Centrele de preluare a apelurilor de urgență 112, numite în engleză PSAPs (Public Safety Answering Points) au două chestii importante de făcut: 1) identificarea și localizarea apelantului și a incidentului; 2) clasificarea incidentului și transferul lui către agenția potrivită (ambulanță, poliție, pompieri, jandarmerie etc.).
Toate astea trebuie să se întâmple repede, în câteva zeci de secunde, fiindcă de multe ori e vorba de viețile oamenilor. Când incidentul se petrece în locuri cunoscute de către apelant, atunci nu e problemă, însă în celelalte cazuri este frustrant că deși apelanții dețin telefoane inteligente, tot nu reușesc să-și transmită poziția. Există aplicații care pot face asta, dar nu toată lumea le descarcă din “store”. Atunci oare cum putem echipa toate telefoanele inteligente cu aplicații de acest fel? E greu. Apoi e nevoie să educăm toți utilizatorii să folosească acele aplicații. Nasol.
AML (Advanced Mobile Location) este un proiect european care propune modificarea sistemului de operare al telefoanelor în așa fel încât dacă detectează un apel de urgență (112), atunci să trimită și un SMS cu coordonatele apelantului. O idee simplă, care a fost deja implementată de HTC și Sony, și funcționează în Marea Britanie.
46 membri EENA (European Emergency Number Association), reprezentanți ai serviciilor de urgență din țările europene, au semnat ieri o scrisoare deschisă adresată producătorilor de sisteme de operare și celor de telefoane inteligente, să implementeze AML. Efortul lor nu ar fi zero, însă e neglijabil. S-a ajuns aici foarte probabil fiindcă reacțiile celor trei producători mari contactați (GOOG, AAPL și MSFT) s-au lăsat așteptate. Vom vedea dacă va fi nevoie de o reglementare a Comisiei Europene sau de alte măsuri coercitive.
Apreciază:
Apreciază Încarc...