Deși era mult prea cald pentru a obține un timp bun, am pornit tare azi la semimaratonul Bucureștiului. Am zis că fac prima tură conform planului meu de a obține 1h45 și voi vedea după aceea dacă rezist și în a doua jumătate. Planul B era să ajung sub 1h50. A fost mai rău decât am crezut. Căldura m-a zăpăcit complet. Nu numai că nu mai puteam (eram deja cu pulsul în bălării), dar nici măcar prima tură nu mi-a ieșit. 55 de minute nu era bine nici pentru planul B. Am renunțat, fiindcă mă iubesc prea tare pentru a risca să alerg încă 10km cu pulsul peste 180. Până la urmă, noi muritorii non-atleți, ar trebui să alergăm de plăcere. Credeți-mă, știu ce înseamnă să termini o cursă în care suferința să predomine bucuriei de a termina.

E încă o învățătură: adaptează tactica. Dacă eram băiat deștept, mergeam pe planul C, cu un target și mai lejer, plecam mai încet și o țineam până la capăt.