.NET Gadgeteer

Mie mi-a scăpat proiectul ăsta de la Microsoft Research, deși în tinerețe am fost un mare fan de electronice. M-a prins flama cu construcția de orgi de lumini, afișaje electronice la Dacia noastră veche din 1979. La facultate m-am dus la electronică, bineînțeles. Acolo am prins apariția circuitelor integrate și microcontrolerelor. Țin minte cum am primit odată o plasă de rebuturi de integrate TTL CMOS și m-am pus să le testez. Pe fiecare. Jumătate erau bune pentru ce-mi trebuia mie. Ce vremuri!

Iar acum vin ”ăștia” și montează/dezvoltă un gadget în câteva minute. Dezvoltarea e pe .NET Micro Framework cu Visual Studio. Cool!

Kinectomania

KinectDa, mi-am luat Kinect. Iar de atunci toată familia e înnebunită. Este foarte foarte foarte cool! Înainte să vă cumpăraţi, faceţi loc în faţa televizorului (3x3m) şi începeţi să mergeţi la alergat/sală fiindcă jocurile sunt al naibii de solicitante. Am colegi care spun că le ajung 2x2m dar la mine senzorul stă pe boxa de pe comodă, iar comoda e înaltă. Probabil din cauza asta mă obligă să mă dau mai în spate. Practic, dacă te apropii prea mult de senzor, atunci te pierde. Voi mai face nişte teste să cobor senzorul mai jos. Spaţiu vă trebuie şi pe lăţime, dacă vreţi să vă jucaţi mai mult de două persoane, fără să vă daţi coate în gură.

Kinect

Teoretic în spaţiul de cca 1m din faţa senzorului – adică între senzor şi spaţiul jucătorilor – se poate “parca” măsuţa din sufragerie, cu condiţia ca senzorul să “vadă” peste ea. Nu faceţi asta dacă vreţi să jucaţi fotbal cu Kinect Sports… eu am păţit-o :). La fel, e bine să nu aveţi corpuri de iluminat deasupra spaţiului jucătorilor dacă vreţi să jucaţi volei cu Kinect Sports sau orice alt joc cu sărituri… am păţit-o şi pe asta :). Acum vă puteţi imagina cam cât spaţiu vă trebuie pentru a face astfel de mişcări în siguranţă. Gata, mă duc să mai bag un bowling cu fiică-mea înainte de culcare.

Ce este cloud computing?

În toamna trecută, când am început să vorbim de Azure în România, am comandat un filmuleț cu tema ”Ce este cloud computing?”. Cred că mulți dintre voi l-ați văzut de atunci la deschiderea evenimentelor noastre sau în pauze. Azi am văzut via Manafu, că MRM (agenția, care a făcut filmul) a postat un draft pe blogul lor:

http://www.mrmworldwide.ro/blog/microsoft-confuzeaza-advertisingul-romanesc/#more-314

Merită văzut!

Filed under: Azure

# re: Ce este cloud computing?

Tuesday, September 15, 2009 1:36 PM by lordali

🙂 hai ma….

vai…e grav. 🙂

acuma e prima data cand imi dau seama cu adevarat ca noi, in meseria noastra, chiar vorbim „chineza”.

# re: Ce este cloud computing?

Tuesday, September 15, 2009 2:21 PM by iftvio

:))

:))

🙂 – de mult timp nu am mai ras in halul asta.

Mi-a placut schita tipului ala …

# re: Ce este cloud computing?

Tuesday, September 15, 2009 2:36 PM by Bazilide

@lordali – ai dreptate cu jargon-ul profesional din IT , dar nici nu trebuie ca toata lumea ce foloseste produse ,,made in China,, sa vorbeasca chineza si e un efort inutil sa incerci sa-i inveti.

# re: Ce este cloud computing?

Tuesday, September 15, 2009 3:04 PM by zoltanhe

@Bazilide, așa e. Mai ales că acest ”cloud computing” este un termen pentru IT. Consumatorii văd doar serviciile din internet (cloud), pe care le consumă cu browserul sau alte aplicații. Nici măcar SaaS nu e pentru publicul larg, deși în mediul de business deja se digeră mai ușor.

…urmează ”Cum se curbează lumina la marginea universului?” Smile

# re: Ce este cloud computing?

Tuesday, September 15, 2009 7:20 PM by ein2k

Fiecare stie ce foloseste iar cu cloud computing e la fel ca si cu calculatoarele cuantice adica deocamdata doar pt cei care ii intereseaza subiectul. Ca sa fie simplu pt cei care au legatura mai putin sau mai mult cu IT-ul trebuie facuta analogia cu ce exista acum pe piata, parerea mea . Ca sa nu zic ca pt multa lume care nu are legatura cu tehnologia si cuvantul INTERNET e cam dubios. Mai ganditi-va.

# re: Ce este cloud computing?

Tuesday, September 15, 2009 10:34 PM by Byty

:)))))))))))))))))