Dacă ești startup software și ești în programul Microsoft BizSpark, atunci știi deja că programul durează 3 ani, iar dacă ești în ultimul an, îți pui deja întrebarea „what’s next?”. În ultimele luni vei fi bombardat cu tot felul de mesaje de absolvire sau graduation. Aceste mesaje sunt despre una din alternativele pe care le ai, dar realitatea e că sunt și altele:
- Nu faci nimic. Poți pur și simplu să ramâi la versiunile de Visual Studio curente, însă nu vei mai avea acces la celelalte beneficii din MSDN. Ni se rupe inima dacă faci asta…
- Iei subscripție MAPS D&D cu cca 400eur pe an.
- Aplici pentru competența Application Development din MPN. Asta e cca 1600eur pe an la nivelul Silver și 3900eur la nivelul Gold. Beneficiile, licențele și MSDN-urile sunt generoase, însă cerințele nu sunt simple.
- Mergi pe abonamentele Visual Studio with MSDN între 1300 și 14000 eur pe an pe dezvoltator, dar la un preț cu discount. Astea scumpe din urmă le aveai prin BizSpark (Visual Studio Ultimate w MSDN). Despre aceste discount-uri vorbesc acele email-uri de „graduation”. Update: discountul înseamnă de fapt că le puteți lua la preț de renewal, între 850 și 4500 eur pe cap de dezvoltator „furajat”.
Mai multe detalii despre absolvirea din BizSpark sunt la http://www.microsoft.com/bizspark/Faqs.aspx. Acolo vezi și cu ce ramâi dacă alegi să nu faci nimic.
Recomandarea mea este că dacă nu ai crescut suficient și nu îți permiți să mergi pe calea a treia, să mergi pe calea a doua, iar calea a patra să o folosești dacă ai crescut atât de mult încât nu îți ajung beneficiile de la punctele 2 și 3, sau dacă nu mai vrei să te legi sub nici o formă cu un parteneriat.