acolo (prin sesiuni de Remote Desktop). La una din actualizările de anul trecut, RemoteApp s-a deschis și către Mac, iOS și Android, fiind evidentă dorința MSFT de a monetiza și platformele rivalilor AAPL și GOOG. Se punea apoi problema ce se întâmplă cu cantitatea enormă de instalări de Windows-uri vechi, în condițiile în care serviciile de virtualizare pentru useri erau doar pentru băieții mari. În plus, o cantitate mare de utilizatori necesită o căruță de fiare în backend, fiindcă deh, virtual virtual, dar aplicațiile alea trebuie să ruleze pe ceva servere și să fie trimise prin sesiuni de remote desktop către PC-urile, Mac-urile, telefoanele și tabletele alea. Așa s-a născut Azure RemoteApp (săptămâna trecută), un serviciu găzduit de Microsoft în datacenterele sale și care poate livra povestea de mai sus pe bază de abonament. Perfect. Și acum să revenim.

Deși titlul pare prăpăstios, înseamnă totuși o radicalizare a transformării modelului de business pentru MSFT, de la vânzarea de licențe cu plata înainte, la abonament cu plata lunară, adică modelul cloud. Aplicațiile „flagship” Office și Dynamics erau deja acolo, Windows Server e de 5 ani în Azure, dar acum vorbim de Windows-ul de la utilizator. De acum, organizația ta poate să facă aroganțe de genul „vino tu cu tableta ta preferată și noi îți livrăm aplicațiile de pe server sau din cloud”. Tehnologia se poate folosi în continuare și din cloud privat pentru băieții mari, sau de la provider-ul preferat pentru organizații mici (colegii de la Ymens pot merge în direcția asta… cereți-le!) , însă prin Azure RemoteApp MSFT ne dă un semn foarte clar de schimbare.

Detalii pe blogul lui Brad Anderson și la http://azure.microsoft.com/en-us/documentation/services/remoteapp/.

Azure RemoteApp

Swim Smooth lansează un serviciu online de coaching pentru înot

Swim Smooth coaching service

Foarte mișto ideea. Utilă pentru orice nivel, de la începători ca noi, la înotători de elită și chiar antrenori. Și de la cine să vină această idee, dacă nu de la Swim Smooth? În acest weekend Paul, Adam, Annie și echipa Swim Smooth au lansat serviciul app.swimsmooth.com. Pagina de prezentare este curată, sexy, articolul de pe blog este impresionant, însă uitați-vă și voi și spuneți-mi ce lipsește? Ceva important pentru orice serviciu din ăsta SaaS.

V-ați prins? Așa e. Lipsește acel ceva care ar trebui să fie ”în fața” oricărui vizitator: acel ”încearcă-mă” sau ”free trial” care este esențial pentru orice serviciu SaaS. Este unealta de bază prin care atragi prospecți. Apoi îi contactezi obligatoriu și încerci să îi ajuți să utilizeze trial-ul cât mai eficient pentru a-i convinge subtil să devină clienți plătitori. Iar dacă nu reușești, atunci măcar să culegi feedback și să afli ce le lipsește, ce nu le-a plăcut, ce i-ar putea convinge să revină. Sper din toată inima, pentru binele lor, să corecteze cât de curând.

Bun venit Swim Smooth în lumea SaaS!

Azure Site Recovery, sistem de recuperare în caz de dezastre

Cei care administrați mașini virtuale folosind System Center Virtual Machine Manager, puteți încerca de azi serviciul ”Site Recovery” din Azure să creați o replică a mașinilor voastre virtuale direct în datacenterele noastre Azure. Scopul este să aveți o configurație de rezervă pe care puteți să vă mutați în cazul în care se întâmplă ceva nasol cu serverele voastre. Acest serviciu este urmașul lui Hyper-V Recovery Manager, care în primă versiune știa să vă mute în caz de dezastre din datacenterul vostru primar într-un alt datacenter. De aseară, serviciul redenumit în Site Recovery știe să vă mute și în Azure.

Detalii pe blogul Server & Cloud și pe azure.com.

SAP și Oracle în Azure

Doi mari jucători pe piața de aplicații enterprise, SAP și Oracle, aterizează în cloud-ul Azure în mod exclusiv.

Produsele Oracle (Database, WebLogic, Java) le puteți deja folosi din Azure în ambele moduri: „bring your own license” sau „pay as you go”. Mergeți pe http://azure.com și dați-i bătaie. Și da, Azure este singura platformă de cloud suportată de Oracle. De fapt e mai mult: singura platformă de virtualizare, alta decât a lor.

SAP a anunțat ieri că vin și ei în Azure din această vară cu SAP Business Suite, SAP Business All-In-One, SAP Mobile Platform, SAP ASE și SAP HANA. Detalii la http://www.microsoft.com/en-us/news/press/2014/may14/05-19microsoftsappr.aspx.

Update 29.05.2014: gata, a venit vara, puteți folosi SAP în Azure. Detalii la http://azure.microsoft.com/en-us/campaigns/sap/

Refresh de servicii în Azure

Aseară în Houston Texas la TechEd North America am anunțat o căruță de noutăți pentru Microsoft Azure. Reciclez mai jos niște electroni de pe blogul lui ScottGu, dar sunt așa de multe noutăți încât trebuie neapărat să le vedeți/descoperiți la http://azure.com. Faceți un trial și jucați-vă!

  • Virtual Machines: Integrated Security Extensions including Built-in Anti-Virus Support and Support for Capturing VM images in the portal
  • Networking: ExpressRoute General Availability, Multiple Site-to-Site VPNs, VNET-to-VNET Secure Connectivity, Reserved IPs, Internal Load Balancing
  • Storage: General Availability of Import/Export service and preview of new SMB file sharing support
  • Remote App: Public preview of Remote App Service – run client apps in the cloud
  • API Management: Preview of the new Azure API Management Service
  • Hybrid Connections: Easily integrate Azure Web Sites and Mobile Services with on-premises data+apps (free tier included)
  • Cache: Preview of new Redis Cache Service
  • Store: Support for Enterprise Agreement customers and channel partners

PS: conferința TechEd se poate urmări pe http://channel9.msdn.com/

Azure pentru clasa mijlocie – Server and Cloud Enrollment

Spuneam aici că soluția cea mai avantajoasă pentru cei care folosesc mai multe subscripții și/sau consumă mai mult de 25000usd într-un an, este să semneze un EA (Enterprise Agreement) pentru Azure. Ceilalți aveau posibilitatea să plătească cu cardul direct pe http://azure.microsoft.com/ și, eventual, să obțină discount per subscripție, dacă aceasta depășea pragul anual de 6000usd (detalii la http://azure.microsoft.com/en-us/pricing/purchase-options/).

De azi se mărită cele două lumi, în sensul că se introduce un nou tip de contract, numit SCE (Server and Cloud Enrollment) care are limita minimă mai digerabilă decât la EA. Practic, toți cei care consumă sau plănuiesc să consume în jur de (sau peste) 6000usd pe an, se pot înrola în SCE și vor primi beneficii similare cu cei din EA:

  • subscripții multiple, controlate într-un portal dedicat
  • discount de 27%, inclusiv pentru serviciile consumate peste commitment
  • price protection

Pentru detalii știți unde mă găsiți.

Update: SCE este de fapt… tot un EA, dar cu termeni mai lejeri (de aici și „beneficiile similare”).

Despre Windows Azure Pack

Scriam aici în toamnă că este disponibil softul nostru din datacenterele Windows Azure, cel care face automatizarea aceea extremă, cel care expune API-ul de management RESTful pe care îl poate accesa portalul de management dar și orice altă aplicație, cel care provizionează și scalează websiteuri, cel care pornește VM-uri, baze de date și izolează rețele șamd. Se poate descărca de la http://www.microsoft.com/en-us/server-cloud/products/windows-azure-pack/ și utiliza în datacenterele voastre fie pentru utilizatori interni fie pentru clienți externi (de exemplu dacă sunteți hosteri sau furnizați servicii din datacenterul vostru). Azi am avut o prezentare pe această temă. Iat-o mai jos:

Se vede că are la bază System Center. Dacă vă interesează detaliile tehnice din măruntaiele Windows Azure Pack, atunci mergeți la seminarul lui Adi Stoian din Cluj (7-9apr) sau București (14-16apr).