Primul meu triatlon pe distanța half ironman

Au trecut deja 10 ani de când urmăream doi foști colegi (Todi și Manu) cum participau de nebuni, neantrenați, supraponderali, la triatloane Ironman 70.3 din Austria. Acum a venit și vremea mea.

Ironman e o franciză importantă în lumea triatlonului sub care se organizează curse “full” pe distanța totală de 226km (3,8km înot, 180km bicicletă și 42,2km alergare) și curse de “half” pe distanța totală de 113km adică 70,3 mile (1,9km înot, 90km bicicletă și 21,1km alergare). Organizatorii care nu pot sau nu vor să obțină franciza Ironman sau Ironman 70.3, folosesc doar cuvintele “full” sau “half” alături de brand-urile proprii. În România sunt mai multe astfel de curse: Xman Oradea, Endurace Beliș, Transfier pe Transfăgărășan sau H3RO by TriChallenge la Mamaia.

De mult îmi doream să particip măcar o dată la un half, dar nu m-am simțit pregătit, mi se părea prea greu antrenamentul, deși aveam deja experiența triatloanelor pe distanțe mai scurte (sprint și olimpic). Apoi a venit refacerea incompletă după accidentul și operația din 2015. Umărul drept îmi este în continuare blocat pe jumătate. După aceea am intrat în forță în lumea alergicilor în 2017, așa că m-am lăsat de înot în bazin pentru a evita clorul și odată cu asta m-am lăsat de triatloane. De tot. Anul ăsta în schimb l-am văzut pe finul Vit cum se pregătea pentru primul lui triatlon și mi s-a făcut poftă. M-a și provocat un pic să fac ceva deosebit în anul ăsta în care am împlinit o vârstă rotundă. Așa a venit ideea unui half ironman.

Antrenamentul. Am încercat să văd cum mă simt singur într-o tură lungă de 100km la biclă și a fost ok, cu o medie de 30km/h. Apoi în vacanța din Grecia am înotat în mare din 2 în 2 zile tot mai mult, până am ajuns la 2,5km într-o oră în ultima zi și gata, atunci m-am hotărât: m-am înscris la H3RO by TriChallenge, care urma să fie și campionat național de half, cu reguli stricte, arbitri de la federație etc. Ăsta a fost tot antrenamentul meu la înot. Oricum știam că nu voi putea ține un tempo mai bun de 2min30s pe suta de metri. Mai aveam o lună până la concurs ca să mă antrenez un pic la alergat. Am băgat 2 alergări pe săptămână și câte 2 ieșiri pe biclă între ele, ca să îmi cresc un pic capacitatea aerobică. Eram îngrijorat că nu aveam experiență în concursuri lungi de 6 ore sau mai mult, așa că am băgat un duatlon cu o săptămână înainte: alergare, biclă și din nou alergare pe durata de peste 3 ore ca să îmi consum energia de tot și să compensez cu geluri, glucoză, săruri și izotonic pe parcurs. A fost un dezastru. M-am simțit mega epuizat la ultima alergare. Era clar că sunt varză la partea asta de nutriție, deși mă aștepta o cursă de peste 6 ore. De fapt, era clar că trebuie să o iau mai ușor, să mă alimentez mai mult și să beau mai mult în timpul cursei.

Înot 1,9 km. Trebuiau făcute două ture de cca 900m în dreptul hotelului Rex în marea de 19 grade. Majoritatea am ales să înotăm cu neopren. Am avut noroc cu marea super liniștită, fără pic de valuri. Am pornit ușor la coada plutonului ca să nu încurc meseriașii. Când am terminat prima tură, primii doi meseriași terminau deja întreg parcursul. Era mică apa pe latura aceea și m-am ridicat în picioare să îi admir. Nu s-a întâmplat nimic deosebit la înot, în afară de câteva meduze barosane pe care le-am mângâiat fără să vreau, aruncând apoi picioarele cât se poate de sus, ca să nu le ating din nou. Hi-ha! 51 de minute predictibile mi-a luat să ies din apă cu o medie de 2min40s pe suta de metri. Cred că mai erau doar vreo 10 concurenți în urma mea. Afară erau 11 grade cumplite. Îți venea să te arunci înapoi în mare. Brusc cele 19 grade ale mării nu mai erau deloc puține.

Bicicletă 90 km. 12 minute mi-a luat să ajung în tranziție, să dezbrac neoprenul, să șterg nisipul de pe picioare, să mă încalț și să plec pe biclă. Nu m-am grăbit, dar chiar și așa am avut mari dificultăți să-mi iau ciorapii/jambierele de compresie din cauza frigului. Trebuia să le fi purtat de la început pe sub neopren. 9 ture de cca 10km trebuiau făcute și dificultatea era să mă alimentez și să beau suficient pentru a-mi păstra energie pentru alergare. Am mâncat câte un gel pe oră și câte o glucoză cu săruri din 20 în 20 de minute. Am ținut primele 5 ture la o medie de cca 30 km/h dar m-au apucat niște crampe la stomac așa că am redus la cca 28 km/h. Stomacul se supără când e bombardat cu geluri și săruri, mai ales dacă ai pulsul ridicat. Am luat-o mai ușor și mi-am revenit aproape imediat. Am băut foarte mult, 2 bidoane de izotonic și 2 de apă. Puteai să arunci un bidon și să iei altul de la organizatori, din mers. Când am făcut socoteala cu cât am băut, adică 3 litri, atunci mi-am dat seama că mă scapă pișarea rău de tot. Noroc că eram în ultima tură. Am terminat proba de biclă în 3h2min cu o medie de 29 km/h, recuperând vreo 25 de locuri chiar și așa.

Alergare 21 km. Am pierdut 4 minute în tranziție ca să-mi schimb încălțările și să plec la alergare. De fapt la budă. Mamă, cred că m-am pișat două bidoane. Dar a fost mai bine așa, decât să fiu deshidratat. Am mâncat o banană și am plecat ușurel cu planul de a ține un tempo lejer de 6min/km. M-am simțit foarte bine, cel puțin prima jumătate. M-am oprit la fiecare 2,5 km ca să mai mănânc o juma’ de banană și să beau. Am apucat să mă văd cu o grămadă de foști colegi și cunoscuți. Am terminat alergarea în 2h15min cu un tempo mediu care a scăzut la 6min30s din cauza opririlor. A fost bine așa, chiar dacă am pierdut vreo 10 locuri, dar măcar am terminat fără suferință.

Am terminat totul în 6h24min pe locul 134 din 152 de finișeri, dar mândru că am făcut-o și pe asta. Am scris articolul ca să vă conving că puteți și voi, cu un pic de planificare și un pic de antrenament. Bine na, mai trebuie și un pic de voință și un pic de deschidere spre autoflagelare. Senzația de împlinire este însă maximă.

Înot 1,9km Tranziție Bicicletă 90km Tranziție Alergare 21km Total
51min 12min 3h2min 4min 2h15min 6h24min

Recomand cu căldură acest concurs de la Mamaia, cu organizatori dedicați și voluntari inimoși. În ceea ce mă privește, cred că aș putea coborî sub 6h cu un minim de antrenament mai serios. Trebuie doar să bărbieresc 5min de la înot, 5min din tranziție, 10min de la bicicletă și 10min de la alergare. Pe data viitoare!

0-inot1-inotechipa de suport2-bicla3-alergare5-finish

Foto de la organizatori by Radu Cristi & Alexandru Popescu.

Todi și Manu la Ironman 70.3 Zell am See

http://ironmansalzburg.com/Todi și Manu au terminat azi cu personal best triatlonul Half Ironman din Salzburgerland. Stați liniștiți, sunt tot de „categorie grea”, amândoi.
Todi a terminat în 7:14, iar Manu în 7:37 distanța de 70,3 mile împărțite în 1,9km înot, 90km biclă și 21,1km alergare.

Bravo!

PS: m-am înscris și eu la primul meu triatlon la challenge-ul din Mamaia din weekendul viitor. Ușurel, la proba de sprint.

Colegi de fier la IronMan 70.3 Wiesbaden

ironman wiesbadenDe data asta Manu nu a mai fost la ieșirea anuală de triatlon, deși până acum el era sufletul echipei. Îl înțelegem, fiindcă a avut un deployment important în familie: al doilea băiat. Felicitări, Manu! Transmite salutări soției!

Revenind, anul acesta s-au pregătit Todi, Petru și Cătălin. E o poveste interesantă cu ultimii doi, fiindcă acum un an erau bâtă la înot. Sau mai degrabă topor. Între timp și-au luat trainer de înot și erau pe cale să spulbere timpii grașilor celor de categorie super grea, Todi și Manu. Numai că nu toate socotelile ies conform planului. Cătă a trebuit să renunțe din motive medicale iar Petru, deși a făcut deplasarea în Germania, era să se înece fiindcă s-a încurcat într-o parâmă chiar la plecarea în cursă.

Todi a terminat cursa în 8h17min, mai slab decât anii trecuți (7h32 în 2011, 7h57 în 2010 și 8h14 în 2009), dar mândru.

Bravo Todi!

Petru și Cătă, să vă vedem la anul sub 6h00.

PS: reamintesc pentru cei care nu știu: triatlonul IronMan 70.3 se mai numește și Half IronMan, iar distanțele sunt 1,9km înot, 90km bicicletă și un semimaraton de 21,1km alergare, în total 113km, adică 70,3 mile (de aici și numele IronMan 70.3). Triatlonul IronMan (full) are distanțele duble pentru toate probele.

Todi și Manu la IronMan 70.3 Austria St Pölten

ironman 703 austria st poltenIar au fost la triatlon. Sunt tot cu cca 40kg 35kg în plus, fiecare, dar cu voință de fier.
Todi și-a îmbunătățit azi timpul cu 25 de minute față de anul trecut. Azi a terminat probele de 1,9km înot, 90km bicicletă și 21km alergare în 7h32min.
Manu a terminat, în sfârșit, primul său IronMan în 9h30min, cu mult peste timpul limită, dar cred că organizatorii îl știu deja și l-au lăsat să termine. Am înțeles că l-au așteptat cu flori.
Abia aștept să ne povestească… până acum în fiecare an ne-am prăpădit de râs.

Update: multiplul campion al României, Alexandru Diaconu, a terminat pe locul 49 cu 4h30min. Huh…

Todi și Manu la IronMan 70.3 din Elveția

IronMan 70.3 Rapperswil-Jona SwitzerlandDa, și concurează azi, 6 iunie. E vorba de colegii mei Todi Pruteanu și Emanuel Ceciu. Stați liniștiți, nu s-a schimbat mare lucru la ei dpdv fizic: sunt tot de categorie super grea :), însă tot respectul pentru voință. Pentru noi, muritorii, este o mare realizare să terminăm o astfel de cursă de triatlon (1,9km înot + 90km bicicletă + 21km alergare = 70,3 mile).

Baftă Todi, baftă Manu!
Puteți să-i urmăriți la http://70.3ironman.ch/en/ cu rezultatele live pe http://www.ironman.com/.

Update:  Manu e out (a depășit limita de 1h10min de la înot).
Todi e în grafic: a facut 52min la înot și 1h55min după prima jumătate de bicicletă. Dacă păstrează ritmul ăsta, va schimba de la biclă la alergare sub 5h și îi mai rămân cca 2h30min să termine cursa. Hai, că se poate!

Update2: M-a sunat Manu să-mi spună că l-au lăsat să schimbe între înot și biclă, însă i s-a stricat bicla pe traseu. Ghinion.  Între timp, Todi a terminat proba de bicicletă și a pornit după exact 5h în ultima probă, cea de alergare pe distanța de 21km, adică semimaraton. Să-l vedem pe Todi cu ce timp ajunge la prima jumătate de alergat…

Update3: Todi întoarce după prima jumătate de semimaraton după 1h30min, mult, mult prea încet (8min39sec pe km) pentru a termina în timpul limită de 7h30min…

Update4: Se pare că timpul limită este un ghid nu o regulă, așa că Todi termină în 7h57min, cu cca un sfert de oră mai bine decât anul trecut în Austria. Bravo!

Todi Pruteanu la Ironman 70.3 Switzerland

Update5: Al treilea concurent din România, Tiberiu Muntean a terminat în 5h34min.

PS: Marius Milescu, colegul nostru de la GTSC a terminat ieri semimaratonul din Băile Tușnad pe locul 61.

Ironman 70.3 Austria

Colegii mei Todi și Manu participă azi la triatlonul din St. Polten (1,9km înot + 90km bicicletă + 21km alergare = 70,3 mile). Pentru ambii este o chestiune de ambiție. Stați liniștiți, nu s-au dus să câștige. Va fi o extraordinară realizare dacă vor termina. Hai băieți!

ironman stpolten

Update1: au terminat proba de înot. Todi (nr de concurs 673) în 56m18s și Manu (nr de concurs 197) în 1h7m32s. Manu are și o problemă musculară la umăr…

Update2: au trecut de primul bike split (26km). Todi în +1h10m41s și Manu în +1h23m16s. Todi, cu o medie orară de 22km/h, este în grafic să termine proba de bicicletă înainte de timpul limită. Manu are probleme cu 18,7km/h… Urmează cea mai dificilă parte, cu două dealuri, unul de 150m și unul de 350m.

Update3: mi-a venit curentul… între timp Todi a terminat proba de bicicletă, cu 4h10m22s și primii 4km de alergare în 41m. În ritmul ăsta de jogging (6km/h), are șanse mari să termine cursa. 6km/h e un fel de mers susținut, însă îmi închipui că Todi mai degrabă aleargă cu pauze. Hai, hai! Manu însă n-a terminat încă proba de bicicletă…

Update4: Todi a trecut de 10,5km la alergare după 1h24m37s, având o medie de 8,76km/h pe ultimii 6km. E clar, și-a găsit ritmul și a dat drumul la alergare. Haide Todi!

Update5: Manu nu a terminat încă proba de bicicletă. Sperăm să fi abandonat doar și să nu fi pățit ceva…

Update6: Ei bine, să bată tobele, să se ridice toată lumea în picioare și să dea onorul: Iron Todi a terminat semimaratonul în 2h54m și implicit a TERMINAT TRIATLONUL în 8h14m. BRAVO!!! Să vii și să ne povestești.

Update7: am schimbat câteva mesaje cu ei: Manu e bine, doar că e ”rupt”, iar Todi e IRON! Bravo băieți!

Filed under: Hobby, Life, Alergare, Bicicleta, Inot

# re: Ironman 70.3 Austria

Sunday, May 24, 2009 11:42 AM by AISBERG

Wow!! Hai ca se poate!

# re: Ironman 70.3 Austria

Sunday, May 24, 2009 1:41 PM by petru.jucovschi

Zoli, pune repede repede un update. Au terminat atat Todi cat si Manu inca o bucata de 39 de km. Todi in aprox. 1h 54m si Manu in aprox. 2h 26m. Todi si Manu mai au de facut 25 de km … inca mai sper sa o faca. GO TODI & MANU GO GO GO!

# re: Ironman 70.3 Austria

Sunday, May 24, 2009 1:43 PM by petru.jucovschi

Gata! Todi a terminat traseul: 4h 10m 22s! SUPER TARE!

# re: Ironman 70.3 Austria

Sunday, May 24, 2009 1:54 PM by zoltanhe

nu mai am curent… baga tu @petru la comments

# re: Ironman 70.3 Austria

Monday, May 25, 2009 8:05 AM by AISBERG

Super! De Manu ce mai stiti? S-a lipit la loc sau tot rupt e? Oricum, ma bucur pentru amandoi! Eu nu as avea curajul sa ma bag la triatlon 🙂

# Turul colegiului 13 – aftermath

Sunday, May 31, 2009 10:59 PM by Tudor Galos’s blog

Anunțam aici că dl deputat Pirpiliu organiza pe 23 Mai un tur cu bicicletele în jurul colegiului 13.

# Todi ??i Manu sunt azi la IronMan 70.3 din Elve??ia | Weblogul lui Zoli

Sunday, June 06, 2010 7:06 PM by Todi ??i Manu sunt azi la IronMan 70.3 din Elve??ia | Weblogul lui Zoli

PingBack from https://zoli.herczeg.ro/2010/06/06/todi-%c8%99i-manu-sunt-azi-la-ironman-70-3-din-elve%c8%9bia/