Ura! În sfârșit un “wintertri” cu zăpadă. A fost mult mai greu, dar și mult mai frumos triatlonul de la Izvorani din acest weekend. Dacă aveam și temperaturi negative, ar fi fost ideal. Așa a fost și noroi și zăpadă, mai tare și mai moale, de toate pentru toți cei 5-600 de sportivi amatori care au concurat la triatlon, duatlon și ștafete. Traseul de bicicletă a fost modificat, așa că nu mai putem compara cu edițiile trecute.

Am plecat fără să am vreo pretenție, fiindcă încă mă sâcâia o răceală, dar odată ajuns pe traseu m-am simțit foarte bine. Lipsa de antrenament a fost totuși o problemă, fiindcă urma să mă chinuie un cârcel cumplit la ambele gambe. Chiar și așa am terminat onorabil în 1h58min, pe locul 109 din cei 197 la proba de triatlon individual.

Alergare 5km. Traseul a fost numai bun pentru a-mi testa noile încălțări de trail. Nici noroiul de la marginea pădurii, nici zăpada din pădure nu au fost o problemă. E pentru prima oară când alerg în astfel de încălțări și senzația este foarte plăcută. M-a cam luat valul, am alergat mai repede decât trebuia, dar urma să regret la urmă.

Bicicletă 15km. Trei bucle de cca 4,3km trebuiau făcute pe un traseu complet acoperit de zăpadă. Doar drumul până la și de la bucle era asfalt uscat de cca 1km. Știam că nu va fi la fel de nasol ca la Cheile Grădiștei Fundata, unde am suferit cumplit pe traseul acela cu zăpadă adâncă. Aici era zăpada bătătorită cam jumătate din buclă, cam un sfert era zăpadă fleșcăită dar subțire, iar pe latura nordică a buclei cca (800m) ne-au băgat prin pădure, unde mai toată lumea a mers pe lângă bicicletă. Doar ultimii 200 din latura asta reușeam să merg pe bicicletă. Pe ultima buclă când împingeam bicicleta prin pădure, am început să simt un cârcel la gambe și atunci mi-am dat seama că la înot va fi dezastru.

Înot 500m. Tranziția până în apă mi-a luat din nou 7 minute. Imediat ce am ajuns în apă m-a apucat cârcelul de-a binelea. O fi de la schimbarea bruscă de temperatură? Habar n-am. Au fost cumplite următoarele 4-5 minute până am reușit să-mi relaxez gambele, să-mi șterg grimasa de durere de pe față și să pornesc la înot. Am mai avut eu cârcei pe la triatloane, mă opream, relaxam un pic mușchiul cu pricina și plecam mai departe, dar ăsta a fost nasol rău de tot. Noroc că după ce am plecat la înot m-a lăsat suficient de mult ca să pot face câteva sute de metri. M-a apucat din nou de vreo două ori, însă m-a lăsat repede, în câteva zeci de secunde de pauză. Am parcurs cei 500m cu un tempo lejer de 3min/100m, și un kick aproape inexistent, bucuros că nu a trebuit să abandonez. În total au fost 23 de minute rușinoase la înot. Probabil dacă o luam mai încet la alergat, cu vreo două minute mai încet, atunci mi-ar fi rămas energie să scot 15minute la înot, adică tot cu un tempo lejer, dar fără opriri. Și uite așa am pierdut cca 6 minute:

A fost un triatlon superb, cu zăpadă, dar mult mai greu decât în anii precedenți. Foarte obositoare a fost proba de bicicletă. Unul din concurenți mormăia pe traseu ceva de genul “zici că e Spartan Race”, dar trebuie să recunoaștem că traseul din anii precedenți era prea ușor, mai ales când era fără zăpadă și uscat. Cred că de asta organizatorii au decis să crească nivelul de dificultate, dar tare mi-e teamă că așa vor speria începătorii. Mie mi-a plăcut foarte mult așa, și le doresc ca la anul să aibe și mai mulți participanți. Cine știe? Poate chiar dificultatea mai mare să fie o rețetă de succes.

Foto de Radu Cristi