Primul meu triatlon pe distanța half ironman

Publicat pe 25 septembrie 2019 de Zoli Herczeg

Au trecut deja 10 ani de când urmăream doi foști colegi (Todi și Manu) cum participau de nebuni, neantrenați, supraponderali, la triatloane Ironman 70.3 din Austria. Acum a venit și vremea mea.

Ironman e o franciză importantă în lumea triatlonului sub care se organizează curse “full” pe distanța totală de 226km (3,8km înot, 180km bicicletă și 42,2km alergare) și curse de “half” pe distanța totală de 113km adică 70,3 mile (1,9km înot, 90km bicicletă și 21,1km alergare). Organizatorii care nu pot sau nu vor să obțină franciza Ironman sau Ironman 70.3, folosesc doar cuvintele “full” sau “half” alături de brand-urile proprii. În România sunt mai multe astfel de curse: Xman Oradea, Endurace Beliș, Transfier pe Transfăgărășan sau H3RO by TriChallenge la Mamaia.

De mult îmi doream să particip măcar o dată la un half, dar nu m-am simțit pregătit, mi se părea prea greu antrenamentul, deși aveam deja experiența triatloanelor pe distanțe mai scurte (sprint și olimpic). Apoi a venit refacerea incompletă după accidentul și operația din 2015. Umărul drept îmi este în continuare blocat pe jumătate. După aceea am intrat în forță în lumea alergicilor în 2017, așa că m-am lăsat de înot în bazin pentru a evita clorul și odată cu asta m-am lăsat de triatloane. De tot. Anul ăsta în schimb l-am văzut pe finul Vit cum se pregătea pentru primul lui triatlon și mi s-a făcut poftă. M-a și provocat un pic să fac ceva deosebit în anul ăsta în care am împlinit o vârstă rotundă. Așa a venit ideea unui half ironman.

Antrenamentul. Am încercat să văd cum mă simt singur într-o tură lungă de 100km la biclă și a fost ok, cu o medie de 30km/h. Apoi în vacanța din Grecia am înotat în mare din 2 în 2 zile tot mai mult, până am ajuns la 2,5km într-o oră în ultima zi și gata, atunci m-am hotărât: m-am înscris la H3RO by TriChallenge, care urma să fie și campionat național de half, cu reguli stricte, arbitri de la federație etc. Ăsta a fost tot antrenamentul meu la înot. Oricum știam că nu voi putea ține un tempo mai bun de 2min30s pe suta de metri. Mai aveam o lună până la concurs ca să mă antrenez un pic la alergat. Am băgat 2 alergări pe săptămână și câte 2 ieșiri pe biclă între ele, ca să îmi cresc un pic capacitatea aerobică. Eram îngrijorat că nu aveam experiență în concursuri lungi de 6 ore sau mai mult, așa că am băgat un duatlon cu o săptămână înainte: alergare, biclă și din nou alergare pe durata de peste 3 ore ca să îmi consum energia de tot și să compensez cu geluri, glucoză, săruri și izotonic pe parcurs. A fost un dezastru. M-am simțit mega epuizat la ultima alergare. Era clar că sunt varză la partea asta de nutriție, deși mă aștepta o cursă de peste 6 ore. De fapt, era clar că trebuie să o iau mai ușor, să mă alimentez mai mult și să beau mai mult în timpul cursei.

Înot 1,9 km. Trebuiau făcute două ture de cca 900m în dreptul hotelului Rex în marea de 19 grade. Majoritatea am ales să înotăm cu neopren. Am avut noroc cu marea super liniștită, fără pic de valuri. Am pornit ușor la coada plutonului ca să nu încurc meseriașii. Când am terminat prima tură, primii doi meseriași terminau deja întreg parcursul. Era mică apa pe latura aceea și m-am ridicat în picioare să îi admir. Nu s-a întâmplat nimic deosebit la înot, în afară de câteva meduze barosane pe care le-am mângâiat fără să vreau, aruncând apoi picioarele cât se poate de sus, ca să nu le ating din nou. Hi-ha! 51 de minute predictibile mi-a luat să ies din apă cu o medie de 2min40s pe suta de metri. Cred că mai erau doar vreo 10 concurenți în urma mea. Afară erau 11 grade cumplite. Îți venea să te arunci înapoi în mare. Brusc cele 19 grade ale mării nu mai erau deloc puține.

Bicicletă 90 km. 12 minute mi-a luat să ajung în tranziție, să dezbrac neoprenul, să șterg nisipul de pe picioare, să mă încalț și să plec pe biclă. Nu m-am grăbit, dar chiar și așa am avut mari dificultăți să-mi iau ciorapii/jambierele de compresie din cauza frigului. Trebuia să le fi purtat de la început pe sub neopren. 9 ture de cca 10km trebuiau făcute și dificultatea era să mă alimentez și să beau suficient pentru a-mi păstra energie pentru alergare. Am mâncat câte un gel pe oră și câte o glucoză cu săruri din 20 în 20 de minute. Am ținut primele 5 ture la o medie de cca 30 km/h dar m-au apucat niște crampe la stomac așa că am redus la cca 28 km/h. Stomacul se supără când e bombardat cu geluri și săruri, mai ales dacă ai pulsul ridicat. Am luat-o mai ușor și mi-am revenit aproape imediat. Am băut foarte mult, 2 bidoane de izotonic și 2 de apă. Puteai să arunci un bidon și să iei altul de la organizatori, din mers. Când am făcut socoteala cu cât am băut, adică 3 litri, atunci mi-am dat seama că mă scapă pișarea rău de tot. Noroc că eram în ultima tură. Am terminat proba de biclă în 3h2min cu o medie de 29 km/h, recuperând vreo 25 de locuri chiar și așa.

Alergare 21 km. Am pierdut 4 minute în tranziție ca să-mi schimb încălțările și să plec la alergare. De fapt la budă. Mamă, cred că m-am pișat două bidoane. Dar a fost mai bine așa, decât să fiu deshidratat. Am mâncat o banană și am plecat ușurel cu planul de a ține un tempo lejer de 6min/km. M-am simțit foarte bine, cel puțin prima jumătate. M-am oprit la fiecare 2,5 km ca să mai mănânc o juma’ de banană și să beau. Am apucat să mă văd cu o grămadă de foști colegi și cunoscuți. Am terminat alergarea în 2h15min cu un tempo mediu care a scăzut la 6min30s din cauza opririlor. A fost bine așa, chiar dacă am pierdut vreo 10 locuri, dar măcar am terminat fără suferință.

Am terminat totul în 6h24min pe locul 134 din 152 de finișeri, dar mândru că am făcut-o și pe asta. Am scris articolul ca să vă conving că puteți și voi, cu un pic de planificare și un pic de antrenament. Bine na, mai trebuie și un pic de voință și un pic de deschidere spre autoflagelare. Senzația de împlinire este însă maximă.

Înot 1,9km	Tranziție	Bicicletă 90km	Tranziție	Alergare 21km	Total
51min	12min	3h2min	4min	2h15min	6h24min

Recomand cu căldură acest concurs de la Mamaia, cu organizatori dedicați și voluntari inimoși. În ceea ce mă privește, cred că aș putea coborî sub 6h cu un minim de antrenament mai serios. Trebuie doar să bărbieresc 5min de la înot, 5min din tranziție, 10min de la bicicletă și 10min de la alergare. Pe data viitoare!

Foto de la organizatori by Radu Cristi & Alexandru Popescu.

TriChallenge Mamaia 2016

Publicat pe 22 septembrie 2016 de Zoli Herczeg

Pentru mine triatlonul de la Mamaia a fost al treilea pe anul ăsta, după Mogoșoaia și Brașov și pot spune că mi-am recăpătat încrederea după accidentul de anul trecut. Recuperarea a fost grea, deși probabil nu voi fi niciodată ca înainte, însă cu partea mentală a fost și mai greu. Cred că sunt în sfârșit în faza în care am curaj să merg tare pe bicicletă, atât cât pot.

Triatlonul de la Mamaia a fost superb, cu proba de înot pentru prima oară în mare, o vreme superbă fără vânt, și organizarea de top. M-am dus aproape neantrenat, dar m-am simțit foarte bine. Neantrenat, fiindcă nu am reușit să scap de o otită decât făcând o pauză cu înotul. E drept că eram în plin antrenament pentru maratonul Bucureștiului din 9 oct, în sensul că am convins câțiva colegi să facă un semi pentru prima oară și facem programul de antrenament împreună. În rest, înot deloc, iar cu bicicleta am venit de câteva ori la muncă și da, i-am făcut o revizie generală cu schimbat butuc pedalier, pinioane, lanț și cabluri. Anul ăsta a fost anul probelor de scurte, de sprint, așa că la Mamaia tot la sprint m-am înscris.

Înot 750m. În mare! Superb, mai ales că marea a fost oglindă, fără pic de valuri. Plaja cu nisip a permis startul din alergare de pe mal, ceea ce a redus iureșul de la start, mai ales pentru cei meseriași din față, unde ținerile și loviturile se reduc drastic față de un start din apă. Apa e mică la Mamaia, știm cu toții, așa că mai mult de jumătate din traseu puteai să te oprești și să pui picioarele jos. Mărturisesc că am profitat de mai multe ori să iau pauze, fiindcă nu reușeam să îmi găsesc ritmul. Am ieșit din apă după 22 de minute cu codașii, dar nici nu aveam așteptări mai mari. Zona de tranziție cu bicicletele a rămas tot pe bulevardul Mamaia, ceea ce înseamnă că de pe plajă trebuia să alergi cca 400m până la bulevard și apoi să traversezi pasarela pietonală. Coborârea de pe pasarelă e un pic riscantă fiindcă picioarele ude alunecă pe colțurile metalice ale treptelor. Apoi zona de tranziție fiind pe un singur culoar, a devenit foarte, foarte lungă, abia dacă îi mai vezi capătul. Bravo organizatorilor fiindcă reușesc să atragă atât de mulți participanți. Sacrificați vreo 10 secunde pentru a vă scutura nisipul de pe picioare și dintre degete. Pe mine m-a deranjat destul de tare. După bicicletă am simțit nevoia să mă descalț încă o dată, să îmi scutur nisipul. Probabil dacă purtați SPD-uri pe bicicletă nu veți avea problema asta, fiindcă oricum veți avea alte încălțări la alergat, dar nisipul ăla e deranjant chiar și la bicicletă, fiindcă se adună în vârful încălțării. La mine a durat 6 minute tranziția spre bicicletă.

Bicicletă 17km. Am mers tot cu hibrida mea, și m-am simțit foarte bine. Am depășit din nou cursiere suficiente încât să fiu mândru de mine. Am terminat proba de bicicletă după 31 de minute cu o medie orară de peste 32 km/h, un record personal. Cred că e momentul să îmi iau o cursieră. Adevărul că o competiție ca asta te și îmbie să tragi tare. Depășești pe cineva, vezi că se poate, apoi te iei și după următorii, îi depășești și pe ăia și tot așa. Nu îți mai vine să te oprești. Adevărul e că am tras prea tare la bicicletă și a trebuit să o iau la pas în tranziție ca să îmi revin un pic pentru alergare. Am ieșit din tranziție după 4 minute.

Alergare 5km. Mi-a folosit foarte mult antrenamentul pentru semi. Chiar dacă eram obosit după bicicletă, picioarele s-au dus singure, iar cu suflul mi-am intrat în ritm destul de repede. Am terminat în 27 minute cu un tempo un pic peste 5min/km (distanța era de fapt 5,25km)

Cu timpul oficial de 1h30min22sec m-am clasat onorabil, în prima jumătate a clasamentului, cu 6 minute mai bine decât în 2013 chiar dacă tranziția era mai simplă și mai scurtă atunci, fiindcă s-a înotat în lac. La anul cred că trec la nivelul următor și voi băga câteva triatloane olimpice, să vedem dacă mă pot apropia de un half.

Primul meu triatlon olimpic și ce am învățat din el

Publicat pe 8 septembrie 2014 de Zoli Herczeg

triatlonmamaia2014finish Au venit și fetele cu mine în weekend-ul trecut la Mamaia pentru primul meu triatlon olimpic (1500m înot, 40km bicicletă și 10km alergare) la Triathlon Challenge. Din păcate vremea nu era de plajă. Bătea un vânt crâncen, spulbera nisipul, iar marea era o bestie nervoasă care te mai și scuipa din când în când. Așa că fetele au rămas să se răsfețe în hotel.
Organizatorii au decis să mute proba de înot din mare în lacul Suitghiol. Chiar și sportivii de elită au fost cruțați de lupta cu bestia. La categoria „age group” de sâmbătă eram câțiva mai fricoși care încă speram că vom scăpa de înot de tot, fiindcă nici lacul nu era liniștit. N-a fost să fie.

Înot

M-am chinuit cumplit în cele două ture de cîte 750m. Am înotat între Todi Pruteanu și Mihai Petrov printre codași. Cred că mai erau vreo 5-6 în urma noastră din armata de 200 de participanți la proba olimpică. Nu știu ei cum s-au simțit, dar eu am fost foarte aproape să abandonez. După vreo 500m m-am panicat și la o lovitură mai puternică de picior m-a apucat un cârcel urât la laba piciorului. Mă uitam disperat la fata salvamar care stătea în picioare pe o placă și încercam să o strig să mă ajute. „Norocul” a fost că tocmai dinspre ea veneau valurile, am înghițit de cîteva ori, am renunțat, n-am mai strigat-o și mi-am dat seama că pot ignora cârcelul. Am mers mai departe știind că peste vreo 200m în apropierea startului este apa mică și pot să pun picioarele jos. Oricum nu am eu un kick grozav, dar după asta am înotat practic fără să dau din picioare. Bineînțeles că am plecat și în a doua tură. Cînd noi începeam a doua tură de înot, meseriașii erau deja pe biclă. Al 193-lea am ieșit din apă. Atunci am văzut că nu i-am dat start ceasului. La 3 triatloane am fost până acum și nici unul nu am reușit să-l cronometrez cum trebuie. Ba ratez tranzițiile, ba nu îi dau drumul când trebuie. Noroc că de data asta organizatorii au înregistrat toate detaliile, inclusiv tranzițiile. Am fost foarte dezamăgit de proba de înot. Speram la un rezultat de 40 de minute, hai 45, dar nu, am ajuns în 59. Trist.

Învățăminte de la înot:
Bazinul nu este suficient. Este clar că e nevoie de antrenament tipic pentru apă deschisă:
– exersați înotul în grup și obișnuiți-vă cu senzația de a fi atins/lovit de ceilalți sau să atingeți/loviți pe cineva de lângă voi. Reflexul începătorului este să se oprească și/sau să se panicheze. Tot în grup, obișnuiți-vă de valurile neregulate cauzate de ceilalți înotători, așa numitul efect de mașină de spălat.
– exersați vederea în ape involburate și urmărirea unui reper cum este o geamandură. Eu cred că am făcut un zig-zag teribil acum. Păcat că nu mi-am pornit ceasul. Cred că mi-ar fi arătat cel puțin 1800m în loc de 1500.
– exersați înotul cu valuri. Contează să capeți experiență cu valuri care vin din orice direcție. Din cauza lor poate să nu îți intre chestii simple cum este recuperarea mâinii deasupra apei (ți se agață pur și simplu în val) sau respirația. Trebuie să fii capabil să poți respira în orice parte și cu orice pattern, pentru a te putea adapta la direcția valurilor.

Biclă

M-am urcat pe biclă și am plecat foarte încrezător că voi recupera câteva poziții. De data asta am mers cu bicla mea, o hibridă făinuță, cam slăbuță comparativ cu „rachetele” pe care le-am văzut în concurs, însă oricum nu știu eu să mă dau pe cursieră, ca să nu mai vorbesc de bicla de contratimp. No hai să te văd, Zoli, cum îi întreci pe ăștia cu cursierele! Și am reușit. Nu foarte mulți, dar dacă mă uit doar la proba de biclă, 27 dintre concurenți au un timp mai slab ca mine. Sunt mândru de cum am avansat la biclă, deși am exersat doar în ultima lună la modul serios. Organizatorii au fost răi și au interzis drafting-ul la biclă, spunând că din cauza că au permis orice fel de biciclete și să nu ofere avantaje celor cu bicle mai slabe. Aiurea, probabil le-a fost teamă să lase începătorii să meargă în pluton din cauza posibilelor accidente. În plus, le-am demonstrat că la nivelul ăsta de „age group” sunt suficienți posesori de cursiere care nu știu să meargă cu ele. Am ajuns în 1:26, binișor pentru vântul ăla, mai ales că recordul meu pentru 40km este 1:22.

Învățăminte de la biclă:
– fiți atenți la regulamentul concursului pentru a ști din timp dacă este sau nu este voie să faci drafting.
– exersați cu vânt. Pentru mine, începător absolut la biclă, a fost o experiență teribilă să merg în vânt și cu rafale. Șoseaua Mamăii este în mare parte ferită de vânt de către hoteluri și pomi, însă în porțiunile mai deschise sau intersecții mă lua cîte o rafală laterală de simțeam că pleacă bicla de sub mine.

Alergare

Eram rupt deja când am ajuns la proba de alergare. Trecuseră totuși 2 ore și jumătate. Chiar și așa speram că voi putea să alerg în ritmul meu obișnuit, cu 5min/km. Vorba aia, mă fac pe mine 10km? La experiența mea? Prima buclă a mers cum a mers, am încetinit la a doua, dar apoi m-a lovit o stare din aia de oboseală cruntă, pe care nu am mai simțit-o decât la maraton. A trebuit să încetinesc și mai mult. Am mers un pic. Eram conștient că voi fi oricum departe de timpul de 3 ore și un sfert la care visam. Trebuia totuși să termin. Atunci m-au oprit arbitri la „penalty box” pentru că am întors mai devreme la bucla precedentă. Am încercat să le explic că era un alt participant care într-adevăr a întors cu 2m mai devreme, chiar în fața mea, însă se pare că ei au luat numărul meu din greșeală. Am stat cele 20 de secunde de penalizare pentru a nu risca să fiu descalificat. Adevărul e că oricum nu modifică cu nimic rezultatul final și oricum eram frânt de oboseală. Măcar m-am mai odihnit un pic.

Învățăminte de la alergare:
– antrenați-vă măcar de cîteva ori pentru întreaga durată estimată a concursului. Simulați un triatlon sau faceți duatlon cu alergare-biclă-alergare.
– degeaba sunteți experimentați la alergare, dacă proba asta vine după 2 ore de efort. Este cu totul altceva.

Având în vedere că de biclă m-am apucat de o lună, iar de înot de cca doi ani, sunt mândru de mine fiindcă am terminat și cred că la vârsta mea va trebui să îmi pun target-uri mai laxe: să nu fiu printre ultimii sau chiar să termin pur și simplu. Timpii mei au fost:

Înot 1500m	Tranziția 1	Bicicletă 40km	Tranziția 2	Alergare 10km	Total
59:29	3:17	1:25:55	2:06	1:08:23	3:39:06

Echipa Microsoft la Triathlon Challenge Mamaia 2013

Publicat pe 9 septembrie 2013 de Zoli Herczeg

În lipsa vedetelor, ne-am prezentat trei începători la Triathlon Challenge Mamaia 2013 din weekend-ul trecut, toți la primul nostru triatlon:

Adrian Ionescu	supersprint (400m înot + 12km biclă + 2,5km alergare)	0h53min
Mihai Sbîrcea	supersprint (400m înot + 12km biclă + 2,5km alergare)	1h08min
Zoli Herczeg	sprint (750m înot + 18km biclă + 5km alergare)	1h36min

Adi a obținut locul doi la categoria Company Tri. Bravo Adi!

Personal am fost un pic dezamăgit fiindcă îmi doream să ajung sub 1:30, însă lipsa de experiență și-a spus cuvântul. M-am sufocat la înot, eram panicat, înghițeam din 5 în 5 metri și trebuia să tușesc de fiecare dată. Degeaba am exersat în mare cu valuri, fiindcă lacul cu apă dulce este cu totul altceva. Apoi mă tot încurcam în ceilalți înotători. A fost dezastru. Mi-au trebuit vreo 300m să reușesc să mă relaxez cât de cât, dar a fost prea târziu. Când am ieșit din apă și m-am uitat în urmă, mai erau maxim zece concurenți în urma mea din cei două sute de la sprint. Media de peste 3 minute pe suta de metri a fost dezamăgitoare.
Apoi am petrecut mult prea mult la tranziția spre biclă, 7 minute. Am plecat fără numărul de concurs. M-am întors după el. De râsul lumii. Măcar acum știu cum se face.
Am tras cât am putut la biclă și alergare. Deși eram doar pentru a doua oară pe o cursieră, am mers cu o medie de 29,2km/h. Mi-a plăcut. Ah, era să uit, mi s-a stricat bicla chiar înainte de cursă. I-a sărit cablul de la schimbătorul spate, așa că nu puteam să schimb de pe pinionul mic. Noroc că cei de la Felt Bicycles care erau în zona de expo mi-au reparat-o pe loc. Mulțumesc, dragi prieteni!

Timpii mei au fost așa: