Colegi de fier la IronMan 70.3 Wiesbaden

ironman wiesbadenDe data asta Manu nu a mai fost la ieșirea anuală de triatlon, deși până acum el era sufletul echipei. Îl înțelegem, fiindcă a avut un deployment important în familie: al doilea băiat. Felicitări, Manu! Transmite salutări soției!

Revenind, anul acesta s-au pregătit Todi, Petru și Cătălin. E o poveste interesantă cu ultimii doi, fiindcă acum un an erau bâtă la înot. Sau mai degrabă topor. Între timp și-au luat trainer de înot și erau pe cale să spulbere timpii grașilor celor de categorie super grea, Todi și Manu. Numai că nu toate socotelile ies conform planului. Cătă a trebuit să renunțe din motive medicale iar Petru, deși a făcut deplasarea în Germania, era să se înece fiindcă s-a încurcat într-o parâmă chiar la plecarea în cursă.

Todi a terminat cursa în 8h17min, mai slab decât anii trecuți (7h32 în 2011, 7h57 în 2010 și 8h14 în 2009), dar mândru.

Bravo Todi!

Petru și Cătă, să vă vedem la anul sub 6h00.

PS: reamintesc pentru cei care nu știu: triatlonul IronMan 70.3 se mai numește și Half IronMan, iar distanțele sunt 1,9km înot, 90km bicicletă și un semimaraton de 21,1km alergare, în total 113km, adică 70,3 mile (de aici și numele IronMan 70.3). Triatlonul IronMan (full) are distanțele duble pentru toate probele.

Todi și Manu la IronMan 70.3 Austria St Pölten

ironman 703 austria st poltenIar au fost la triatlon. Sunt tot cu cca 40kg 35kg în plus, fiecare, dar cu voință de fier.
Todi și-a îmbunătățit azi timpul cu 25 de minute față de anul trecut. Azi a terminat probele de 1,9km înot, 90km bicicletă și 21km alergare în 7h32min.
Manu a terminat, în sfârșit, primul său IronMan în 9h30min, cu mult peste timpul limită, dar cred că organizatorii îl știu deja și l-au lăsat să termine. Am înțeles că l-au așteptat cu flori.
Abia aștept să ne povestească… până acum în fiecare an ne-am prăpădit de râs.

Update: multiplul campion al României, Alexandru Diaconu, a terminat pe locul 49 cu 4h30min. Huh…

Todi și Manu la IronMan 70.3 din Elveția

IronMan 70.3 Rapperswil-Jona SwitzerlandDa, și concurează azi, 6 iunie. E vorba de colegii mei Todi Pruteanu și Emanuel Ceciu. Stați liniștiți, nu s-a schimbat mare lucru la ei dpdv fizic: sunt tot de categorie super grea :), însă tot respectul pentru voință. Pentru noi, muritorii, este o mare realizare să terminăm o astfel de cursă de triatlon (1,9km înot + 90km bicicletă + 21km alergare = 70,3 mile).

Baftă Todi, baftă Manu!
Puteți să-i urmăriți la http://70.3ironman.ch/en/ cu rezultatele live pe http://www.ironman.com/.

Update:  Manu e out (a depășit limita de 1h10min de la înot).
Todi e în grafic: a facut 52min la înot și 1h55min după prima jumătate de bicicletă. Dacă păstrează ritmul ăsta, va schimba de la biclă la alergare sub 5h și îi mai rămân cca 2h30min să termine cursa. Hai, că se poate!

Update2: M-a sunat Manu să-mi spună că l-au lăsat să schimbe între înot și biclă, însă i s-a stricat bicla pe traseu. Ghinion.  Între timp, Todi a terminat proba de bicicletă și a pornit după exact 5h în ultima probă, cea de alergare pe distanța de 21km, adică semimaraton. Să-l vedem pe Todi cu ce timp ajunge la prima jumătate de alergat…

Update3: Todi întoarce după prima jumătate de semimaraton după 1h30min, mult, mult prea încet (8min39sec pe km) pentru a termina în timpul limită de 7h30min…

Update4: Se pare că timpul limită este un ghid nu o regulă, așa că Todi termină în 7h57min, cu cca un sfert de oră mai bine decât anul trecut în Austria. Bravo!

Todi Pruteanu la Ironman 70.3 Switzerland

Update5: Al treilea concurent din România, Tiberiu Muntean a terminat în 5h34min.

PS: Marius Milescu, colegul nostru de la GTSC a terminat ieri semimaratonul din Băile Tușnad pe locul 61.

Ironman 70.3 Austria

Colegii mei Todi și Manu participă azi la triatlonul din St. Polten (1,9km înot + 90km bicicletă + 21km alergare = 70,3 mile). Pentru ambii este o chestiune de ambiție. Stați liniștiți, nu s-au dus să câștige. Va fi o extraordinară realizare dacă vor termina. Hai băieți!

ironman stpolten

Update1: au terminat proba de înot. Todi (nr de concurs 673) în 56m18s și Manu (nr de concurs 197) în 1h7m32s. Manu are și o problemă musculară la umăr…

Update2: au trecut de primul bike split (26km). Todi în +1h10m41s și Manu în +1h23m16s. Todi, cu o medie orară de 22km/h, este în grafic să termine proba de bicicletă înainte de timpul limită. Manu are probleme cu 18,7km/h… Urmează cea mai dificilă parte, cu două dealuri, unul de 150m și unul de 350m.

Update3: mi-a venit curentul… între timp Todi a terminat proba de bicicletă, cu 4h10m22s și primii 4km de alergare în 41m. În ritmul ăsta de jogging (6km/h), are șanse mari să termine cursa. 6km/h e un fel de mers susținut, însă îmi închipui că Todi mai degrabă aleargă cu pauze. Hai, hai! Manu însă n-a terminat încă proba de bicicletă…

Update4: Todi a trecut de 10,5km la alergare după 1h24m37s, având o medie de 8,76km/h pe ultimii 6km. E clar, și-a găsit ritmul și a dat drumul la alergare. Haide Todi!

Update5: Manu nu a terminat încă proba de bicicletă. Sperăm să fi abandonat doar și să nu fi pățit ceva…

Update6: Ei bine, să bată tobele, să se ridice toată lumea în picioare și să dea onorul: Iron Todi a terminat semimaratonul în 2h54m și implicit a TERMINAT TRIATLONUL în 8h14m. BRAVO!!! Să vii și să ne povestești.

Update7: am schimbat câteva mesaje cu ei: Manu e bine, doar că e ”rupt”, iar Todi e IRON! Bravo băieți!

Filed under: Hobby, Life, Alergare, Bicicleta, Inot

# re: Ironman 70.3 Austria

Sunday, May 24, 2009 11:42 AM by AISBERG

Wow!! Hai ca se poate!

# re: Ironman 70.3 Austria

Sunday, May 24, 2009 1:41 PM by petru.jucovschi

Zoli, pune repede repede un update. Au terminat atat Todi cat si Manu inca o bucata de 39 de km. Todi in aprox. 1h 54m si Manu in aprox. 2h 26m. Todi si Manu mai au de facut 25 de km … inca mai sper sa o faca. GO TODI & MANU GO GO GO!

# re: Ironman 70.3 Austria

Sunday, May 24, 2009 1:43 PM by petru.jucovschi

Gata! Todi a terminat traseul: 4h 10m 22s! SUPER TARE!

# re: Ironman 70.3 Austria

Sunday, May 24, 2009 1:54 PM by zoltanhe

nu mai am curent… baga tu @petru la comments

# re: Ironman 70.3 Austria

Monday, May 25, 2009 8:05 AM by AISBERG

Super! De Manu ce mai stiti? S-a lipit la loc sau tot rupt e? Oricum, ma bucur pentru amandoi! Eu nu as avea curajul sa ma bag la triatlon 🙂

# Turul colegiului 13 – aftermath

Sunday, May 31, 2009 10:59 PM by Tudor Galos’s blog

Anunțam aici că dl deputat Pirpiliu organiza pe 23 Mai un tur cu bicicletele în jurul colegiului 13.

# Todi ??i Manu sunt azi la IronMan 70.3 din Elve??ia | Weblogul lui Zoli

Sunday, June 06, 2010 7:06 PM by Todi ??i Manu sunt azi la IronMan 70.3 din Elve??ia | Weblogul lui Zoli

PingBack from https://zoli.herczeg.ro/2010/06/06/todi-%c8%99i-manu-sunt-azi-la-ironman-70-3-din-elve%c8%9bia/

Azi biciclim

Cica va fi cel mai mare circuit de biciclisti amatori din Bucuresti. Intalnirea e la 11 in parcul Izvor, sau la 9, daca ati castigat una din bicicletele campaniei de pe http://bicicletarosie.ro.

Parcul Izvor
Parcul Izvor

Merg si eu cu fetele mele. La 9, fiindca Dorina a castigat din nou Smile

Voi veniti?

Update: ne-am că..bip pe noi de frig. Erau 9 grade, așa că am stat mai mult în mașină, până să înceapă (la ora 11). S-a mai încălzit un pic, numai că n-a sosit primarul. Ne-au aliniat, ne-au aburit. Tot n-a sosit. Băi Oprescule, dă și tu un telefon și zi-le la ăștia să înceapă fără tine. Pe la 11:30 ne-am săturat să stăm în coloană și am făcut vreo trei ture prin parc. Alții plecaseră de mult, acasă. Pe la 12:00 am zis să ne cărăm și noi. Când montam de zor bicicletele pe mașină, am văzut că a plecat coloana de bicicliști. Cei care au mai rămas.

Păcat că s-a fâsâit. Cei 450 de norocoși au rămas cu bicicletele, și să sperăm că nu le vor ține în vreo debara, așa cum spunea azi Romașcanu (cred că așa îl chema…), o fostă mare glorie a ciclismului românesc. Iată și un colaj din colțul cu anvelope:

Filed under: Hobby, Bicicleta

# re: Azi biciclim

Saturday, April 11, 2009 11:43 PM by Bazilide

nu-mi dau seama cat de mare e fetita ta, insa cum ai scapat de rotile ajutatoare, asta daca a folosit asa ceva?

mi-am propus ca zilele urmatoare sa i le dau jos si cred ca ma asteapta o perioada dificila 🙂

# re: Azi biciclim

Sunday, April 12, 2009 9:07 AM by zoltanhe

Anul trecut am scăpat de ele, când a împlinit 5 ani.

La început o ții de șa și o convingi să se uite în față. După pornire, echilibrezi cât poți și alergi ținând de șa… cum stai cu spatele? Apoi, după vreo 5-6 ședințe vei simți că se ține singură și poți să-i dai drumul și alergi pe lângă ea ca un tată responsabil ce ești. Între timp exersați oprirea și pornirea. ”Uite-te în față.” ”Folosește frâna.” ”Apasă tare pe pedală când pornești.” ”Uite-te în față.”

Baftă!

# re: Azi biciclim

Sunday, April 12, 2009 9:47 AM by Bazilide

migalos 😦

am citit ca cea mai buna metoda ar fi sa inceapa cu o bicicleta ,,run along,, cele fara pedale, se ajuta de picioare atat la mers cat si la echilibru insa nu am gasit de cumparat la vremea respectiva, iar acum fara pedale nu vrea

# re: Azi biciclim

Sunday, April 12, 2009 5:58 PM by zoltanhe

sau o pui de la început fără roți ajutătoare

# Duminica alergam (d)in Herastrau

Friday, May 08, 2009 5:50 PM by Weblogul lui Zoli

La crosul ” Fii sănătos cu Aloe Vera ”. 10 mai, ora 10:00 (înscrieri de la 08:45), pe distanța de 4km

Un tur fara glorie

Ciclismul este umbrit de dopaj, iar Turul Frantei a fost decimat de rezultate „pozitive” (la dopaj). Presa e plina de scandaluri, sponsorii fug, organizatorii si federatia se cearta, sportivii sufera, iar noi, spectatorii si fanii… suntem plictisiti si ramanem cu placerea de a asculta comentarii haioase si bascalia lui Radu Naum si a lui Radu Banciu de pe Eurosport. De la ei aud cu stupoare ca Lance a fost gasit pozitiv de 6 ori… Mda, acelasi Lance, idolul nostru, care a castigat de 7 ori Le Tour.

Ieri s-a incheiat turul 2007 si, in afara de presa spaniola, nimeni nu are curajul sa spuna ca tricoul galben este imaculat…

Radu Naum spune ca nu ar fi o problema sa ajungem la un ritm de vals in ciclism, fotbal, baschet etc fiind de acord cu Cristi Geambasu si transformarea ciclismului in biciclism.

Filed under: Sport

# re: Un tur fara glorie

Monday, July 30, 2007 10:28 AM by ciprian

Imi aduc aminte de anii in care timp de doua saptamani din iulie, nu mai prestam nimic incepand de pe la ora 13 pentru ca eram lipit de televizor. Ce vremuri!

Din pacate baietii astia cu pilulele lor au adus sportul asta extraordinar intr-un r–t fara margini din care nu stiu daca va mai reusi sa iasa in curand.

Foarte bine ziceau comentatorii ieri, cand s-a auzit clopotnita ce marca ultimul tur, ca s-ar putea foarte bine sa fie clopotul ce marcheaza sfarsitul…

Eu inca mai sper sa nu fie asa. Vedem la anul.

# re: Un tur fara glorie

Monday, July 30, 2007 10:49 AM by MrSmersh

Antrenorul chinez Do Ping e asa de tare si in ciclism?:) Si de comentatorii de sport romani… Careva mai rezista la F1 cu ei? Sau subiectul agramatii inculti din ziaristica sau cum le place lor sa zica „jurnalistica”… Sau stiu unde e blogul meu sa ii dau „rantui” 🙂

# re: Un tur fara glorie

Monday, July 30, 2007 12:20 PM by danpopa

Nu ne putem lipsi de tur…E f.frumos sa te plimbi prin atatea locuri , sa urci la munte asa sus ,..si ce privelisti.Traiasca turul !!!

Si ce-au avut cu M.R. , era danez ..la o echipa olandeza.. , deci nu la aia care aveau voie la „bomboane” si d-aia. Nici nu as putea spune ca l-au prins, trebuiau sa-l caute la telefon si veneau cu elicopterul daca voiau(poate avea scuza ca se antrena si uitat sa le spuna unde era in fiecare zi)!!Oricum , cred ca toti pina la locul 50 pe munte luau bomboane , ca cu apa

plata nu puteau ei sa urce atatia km pe o etapa.

Pe de alta parte era un concus si trebuiau conditii egale pentru toti…

Daca era la echipa Discovery sau la o echipa franceza cred ca el era castigatorul..

A fost frumos , si mi-au placut comentariile celor 2RADU si Jeane…

Asa ca astept Vuelta , sa vedem pe ci9ne mai da in gat!!

Va salut si merci pentru informatia cu VS2008

(ar fi trebuit sa  pun comentariu acolo dar mai am ceva de loucru…)