Transfier-ul este cel mai frumos triatlon din România, organizat de No Stress pe Transfăgărășanul închis traficului rutier între Vidraru și Bâlea Lac. Ediția de anul ăsta a fost sâmbăta trecută. Este și cel mai greu, pentru cei care aleg distanța de Half Ironman (1,9km înot, 90km bicicletă și 21km alergare) cu traseul de bicicletă până sus la Bâlea Lac și înapoi. Eu am ales distanța olimpică și m-am simțit foarte bine.

Înot 1500m. Apa lacului Vidraru avea conform organizatorilor cca 16 grade și neoprenul a fost obligatoriu. N-am avut nici o surpriză la înot. Știam că voi ieși din apă cu codași cu ritmul meu de 3min/100m. Așa a și fost. 45 de minute confuze, fiindcă balizele de la capăt nu se vedeau, fiind departe, iar balizele intermediare erau mici și de aceeași culoare cu căștile concurenților. Nu m-am stresat și am înotat în ritmul meu, cu multe opriri pentru reglat direcția. Am ieșit din apă al 106-lea din 118 finisheri la olimpic. Poteca de urcare până la tranziția organizată în dreptul hotelului Valea cu Pești s-a transformat în derdeluș de noroi din cauza concurenților dinaintea mea. Am luat-o încet. Îmi lăsasem o pereche de sneakers la mal, pentru a trece mai ușor peste partea pietroasă, dar nu au folosit cine știe ce. Se putea și desculț. 8 minute a durat până am ajuns sus, m-am dezbrăcat de neopren și m-am urcat pe bicicletă.

Bicicletă 40km. Traseul pornea de la Valea cu Pești, pe lângă lac, până la coada lacului și înapoi. Un traseu nu foarte greu, dar cu suișuri și coborâșuri repetate, cu o elevație totală de cca 400m. Am mers cu o bicicletă închiriată de la Zebra Bike, cei care lucrează în colaborare cu Aventuria. Am vrut să văd cum mă simt pe o cursieră și experiența a fost interesantă. Dacă e să îmi cumpăr o cursieră, acum cam știu ce vreau. Am vrut să văd dacă să iau cu cadru L sau XL, fiindcă sunt cam între ele, și m-am lămurit: L este suficient de mare. Frânele clasice de cursieră dau aceeași senzație de nesiguranță pe care o simt și pe hibrida mea. Probabil îmi voi lua cu frână pe disc. Rapoartele foilor și pinioanelor de pe Scott-ul ăsta entry-level (Speedster 60) de la Zebra nu sunt foarte generoase pentru cățărare (34-50 cu 11-28), cel puțin așa le-am simțit eu. Trebuie să consumi putere binișor să ataci pantele mai dure. Probabil voi căuta ceva cu rapoarte mai de cățărare. Nici cu schimbătoarele nu m-am împăcat prea bine, mai ales cu cel de la foi trebuia să insist mult prea mult ca să urce lanțul pe foaia mare. Probabil va trebui să iau ceva mai scump ca să aibe schimbătoare mai prietenoase. Una peste alta a fost mult mai bine decât cu hibrida mea. Am terminat în 1h27min cu o medie de 27,5km/h, pe locul 75 la proba asta. Binișor pentru traseul ăla.

Alergare 9km. Am plecat lejer după 3 minute din tranziție, cu intenția să termin cursa fără suferință. După experiența de la Măneciu, am presărat și niște alergări în pregătirea pentru Transfier. Nu mult, doar două pe săptămână: o zi de intervale 6x1km și una cu tempo de 10km. Am simțit imediat că sunt mai ok cu suflul și nici nu a trebuit să mă opresc pe urcări. M-am oprit doar la punctele de hidratare. M-am temut un pic de finish-ul acela pe scările care duc la statuie, dar picioarele s-au dus singure pe cele cca 200 de trepte. Am terminat după 52min cu un ritm mediu un pic sub 6min/km, pe locul 80 la proba asta

Cu timpul oficial de 3h15min38s am terminat pe locul 86 din 118 la open pe distanța olimpică și pe locul 29 la categoria mea de vârstă.

Transfier-ul este un triatlon minunat. L-am terminat așa cum am vrut, fără suferință, și a doua zi ne-am dus de nebuni la o tură de “relaxare” până la Bâlea Lac și înapoi. A fost prima mea tură de peste 100km și am ales să o fac pe cel mai greu traseu din România. Urcarea e obositoare, dar digerabilă, însă coborârea în zona alpină, cea cu serpentinele, a fost terifiantă. La mine e chestie psihică după căzătura aia nasoală. Nu pot să-mi dau drumul și pace. Tătătăt m-am căcat pe mine până am ajuns la cabana Capra, unde am mâncat o ciorbă pe fugă. Apoi a fost ok, fiindcă de acolo mai e un pic de abrupt și apoi se domolește.

Toți cei cu care am urcat în tura asta făcuseră triatlonul olimpic cu o zi înainte, și fiecare dintre noi dorea să vadă cum e urcarea până sus și cum ar fi să participăm la anul la distanța lungă de Half Ironman. Ei bine, sus la Bâlea stăteam cu toții zgribuliți de frig pe o băncuță mâncând covrigi, și am fost cu toții de acord că nu e de noi half-ul la Transfier. Poate întâi unul pe plat și apoi mai vedem.