Conflicte de calendar

N-am mai scris de mult în categoria corporate, unde încerc să povestesc obiceiuri/învățăminte corporatiste. Știm deja că odată ce te afunzi într-o corporație, vei avea un calendar foarte încărcat și, dacă nu ești pe o poziție de top management, probabil nu ai o asistentă care să te ajute. Soluția este să te bazezi din ce în ce mai mult pe calendarul din Outlook, care de fapt este în cloud pe Exchange și se poate accesa de pe telefon sau de aiurea. Totul e fain frumos, dar se întâmplă să accepți verbal întâlniri pentru o anume zi și să nu le pui imediat în calendar. Apoi uiți. Ce se poate întâmpla este că accepți o altă întâlnire și o pui imediat în calendar, fiindcă e liber, nu-i așa? Da, ajungi să ai încredere mai mare în calendar decât în memoria proprie. Este firesc să fie așa. De cele mai multe ori problema se poate rezolva ușor, dar ce te faci dacă o întâlnire este într-un oraș și cealaltă e în altul, în aceeași zi și aceeași oră? Vă spun eu: e nasol… Mie mi s-a întâmplat acum cu două evenimente cu public, unul în Sibiu, altul în Timișoara. Amândoi organizatorii au trimis deja invitații cu numele meu în agendă. Huh. E vorba de 13 octombrie. Treișpeee…

Dacă ați văzut evenimentul Mobile in the cloud organizat de iQuest în Sibiu, din păcate nu voi ajunge. Sorry. Șeful meu George va compensa lipsa mea. Agenda este modificată deja pe site. Dacă sunteți în zonă și vă pasionează dezvoltarea de aplicații pe smartphone, de preferat cu backend în cloud, vă încurajez să mergeți și să puneți întrebările care vă frământă. Petru va fi și el acolo. Înscrieri la linkul de mai sus.

Voi fi în schimb în Timișoara, la evenimentul organizat de Wizrom despre aplicațiile lor de business:
– utilizarea eficientă a resurselor și a timpului;
– planificarea cererii și gestiunea aprovizionării;
– administrarea bugetelor.
Înscrieri direct la Wizrom.

RiverRaft, aplicație autohtonă pentru Office 2010

CS Vision a lansat RiverRaft, un instrument de management de activități, integrat în Outlook. Tehnic este o aplicație WPF (Windows Presentation Foundation) sub formă de add-in pentru Outlook, capabil să interacționeze cu storage-ul *.pst de la Outlook. Aplicația comunică prin servicii web cu un server RiverRaft. Citez de la ei:

RiverRaft păstrează simplitatea în utilizare a emailului, fiind un produs integrat în mediul Outlook, oferind în plus facilități de planificare, time tracking și raportare. RiverRaft adună și grupează la un loc toate informațiile relevante rezolvării unui proces, eliminând timpul pierdut cu căutarea prin emailuri. Conceput pe o arhitectură modernă și scalabilă, RiverRaft poate fi integrat cu produse complementare din sfera aplicațiilor de Document Management, Project Management, ERP, CRM.

Detalii pe http://www.riverraft.ro/.

Conector LinkedIn pentru Outlook 2010

  1. Se instalează Office 2010 beta, dacă nu îl aveți deja
  2. Se dezinstalează Outlook Social Connector (control panel), dacă ați lăsat instalarea default
  3. Se instalează Outlook Social Connector-ul proaspăt
  4. Se instalează LinkedIn Outlook Connector
  5. Gata. Urmează MySpace, Facebook etc
Add LinkedIn to Microsoft Outlook

Update: a mai scris din .ro: Dan Dragomir.

Bogdan Târlă a lansat www.office-learning.ro

www.office-learning.roBogdan și-a lansat site-ul de e-learning la www.office-learning.ro, plin ochi cu tutoriale în limba română pentru Microsoft Office (Excel, Word, Powerpoint și Outlook). Are și câteva recomandări/oferte pentru organizații, care vor să-și educe angajații în bloc. Reamintesc că puteți abuza și de forumurile www.officespecialist.ro și www.drexcel.ro administrate tot de Bogdan 🙂

Office 2010 dogfood, clic-dreapta ignore

Azi dimineață m-am mirat de ce am 346 de emailuri de transferat pe TelefonulCareACăzutTreiEtaje. Am închis repede, fiindcă este aproape imposibil să faci ceva cu atâtea emailuri noi pe un telefon. Ei bine, am aflat, când am dat drumul la Outlook, că este una din acele zile minunate în care niște sute de colegi naivi spamează o listă de discuții. De data asta s-a întâmplat cu o listă de Office 2010 dogfood, care conține toți colegii care folosesc deja Office 2010. Daaa, cu zeci de mii de membri! Știți ce se întâmplă în astfel de cazuri? Mulți acum descoperă că există o astfel de listă: woah, avem o listă unde putem să punem întrebări, cum fac aia, de ce nu merge asta, hai să postăm bugurile pe care le-am găsit. Mda, să nu uităm că avem foarte mulți colegi în sales și marketing, care habar nu au cum se testează un soft și cum trebuie raportate bugurile. Ah, apoi vin cei cu înclinații tehnice: nu mai dați reply all, nu mai folosiți lista asta, scoateți-mă din lista asta. Ajungi să primești mai multe emailuri din astea decât primele. Buuun, apoi vin cunoscătorii, care trimit sfaturi restricționate cu RMS (Rights Management Services) și mai nou, cei care ne învață cum să dai ”clic-dreapta și ignore” pe orice mesaj dintr-un thread, iar Outlook 2010 îți va șterge tot thread-ul curent și orice mesaj care mai vine după aia. Este un super feature, dar soluția este ca owner-ul listei să o modifice să nu mai accepte emailuri de la oricine. Până atunci, distracție! 🙂

Exemplu de add-in pentru Outlook

Publicam din cunostintele acumulate din proiectul intern Elixir: Design guide este aici (Extending Enterprise Applications with Microsoft Outlook: Architectural Design Guide), codul sursa este aici. Alte informatii interesante:

Filed under: Office, .NET