De la Baile Tusnad

Am fost la semimaraton. Am alergat. Unii ne-am accidentat. Am terminat onorabil chiar și așa. Una peste alta a fost foarte fain. Ne-am distrat.

Am nimerit chiar zilele orașului Băile Tușnad, cu muzică, bere, mici, kűrtőskalács și o competiție de gătit la ceaun. Se putea mânca pe baza unui bilet de tombolă de 10lei din patru feluri de mâncare la ceaun: gulyás, babgulyás, marhapörkölt și sertéspörkölt, adică gulaș cu cartofi, gulaș cu fasole, tochitură de vită și respectiv de porc. Foarte fain!

IMAG0211IMAG0213IMAG0214

Singurul care a terminat într-un timp predictibil, a fost Nițu cu 2h03min pe 21km, un timp bun pentru profilul criminal al traseului (urcare între 600m și 1150m altitudine), și 2h16min la sosire (la 23km). Încă nu sunt publicate rezultatele oficiale, dar Din echipa ”Microsoft egyes” (cea despre care spuneam că vom trage să venim sub 2h) s-a accidentat schimbul doi (Petru), așa că am ajuns în 2h25min. Am tras tare pe ultimul schimb de 8,4km, cu urcarea finală cea mai abruptă și am depășit vreo 20 de participanți. Este drept că majoritatea erau semimaratoniști și doar vreo 4-5 echipe de ștafetă. Era amuzant să văd disperarea pe fețele semimaratoniștilor când mă auzeau cum vin ca trenul din spate. Le mai trecea un pic, după ce îmi vedeau numărul de pe piept: ah, e de la ștafetă… Chiar dacă nu m-am antrenat deloc pe urcare, câmpia ilfoveană fiind locul meu preferat de antrenament, totuși m-am simțit extraordinar și am ajuns în cca 47min. Am întrecut și echipa ”Fishy Fish” (a treia echipă din Microsoft), sorry Liviu… Echipa ”Microsoft kettes” cu burtoșii (încă) Iron Todi și Manu în echipă a venit și mai la urmă, chiar dacă Marius a recuperat câte ceva.

Ah, da: Manu a alergat(mers) semimaratonul și a venit la urmă cu salvările după el după vreo 3h30min 🙂 Băi Manule, mai mergea cronometrul la sosire sau ai alergat degeaba?

IMAG0238IMAG0234IMAG0241

Felicitări tuturor! A fost un bun prilej de fun, deși organizarea a fost cam subțire:

  • organizatorii nu erau siguri pe ei cu detaliile nici măcar înainte de start
  • punctele de refreshment au rămas rapid fără… refreshment
  • era plin de turiști și mașini pe ultimii doi kilometri de coborâre de la buza vulcanului până la lac, unde toți alergătorii prindeau viteză și trebuia să strige ”la o parte”/”félre” pentru a evita o accidentare
  • recuperarea participanților a fost practic inexistentă pentru cei care au ajuns în timpi mai puțini performanți (noroc că a venit soția lui Nițu cu mașina, am coborât 6,5 persoane într-un Focus și apoi am urcat cu încă două mașini ca să-i luăm pe cei rămași sus),

iar cei de la pensiunea Sara s-au purtat foarte urât cu noi.

Iată și toți alergătorii de la Microsoft înainte de start. De la stânga la dreapta: Manu, Nițu (cu Păvălucă), Zoli, Petru, Todi, Dumitrița, Liviu, Marina și Marius:

P1010104

Cred că la toamnă mă bag și eu la un semi…

Update: s-au publicat rezultatele oficiale la http://www.tusnadmarathon.ro/ro/index.php?page=eredmenyek.

Rezultatele noastre au fost:

Individual masculin Loc 21km Sosire
Bogdan Nițulescu 52 2:03:38 2:16:10
Emanuel Ceciu 81 na 3:46:31
Ștafetă masculin Loc 21km Sosire
Microsoft 1 (Bogdan Nițulescu, Petru Jucovschi, Zoli Herczeg) 8 2:16:39 2:25:50
Microsoft Fishy Fish (Dumitrița Mardale, Marina și Liviu Florescu) 12 2:18:29 2:28:58
Microsoft 2 (Emanuel Ceciu, Todi Pruteanu, Marius Milescu) 16 2:40:54 2:51:07

Uraaa!

Iată și câteva poze cu noi, snipuite cu nerușinare de pe www.hunrun.com:

Dumitrița, în spatele acestui nene, care avea o dizabilitate la un picior și totuși alerga, respectiv Nițu pe primul segment prin Bixad:

DumitrițaNițu

Nițu la sosire, respectiv Zoli la sosire, din echipa Microsoft 1 (am ajuns-o din urmă pe Florența de la Route 66 pe ultima sută de metri, dar m-a auzit venind, a accelerat și a ajuns înaintea mea… la fotofinish 🙂 bravo Florența!):

NițuZoli

Liviu la sosire, de la Fishy Fish, respectiv Petru trecând finish-ul, de la Microsoft 1 (deși era schimbul doi, a alergat și pe al treilea segment, necronometrat, așa accidentat cum era):

LiviuPetru

Todi la sosire, de la Microsoft 2 (a alergat și el două segmente, cu Petru, necronometrat), respectiv Manu la sosire, de la Microsoft 2. Ultimul dar fericit. Bravo Manu!
Sunt memorabile pozele astea, cu Todi plutind și organizatorii care îi țineau poarta de sosire, deja dezumflată, lui Manu:

TodiManu

…și încă una cu mine: Smile

Zoli

Filed under: Hobby, Munte, Alergare

# re: De la Baile Tusnad

Monday, June 22, 2009 7:23 PM by AISBERG

Data viitoare vin si eu. Nu de alta, dar daca ceaunele sunt goale, inseamna ca a fost ceva gustos in ele 🙂

# re: De la Baile Tusnad

Monday, June 22, 2009 8:08 PM by Bazilide

Felicitari, cred ca e un timp OK avand in vedere terenul. Cat e recordul mondial pentru semimaraton: cca 59-60 minute?

Am mers ani la randul la Balvanyos si la Sf. Ana, frumoase locurile și primitorii oamenii, desi dupa masini te poti crede la Balaton.

# re: De la Baile Tusnad

Monday, June 22, 2009 8:32 PM by zoltanhe

Mda, pentru noi amatorii este foarte bine dacă reușim să păstrăm un tempo de 5min/km pe plat, dar așa, la deal e mult mai greu.

Frumoase locuri, într-adevăr, însă e păcat de drumurile alea pline de gropi, care sunt lăsate așa parcă să te gonească… Localnicii spuneau că doamna ministru a fost de mai multe ori pe acolo și a promis lucruri. Deh, lacul este unicat în zonă. Să vedem…