Pentru mine triatlonul de la Mamaia a fost al treilea pe anul ăsta, după Mogoșoaia și Brașov și pot spune că mi-am recăpătat încrederea după accidentul de anul trecut. Recuperarea a fost grea, deși probabil nu voi fi niciodată ca înainte, însă cu partea mentală a fost și mai greu. Cred că sunt în sfârșit în faza în care am curaj să merg tare pe bicicletă, atât cât pot.

Triatlonul de la Mamaia a fost superb, cu proba de înot pentru prima oară în mare, o vreme superbă fără vânt, și organizarea de top. M-am dus aproape neantrenat, dar m-am simțit foarte bine. Neantrenat, fiindcă nu am reușit să scap de o otită decât făcând o pauză cu înotul. E drept că eram în plin antrenament pentru maratonul Bucureștiului din 9 oct, în sensul că am convins câțiva colegi să facă un semi pentru prima oară și facem programul de antrenament împreună. În rest, înot deloc, iar cu bicicleta am venit de câteva ori la muncă și da, i-am făcut o revizie generală cu schimbat butuc pedalier, pinioane, lanț și cabluri. Anul ăsta a fost anul probelor de scurte, de sprint, așa că la Mamaia tot la sprint m-am înscris.

Înot 750m. În mare! Superb, mai ales că marea a fost oglindă, fără pic de valuri. Plaja cu nisip a permis startul din alergare de pe mal, ceea ce a redus iureșul de la start, mai ales pentru cei meseriași din față, unde ținerile și loviturile se reduc drastic față de un start din apă. Apa e mică la Mamaia, știm cu toții, așa că mai mult de jumătate din traseu puteai să te oprești și să pui picioarele jos. Mărturisesc că am profitat de mai multe ori să iau pauze, fiindcă nu reușeam să îmi găsesc ritmul. Am ieșit din apă după 22 de minute cu codașii, dar nici nu aveam așteptări mai mari. Zona de tranziție cu bicicletele a rămas tot pe bulevardul Mamaia, ceea ce înseamnă că de pe plajă trebuia să alergi cca 400m până la bulevard și apoi să traversezi pasarela pietonală. Coborârea de pe pasarelă e un pic riscantă fiindcă picioarele ude alunecă pe colțurile metalice ale treptelor. Apoi zona de tranziție fiind pe un singur culoar, a devenit foarte, foarte lungă, abia dacă îi mai vezi capătul. Bravo organizatorilor fiindcă reușesc să atragă atât de mulți participanți. Sacrificați vreo 10 secunde pentru a vă scutura nisipul de pe picioare și dintre degete. Pe mine m-a deranjat destul de tare. După bicicletă am simțit nevoia să mă descalț încă o dată, să îmi scutur nisipul. Probabil dacă purtați SPD-uri pe bicicletă nu veți avea problema asta, fiindcă oricum veți avea alte încălțări la alergat, dar nisipul ăla e deranjant chiar și la bicicletă, fiindcă se adună în vârful încălțării. La mine a durat 6 minute tranziția spre bicicletă.

Bicicletă 17km. Am mers tot cu hibrida mea, și m-am simțit foarte bine. Am depășit din nou cursiere suficiente încât să fiu mândru de mine. Am terminat proba de bicicletă după 31 de minute cu o medie orară de peste 32 km/h, un record personal. Cred că e momentul să îmi iau o cursieră. Adevărul că o competiție ca asta te și îmbie să tragi tare. Depășești pe cineva, vezi că se poate, apoi te iei și după următorii, îi depășești și pe ăia și tot așa. Nu îți mai vine să te oprești. Adevărul e că am tras prea tare la bicicletă și a trebuit să o iau la pas în tranziție ca să îmi revin un pic pentru alergare. Am ieșit din tranziție după 4 minute.

Alergare 5km. Mi-a folosit foarte mult antrenamentul pentru semi. Chiar dacă eram obosit după bicicletă, picioarele s-au dus singure, iar cu suflul mi-am intrat în ritm destul de repede. Am terminat în 27 minute cu un tempo un pic peste 5min/km (distanța era de fapt 5,25km)

Cu timpul oficial de 1h30min22sec m-am clasat onorabil, în prima jumătate a clasamentului, cu 6 minute mai bine decât în 2013 chiar dacă tranziția era mai simplă și mai scurtă atunci, fiindcă s-a înotat în lac. La anul cred că trec la nivelul următor și voi băga câteva triatloane olimpice, să vedem dacă mă pot apropia de un half.