David despre MavenHut și Render Street

La sfârșit de februarie l-am avut din nou pe David Szabo în vizită prin România. Da, e unul din colegii cu blog din sidebar, dar nu asta e important, ci colaborarea cu el în căutarea de aplicații și oportunități faine în Windows Azure. El face asta în regiune, acoperind mai multe țări, inclusiv România. Parte a acestor căutări este și lucrul cu startup-urile interesante din aceste țări.

Vă recomand să citiți cum a văzut el vizita la MavenHut și discuția cu Render Street. E haios, e în engleză și merită fiecare minut, credeți-mă Smile.

The Cloud Strategy Blog

Vă spuneam la seminariile de business în cloud că am un coleg din Ungaria cu care colaborez pentru a ajuta firmele mai mari de software din .ro să treacă prin transformarea către cloud. Numele lui este David Szabo și vă recomand să vă abonați la noul său blog la http://cloudstrategyblog.com/. Are un farmec aparte cu stilul lui de lucru cu jucării, dulciuri, multe post-it-uri, desene și alte nebunii. Cei la care am fost deja cu el, pot confirma. Pe blog scrie în engleză, reproduce același stil din lumea reală și scrie exact despre transformarea de care vă vorbeam.

Baftă David!