E prima oară când particip la un eveniment organizat de Fără Asfalt și a meritat. Cu vârf! Ei au două triatloane, unul la mare la 2 Mai și unul la munte la Măneciu. De fapt se înoată în lacul de acumulare Măneciu, însă evenimentul este pe dealul de deasupra satului Slon, din comuna Cerașu. Plaiul de pe coama dealului este la cca 800m altitudine. Acolo se poate campa în condiții foarte bune. Da, cu toalete ecologice, dușuri, grătar, bere și petrecere. Aproape că nu trebuie să vă duceți nimic de mâncare. Bine na, ceva de micul dejun e ok. Cred că asta e partea cea mai frumoasă, fiindcă stând acolo peste noapte, te mai întâlnești cu prieteni vechi și se mai leagă unele prietenii noi. Totul e deosebit aici. După cursă, în loc de paste se dau sarmale făcute de femeile din sat, adunate ca la nuntă. Iar hidratarea cu berea Zăganu este fenomenală. După ce s-au terminat astea moca, am trecut la cefe, ciuperci, mici, Ciuc și gogoși. E greu la triatloanele astea…

Au fost 155 de finisheri la individual și 37 ștafete la acest triatlon minunat. Concursul a fost sold-out de câteva săptămâni. Sau mai bine zis cu înscrierile închise, fiindcă a fost fără taxă. La cât de populari au devenit, cred că la anul va trebui să ne înscriem foarte devreme ca să prindem locuri.

Înot 1000m. După bălțile mizerabile de la Mogoșoaia, Buftea sau IOR, lacul Măneciu a fost o plăcere. Aproape că îți vine să bei din apa aia. Am ales să înot cu neopren, deși temperatura apei era plăcută, de cca 22 grade. Plusul de flotabilitate dat de neopren, mai ales la picioare, mă ajută destul de mult. Am ieșit după 29 de minute, al 118-lea. M-am mirat că au fost atât de mulți după mine. 6 minute a durat tranziția. Mda, am pierdut câteva minute bune cu dezbrăcatul neoprenului: dă jos ceasul să nu rupi neoprenul, dă jos cipul, dezbracă neoprenul, pune ceasul, pune cipul, împachetează neoprenul, casca și ochelarii în punga pe care o vor aduce organizatorii sus pe Plai. Am văzut acum că cipul se poate pune pe picior sub neopren, ca să se poți trage cracul neoprenului fără să-l rupi în cip. Trebuie să încerc data viitoare.

Bicicletă 21km. Mi-am cumpărat MTB, fiindcă hibrida nu mai e bună pentru un astfel de traseu. Chiar dacă nu foarte tehnic, traseul în totalitate pe drum forestier nu este unul ușor. Are totuși 560m diferență de nivel pozitivă. A trebuit să mă dau jos de vreo trei ori pe urcările mai abrupte și mai accidentate. Dacă pe urcări m-am simțit bine, depășind câțiva concurenți, la coborâri nu am încă curaj să îmi dau drumul. Făceam otită când treceau pe lângă mine cei pe care îi depășisem la urcare. Asta e, va trebui să prind curaj și să mai exersez coborârile. Am terminat în 1h24min al 89-lea la proba asta.

Alergare 7km. După un minut în tranziție, m-am avântat spre traseul de alergare, dar m-am tăiat repede la prima urcare. Da, urmau 210m diferență de nivel de urcat și n-am mai putut. Am luat-o la pas. Și am mers și am mers, dar nu se mai termina dealul ăla. Alergam doar pe unde era mai ușor. Degeaba! Alergarea e sfântă și dacă nu te antrenezi, atunci așa pățești. Câțiva kilometri pe plat îi mai păcălești și neantrenat, dar la deal e nașpa dacă nu ai suflu. 35 de minute a durat până am urcat dealul, am stat două să beau jumătate de litru de apă și apoi m-am avântat din nou la coborâre. Speram să mai recuperez, dar nu e atât de simplă coborârea pe macadam. M-am abținut să îmi dau drumul cu adevărat, de frică să nu mă accidentez. Mi-au trebuit 23 de minute să cobor, ceea ce este foarte lent, la orice standarde. Deh, mai trebuie să exersez alergarea montană. 1 oră rușinoasă mi-a trebuit să parcurg traseul de alergare, al 122-lea la proba asta.

Cu timpul oficial de 3h00min15s am venit pe locul 105 din 155 de finisheri și pe locul 13 la categoria mea de vârstă.

Foto de Andrei Drăgușanu și Fisheye.