ITCamp 2011

Codecamp.ro și ITSpark.ro organizează conferința ITCamp în 26-27 mai la Cluj pentru dezvoltatori și sysadmini. Două track-uri, două zile și 18 speakeri confirmați până acum. Înscrierea e pe bani, dar conținutul este excelent. E pentru prima oară când văd 4 speakeri externi (Paula, Stephen, Tiberiu și Alessandro) la o conferință din România. Îmi amintește de Microsoft Summit din… ce an era? Parcă era 2005, nu-i așa? Dar asta promite mai mult!

ITCamp

De urmărit și pe twitter @itcampro.

Din tainele reținerii permisului de conducere

De unde ridici un permis de conducere reținut? De la Poliția Rutieră de la adresa din permis. Nu, nu contează adresa din buletin și da, de la Poliția Rutieră o ridici, nu de la DRPCIV (Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor). Aceștia din urmă se ocupă cu emiterea permiselor, iar Poliția cu reținerea. Duh. Am învățat asta ”the hard way”.

Așa că dacă permisul reținut e de București, îl ridici din Udriște, nu din Pipera, iar dacă permisul e din alt județ, cum e al meu, atunci poți trimite un cunoscut cu o procură notarială.

A, era să uit. Să nu aruncați dovada! Trebuie să o dai la schimb pentru permis. Nu am înțeles de ce, dar dacă pierzi dovada, procedura este ca și cum ai fi pierdut permisul. Am văzut pe cineva chinuit cu problema asta într-una din aventurile mele de la ghișeu.

Drive safe!

Powered by Windows Azure: SeniorERP

logo_seniorerpWow! Asta da. Gata cu startup-urile și cu proiectele low-risk. Vorbim acum de o firmă de software consacrată, Senior Software, și de aplicația lor stindard, SeniorERP. Din punct de vedere business ei erau pregătiți fiindcă aveau deja SeniorERP Online pe care îl vindeau în regim SaaS. Problema e că până acum, fiind la un hoster, trebuia să se ocupe ei de disponibilitatea bazei de date (mirroring, backup, etc) și nu aveau flexibilitatea în scalare (în sus și în jos) tipică unei platforme de cloud. Acum mai puțin de o lună au luat decizia de a migra, iar acum au primul client. Wow!
Deși erau deja pe ultimele versiuni de .NET și SQL Server, vă puteți aștepta că migrarea nu a fost chiar pac-pac. Aplicații de complexitatea unui ERP, chiar dacă le poți muta în Windows Azure de pe o zi pe alta, necesită un lung proces de regression testing și optimizare pe noua platformă. Iată că ei au reușit să facă asta în câteva săptămâni. Felicitări!

Pentagonul alege cloudul pentru securitate, nu pentru cost

Dacă pentru ei este suficient de ”secure”, atunci ar trebui să fie și pentru voi.

Zilele trecute am fost întrebat de jurnaliști despre securitatea în cloud fiindcă este principala îngrijorare a clienților care se gândesc la servicii în cloud. Iată ce am răspuns:

Trecerea la cloud computing este o transformare inevitabilă, dată în principal de flexibilitatea crescută, de ușurința administrării și scăderea costului operării sistemelor IT (tehnologia informației). Această transformare impune tratarea amenințărilor și a riscurilor într-un mod diferit. Până acum organizațiile aveau control complet asupra datelor fiindcă acestea erau administrate în ograda lor. Acum, în lumea cloud computing-ului, organizațiile sunt parte dintr-un sistem de parteneriate cu furnizorii de servicii în cloud, iar acest lucru necesită un limbaj comun în ceea ce privește încrederea și capabilitățile de securitate. Microsoft are două abordări pentru a demonstra capabilitățile sale de securitate în cloud.

Prima este conformitatea sistemului nostru de management al securității informației cu standardul ISO/IEC 27001:2005 pentru operarea zi de zi a centrelor de date și o colecție de alte standarde specifice diverselor industrii și regiuni: SAS 70 Type I and II, Sarbanes-Oxley, Payment Card Industry Data Security Standard, Federal Information Security Management Act etc.

A doua abordare privește transparența totală. Ne supunem regulat evaluărilor independente, împărtășim rezultatele acestor evaluări cu clienții noștri dar și cu restul industriei, pentru a ridica nivelul discuțiilor pe tema securității în cloud. Clienții noștri sunt bineveniți și ei în centrele noastre de date, iar până atunci le recomandăm să studieze documentele publicate pe siteul http://www.globalfoundationservices.com/security/ și să nu ezite să ne contacteze pentru întrebări.

Dreptul de a folosi logo-ul “Powered by Windows Azure”

Doar o clarificare: pentru a putea afișa logo-ul “Powered  by Windows Azure”, va trebui să vă înscrieți aplicația în MPR la adresa http://www.microsoftplatformready.com/  și să treceți testul. Este auto-testare folosind un instrument care se descarcă tot de acolo iar rezultatul se încarcă tot acolo. Din experiență, înscrierea și testarea durează cam o oră.

Baftă!

Ah, era să uit: înscrierea în MPR este obligatorie pentru toți participanții la concurs.

Powered by Windows Azure

Am mutat finala pe 19 aprilie

Finala concursului de aplicații pe Windows Azure se mută pe 19 aprilie pentru a evita niște conflicte de calendar ale persoanelor din juriu. Se eliberează astfel săptămâna 11-15 aprilie pentru cei care vor să meargă la MIX11 Smile. Radu Georgescu nu mai poate veni în juriu, și am apelat la Radu Tudorache, un alt antreprenor de succes din România. Mulțumim, Radu!

Reamintesc că mai sunt două zile pentru înscrieri!

Succesul în viziunea lui John Maxwell, notițe de la conferință

Deși sunt un fan al lui Stephen Covey, m-am dus la conferința lui John Maxwell, de curiozitate. Și m-a convins. Deși Covey este mai profund, cu accente pe caracter și spirit, Maxwell mi s-a părut mai practic, mai concret. Cel puțin așa a reieșit din conferința de la Palatul Parlamentului, unde a făcut un rezumat al celor 60 de cărți ale sale. Da, a scris 60 și spunea că dacă trăiește suficient, mai scrie 60. E incredibil omul ăsta!

Iată și notițele mele, traduse în română. Maxwell susține că succesul are 4 componente. De acolo și tema conferinței, REAL: Relationships, Equip, Attitude și Leadership:

Relații

1. Tratează pe ceilalți așa cum ai vrea să fii tratat
2. Principii despre oameni:
– vedem oamenii prin ochii/experiența noastră (nu încercați să-i ”reparați” pe ceilalți)
– liftul: sunt oameni care ne ridică, iar alții care ne coboară
3. Practici de relaționare cu oamenii:
– ține minte numele lor (cele mai dulci sunete pentru o persoană sunt date de numele ei)
– spune/fă ceva pozitiv în primele 30 de secunde ale unei conversații
– oamenii ”cumpără” întâi omul, apoi ”cumpără” viziunea lui
– dă valoare (intenționat) oamenilor: respectă-i, află valorile lor
– leaderii întâi ascultă, învață și apoi conduc.

Carte recomandată de John:
”Winning with People: 26 Principles” sau http://www.amaltea.ro/castiga-cu-oamenii

Echipă

1. Ce faci (intenționat) pentru dezvoltarea ta personală?
– plan de dezvoltare
– dezvoltarea nu este automată (doar moartea e automată)
2. Ce faci pentru dezvoltarea celor din jurul tău?
– una din legi: oamenii din cercul tău apropiat îți vor determina succesul
– dacă vrei să faci ceva semnificativ, îl vei face împreună cu alții
Căi practice pentru a dezvolta pe alții:
a) trebuie să îți placă oamenii și să ai dorința de a-i ajuta
b) găsește-ți punctele forte
– dezvoltăți punctele forte și nu slăbiciunile
– nu se plătește pentru mediocritate
c) ajută-i pe ceilalți să-și găsească punctele forte
d) foarte important: ajută-i să înțeleagă/definească succesul: acesta va fi determinat de lucrurile importante pe care le faci în fiecare zi
– pregătire vs reparație
– pentru a avea succes trebuie 1) să iei decizii corecte și 2) să le administrezi (manage) zilnic
– alege-ți cele 5 lucruri importante pe care le vei face în fiecare zi (exemplul lui Maxwell: în fiecare zi citește, gândește, arhivează, întreabă și scrie)
e) învață-i cum să prioritizeze
– mai bine faci 2 lucruri din 10
– pe baza trio-ului cerințe, rezultate și răsplată
f) asigură-le resurse: succesul este când EU o duc bine, dar semnificativ este când ajut pe CEILALȚI să o ducă bine.

Cărți recomandate de John:
”21 Irefutable Laws of Leadership” sau http://www.amaltea.ro/cele-21-de-legi-supreme-ale-liderului și
”17 Laws of Teamwork” sau http://www.amaltea.ro/John%20Maxwell%20[SERIA]

Atitudine

Atitudinea e importantă, mai ales în vremuri rele.
Atitudinea = expresia unui sentiment interior.
Diferența la oamenii de succes este modul de gândire.
Când eșuezi: admite, asumă-ți responsabilitatea și învață.
Atitudinea ta (fericirea ta, etc) ține de alegerea ta și ești complet responsabil de ea.

Cărți recomandate de John:
”Thinking for a change” și
”Failure forward” sau http://www.amaltea.ro/esecurile-pot-conduce-la-succes

Leadership

= să te conduci pe tine și pe ceilalți spre succes
Legea capacului: organizația ta nu se poate ridica mai sus de nivelul tău de leadership. Pentru a permite organizației să se ridice, trebuie să îți crești propriul nivel. Nu se poate face repede.

Cărți recomandate de John:
”21 Irefutable Laws of Leadership” sau http://www.amaltea.ro/cele-21-de-legi-supreme-ale-liderului și
”Developing the Leader within You” sau http://www.amaltea.ro/index.php?route=product/product&product_id=251

Cam de atât a fost timp, în patru sesiuni ciuntite de întârzierile tipice balcanice. Am încercat să obțin un autograf, dar în pauze erau câte 50 de oameni la coadă, iar la sfârșit m-a gonit foamea. Deh, e greu să dai de mâncare la 1000+ oameni iar cei care nu sunt suficient de rapizi rămân cu satisfacția că ”i-au lăsat pe ceilalți să se dezvolte” Smile.

Blogul lui John e la http://johnmaxwellonleadership.com/.

Ultimele 7 zile pentru înscrierea în concursul de Windows Azure

Sunt convins că toți faceți ultimele retușuri la aplicațiile voastre. Vă reamintesc că mai aveți o săptămână până la închiderea înscrierilor (31 martie) în concursul de aplicații pe Windows Azure: http://www.microsoft.com/romania/concursazure/. Cei care v-ați înscris până în ianuarie inclusiv, vă puteți actualiza înscrierile.

Reamintesc că oferim 9000 usd premii în bani (4k premiul I, 3k premiul II și 2k premiul III) și o deplasare în Los Angeles în valoare de cca 6000 usd pentru câștigător. Regulamentul este publicat pe site.

Windows Intune, management de PC-uri din cloud

Am lansat Windows Intune. Inclusiv în România. Windows Intune este un serviciu în cloud pentru managementul actualizărilor, securității și inventarului (sw și hw) PC-urilor (XP, Vista și 7) din IMM-uri. Plus niște aromă de monitorizare, raportare și remote assistance. La 11 EUR per PC (pe lună), oferă și dreptul de upgrade la Windows 7 Enterprise. Firmele mari, cu pretenții de management și monitorizare mai bogate, probabil vor prefera în continuare familia System Center.

Oricine poate încerca Intune pentru 30 de zile la http://www.microsoft.com/online/ro-ro/windows-intune.aspx.

Partenerii care vor vinde Intune vor avea aceleași beneficii ca și la restul de servicii online: 12% în primul an (pentru vânzarile către clienți noi) și 6 % recurent în fiecare an, cât timp clientul rămâne client. Plus serviciile aferente, care depind de ambiția și specializarea fiecărui partener. Pentru a putea vinde Intune, partenerii trebuie să semneze MOSPA (Microsoft Online Services Partner Agreement).

Mergeți pe site, învățați, folosiți și apoi vindeți Windows Intune!

Update: Windows Intune dă dreptul (similar cu Software Assurance) și la achiziționarea de MDOP (Microsoft Desktop Optimization Pack) cu cca 1 EUR suplimentar per PC pe lună și include:

 

Windows Intune