Android suportă AML pentru localizarea apelanților la 112

Google a ridicat mănușa aruncată de EENA (European Emergency Number Association) și a implementat AML (Advanced Mobile Location) pentru localizarea celor care apelează la 112. Funcționează de la Gingerbread în sus. Dacă mergeți în setările aplicațiilor și versiunea de Google Play Services este cel puțin 9.0, atunci telefonul este capabil să trimită un SMS cu locația GPS (sau WiFi indoor) către centrul 112, imediat ce detectează un apel de urgentă 112. Se evită astfel ezitările și greșelile în localizarea incidentului, fiindcă de cele mai multe ori apelantul, aflat sub stresul incidentului, nu știe să se folosească de telefon sau de aplicațiile de pe el pentru a da o locație precisă. Urmează ca centrele 112 să-și modifice aplicațiile pentru a putea “consuma” SMS-ul și să pună incidentul pe hartă. Uite așa arată un astfel de SMS:

AML message

Bravo GOOG! Anunțul este la: http://googlepolicyeurope.blogspot.ro/2016/07/helping-emergency-services-find-you.html.
Urmează AAPL și MSFT.

Localizarea apelanților la 112 cu AML – scrisoare deschisă către GOOG, AAPL și MSFT

AMLCentrele de preluare a apelurilor de urgență 112, numite în engleză PSAPs (Public Safety Answering Points) au două chestii importante de făcut: 1) identificarea și localizarea apelantului și a incidentului; 2) clasificarea incidentului și transferul lui către agenția potrivită (ambulanță, poliție, pompieri, jandarmerie etc.).

Toate astea trebuie să se întâmple repede, în câteva zeci de secunde, fiindcă de multe ori e vorba de viețile oamenilor. Când incidentul se petrece în locuri cunoscute de către apelant, atunci nu e problemă, însă în celelalte cazuri este frustrant că deși apelanții dețin telefoane inteligente, tot nu reușesc să-și transmită poziția. Există aplicații care pot face asta, dar nu toată lumea le descarcă din “store”. Atunci oare cum putem echipa toate telefoanele inteligente cu aplicații de acest fel? E greu. Apoi e nevoie să educăm toți utilizatorii să folosească acele aplicații. Nasol.

AML (Advanced Mobile Location) este un proiect european care propune modificarea sistemului de operare al telefoanelor în așa fel încât dacă detectează un apel de urgență (112), atunci să trimită și un SMS cu coordonatele apelantului. O idee simplă, care a fost deja implementată de HTC și Sony, și funcționează în Marea Britanie.

46 membri EENA (European Emergency Number Association), reprezentanți ai serviciilor de urgență din țările europene, au semnat ieri o scrisoare deschisă adresată producătorilor de sisteme de operare și celor de telefoane inteligente, să implementeze AML. Efortul lor nu ar fi zero, însă e neglijabil. S-a ajuns aici foarte probabil fiindcă reacțiile celor trei producători mari contactați (GOOG, AAPL și MSFT) s-au lăsat așteptate. Vom vedea dacă va fi nevoie de o reglementare a Comisiei Europene sau de alte măsuri coercitive.

Windows 10 ca serviciu? Încă nu.

Windows 10 logo

Microsoft e pregătită tehnic să livreze Windows ca pe un serviciu, dar comercial mai are de lucru. Pentru consumatori va fi simplu, dar nu și pentru business-uri. Asta fiindcă primii nu vor plăti, iar ultimii vor plăti serviciul de actualizare.

Scriam aici despre cum vrea Microsoft să ofere gratuit upgrade-ul la Windows 10 consumatorilor de acasă dar nu și business-urilor. De la începutul anului s-a văzut că unii din Microsoft vor să dea la toată lumea, inclusiv business, inclusiv non-genuine, iar alții sunt mai temperați. Bineînțeles că cei din urmă s-au impus, deși nu m-aș mira să se mai schimbe lucrurile pe parcurs.

Diferențierea dintre consumatorii de acasă și business-uri nu e deloc simplă, iar soluția aleasă de Microsoft de a-i separa pe baza ediției de Windows, va oferi gratuitate la upgrade și business-urilor mici care nu semnează contracte de licențiere de volum. Practic edițiile Home și Pro vor fi upgradate gratuit, iar ediția Enterprise din contractele de volum, doar dacă clientul a optat pentru Software Assurance (SA). Astfel, conceptul de “Windows as a service” are sens pentru toți consumatorii și business-urile mici care au sau își vor cumpăra Windows Home sau Pro odată cu PC-ul. Ei vor fi suportați și actualizați gratuit din cloud (Windows Update) pe toată durata de suport a PC-ului, adică vor plăti la început când își iau PC-ul și apoi “abonamentul” va fi zero. Așadar, cei care vor primi Windows ca serviciu, pe modelul cloud, sunt cei care sunt cel mai puțin interesați de asta. Sau mai bine spus, îi doare la bască dacă se cheamă cloud sau serviciu, important e să meargă PC-ul.

Business-urile care semnează contracte de volum (Open sau Enterprise Agreement) sunt într-o situație mai complicată. Ele plătesc in contractele astea dreptul de upgrade de la Windows Pro la Windows Enterprise, adică trebuie să-și cumpere PC-urile cu Windows Pro și apoi să le înroleze în contract pentru a pune Windows Enterprise pe ele. Pentru a putea instala versiuni noi pe durata contractului, ele trebuie să plătească în avans o taxă numită Software Assurance (SA), care nu e deloc de neglijat (29%). Așadar, business-urile cu contracte de volum ca să își poată instala Windows 10 Enterprise (când apare), trebuie:

  1. să fi cumpărat PC-uri cu Windows Pro (nu, Home nu este ok) și
  2. să aibă un contract valid de volum cu SA.

Huh. Să înghițim gălușca cu non-gratuitatea și să trecem mai departe la cloud și servicii. Ok, înțelegem că trebuie să plătim, dar să vedem cât de aproape e partea comercială de conceptul de “Windows as a service”. Dincolo, la Home și Pro, nu ne-am pus problema fiindcă “serviciul” de update din cloud era gratuit.

Problema cu aceste contracte de licențiere de volum este că nu sunt foarte flexibile și cu greu poți să le consideri de tipul “plătești cât folosești”. Anual se face un așa numit “true up” în care clienții pot adăuga chestii, sau incrementa numărul de PC-uri, sau servere licențiate, însă nu pot decrementa decât dacă au contracte cu cuvântul magic “subscription” în ele (Open Value Subscription – OVS sau Enterprise Agreement Subscription – EAS), care sunt un pic mai scumpe (update: vezi observațiile Dianei mai jos, la comentarii). Ideal ar fi ca asocierea respectiv dezasocierea de PC-uri în contracte să fie ca la Office 365, iar billing-ul să fie mai granular, măcar la nivel lunar. Așa am putea considera Windows ca un serviciu. Până atunci mai ușor cu serviciul pe scări, fiindcă gratuit oricine poate.

Comunicațiile și chestiile conectate la internet, adică IoT

După SOA și cloud, următorul buzzword este IoT (Internet of Things). Dacă ești în IT în zilele astea și nu faci IoT, atunci ești pe nicăieri. Acum adevărul e că IT-ul evoluează foarte rapid. Sau avem noi aerul ăsta să credem că celelalte industrii nu o fac? Na, nu contează, dar noi în IT alegem din când în când un trend sau două și ne adaptăm toate produsele, serviciile și mai ales marketingul la ele. Unii reușesc să fie pe val, iar ceilalți rămân cu marketingul.

La începutul acestui mileniu ne-am dat cu toții seama că IT-ul era format dintr-o mare colecție de soluții ca niște insulițe, care nu comunicau între ele. Service Oriented Architecture (SOA) venea să rezolve problema asta de integrare. Era felul nostru al furnizorilor de a le arăta clienților că ne-am învățat lecția și că de acum uite ce frumos le vom integra pe toate. Pe clienți nu îi interesa că se numește SOA sau altcumva, ei săracii doreau să scape de nebunia cu care s-au ales de-a lungul anilor.

Apoi, peste vreo 10 ani am venit cu cloud-ul, care e un alt fel de a spune că tu, stimate client, nu ai nevoie de serverele alea, fiindcă și așa nu știi să ai grijă de ele, iar noi o facem mult mai bine și, de fapt, mai bine îți ții tu infrastructura IT la noi în datacenterele astea mari și deștepte. Automatizare, capacitate cât vrei tu și plata adaptată în funcție de consum. E perfect pentru majoritatea clienților, chiar dacă îi mai sperie câte un Snowden… de parcă agențiile alea cu trei litere nu te vor urmări dacă vor, chiar dacă ai serverele la tine și dormi cu ele. Stați să vedeți cu IoT-ul ce vor putea face… dar până una alta, ia uite unde e IoT-ul pe curba de hype a lui Gartner. În vârf!

gartner hype 2014

Cum s-a ajuns la IoT? Păi de mult se vrea conectarea a cât mai multe chestii la internet. Calculatoare, telefoane, tablete, mai nou ceasuri, toate se vor conectate la internet. Și sunt conectate, direct sau indirect prin intermediul unui alt dispozitiv deja conectat. Cu IoT urmează senzori, valve, lămpi, porți, camere, bariere, de toate. Experiența căpătată din anii de SOA ne-au învățat cum să integrăm multe chestii și cum să comunicăm asincron. Apoi cloud-ul ne permite să conectăm o căruță de chestii, fără să ne doară prea mult la buzunar. Specialiștii în SCADA (supervisory control and data acquisition) se adaptează și ei, fiindcă senzorii și acționările sunt lumea lor, dar până acum comunicau prin rețele private. De acum vor comunica și ei pe bază de IP (Internet Protocol) și își vor conecta senzorii și valvele la internet. Desigur securitatea este o problemă serioasă și încă nerezolvată. Probabil vor apărea hackeri specializați în aprins lămpi, hăcuit camere și schimbat luminile semafoarelor de pe stradă, dar nu despre asta vreau să discut acum, ci despre comunicațiile de sub protocolul IP.

V-ați gândit de ce este important peste ce trec protocoalele de rutare IP și de transport TCP, esențiale pentru comunicația în internet? Cei care mai țineți minte nivelele modelului OSI știți că IP este la nivelul 3, TCP este la nivelul 4, iar dedesubt, la nivelul 1 este așa numitul nivel fizic și la nivelul 2 este data link. Aparent este indiferent dacă la aceste nivele este WiFi, sau 3G, sau LTE. De fapt ce sunt astea? Sunt modalități diferite de a transmite date prin unde radio, adică sunt tipuri de modulații, care mai de care mai deștepte. Observați că în lumea asta a IoT nu ne interesează sârmele și fibrele ci doar radio, adică wireless. Acum, tipurile astea de modulații au evoluat mai degrabă cu gândul la calculatoare, tablete și telefoane, adică chestiile pe care le avem acum conectate la internet. Adică au evoluat spre viteză, spre cât mai mulți Mbps. Deh, pozele și filmulețele alea de pe Facebook trebuie să se vadă imediat, nu-i așa? Problema e că în lumea IoT rareori ne interesează viteza, ba mai mult, ne interesează mai degrabă:

  • raza mare de acțiune;
  • consumul mic în timpul funcționării, pentru a putea alimenta senzorii cu baterii;
  • consumul foarte mic în standby, pentru a putea lăsa un senzor pe coclauri măcar câțiva ani fără schimbarea bateriei;
  • utilizarea unor frecvențe care să permită penetrarea clădirilor și subsolurilor;
  • cost redus al chip-urilor de modulație și demodulație (modem), fiindcă ne așteptăm să avem zeci de miliarde de chestii conectate la internet.

Nimic nu e încă stabilit în acest domeniu și sunt o grămadă de tehnologii candidate. Interesele sunt foarte mari la fiecare nivel, de la fizic până la aplicații. Marii jucători își marchează deja teritoriul. Furnizorii de cloud (Amazon, Microsoft, Google) vor să ne conectăm chestiile în cloud-ul lor, ceilalți (Cisco, IBM, Oracle) vor să folosim jucăriile lor pentru conectare indirectă, middleware și analiză. Cred că cel mai interesant va fi de văzut lupta dintre tehnologiile de la nivelul fizic, fiindcă dacă ești producător de chip-uri de modem și ai un potențial de zeci de miliarde de bucăți, chiar dacă le vinzi cu 2 dolari bucata, tot e un business frumușel. Vă propun să le împărțim după raza de acțiune.

În categoria sub 1km sunt:

În categoria 1-10km sunt:

Iar în categoria peste 10km sunt:

  • 2G, 3G, LTE, adică ăia cu mulți Mbps și cu consum mare
  • LoRa
  • Sigfox
  • OnRamp
  • și încă câteva mai obscure.

Doar câteva sunt standarde și niciuna nu s-a impus de facto. De fapt una din dezamăgiri este că 802.15.4g nu a decolat cum trebuia, probabil și din cauză că topologia de rețea de tip mesh produce consum mult mai mare la senzorii apropiați de gateway. Iată cum o problemă simplă de consum și baterie poate duce la neadoptarea unei tehnologii, chiar dacă e una generoasă și chiar dacă e standardizată.

Personal prevăd că Semtech va avea tracțiune în viitorul apropiat cu LoRa. LoRa (prescurtare de la long range) se bazează pe o modulație de chirp de tipul spectru împrăștiat, o topologie de rețea de tip stea și un consum fabulos de mic (18mA în funcționare și 0,001mA în standby). Patentul Semtech este la https://www.google.com/patents/US7791415 și, deși pe http://lora-alliance.org/ nu scrie cine sunt susținătorii, Cisco și IBM sunt printre ei, ceea ce este un semn important.

Vremuri interesante, din nou.