Localizarea apelanților la 112 cu AML – scrisoare deschisă către GOOG, AAPL și MSFT

AMLCentrele de preluare a apelurilor de urgență 112, numite în engleză PSAPs (Public Safety Answering Points) au două chestii importante de făcut: 1) identificarea și localizarea apelantului și a incidentului; 2) clasificarea incidentului și transferul lui către agenția potrivită (ambulanță, poliție, pompieri, jandarmerie etc.).

Toate astea trebuie să se întâmple repede, în câteva zeci de secunde, fiindcă de multe ori e vorba de viețile oamenilor. Când incidentul se petrece în locuri cunoscute de către apelant, atunci nu e problemă, însă în celelalte cazuri este frustrant că deși apelanții dețin telefoane inteligente, tot nu reușesc să-și transmită poziția. Există aplicații care pot face asta, dar nu toată lumea le descarcă din “store”. Atunci oare cum putem echipa toate telefoanele inteligente cu aplicații de acest fel? E greu. Apoi e nevoie să educăm toți utilizatorii să folosească acele aplicații. Nasol.

AML (Advanced Mobile Location) este un proiect european care propune modificarea sistemului de operare al telefoanelor în așa fel încât dacă detectează un apel de urgență (112), atunci să trimită și un SMS cu coordonatele apelantului. O idee simplă, care a fost deja implementată de HTC și Sony, și funcționează în Marea Britanie.

46 membri EENA (European Emergency Number Association), reprezentanți ai serviciilor de urgență din țările europene, au semnat ieri o scrisoare deschisă adresată producătorilor de sisteme de operare și celor de telefoane inteligente, să implementeze AML. Efortul lor nu ar fi zero, însă e neglijabil. S-a ajuns aici foarte probabil fiindcă reacțiile celor trei producători mari contactați (GOOG, AAPL și MSFT) s-au lăsat așteptate. Vom vedea dacă va fi nevoie de o reglementare a Comisiei Europene sau de alte măsuri coercitive.

Direct Push suge

Da. Microsoft Direct Push suge bateria telefonului. De exemplu Windows Phone-ul meu, zis și TelefonulCareACăzutTreiEtaje (un HTC Touch Pro), trebuie încărcat zilnic dacă țin Direct Push activ. De ce? Fiindcă am un mailbox foarte ”viu” și telefonul comunică mai tot timpul cu serverul. Nu zic, este un feature foarte fain să ai tot timpul emailurile actualizate, însă acum, după cca 2 ani de Direct Push, am încercat să văd cum e fără. Foarte fain: încarc bateria la 3 zile. Sau să fie 4? Nu mai contează.

Sunt curios, BlackBerry suge la fel bateria?

HTC Touch Pro stress test

htctouchproDe data asta nu a mai fost cu apă. A fost o căzătură de trei etaje pe casa scărilor, iar rezultatul este: passed. Respect!

Stați liniștiți, eu n-am nimic, a căzut doar telefonul. Am învățat un lucru: nu e bine să alergi (pe scări) cu telefonul în mână, iar prezervativul (pouch) de la HTC nu ajută în astfel de situații. Mai ales dacă-l ții cu deschizătura spre înainte, fiindcă îți va aluneca/zbura telefonul din el.

După o serie scurtă de ”laude” nervoase aruncate în vânt, am început să culeg piesele de la fiecare etaj și surpriză: telefonul merge. E un pic crăpat la un colț, dar se vede doar de aproape. I s-a spart geamul/filtrul de pe camera principală, însă camera funcționează fără cusur. Va trebui să am grijă acum să nu intre mizerie în ea. Restul senzorilor sunt ok. Am fost atât de bucuros, încât am uitat să mai caut stylus-ul. Nici nu mai contează, fiindcă oricum nu-l folosesc.

Eduard, Răzvan, încercați și voi cu iPhone-urile? Big Smile

Filed under: Life

# re: HTC Touch Pro stress test

Tuesday, April 14, 2009 1:19 PM by Gabi Citron

Subscriu! Tot multumita prezervativului l-am testat si eu de cateva ori pe al meu si a supravietuit.

Apropo, dupa ce am facut update-ul ala in care butoanele „answer” si „ignore” sunt cu „slide”, a disparut si ultima chestie care ma enerva la el: ca raspundeam la telefon cu buzunarul.

# re: HTC Touch Pro stress test

Tuesday, April 14, 2009 1:51 PM by razvanbb.ro

E o provocare? 🙂

Fara pouch fara alta protectie da? 🙂

# re: HTC Touch Pro stress test

Tuesday, April 14, 2009 2:07 PM by zoltanhe

Bineînțeles! 3 etaje…

# re: HTC Touch Pro stress test

Tuesday, April 14, 2009 2:21 PM by zoltanhe

Acum văd că nu m-am exprimat foarte clar… mie mi-a rămas pouch-ul în mână; telefonul zburase din el…

# Maneaua ruleaza

Thursday, April 16, 2009 12:43 PM by Weblogul lui Zoli

Ieri am învățat și eu cine e manelistul ăla. The hard way. Eram bucuros că ajung și eu mai devreme acasă.

# re: HTC Touch Pro stress test

Friday, April 17, 2009 5:11 PM by MrSmersh

Acuma eu sint obisnuit cu alea care le dai pe jos…

In uz curent pin a la urma am trecut la unu normal. Dar pot sa zic ca de la orice inaltime in pouch sau fara al meu ce nu htc tot in coltzurile de sus cade si tot mai pune o adincitura in plastic, in rest nimica. Am fost uimit ca am obtinut rezultatul asta la 30 cm pe covor, si e similar cu adincitura de 2 m pe beton nefinisat Smile.

Si cred ca ai nevoie pentru demonstratii pe mobile de un proiector din ala (nu ma gindesc numai la tine Smile) si de un tel cu 6.5. Nu se poate NTO sa nu poate face showcase la tehnologia asta, sau sa faca de pe ceva legat cu duck tape Smile, nu?

# Community Bootcamp 2009

Tuesday, October 27, 2009 11:13 AM by Weblogul lui Zoli

Ca și anul trecut , suntem la o întâlnire cu Microsoft Student Partner -ii din România, cu MVP -ii, cu

# Mi-am tras plasm?? | Weblogul lui Zoli

Friday, April 02, 2010 7:22 AM by Mi-am tras plasm?? | Weblogul lui Zoli

PingBack from https://zoli.herczeg.ro/2010/04/02/mi-am-tras-plasma/

Omnisoft – distribuitor de dispozitive cu Windows Mobile

Legat de evenimentul din septembrie, am fost întrebat cine distribuie device-uri cu Windows Mobile în .ro. Eu îi știu pe cei de la Omnisoft, fiindcă noi de la ei luăm dispozitive pentru uz intern. Florin Călin m-a asigurat că sunt competitivi/flexibili și în proiecte care necesită volume mari de dispozitive.

V-am spus cât de mult îmi place TouchPro-ul pe care l-am luat după stress-test? Foarte mult! Rezoluția VGA este bestială, tastatura e criminală (postul precedent l-am scris în metrou… mi-a luat două stații), iar Windows Mobile zburdă cu procesorul de 500+MHz și memoria de 288MB. Este drept că fierul bine echipat îți suge bateria în cel mult două zile… dacă ești cuminte. Altfel, trebuie încărcat zilnic.

htctouchpro

Filed under: Windows Mobile

# re: Omnisoft – distribuitor de dispozitive cu Windows Mobile

Thursday, October 23, 2008 3:12 PM by florin.calin

Multumim frumos Zoli pentru recomandari.

In legatura cu Touch Pro-ul tau, daca te supara cele 2 zile de utilizare sa stii ca cei de la HTC s-au gandit la tine si au anuntat ca in curand va fi disponibila o baterie extinsa cu capacitate de 1800 mAh… :).

Florin.

# re: Omnisoft – distribuitor de dispozitive cu Windows Mobile

Thursday, October 23, 2008 3:29 PM by zoltanhe

fain! numa’ să-ncapă sub capac Smile

# re: Omnisoft – distribuitor de dispozitive cu Windows Mobile

Thursday, October 23, 2008 3:51 PM by MrSmersh

Termenul distribuitor de device windows mobile e destul de vag.

Industriale rulind pe mobile se gasesc, cam fiecare mare producator vinde si asigura service pe aici cumva (si exista si implementari relativ mari). Si in categoria asta intra si MC 35 care aproape consumer (in plus are imager care nu cred ca e foarte util la consumer Smile) dar in rest e un Windows Mobile Professional 5/6 device ca oricare. Da acuma are si pack mai mare de baterie (inca nu am vazut oferit in aici).

Si sa te duc pe shacky ground Smile, ce folosesti sa scrii posturile pe mobile? Am incercat in IE, dar Opera ceva mai… Si sa nu uit lauda am si vreo 100 Mhz in plus (bine la altele mai am si in minus) si nu a ajutat, tot cu O m-am inteles mai bine spre surprinderea mea.

# re: Omnisoft – distribuitor de dispozitive cu Windows Mobile

Thursday, October 23, 2008 3:56 PM by zoltanhe

Recunosc, tot O… Sad

# re: Omnisoft – distribuitor de dispozitive cu Windows Mobile

Thursday, October 23, 2008 11:48 PM by MrSmersh

Si ca tot vorbeam de din astea se pare ca chiar se organizeaza (sau tocmai a fost) ,un training de sales pe la noi prin zona, pentru distribuitori de produse din astea, de la o firma care e de mult in segment asta de piata si care are 2 brand name unul mai industrial si unul consumer (nu zic mai mult Smile).

Deci toate conditiile exista sa cresca piata nu? Smile

Prognoza meteo pe HTC Touch

Din nou despre HTC Touch: in tab-ul Weather al aplicatiei HTC Home de pe desktop, nu avem posibilitatea de a alege locatii din Romania. Dar… daca adaugam ce trebuie in fisierul \windows\HH_0409_WeatherCities.xml, atunci vom avea si locatii din Romania. Toate locatiile din lista asta pot fi adaugate. Am incercat sa adaug si altele dar se pare ca serviciul nu raspunde decat pentru cele 20 de locatii listate mai sus, chiar daca furnizorul ofera informatii pe web (in browser) si pentru alte locatii mai putin populare. De ce nu e si Clujul in lista scurta?

Ca sa nu mai pierdeti timpul, iata si ce trebuie bagat in xml-ul ala:

<city name=”Arad, RO” locationcode=”EUR|RO|RO002|ARAD”/>
<city name=”Bacău, RO” locationcode=”EUR|RO|RO004|BACAU”/>
<city name=”Baia Mare, RO” locationcode=”EUR|RO|RO026|BAIA MARE”/>
<city name=”Botoşani, RO” locationcode=”EUR|RO|RO007|BOTOSANI”/>
<city name=”Brăila, RO” locationcode=”EUR|RO|RO008|BRAILA”/>
<city name=”Braşov, RO” locationcode=”EUR|RO|RO009|BRASOV”/>
<city name=”Bucureşti, RO” locationcode=”EUR|RO|RO010|BUCURESTI”/>
<city name=”Buzău, RO” locationcode=”EUR|RO|RO011|BUZAU”/>
<city name=”Constanţa, RO” locationcode=”EUR|RO|RO015|CONSTANTA”/>
<city name=”Craiova, RO” locationcode=”EUR|RO|RO018|CRAIOVA”/>
<city name=”Galaţi, RO” locationcode=”EUR|RO|RO019|GALATI”/>
<city name=”Iaşi, RO” locationcode=”EUR|RO|RO025|IASI”/>
<city name=”Oradea, RO” locationcode=”EUR|RO|RO005|ORADEA”/>
<city name=”Piatra Neamţ, RO” locationcode=”EUR|RO|RO029|PIATRA NEAMT”/>
<city name=”Piteşti, RO” locationcode=”EUR|RO|RO003|PITESTI”/>
<city name=”Ploieşti, RO” locationcode=”EUR|RO|RO031|PLOIESTI”/>
<city name=”Râmnicu Vâlcea, RO” locationcode=”EUR|RO|RO039|RIMNICU VILCEA”/>
<city name=”Sibiu, RO” locationcode=”EUR|RO|RO034|SIBIU”/>
<city name=”Suceava, RO” locationcode=”EUR|RO|RO035|SUCEAVA”/>
<city name=”Timişoara, RO” locationcode=”EUR|RO|RO037|TIMISOARA”/>

Enjoy!

PS1: Lasati şţ-urile in stilul vechi (cu sedila), fiindca cele noi „post-Vista” (șț cu virgula) nu se afiseaza corect.
PS2: Iata si o poza hacuita de pe softpedia:

HTCTouchOlive

Filed under: Windows Mobile

# re: Prognoza meteo pe HTC Touch

Thursday, October 18, 2007 10:51 AM by iboldizsar

Ce nu am reusit eu sa gasesc, desi mi-am luat teleonul cu Windows in lb. romana in mod special, e un T9 input manager pt. limba romana. Tu ai gasit ceva de genul asta pe undeva?

# re: Prognoza meteo pe HTC Touch

Thursday, October 18, 2007 11:18 AM by zoltanhe

Hmmm, nu m-am gandit sa caut… Probabil ca m-am multumit cu hint-urile pe care le invata dupa ce scrii cateva texte.

# re: Prognoza meteo pe HTC Touch

Friday, October 26, 2007 3:20 PM by bradu

Servus,

am un HTC touch si nu reusesc sa sa inserez informatia in fisierul \windows\HH_0409_WeatherCities.xml fiind un fisier de sistem. Am incercat sa-l suprascriu dar degeaba.

Tu cum ai reusit?

Multumesc

Bogdan,

rbivanov@yahoo.com

# re: Prognoza meteo pe HTC Touch

Friday, October 26, 2007 5:46 PM by zoltanhe

Total Commander e suficient de … sa ignore atributele…

# Windows Mobile stress test

Monday, September 08, 2008 11:00 AM by Weblogul lui Zoli

Proiect: team building. Mediul de test: hotel Afrodita (o surpriză plăcută pe litoralul românesc). Test: