Dacă ați fost în ultima vreme pe microsoft.com/online, ați văzut probabil că se poate selecta limba română, ceea ce sugerează că vă pregătim ceva. Da, în curând veți putea cumpăra pentru firmă/organizație: servicii de email, calendare, colaborare, prezență instant, conferințe, arhivare etc, pe bază de abonament lunar, fără să cumpărați licențe pentru Exchange Server, Communication Server sau Windows Server și nici hardware-ul necesar. De exemplu, cu 8,52 EUR pe user pe lună, veți putea avea Exchange, SharePoint, Communication Server și Live Meeting, un bundle cu denumirea BPOS (Business Productivity Online Suite). Interesant este că puteți avea acest bundle de enterprise chiar dacă sunteți o firmă mică. Ah, sunteți o firmă mare și doriți personalizări. Putem discuta. De la un prag de cca 5000 de useri…
Până la disponibilitatea comercială a acestor servicii (la primăvară?), vă încurajez să le încercați gratuit, la http://www.microsoft.com/online/ro-ro/default.mspx. Mie mi-a luat circa 25 de minute să îmi creez o organizație, să adaug un utilizator, să public primul document pe SharePoint și să trimit/primesc primul email:

Ce faceți dacă aveți deja un domeniu Windows în organizație? Nici o problemă! Cu câteva clicuri puteți configura single-sign-on între Active Directory-ul local și serviciile din ”nor”.
Enjoy!
Apreciază:
Apreciază Încarc...