În urmă cu 5 ani scriam pentru prima oară despre schi fond, o pasiune care mie mi-a schimbat modul în care privesc vacanțele de iarnă. Mereu îmi aleg stațiuni care au și piste de schi fond, pe lângă pârtiile de schi alpin. Recomandam în acel articol să începeți cu stilul clasic, dar haideți să vorbim și despre stilul liber (skate). Dacă nu știți încă despre stiluri, mergeți și citiți întâi articolul din 2017 „Schi fond pentru începatori”.

Echipamentul. Trecerea la stilul liber (skate) înseamnă echipament nou. Deși puteți încerca mișcările de skate și cu schiuri de fond clasice, nu vă chinuiți prea mult. Dacă o luăm așa, și cu schiuri de alpin puteți face mișcări de skate pe porțiunile mai drepte și chiar vă recomand ca să simțiți canturile. Totuși, echipamentul adevărat de skate înseamnă alte schiuri, alți bocanci și alte bețe. Reamintesc că schiurile de skate sunt mai scurte decât cele de clasic și au talpa uniformă pe toată lungimea (lipsesc solzii sau zona de aderență). Eu mi-am luat de la sportisimo unele exact cât înălțimea mea (186cm). Bocancii de skate au niște plastice de rigidizare în zona gleznelor pentru a permite împingerea cvasi-laterală tipică stilului skate. Dacă la clasic nu e o tragedie unul sau două numere în plus la bocanci, pentru skate luați-vă ceva fix pe picior. Senzația după strângerea bocancului trebuie să fie de „nu mișcă nimic”, la limita disconfortului. Bețele de skate sunt în schimb mai lungi decât la clasic. Dacă la clasic, stând drept fără schiuri, pumnul de pe bățul ținut vertical pe sol trebuie să fie undeva la înălțimea umerilor, la skate pumnul trebuie să fie deasupra umerilor. Eu mi-am luat de 165cm, de data asta cu clic, ca să pot decupla ușor bețele de pe mănuși. E bine să știți dimensiunile astea și în cazul vostru, pentru a ști ce să închiriați pe aiurea.

Locurile unde se poate schia în stil skate sunt exclusiv pe pistele amenajate, fiindcă zăpada trebuie să fie bătută. Pe coclauri încă aștept o iarnă geroasă ca să încerc pe lacul înghețat, dar trebuie să se alinieze multe chestii pentru asta: ger consistent, zăpadă proaspătă căzută uniform peste gheața lacului, neviscolită și în strat nu foarte gros. În 2017 am avut așa, însă nu eram eu pregătit pentru skate. Cu iernile astea tot mai blânde, nu vă faceți speranțe și mergeți pe pistele amenajate. În Romănia recomand Cheile Grădiștei Fundata, Harghita Băi și Piatra Fântănele. În afară vă recomand când mergeți în vacanțe de schi alpin să vă alegeți o stațiune unde sunt și piste de schi fond. Plecați un pic mai devreme de pe pârtiile de alpin (15:00) și veți putea încerca și schi fond până se întunecă. Nu vă trebuie mai mult de o oră. În Bulgaria recomand Borovets și cam atât. Au o pistă de biatlon (Sport Centre Bistritsa) amenajată parțial, dar suficientă pentru începători. Din păcate nu am văzut-o niciodată amenajată cu șanțuri pentru stilul clasic, dar oricum noi vorbim aici de skate. În Bansko e suboptim, fiindcă pista de schi fond este la capătul de sus al gondolei și logistic e complicat să vii jos în stațiune după o zi de schi alpin, să te schimbi, să-ți iei echipamentul și să urci din nou cu gondola. O soluție e să te dai pe pârtia aceea de legătură super domoală dintre capetele gondolei, pe care poți urca lejer cu schiurile de fond, cel puțin pe jumătatea inferioară. Eu n-am mers niciodată până sus pe schiuri de fond, dar cred că dacă o face cineva, nu-i mai trebuie altceva. E suboptim și la Pamporovo, fiindcă pistele alea pe care le marketează ei sunt de fapt niște legături pe linie de nivel între pârtiile de alpin, folositoare mai mult pentru ratrakurile lor. În lipsă de altceva e ok și așa, facem un du-te-vino pe acolo și cam aia e. În rest, în Austria, Franța, Italia cerul e limita. Mai degrabă stațiunile care nu au piste de fond sunt excepțiile.

Sfaturi și greșelile asociate. Bun, și ajungem și la cum schiem skate. În primul rând ne uităm din nou la moșulică:

Apoi uităm detaliile legate de diferitele tehnici de a puncta cu bețele. Alegeți una cu care vă simțiți confortabili și concentrați-vă pe picioare și echilibru. Eu prefer să punctez cu bețele pe un singur picior fiindcă rareori ajung să alerg atât de intens încât să am nevoie de altceva. Iar legat de picioare și echilibru:

1.     Non-cantarea. Cel mai important aspect mi s-a părut să dezobișnuiești picioarele să stea pe canturile din interior. Din păcate, cei care faceți schi alpin, veți avea acest reflex necondiționat de a canta pe interior și a nu lăsa talpa schiului să fie orizontală (plată) pe suprafața zăpezii. Asta va duce la o alunecare scurtă la fiecare împingere. Soluția este una simplă, pe care o amintește și moșulică mai sus, concentrați-vă să cantați pe exterior. Da, atât de mult trebuie supracompensat pentru a obișnui picioarele să nu stea cu schiul pe cantul din interior. De fapt, a doua zi când mergeți la schi alpin, țineți minte când nu faceți nici carve, nici cristiane, ci doar alunecare, să apăsați pe canturile exterioare ca să forțați picioarele să țină schiurile orizontale pe zăpadă. O să vă folosească și la alpin, sigur că da.

2.     Traiectoria corpului. Al doilea lucru pe care l-am simțit că ajută mereu este traiectoria în zigzag. Tot de la schi alpin avem o sechelă de a păstra traiectoria corpului cât mai liniară (mai ales la slalom) și a trimite schiurile din genunchi ba în stânga, ba în dreapta. Ei bine, la schi fond dacă lași doar piciorul să alunece în diagonală fără să duci și corpul după el, va rezulta o alunecare scurtă, ineficientă. Soluția e bineînțeles să duci corpul deasupra schiului care alunecă și să „patinezi” pe el cât mai mult. De aia se numește stilul skate! Făcând asta, corpul va urma o traiectorie în zigzag. Da, știu că pare ciudat și simplist ce spun, dar pentru începători ca noi este important să conștientizăm chestii de bază.

3.     Recuperarea. Al treilea lucru de bază pentru noi începătorii este recuperarea schiului din spate. Pentru ca patinarea de la punctul 2 să fie amplă, piciorul din spate trebuie ridicat și adus până aproape de celălalt, evitând să rămânem crăcănați. Probabil vă veți gândi că astfel vom încăleca cozile schiurilor, dar nu trebuie să vă faceți griji, fiindcă schiul din spate va fi încă în aer când se apropie de piciorul în alunecare, iar când patinarea pe piciorul din față se stinge și începeți împingerea în cealaltă direcție, atunci schiul din aer va trece frumos pe lângă bocanc și ajunge pe zăpadă cu coada chiar acolo, începând patinarea pe această nouă direcție. Dacă rămânem crăcănați și nu adunăm picioarele, atunci nu facem nici punctul 2 corect și se strică totul. Puneți-l pe moșulică pe slow-motion și veți înțelege imediat.

Și acum că am aflat la ce să fim atenți (cantarea, traiectoria și recuperarea), haideți pe pistă să exersați. Mie de obicei îmi trebuie vreo 2 ieșiri ca să simt că îmi dau drumul, iar a treia zi, când mă simt regele pistei de fond, trece câte un meseriaș în viteză pe lângă mine de fac otită. Nu vă descurajați!

PS: departe de mine gândul să mă erijez în instructor de schi fond. Dimpotrivă! Dacă aveți posibilitatea, vă recomand să angajați un instructor adevărat la fața locului. Totuși, ce am scris mai sus vine din experiența mea, adică a unui începător ca voi, care și-a pus schiurile și a exersat de la zero până i-a ieșit ceva de care se poate bucura.