Ia uite cine face SQL Azure Federations în România

Recent am dat peste blogul lui Florin Dumitrescu de la Ducons și spre surprinderea mea am văzut câteva articole despre SQL Azure Federations. Se pare că serviciul îi este destul de drag, dacă a publicat și un benchmark pentru el.

De urmărit acest blog, la http://www.ducons.com/blog.

Materialele de la seminariile de business în cloud

Vă mulțumesc pentru participarea activă la întâlnirile intitulate ”Businessul firmelor de software în cloud”. Cer scuze ieșenilor pentru că a trebuit să anulăm întâlnirea cu ei. Așa cum vă spuneam și la seminarii, am folosit niște prezentări de la firma de consultanță Mural Consulting și pe care le găsiți sub formă de webinarii la:

  1. How will cloud services impact your business
  2. Cloud services: Planning for financial success
  3. Packaging and pricing cloud offerings
  4. Demand generation and cloud services
  5. Sales and support in the cloud

La fiecare webinar veți găsi linkuri către materiale suplimentare. Dintre toate, aș vrea să scot în evidență doar pe cel cu cele 10 legi ale SaaS, de la Bessemer Venture Partners. Dacă nu ați vost la întâlnirile cu mine, dedicați 3-4 ore pentru a urmări webinariile de mai sus (au 30 de minute fiecare) și pentru a citi măcar documentul cu cele 10 legi. Iată mai jos câteva idei pentru a vă provoca:

  1. Nu este suficient să migrezi/dezvolți o aplicație în cloud dpdv tehnic. Trebuie să vă reconsiderați modul în care faceți vânzările, marketingul, finanțele și mai ales suportul.
  2. Faceți aplicații/servicii simple, ușor de digerat, de genul „take it or leave it”, cât mai aproape de autoservire.
  3. Urmăriți indicatorii financiari. Vezi al doilea punct de mai sus.
  4. Cunoașteți-vă potențialii clienți. Dacă ei trăiesc mai mult online, mergeți după ei în online.
  5. Investiți în suport. De acum, vânzarea se va face prin suport. Nu uitați, este vorba de servicii.
  6. Fiți agili. Țineți clienții calzi cu actualizări frecvente, fiindcă vor continua să-și plătească abonamentul numai dacă văd valoare.

Mă opresc aici și vă reamintesc că vă putem ajuta și punctual prin Windows Azure Marketing Bureau:

Windows Azure Marketing Bureau

Da, despre asta era emailul Monicăi de săptămâna trecută. Pe scurt, Marketing Bureau vă poate ajuta să treceți prin transformarea asta de business spre cloud. Plătim noi consultanți pentru a vă îndruma pe acest drum.

Exemplu de bază de date federată pentru SQL Azure

În decembrie am anunțat SQL Azure Federation, o tehnică de scalabilitate nelimitată, care folosește pattern-ul de sharding pentru a împărți datele voastre în mai multe baze de date. Managementul se face prin noul Management Studio al SQL Server 2012. Același pattern se poate folosi și pentru a crea ușor baze de date multi-tenant. Dacă vă interesează acest subiect, trebuie neapărat să vă abonați la feed-ul blogului lui Cihan.

De câteva săptămâni am publicat și un sample de bază de date, pe care o puteți publica în contul vostru de Windows Azure, pe un server SQL Azure, pentru a vedea cum se poate lucra cu baze federate. Detalii la http://msftdbprodsamples.codeplex.com/releases/view/37304. La partea de documentație, sunt date și modificările pe care le-a suferit vestita AdventureWorks pentru a ajunge în cloud.

Reduceri de prețuri la storage și la instanțele extra small din Windows Azure

După reducerile pentru bazele de date relaționale din februarie, de azi reducem prețurile la:

– Windows Azure Storage (non-relațional) de la 0,14usd/GB la 0,125usd/GB și
– instanțele extra small de la 0,04usd/h la 0,02usd/h.

Rămân în vigoare reducerile suplimentare la storage de 10%, 20%, 26% și 29% pentru cantități mai mari de 1TB, 50TB, 500TB și respectiv 1PB. Dacă aveți nevoie de mai mult de 5PB, trebuie să vorbim/negociem.

Reducerea la extra small înseamnă că 1 oră de extra small va fi echivalată cu 1/6 ore small.
Detalii la http://www.windowsazure.com

Enjoy!

Administrarea unui cloud hibrid

Dacă tot a venit vorba de aplicații hibride, se pune problema: IT-ul cum administrează un astfel de mediu hibrid, în care folosesc și cloud public și cel privat din propriul centru de date? Citiți un articol aici, despre cum poți folosi System Center 2012 pentru a face asta.

Iar dacă mergeți la una din întâlnirile IT Camp ale lui Sebi, să nu îl lăsați în pace până nu vă arată.

Windows Azure Guidance partea a III-a, aplicații hibride

Nu tot ce zboară e soft se poate muta în cloud, sau uneori chiar nu merită. Atunci cum facem să împăcăm aplicațiile on-premises cu aplicațiile care merită puse în cloud? Ăsta este, în mare, scenariul pe care îl tratează partea a treia din seria Windows Azure Guidance. În cele peste trei sute de pagini veți putea vedea cum se pot utiliza Windows Azure Service Bus, BizTalk Server, Windows Azure Access Control Service, SQL Azure Data Sync și Windows Azure Connect pentru a integra aplicații din cloud cu aplicații on-premises. Cu exemple, bineînțeles. Scenariul folosit este al unei companii de asigurări.

Puteți descărca documantația și codul de la http://wag.codeplex.com/. Tot acolo veți găsi și celelalte două părți. Dacă nu ați trecut încă prin primele două, acum e momentul:

– partea I este despre migrarea aplicațiilor existente în cloud,
– partea a II-a este despre dezvoltarea de aplicații noi în cloud, iar acum
– partea a III-a este despre integrarea aplicațiilor din cloud cu alte aplicații.

Windows Azure Guidance part 3

Întâlnire RONUA București, 6 martie

Mâine la 18:30 e o întâlnire faină a RONUA. Vor prezenta Florin Matincă despre API-uri în aplicații mobile (inclusiv Windows Phone) și Andrei Ignat despre programarea senzorului Kinect. Detalii la http://ronua.ro/CS/groups/ronua-bucuresti/default.aspx.

Cum asiguri continuitatea businessului în cloud cu SQL Azure

Planul de Business Continuity al unei firme are în vedere proceduri care să mențină afacerea în picioare chiar dacă apar situații neprevăzute. Dacă aveți servicii în cloud, există o serie de capabilități pe care vi le oferă platforma/furnizorul, iar altele trebuie să vi le activați singuri și implică costuri suplimentare. Depinde de cât de paranoici sunteți.

Tocmai am publicat un articol pe msdn.com despre cum se poate asigura Business Continuity folosind SQL Azure pentru serviciile voastre din cloud. Sunt tratate următoarele situații (reciclez):

  • Failure of individual servers, devices or network connectivity
  • Corruption, unwanted modification or deletion of data
  • Widespread loss of data center facilities

Puteți ghici deja că primul punct este asigurat de platformă, iar pentru celelalte două va trebui să implementați voi câte ceva.
Detalii la http://msdn.microsoft.com/en-us/library/hh852669.aspx.

georeplication

Businessul firmelor de software în cloud

În ultimii ani am avut nenumărate discuții cu firme de software din Romania despre modul în care cloudul ne transformă businessurile și am sesizat un set comun de dileme și întrebări. Puține din ele sunt tehnice. Ba mai mult, dezvoltatorii sunt încântați de platforma de cloud pe care pot dezvolta fără să-și bată capul cu infrastructura. Cele mai multe dileme rămân în zona de business, marketing și vânzări.

Doresc să vă împărtășesc din experiența ultimilor ani invitându-vă la o discuție de o jumătate de zi în:

– București în 01 martie de la ora 09:00 la 13:00 cu înscriere aici, sau
– București în 01 martie de la ora 15:00 la 19:00 cu înscriere aici (sesiune doar pentru partenerii care au competențe Silver sau Gold), sau
– Cluj în 07 martie de la ora 13:00 la 17:00 cu înscriere aici, sau
– Iași în 09 martie de la ora 13:00 la 17:00 cu înscriere aici.

Vă încurajez să aduceți toate întrebările și îngrijorările pe care le aveți legate de cloud. Nu doresc să vă predau un curs de business în cloud, ci vreau să răspund la dilemele pe care le aveți.

Subiectele pe care vi le propun sunt:

Modele de business. Cum ne vor afecta aplicațiile/serviciile din cloud?
Finanțele în cloud. Cum măsurăm succesul serviciilor din cloud?
Monetizare. Cum împachetăm un serviciu în cloud și cum îl vindem?
Marketing, vânzări și suport. Cum promovăm, vindem serviciile din cloud și cum ne păstrăm clienții?
Parteneriat. Cu ce vă poate ajuta Microsoft?

Vă rog să confirmați participarea prin înscrierea la unul din linkurile de mai sus.