Am fost ieri la o întâlnire a Internet Society România pe tema ”ce fel de internet ne dorim?”. Foarte interesant. De obicei, în astfel de discuții despre neutralitatea internetului, e vorba dacă să se permită sau nu furnizorilor de (acces la) internet să diferențieze diferitele tipuri de trafic transmis prin rețelele lor. Sunt două tabere în astfel de discuții. Prima care dorește reguli non-discriminatorii, adică să interzică furnizorilor de internet să aibe înțelegeri cu furnizorii de conținut/aplicații/servicii pentru a oferi acces avansat sau prioritizat pentru clienții lor. A doua este tabăra care susține că eventuale reguli stricte non-discriminatorii vor dăuna consumatorilor fiindcă vor descuraja furnizorii de servicii să dezvolte aplicații inovative, mari consumatoare de bandă, care necesită conexiuni fiabile, imposibil de garantat fără servicii de livrare prioritizată.

Bineînțeles, există și o a treia cale, de mijloc, în care credem și noi la Microsoft, și anume cea în care armonizăm interesele tuturor: ale consumatorilor, ale furnizorilor de servicii și ale furnizorilor de internet. Sunt trei componente la baza acestei idei:

1. Adoptarea unor principii de bază în internet:
   • dreptul de acces la conținut/aplicații/servicii legale la alegerea consumatorului,
   • dreptul de a atașa/conecta dispozitive legale în rețea și
   • dreptul de a primi informații rezonabile despre practicile furnizorilor.
2. Adoptarea unor standarde în rândul furnizorilor de internet pentru a interzice diferențierea anticompetitivă sau care dăunează consumatorilor și pentru a opri orice conduită care violează principiile de bază de la primul punct.
3. Implementarea unui mecanism eficient pentru identificarea și oprirea oricărei diferențieri ilegale.

Revenind la întâlnirea de ieri, au fost câteva intervenții notabile pe care aș vrea să le comentez.

Domnul Gheorghe Șerban de la ANISP a amintit câteva proiecte de legi, care nu sunt foarte inspirate, ca să mă exprim politicos. Mda, unul din ele este cel al pornografiei, dar asta mai puțin contează, important este că aceste proiecte de legi vor să reglementeze niște nișe, încercând să monetizeze pe de o parte și să pedepsească pe cealaltă parte, dar folosindu-se de furnizorii de internet pe post de unelte. Sunt de acord cu domnul Șerban, nu este treaba furnizorilor de internet să facă asta. Monetizarea, din punctul de vedere al statului, se face prin taxe și impozite, pedepsirea contravenienților se face prin justiție, iar sesizările se fac la poliție. Nu are nici un rost să impunem responsabilități inutile în cârca furnizorilor de internet. Putem, cel mult, să le cerem să colaboreze cu autoritățile (garda financiară, justiție, poliție) când acestea dau de cineva care nu se conformează legilor, în vederea identificării lor. Ei da, autoritățile ar face bine să învețe să opereze cu firme care fac business pe internet, indiferent că e vorba de business-uri respectabile sau nu (vezi porn, pariuri etc).

Eduard Tric de la Internet Society România a aruncat la un moment dat un buzdugan legat de autorii care, în contextul internetului, trebuie să se gândească serios la echilibrul dintre bani și faimă. Altfel spus, cât din opera lor să fie dat pe bani și cât să fie gratis, la liber. Buzduganul a fost aruncat către parlamentarul european Amelia Andersdotter, reprezentanta Partidului Piraților. Am tresărit un pic. Ce treabă are legiuitorul cu modul în care aleg autorii să facă business? Din fericire, Amelia a răspuns politic, fără să ridice buzduganul. Da, este important ca autorii să învețe să se folosească de internet, dar decizia de a da ceva pe bani și a da altceva la liber este exclusiv a autorilor. Consumatorii pot cel mult să aleagă să plătească un anumit conținut pe bani sau să consume alt conținut liber, dar nu ei decid dacă un conținut este liber sau nu. Autorii sunt singurii care pot decide asta.

Mulțumesc Elena Zvarici pentru invitație și vă doresc succes maxim. Este nevoie de astfel de discuții în România.