Locul cinci la campionatele naționale de triatlon de la București

La două locuri am fost de medalia de bronz de la categoria mea de vârstă la Titans Triathlon 2017 din parcul IOR din weekend-ul trecut. Nu s-a întâmplat nici un miracol, nu am devenit eu vreun super triatlonist peste noapte, doar că au fost puțini concurenți la categoria mea, în total 9 din cca o sută de amatori. Poate că ăsta este singurul minus al organizatorilor, că nu au reușit să atragă mai mulți amatori, dar tot respectul pentru rest. Cele trei zile de aquathlon și triatlon pentru copii, cadeți, juniori, amatori și elite au însemnat practic 3-4 competiții în fiecare zi. Jos pălăria!

Este un concurs unde mă voi întoarce cu plăcere. Unii spun că este primul triatlon din București, dar hai să fim serioși, Mogoșoaia, Buftea și Izvorani sunt practic suburbiile Bucureștiului.

Înot 750m. Lacul IOR este unul mizerabil, din categoria Mogoșoaia, poate chiar cu o clasă mai jos, dar se poate înota binișor dacă reușești să ignori bălăriile și gustul nu tocmai demn pentru o apă. Am ieșit după 26 de minute, cu codașii, din nou. Fiindcă erau mai puțini începători ca la alte competiții, după mine mai erau doar vreo 5. Am încetat de mult să îmi mai fie rușine pentru faptul că ies printre ultimii din apă. După două minute și jumătate am trecut de tranziție. Cutiile de plastic au dat un aer de profesionalism. Te simțeai ca la marile concursuri, doar că aici zona de tranziție a fost foarte strâmtă. Pe mine nu m-a deranjat, fiindcă mai toți erau deja plecați pe biciclete când am ajuns, dar dacă la anul vin vreo 3-400 de amatori, atunci vor fi mari probleme de spațiu.

Bicicletă 20km. Bulevardele Rebreanu și Grigorescu au avut asfaltul impecabil și cursierele au zburdat pe ele. Eu am fost tot cu hibrida mea și n-am mai reușit să mă țin de nimeni, deși într-una din ture am decis să trag mai tare, dar atunci m-am trezit că duceam eu trena cuiva. N-am putut mai mult de o tură și nici să mă țin n-am putut după ei. Chiar și așa am reușit să întrec multă lume, terminând proba de bicicletă după 44 de minute cu o medie orară de 30km/h (erau de fapt vreo 22km reali), cu al 59-lea timp dintre finisheri. Fiindcă traseul era de vreo 2,5km, el trebuia parcurs de 8 ori. Ei bine, au fost vreo 5 concurenți care nu au numărat bine și au fost descalificați. Și eu m-am panicat un pic, fiindcă mă bazam pe GPS dar am apăsat aiurea pe butoane în tranziție și ceasul era în bălării. Mi-a fost teamă că va trebui să număr și eu turele, dar am reușit să repornesc GPS-ul după cca un km și să-mi intru în ritm. 3 minute a durat tranziția spre alergare. Schimbatul încălțărilor nu este o specialitate pentru mine.

Alergare 5km. Trei ture de lac, la sud de Rebreanu, au fost superbe, la umbră, sub privirile trecătorilor și încurajările voluntarilor. Cu un tempo lejer de cca 5:45/km am scos 29 de minute, depășind câțiva concurenți, dar fiind depășit la rândul meu cam de tot atâția. În ultima tură am putut chiar să accelerez un pic. M-am simțit bine.

Cu 1h43min50s am venit pe locul 69 din 92 de finisheri și deja sunt cu gândul la triatlonul de cross de la Măneciu din weekend-ul viitor.

 

Înot 750m Tranziție Bicicletă 20 km Tranziție Alergare 5km Total
26min 2min 44min 3min 29min 1h44min

 

Zoli la bicicletă Titans TriathlonZoli la alergare Titans TriathlonZoli la finish Titans Triathlon

Mogoșoaia No Stress Triathlon 2016

E grea recuperarea după o fractură de humerus. Mai ales dacă peste blocajul umărului cauzat de imobilizare, se suprapun și alte probleme. La mine nu știu care a fost cauza căderii de sistem imunitar din iarnă, probabil stresul cauzat de operație, de recuperarea suboptimă și de câteva zile de exagerări bahice de sărbători. Da, virusul de varicelă m-a pus pe butuci. Zona zoster e o recidivă la adulți a varicelei, cauzată de același virus herpetic, iar manifestarea este uneori mult mai violentă și mai dureroasă decât în copilărie. Din cauza durerilor, am încetat recuperarea pentru umăr și bineînțeles, mi s-a blocat din nou. Am reluat exercițiile abia în martie, de data asta fără mari așteptări. Între timp am aflat și eu că exercițiile de recuperare pentru astfel de umăr blocat, își fac efectul după 6-9 luni. Ale naibii ligamente/tendoane! Abia acum încep să își dea drumul, după 10 luni de la accident. Reluarea înotului, tot în martie, m-a ajutat și ea. În sfârșit pot să fac mișcările de înot liber fără să mă chinui la fiecare întindere în față. Încă mai am câțiva centimetri până să pot să mă întind normal, însă sunt pe calea cea bună.

Apoi bicicleta. Imediat după accident eram tare viteaz. Ziceam că mă refac repede și mă urc pe bicicletă din nou. N-a fost deloc așa! N-am dat bicicleta jos de pe bară nici măcar să o repar după accident, deși treceam pe lângă ea în fiecare zi în garaj. Mi-am pierdut încrederea. Dacă cad din nou? Abia în primăvara asta am dat-o jos și am început să ies din nou, ușurel, timid, dar din ce în ce mai bine.

Nici nu îmi trecea prin gând să merg la triatlonul din Mogoșoaia, însă cu două săptămâni înainte m-a abordat un coleg (Alexandru Krancevik) să îl ajut cu niște sfaturi la înot și asta m-a motivat. Dacă el s-a hotărât să se înscrie la primul lui triatlon în condițiile în care abia făcea 500m în bazin, atunci am zis să merg și eu, măcar să îl ajut să termine. Și așa a fost: eu l-am ajutat să termine, iar el m-a ajutat să cred că încă mai pot.

Au fost din nou vreo 500 de amatori, dar și elita triatlonului românesc, cu deja obișnuiții câștigători Ciprian Bălănescu la proba lungă și Alex Diaconu la sprint.

Înot 500m. Apa rece (18 grade) a fost un prilej bun să îmi încerc neoprenul. Organizatorii au curățat plantele de pe traseu și într-adevăr a fost mult mai ok decăt anul trecut. Până la startul probei de sprint, la 11:30 se făcuse cald afară, așa că abia am așteptat să ne răcorim. M-am simțit bine la înot însă am stat cu Alex, care a suferit aproape tot parcursul. L-au apucat niște crampe urâte la gambe la puțin timp după start și s-a chinuit când pe spate, când liber, întru-n zigzag continuu. Am exersat noi în bazin să înotăm împreună, el în siajul meu, însă acolo în lac nu reușea să se țină din cauza crampelor. Deja ne știa și unul din arbitri din canoe. Striga și el: Alex, mai la dreapta, iar mergi în zigzag! 26 de minute a durat, dar chiar și așa mai erau vreo douăzeci în apă după noi. Mi-am amintit de primul meu triatlon. Cam așa am suferit și eu atunci.

Învățăminte:
– pentru cei fără experiență de înot în ape deschise: faceți un efort și exersați măcar de câteva ori în lacuri, împreună cu cineva cu experiență. Vă veți obișnui cu apa tulbure și fără vizibilitate, veți putea exersa cu adevărat urmărirea unei geamanduri, fără prea multe zigzaguri, veți putea să vă obișnuiți cu neoprenul, veți putea să înotați în grup cu toate valurile aferente, sau să urmăriți pe cineva care înoată mai bine (și vă lasă să faceți asta). Toate astea vă vor ajuta să nu intrați în panică la concurs. Da, se pot exersa și la bazin toate astea, însă măcar de câteva ori mergeți și la lac sau mare. Pentru mine a fost o noutate neoprenul la un concurs, așa că următoarele sunt despre neopren;
– alocați 10 minute pentru a îmbrăca corect neoprenul. Dacă nu este tras suficient de pe membre sau peste umeri, în grabă poate deveni extrem de incomod;
– folosiți o pungă de plastic pentru a băga membrele. Vedeți un filmuleț fain pentru îmbrăcat neoprenul la http://www.swimsmooth.com/triathlon_adv.html;
– aveți grijă să vă tăiați și piliți unghiile de la mâini (și voi, și persoana care vă ajută), pentru că cel mai simplu mod de a vă găuri neoprenul este în timpul îmbrăcării, cu propriile unghii. Fetele cu unghii mari, mai bine purtați mănuși la îmbrăcare;
– în rest, înotul cu neopren este mult mai fain decât fără, fiindcă îți ridică picioarele și aluneci mult mai bine în apă;
– în tranziție, înainte de vă dezbrăca de neopren, dați-vă ceasul și cipul de concurs jos, pentru a vă da jos neoprenul mai ușor și pentru a evita să-l sfâșiați. Apoi nu uitați să le luați, mai ales cipul de concurs. La mine a durat 3 minute tranziția. Binișor.

Bicicletă 13 km. Aproximativ același traseu ca cel de anul trecut doar că a crescut mult iarba pe drumurile acelea de țară, probabil neumblate. Noroc că organizatorii au tuns iarba și s-a putut mâna cât te lăsa suflul. Din cauza unor bălți, anul ăsta la ieșirea din sat nu ne-au mai dus la dreapta (spre nord) pe lângă pădure ci ne-au deviat la stânga (spre sud) către lac, apoi înapoi spre nord-vest pe vechiul traseu. M-am simțit bine pe biclă, deși parcă am fost mai reținut decât anul trecut. Oricum proba de înot a fost slabă, iar eu doream doar să termin, dar chiar și așa mă trezeam că trag mai tare numai ca să-l depășesc pe cel din față, apoi pe următorul, și tot așa, apoi îmi aminteam că n-are rost să trag, dar totuși hai și pe următorul. Au fost 32 de minute faine, cu 2 minute lejere în tranziție.

Alergare 4,5km. Aici am luat-o încet și m-am bucurat de ziua frumoasă și de parc. M-am enervat un pic, fiindcă mi-am zăpăcit ceasul și îmi ieșise din modul multisport. L-am setat iar pe alergare și am ținut ritmul la 6min/km pentru o probă de alergare de 27 de minute lejere.

Rezultatul de 1:30:15 este onorabil (locul 95 din 136 la proba de sprint) pentru un olog care încă e în recuperare. Timpii mei pe probe sunt mai jos. Ceilalți colegi, toți la primul lor triatlon, au venit în ordine:
– Ciprian Amza în 1:12:32, locul trei la categoria “primul triatlon”. Bravo!;
– Alexandru Krancevik în 1:32:59;
– Andreea Popovici în 1:57:49.

Înot 500m Tranziție Bicicletă 13km Tranziție Alergare 4,5km Total
26min 3min 32min 2min 27min 1h30min15s

Ciprian AmzaAlexandru KrancevikZoli

No Stress Triathlon Mogoșoaia 2015

E prima oară când particip la un concurs No Stress. Organizatorii au fost la înălțime, iar locația superbă. Dacă vă gândiți să încercați primul vostru triatlon, alegeți unul din evenimentele http://www.nostresstriathlon.ro/. Sâmbăta trecută la Mogoșoaia am ales distanța scurtă (sprint) și m-am simțit foarte bine. Spuneam în februarie după WinterTri că îmi doresc să scad sub 1h20min, ei bine am reușit, la limită, cu 7 secunde.
Evenimentul a fost parte din Romanian Cross Triathlon Series 2015, ceea ce a adus acolo toți sportivii români de elită și vreo 500 de amatori. Ciprian Bălănescu, campionul național a câștigat bineînțeles proba olimpică, iar Alex Diaconu proba de sprint. FRTRI este o federație tânără (cred că au maxim 3 ani), însă foarte activă, care reușește să popularizeze un sport dificil și aduce anual elita triatlonul european la Mamaia. M-am întâlnit și cu Florentina Merscic, arbitră FRTRI, și antrenoare pasionată de înot. Este unul din puținii antrenori din România adepți ai metodei SwimSmooth. Am văzut-o lucrând mult timp cu câțiva amatori la bazinul la care obișnuiam să merg până nu demult. Unul dintre ei a ajuns în 2 ani de la stadiul de topor la 1min45s/100m pe distanțe mari, apoi, în următorul an, a ajuns la 1min35s/100m. O găsiți pe Facebook la Înoată corect cu Flori.

Înot 500m. Geamandurile poate erau puse pentru 500m, dar mie ceasul mi-a măsurat 680m efectivi. Da, dacă nu te bagi în mijlocul “mașinii de spălat” de la start, împreună cu meseriașii, atunci pierzi vreo 50m plecând la urmă. Apoi mai pierzi cu ieșitul din apă, cu zigzagul fiindcă nu înoți drept și încă ceva fiindcă te lovești de alții. Și da, GPS-ul are și el erorile lui. Mi-au trebuit vreo 200m ca să îmi intru în ritm. Data viitoare mă voi arunca în apă cu 10 minute înainte de start ca să bag vreo 100m de încălzire. Deși în luna asta am coborât pentru prima oară sub 2min/100m pe distanța de 500m în bazin, bineînțeles că nu am putut să reproduc în lac. Am ieșit din apă după 19min și un pic, pe locul 81 din 139. Nu e rău, fiindcă alte dăți eram printre ultimii. Tranziția către biclă a mers brici. De data asta am ieșit din tranziție după 3 minute și jumătate. Nici asta nu e rău, fiindcă obișnuiam să pierd peste 7 minute aici. Ah, era să uit, lacul Mogoșoaia este mizerabil. Pregătiți-vă sufletește și nu vă panicați cu plantele de tot felul pe care le agățați.

Bicicletă 13km. Organizatorii au modificat un pic traseul și a devenit de 12km și ceva, dar a rămas foarte interesant, cam o treime asfalt și restul drum de țară în mare parte de pământ, pe lângă pădure și lac. Am lăsat gumele cu crampoane pe hibrida mea, le-am umflat la minim și bagă tăticu. Am depășit frumușel, însă de data asta au fost și câțiva meseriași care m-au luat pe macadam. Am încercat eu să mă țin după ei, dar degeaba, mai am de învățat. Am ajuns bine, în 30 de minute, pe locul 42 din 139 la proba asta. Am pierdut doar un minut în tranziția spre alergare.

Alergare 5km. Era cam prea cald pentru gustul meu la ora aia și am fost cam deprimat prima tură, deși traseul prin parc este superb. M-am uitat la timp și mi-am dat seama că dacă trag un pic mai tare, atunci voi reuși să ajung sub 1h20min. Parcă am prins aripi. Hihaaa! 1:19:53, locul 52 din cei 139 de la proba de sprint. Este primul triatlon în care mă clasez în prima jumătate. Timpii pe probe sunt mai jos:

Înot 500m Tranziție Bicicletă 13km Tranziție Alergare 5km Total
19min 3,5min 30min 1min 26min 1h19min53s

triatlon No Stress Mogosoaia

PS: din Teamnet a mai participat Monica Georgescu, care a ajuns în 1h39min.