Fractura de humerus: imobilizare sau operație

Humerus

Ce urmează e perspectiva mea de pacient, care a suferit o astfel de fractură, și a trebuit să ia o astfel de decizie. A se citi cu indulgență, fiindcă nu am nici o pretenție de cunoștințe medicale de specialitate.
Vasăzică faci accident și îți rupi osul ăsta mare, numit humerus. Cât timp îți atârnă mâna, te va durea cumplit. Improvizează un sling pentru a o susține și hai la spital. Iți vor face un bandaj de imobilizare (huh, se mai liniștește durerea), o radiografie și apoi urmează discuția cu doctorii. Pentru simplitate, presupunem că nu ai fractură deschisă sau alte complicații.

Sunt două posibilități de remediere: imobilizare sau operație. Hai să vedem care sunt avantajele și dezavantajele la fiecare. Eu am ales operația și o voi detalia un pic.

Imobilizarea înseamnă un bandaj care îți strânge mâna pe lângă corp până se sudează osul, adică vreo trei luni. Dezavantajele sunt că te vei împuți ca naiba și că vei sta cu umărul imobilizat tot acest timp. Există o “teorie” a kinetoterapiei cum că la fiecare zi de imobilizare, va trebui să muncești trei după aceea pentru a-ți recăpăta mobilitatea. Pentru 3 luni de imobilizare, adaugă 9 luni de exerciții. Avantajele sunt că scapi de tăietură și de inserțiile metalice.

Operația înseamnă o tăietură de 10-12 cm, o plăcuță metalica (titan) prinsă cu vreo 8 șuruburi și o cusătură de care scapi după 2 săptămâni. Teoretic poți să începi mișcarea mâinii și a umărului imediat după operație. Practic nu e chiar așa de simplu: fractura e încă acolo, iar plăcuța aceea oricât de bine e pusă, va permite o mică mișcare a oaselor, lucru care doare cumplit. Asta înseamnă că va trebui să îți susții mâna în continuare cu un sling pentru a ajuta osul să se sudeze. Diferența față de imobilizare e că vei putea să îți miști totuși mâna, în limitele durerii, iar exercițiile de kinetoterapie se încep a doua zi după operație. Tăietura nu doare sau deranjează nici pe departe cât o face fractura. Atenție la excesul de zel cu exercițiile. Eu am început să mă simt mai bine după cca o lună (începuse să se sudeze), am exagerat cu exercițiile, am început să și înot un pic câinește (mda, nu m-am putut abține, eram la mare) și am recidivat. Au revenit durerile alea ca și cum eram după operație. Da, practic s-a rupt sudura. Am luat-o mai încet și a fost bine. La două luni după operație am simțit că s-a sudat. Au dispărut acele dureri tipice de fractură. Abia după această fază vei simți că poți să tragi un pic de tine la exerciții și vei vedea progres de la o zi la alta. Până atunci ai răbdare.

E clar că nu îmi pare rău că am ales operația. Dezavantajele sunt că rămâi cu ditamai urma de operație și cu plăcuța metalică în interior. Nu piuie la aeroport, dar dacă ai neșansa să te deranjeze în timpul mișcării, atunci va trebui să o scoți după cca 6 luni, ceea ce înseamnă bisturiu din nou.

Concluzia e că cel mai bine e să nu cazi.