Echipa Microsoft la Triathlon Challenge Mamaia 2013

În lipsa vedetelor, ne-am prezentat trei începători la Triathlon Challenge Mamaia 2013 din weekend-ul trecut, toți la primul nostru triatlon:

Adrian Ionescu supersprint (400m înot + 12km biclă + 2,5km alergare) 0h53min
Mihai Sbîrcea supersprint (400m înot + 12km biclă + 2,5km alergare) 1h08min
Zoli Herczeg sprint (750m înot + 18km biclă + 5km alergare) 1h36min

Adi a obținut locul doi la categoria Company Tri. Bravo Adi!

Personal am fost un pic dezamăgit fiindcă îmi doream să ajung sub 1:30, însă lipsa de experiență și-a spus cuvântul. M-am sufocat la înot, eram panicat, înghițeam din 5 în 5 metri și trebuia să tușesc de fiecare dată. Degeaba am exersat în mare cu valuri, fiindcă lacul cu apă dulce este cu totul altceva. Apoi mă tot încurcam în ceilalți înotători. A fost dezastru. Mi-au trebuit vreo 300m să reușesc să mă relaxez cât de cât, dar a fost prea târziu. Când am ieșit din apă și m-am uitat în urmă, mai erau maxim zece concurenți în urma mea din cei două sute de la sprint. Media de peste 3 minute pe suta de metri a fost dezamăgitoare.
Apoi am petrecut mult prea mult la tranziția spre biclă, 7 minute. Am plecat fără numărul de concurs. M-am întors după el. De râsul lumii. Măcar acum știu cum se face.
Am tras cât am putut la biclă și alergare. Deși eram doar pentru a doua oară pe o cursieră, am mers cu o medie de 29,2km/h. Mi-a plăcut. Ah, era să uit, mi s-a stricat bicla chiar înainte de cursă. I-a sărit cablul de la schimbătorul spate, așa că nu puteam să schimb de pe pinionul mic. Noroc că cei de la Felt Bicycles care erau în zona de expo mi-au reparat-o pe loc. Mulțumesc, dragi prieteni!

Timpii mei au fost așa:

înot 750m tranziție biclă 18km tranziție alergare 5km total
26min 7min 36min 2min 25min 1h36min

Mai jos sunt câteva poze de la organizatori cu Adrian Ionescu la sosire și Ciprian Bălănescu (da, campionul național) la premiere:

Adrian Ionescucastigatori @trichallenge2013

Update cu Adrian Ionescu la tranziția spre biclă, Mihai și cu mine la sosire:

Adrian IonescuMihai SbirceaZoli Herczeg

2 gânduri despre &8222;Echipa Microsoft la Triathlon Challenge Mamaia 2013&8221;

Comentariile nu sunt permise.