Bogdan Târlă a comis-o din nou! Omul ăsta când doarme, cred că visează numai Excel și Office. Am spus cred, fiindcă sunt sigur că dacă e treaz numai cursuri de Office face. Iar când are un pic de timp liber e pe forum. Nu, nu glumesc.
Despre DVD aici. Aaa, vreți și voi? Atunci mergeți acolo și participați la concurs.
Vedeți aici o discuție legată de piraterie pe blogul Adobe România sub titlul ”Pirateria și justificările ei”. Sunt absolut de acord cu comentariul ”nu aveți nici o scuză”:
Dacă sunteți studenți căutați programele academice ale furnizorilor de software. De exemplu Microsoft DreamSpark pentru acces gratuit la unelte de dezvoltare și design (Visual Studio, Expression) dar și platforma de dezvoltare (Windows Server, SQL Server). Dacă sunteți la o facultate de ”computer science” (info, calculatoare, etc), facultatea poate să semneze MSDN Academic Alliance și astfel toți studenții și dascălii au acces gratuit la MSDN (da, chestia aia pe care o dăm partenerilor cu aproape tot softul de la Microsoft).
Dacă sunteți o școală sau facultate sau universitate și vreți software pentru uz intern (gestiune, conta, etc) nu pentru educație, sunt discounturi masive (80-90%) pentru mediul academic. Întrebați de ele la furnizorul vostru preferat.
Dacă îți permiți să cumperi un PC pentru acasă, ia-l cu Windows preinstalat, fiindcă este muuult mai ieftin decât la cutie (cca o treime). Cere și o instalare de Office 2010 fiindcă este gratuit. Da, instalarea de Office funcționează minimal (se numește Office Starter) chiar dacă nu o activezi. Dacă pe viitor te hotărăști să o activezi (de ex. să treci la Office Home & Student), plătești și gata. Dacă nu, rămâi cu Starter. Dacă furnizorul/comerciantul nu știe de șmecheria asta, du-te la altul.
Dacă îți faci un business și vrei să dezvolți software, înscrie-te gratuit în BizSpark și te umplem de software pentru 3 ani.
Hai că nu e așa de greu. Sunt convins că și colegii de la Adobe au astfel de soluții.
Totuși, dacă ești un business consacrat și furi, nu ai nici o scuză.
Dacă nu ați fost la cursul de dezvoltare pe SharePoint și Office 2010 de la mijloc de aprilie, puteți descărca un training kit (cu prezentări, videouri, laboratoare, demonstrații), care trece prin elementele esențiale de la acel curs. Adică astea:
Office 2010 Developer Roadmap
Office UI Customization
Office Client Workflow
Security and Deployment
Business Connectivity Services
Developing BI Applications
Open XML
Office 2010 Services
InfoPath 2010 and Forms Services
Application Compatibility
Access 2010
Core Office Development.
PS: Mi-a șoptit cineva de la ISDC că l-au contractat pe Ciprian pentru un curs la Cluj în perioada 10-11 iunie. Stay tuned.
Parcurgeți minim 5 cursuri online în Partner Learning Center și veți avea șansa să câștigați un weekend pentru doi la Mamaia.
Office 2010, SharePoint 2010, Business Productivity Online Suite, Windows Azure, Windows 7, Windows Server 2008 R2 etc. Sunt multe produse și servicii cu care trebuie să fim la curent. Concursul este un prilej excelent să învățați despre aceste noutăți. Detalii aici.
Dacă v-ați înscris la cursul de dezvoltare pe SharePoint & Office 2010 și nu mai puteți veni, vă rog să vă anulați înscrierea (la același link). Avem deja persoane pe lista de așteptare și ar fi păcat să le refuzăm. Pentru orice mediere, pile, șpagă etc vă rog să-mi scrieți pe email și să-mi descrieți proiectul la care lucrați (pe SharePoint sau Office 2010, bineînțeles).
Vă reamintesc că vă putem acorda și suport tehnic oficial prin programul Metro, chiar dacă nu am lansat încă. Intrarea în Metro e tot prin mine. Nu, nu e un program public, așa că nu îl căutați pe bing.
S-au publicat 10 dintre cele mai interesante prezentări de la ediția din toamna trecută a SharePoint Conference. 5 de Office și 5 de SharePoint . Foarte actuale, având în vedere că Office 2010 și SharePoint 2010 sunt deja pe țeavă, gata de lansare.