Campionatul mondial de winter triathlon de la Cheile Grădiștei

Na! Am terminat și primul meu wintertriathlon adevărat, adică din ăla cu schi fond (după alergare și MTB). Anul trecut n-am reușit să termin wintertriathlon-ul de la Cheile Grădiștei Fundata, fiindcă m-am dus ca fraierul cu hibrida cu gume înguste de ciclocros și a trebuit să abandonez. N-am avut nici o pretenție, decât să termin, fiindcă oricum sunt varză la schi fond. La fel și acum. Dacă anul trecut competiția a fost etapă în cupa europeană ETU, anul ăsta organizatorii au reușit să atragă mondialele de wintertriathlon ETU în aceeași locație, la Cheile Grădiștei Fundata, ceea ce a adus nu numai elita mondială în România, dar și o grămadă de amatori de aiurea. Realitatea e că la astfel de concursuri de amatori (age group) participă mai toți antrenorii și pasionații din staff-ul sportivilor de elită, ceea ce ridică foarte mult nivelul, fiindcă ăștia sunt de obicei foști sportivi de performanță. Bine na, mai sunt și din ăștia ca mine, care mai mult încurcă. Am fost 101 amatori din 15 țări, pe un traseu greu din toate punctele de vedere. După concursul elitelor, organizatorii și-au dat seama că nu are rost să chinuie și amatorii, și au redus numărul de ture pentru toate probele, de la 5 la 3. Anul trecut au făcut oarecum similar, doar că au modificat traseul de schi fond pentru a-i reduce dificultatea. Se pare că anul acesta prezența unui număr mare de amatori străini i-a determinat să păstreze același traseu dificil ca pentru elite, și au redus doar numărul de ture. Dar hai să le luăm pe rând:

Alergare 4,5km. Știam că cele 3 ture de alergare vor fi grele pentru un tip ca mine mai puțin obișnuit cu alergarea montană, și am luat-o încet, cu un tempo de 5:30min/km. Am redus la un mers susținut pe cățărări și am terminat relaxat, după 29 de minute cu un tempo mediu de 6:30min/km. De data asta am alergat cu încălțări de trail de la Salomon și m-am simțit foarte bine pe zăpadă. Deși bătută cu ratrakul, zăpada mai ceda din când în când sub alergătorii care călcau mai apăsat. Am văzut câteva căzături din cauza asta și am luat-o ușurel, am încercat să calc pe urmele altora ca să evit o accidentare. Coborârea de pe dealul din vestul traseului avea zăpada zăpăcită deja de către meseriașii din față, însă tot nu aveam curaj să îmi dau drumul în viteză. Lasă Zoli, că tu nu trebuie decât să termini, îmi spuneam. Pe lângă încălțările de trail, experiența în alergare montană ajută cu siguranță, mai ales că totul se petrece la 1300m altitudine. Am terminat pe locul 80 la proba asta.

run

Bicicletă 8km. Cu cât mai late ai gumele la bicicletă, cu atât mai bine este pe zăpada moale. Am văzut chiar câțiva cu gume foarte late, spre fat-bike. Eu m-am dus cu gume normale de MTB de 2,2”. Porțiunea cu probleme era pe secțiunea din sud-est, după zona de start, unde zăpada era mare și nebătută. Era frezată un pic cu un utilaj ca să îi reducă adâncimea, dar era moale rău. Aici dacă te dezechilibrai un pic și ajungeai pe lângă bicicletă, mai bine o împingeai. Cred că eram la ultima tură când m-am împotmolit (din nou) pe secțiunea asta, am vrut să cobor, însă am pus piciorul în afara traseului, pe zăpada virgină și m-am răsturnat cu totul, fiindcă piciorul mi s-a dus vreo juma’ de metru în zăpadă. Abia m-am ridicat. Mergeți în recunoaștere în zilele dinainte de concurs, fiindcă altfel devine foarte frustrant dacă nu știi la ce să te aștepți. Restul traseului era cu zăpada mai tăricică, unele locuri cu gheață, chiar și un pic de asfalt pe zona mai înaltă (bucla vestică orientată spre interior). Traseul nu are o elevație fabuloasă, însă urcările sunt aspre, iar zăpada nu iartă nici o greșeală. Coborârea pe latura sudică te îmbie la viteză, însă se termină cu o curbă strânsă unde e cam târziu să frânezi. Voluntarul din acea curbă cred că a văzut multe acolo în zilele de concurs. Sper că nu a trebuit să prindă pe nimeni. Am mers prudent pe traseul de bicicletă și am terminat proba în 38 de minute pe locul 85. Cei care m-au întrecut au făcut-o pe porțiunile de zăpadă moale.

bike

Schi fond 6km. Schiul fond a fost un chin pentru majoritatea concurenților români, dar câțiva am suferit în mod deosebit. Traseul a fost modificat un pic, în sensul că s-a renunțat la urcarea din zona nordică dinspre pârtia de schi alpin și s-a adăugat o urcare înspre pădure pe dealul din sud-vest. Am marcat modificările cu mov pe poza de mai jos. Un astfel de traseu este de obicei unul negru (dificil) prin țările cu tradiție în schi fond, care au trasee pentru amatori. În Austria pe valea Stubai am văzut ceva similar cu denumirea “elite loipe”. Până la urmă este o pistă de competiție pentru profesionișiti. Nu vreau să vă sperii, dar cei care vor să participe la anul, să se pregătească pentru suferință. Se acceptă schiuri și stilul clasic, dar traseul nu este prevăzut cu șanțuri pentru clasic, cu excepția finish-ului. Asta înseamnă că dacă mergeți cu schiuri de clasic, atunci nu veți putea avea eficiență ca și cu șanțuri. Da, eu m-am dus cu schiuri de clasic și fiindcă eram și obosit, am schiat foarte încet, aproape că mergeam. Am căzut în fiecare tură. Nu s-a întâmplat nimic grav, dar a fost stânjenitor. Coborârile mi-au pus dificultăți de fiecare dată, mai ales cea dinspre pădure, de pe dealul din sud-vest, unde e o ruptură de pantă de vreo 45%. Noroc că jos se continuă cu o șicană lejeră, dar chiar și așa mi-a fost greu să mențin controlul pe acolo. E clar, va trebui să învăț stilul skate (liber) și să merg cu schiuri de skate. Nu e ok să încerci stilul skate cu schiurile de clasic, fiindcă sunt prea lungi pentru asta, iar dacă nu ai încălțări de skate, atunci nici nu ai suficient control pe ele. Da, încălțările de skate sunt mult mai strânse și mai rigide. Am văzut un singur concurent cu schiuri de clasic, dar ăla zburda chiar și la deal. Cred că avea schiuri cu ceară de aderență și o condiție fizică mult mai bună. Eu cu schiurile waxless cu solzi nu reușeam să urc dealurile decât în V. Dacă sunteți bâtă la schi fond și nu știți despre ce vorbesc, atunci mergeți și citiți articolul meu despre schi fond pentru începători. Am terminat proba asta în 44 de minute, penultimul. Trebuie neapărat să exersați stilul skate măcar câteva zile înainte de concurs și apoi să faceți recunoașterea traseului la fața locului. De la concurs și până la data la care scriu acest articol am fost în vacanță în Austria unde am închiriat schiuri de skate și am exersat câteva ore și câteva zeci de kilometri. Credeți-mă că acum aș fi mult mai bine pregătit, deși nu mă simt nici acum confortabil cu stilul ăsta. Păcat de iarna asta de rahat și lipsa de zăpadă, fiindcă așa nu te poți antrena decât la munte pe pistele de competiție sau în străinătate.

ski

Cu timpul total de 1h54min23s am ajuns pe locul 90 din cei 101 concurenți, dar mândru că am reușit să termin. Pentru la anul voi merge cu siguranță cu schiuri de skate și mă voi antrena în prealabil, nu neapărat ca să mă bat pentru vreo medalie, dar măcar să mă simt bine și să nu mai cad aiurea.

Alergare 4,5km Tranziție Bicicletă 8km Tranziție Schi fond 6km Total
29min 1min 38min 3min 44min 1h54min

Recomand cu căldură acest concurs minunat și vă îndemn să participați și voi de la anul. Probabil nu va mai conta pentru mondiale, dar cu siguranță vor fi naționalele de wintertriathlon. Haideți să îi încurcăm, iar dacă nu știți schi fond, atunci citiți articolul meu de anul trecut pentru începători și la treabă!

Zoli alergareZoli bicicletăZoli schi fondZoli finish

Pozele sunt de la organizatori și de la Radu Cristi.

Cheile Grădiștei winter triathlon 2017

Triatlonul de iarnă din 22 ianuarie organizat de FRTRI a fost și etapă de cupă europeană ETU dar și campionatul național de triatlon de iarnă. Pe lângă sportivii de elită participă și amatori, care se împacă cât de cât cu schiul fond. Da, probele sunt, în ordine, alergare, bicicletă și schi fond. Toate pe zăpadă. Eu am abandonat la bicicletă fiindcă m-am dus ca prostul cu hibrida mea pe care nu pot pune gume late. Erau ok gumele de ciclocros însă numai pe zăpada tare. În rest, eram mai mult pe lângă. Nu i-am chinuit pe organizatori și am renunțat după prima tură.

Este un concurs foarte fain. Îl recomand tuturor, chiar dacă sunteți începători pe schiurile de fond. Anul ăsta mai toți erau pe nicăieri pe schiuri, chiar și la elite. Bine na, în afară de cei de pe primele locuri.

Fiindcă organizatorii nu obișnuiesc să publice traseul, am făcut eu câteva desene mai jos cu cele trei probe, ca să vă faceți o idee pentru la anul:

Traseul de alergare are cca un kilometru și se aleargă pe pista de schi fond. Patru ture la elite și trei la amatori. Trebuie încălțăminte de trail cu crampoane. Eu am fost cu încălțăminte de fotbal de sală din piele, cu crampoane din alea mici și multe.cheile gradistei fundata alergare

Traseul de bicicletă este tot pe zăpadă și are un pic mai mult de 2km, cu repetate suișuri și coborâșuri scurte. Se fac trei ture și vă trebuie gume late de MTB cu crampoane, fiindcă cele înguste de ciclocros se afundă în zăpadă, chiar dacă e bătută cu ratrakul:cheile gradistei fundata bicicleta

Traseul de schi fond a fost de cca 2km la elite și de cca 1km la amatori. S-au făcut trei ture, cu observația că elitele au urcat pe dealul acela dinspre sud, cu traseul în spirală. Pentru amatori ar fi fost prea mult. Ei au mers pe traseul scurt, pe linia punctată. Se poate schia în stilul clasic, dar nu au fost șanțuri de clasic pregătite în pistă. Cei care știu stilul liber (skating) sunt avantajați, bineînțeles:cheile gradistei fundata schi fond

Una peste alta este un concurs foarte bine organizat, într-o locație de vis. Anul ăsta am prins o vreme superbă, cu zero grade, soare și zăpadă din belșug. La anul ne vedem acolo, iar dacă aveți dileme cu schiul fond, citiți articolul meu precedent și apucați-vă!

Zoli pe bicicletă la Cheile Grădiștei Fundata

Foto de Radu Cristi.

Iată mai jos și un filmuleț făcut cu drona. Mă văd și eu pe acolo cu jacheta aia galbenă.

Schi fond pentru începători

Să fim serioși. Schiul fond în România e pe nicăieri. Nu mă refer la sportivii profesioniști, ci la nivel de amatori.

Totuși scriu asta ca să vă conving să încercați și voi, fiindcă este un sport minunat. Da, ca orice sport tehnic, echipamentul costă ceva, însă se poate închiria, cumpăra second hand, sau chiar și nou veți găsi la prețuri rezonabile. Probabil că dacă am avea mai multe ierni aspre cum e cea de acum, atunci s-ar gândi mai mulți să se apuce. Eu privesc schiul fond ca o combinație între alergare și drumeție de iarnă, deși se poate practica și ușurel fără nici o grabă, bucurându-vă de peisaj. A nu se confunda schiul fond cu schiul de tură. Schiul de tură are sens când urci la pas un munte, blochezi legătura și apoi cobori în stil schi alpin. Echipamentul (schi/legături/clăpari) de tură este mult, mult mai greu decât cel de fond.

1. Unde schiem?

a) Piste amenajate. Ce însemnă asta? Seamănă cu un drum, nivelat cu un ratrak special, care folosește niște gheare pentru a trasa șanțuri de ghidare pentru schiul fond clasic, uite așa:

ratrak de schi fond

pistă de schi fond în Tux, Austria

Șanțurile sunt pentru stilul clasic, iar spațiul neted de lângă șanțuri este pentru stilul liber (skating). Revenim la stiluri imediat.

Majoritatea stațiunilor de schi din vest au piste amenajate de schi fond, cu acces gratuit. Data viitoare când mergeți în Austria sau pe aiurea la schi (alpin), uitați-vă și după pistele de schi fond, sacrificați o jumătate de zi, închiriați echipament și încercați. Nu veți regreta. Unele stațiuni au zeci chiar sute de km de piste de schi fond de diferite dificultăți. Da, și astea sunt clasificate în piste albastre, roșii și negre. Vedeți aici o listă cu cele mai tari stațiuni din punct de vedere schi fond. Eu în Ramsau (lângă Schladming Dachstein) m-am îndrăgostit de schi fond și de atunci, de fiecare dată când mergem afară în vacanța de schi, zilnic după schiul alpin, mai dau o tură și de schi fond până se întunecă.

În România este mai complicat, fiindcă sunt mult mai puține piste amenajate. De fapt, pistele amenajate de schi fond pentru agrement nu știu să existe la noi. Există totuși pistele de competiție de la Predeal (în drumul spre Pârâul Rece), Râșnov (pista de biatlon de lângă trambulinele de sărituri), Harghita Băi (biatlon) și Cheile Grădiștei Fundata (biatlon). Pe astea le știu eu, dar sunt convins că mai sunt și altele. Cei de la Cheile Grădiștei Fundata spun că pista este deschisă și amatorilor, trebuie doar să respectați orarul afișat al sportivilor profesioniști și să nu vă băgați peste ei. În plus, la centrul lor de închiriere veți putea închiria și echipament de schi fond, așa că data viitoare când sunteți în vacanță la schi în Poiana Brașov, dați o fugă la Cheile Grădiștei Fundata și încercați schiul fond. Despre celelalte piste nu știu nimic, dar mi-am propus să mă opresc pe la ei când am drum pe acolo.

b) Pe coclauri. E drumeție, sau spuneți-i cum vreți, plimbare. Se poate face pe unde apucați. Este mai greu, fiindcă nu e nimic amenajat, însă este foarte, foarte fain. Eu ies pe câmpia ilfoveană la mine în Berceni, sau pe lac, când îngheață. Dacă stați la oraș, sigur găsiți un parc unde să faceți un traseu. La prima trecere este greu, fiindcă îți trasezi singur „șanțurile”, dar după aia, la următoarele parcurgeri e distracție, poți aluneca mai bine și poți prinde viteză. Mai jos e o imagine de pe coclaurile comunei Berceni, într-o dimineață geroasă, înainte de răsăritul soarelui, la a doua parcurgere a traseului:

schi fond în comuna Berceni

Partea nasoală pe coclauri este că nu poți decât în stilul clasic (vorbim imediat despre cum schiem), iar trecătorii îți strică „pista” de la o zi/oră la alta. De asta e bine să vă alegeți niște coclauri departe de lume, undeva pe câmp. Când îngheață lacul și adună un strat de zăpadă de măcar o palmă, atunci este locul ideal, fiindcă este perfect orizontal și nu multă lume se aventurează pe lac să îți strice „pista”. Nu sunt un mare fan al stilului liber (nu îl stăpânesc prea bine), dar lacul înghețat merge și pentru stilul liber, fiindcă de obicei zăpada depusă pe gheață este uniformă.

2. Cum schiem?

Stilul clasic este cel care seamănă cu un mers susținut, în care glisezi schiurile drept spre înainte. Pare că te împingi în schiul din spate, dar nu, de fapt apeși vertical pe schiul din spate, îndreptând curbura complet, practic lipind zona de aderență din mijlocul schiului de zăpadă, și te arunci în față pe celălalt picior alunecând pe acest schi din față. Urmăriți-l pe moșul ăsta cum explică și apoi puteți ieși să încercați:

Stilul liber sau skating este cel în care schiurile se deplasează în V. La liber cantezi cu schiul din spate și te împingi cu acel picior alunecând pe celălalt schi. Din nou moșulică:

Începeți cu stilul clasic și abia apoi cu liber, chiar dacă stilul liber pare mai eficient. E mai eficient, însă este mai greu, cel puțin mie așa mi se pare.

3. Echipament

Echipamentul de bază (schiurile, legăturile, bocancii și bețele) este incredibil de ușor și de confortabil. Comparativ cu echipamentul de schi alpin, cel de fond este ca fulgul.

Schiurile sunt de două feluri, de liber și de clasic, conform cu cele două stiluri. Schiurile de liber se poartă mai scurte și au talpa uniformă de la un capăt la altul, uite așa:

schi pentru stilul liber sau skating

Schiurile de clasic au nevoie de o zonă de aderență în mijlocul schiului (sub bocanc). Zona de aderență are vreo 60-70cm și arată ca niște solzi de pește, uite așa:

schi pe stilul clasic

Zona asta de aderență va ajunge pe zăpadă doar atunci când te lași cu toată greutatea pe un schi. Un schi mai lung se îndreaptă mai greu decât unul mai scurt. Sunt doi parametri importanți la alegerea unui schi de fond: lungimea și rigiditatea. Lungimea schiurilor de clasic trebuie să fie între 110-120% din înălțimea ta, iar cele de liber între 106-110%. Asta înseamnă că dacă sunteți înalți, va trebui să vă luați maximul oferit de producători (eu am unii de 208cm). Luați-vă schiuri de clasic, fiindcă cu astea veți putea schia și clasic și liber. Pentru a alege corect lungimea și rigiditatea schiului de fond, dacă stați pe ambele schiuri cu greutatea distribuită egal, atunci schiurile nu trebuie să se îndrepte de tot, adică zona de aderență nu trebuie să ajungă pe zăpadă, decât dacă vă lăsați cu toată forța pe un schi. De asta producătorii de schiuri de fond oferă liste de sizing în funcție de greutate și nu de înălțime.

Schiurile de clasic cu zona de aderență cu solzi se numesc și fără ceară (waxless), în sensul că nu necesită ceară de aderență. Da, există și schiuri waxable care necesită ceară de aderență (kick wax) în zona aceea de mijloc, și da, ceara de aderență este una lipicioasă și nu cred că găsiți pe la noi. Nu vă complicați, mergeți pe waxless, cu solzi. Zonele de capăt ale schiurilor de clasic sunt unele normale, care se ceruiesc cu ceară normală de alunecare.

Legăturile vin cu schiurile, sunt de două feluri: NNN și SNS, și ambele își fac treaba. Personal nu am sesizat nici o diferență între ele la utilizare. Ambele au același principiu de a prinde tija din vârful bocancului și de a ghida bocancul în poziția călcat. Diferențele sunt doar la modul de prindere al tijei și la ghidaje. Utilizarea este la fel. Diferențele vizibile sunt la ghidaje: NNN folosește două șanțuri longitudinale pe talpa bocancului pentru a-l fixa în poziția călcat, iar SNS folosește un singur șanț mai lat:

NNN SNS

Bocancii trebuie luați conform cu legăturile de pe schiuri (NNN sau SNS). Dacă sunteți pretențioși, alegeți bocanci care vă protejează de zăpada mare, mai ales dacă vreți să vă dați pe coclauri. Adică să aibă măcar un strat de protecție extern, peste șireturi și eventual să aibă posibilitatea de a vă prinde pantalonii, pentru a evita intrarea zăpezii pe deasupra.

Bețele de fond trebuie alese în așa fel încât pumnul să fie la nivelul umerilor când sunteți fără schiuri. După ce încălțați bocancii și schiurile, pumnul de pe bețe va ajunge undeva mai jos, dar nu trebuie să fie mai jos de subțioară. Băgați mănușile de jos în sus în curelușe. Fixați curelușele de la bețe în așa fel încât să vă susțină pumnul și să nu trebuiască să strângeți prea tare mânerele când împingeți în bețe. Bețele mai scumpe au curelușe mai deștepte, care susțin pumnul mai bine:

bețe schi fond

Curelușele și mai deștepte se pot desprinde de bețe pentru eventuale traversări, unde trebuie să scoți schiurile, să traversezi obstacolul (drum, pod, pistă stricată etc.) și apoi să încalți din nou schiurile. Pentru astfel de traversări, este esențial să nu pierzi timpul de fiecare dată cu desfăcutul și strânsul curelușelor. Le desprinzi pur și simplu de bețe prin apăsarea unui buton și le prinzi la loc la fel de simplu, printr-un clic.

Pentru început vă recomand să închiriați echipament și să încercați pe o pistă amenajată. Spuneți-le că sunteți începători ca să vă explice cum se folosește echipamentul.

Apoi puteți să luați ceva second hand. Dacă vreți nou, Decathlon e o soluție. Singura, cred. Aveau până în sezonul trecut echipament Fischer dar era destul de scump și un set complet de echipament de bază ieșea la 3-4000 de lei. Acum am văzut că au afișat echipament mai ieftin sub marca proprie și un set de echipament de bază nu trece de 1000 de lei. Nu le au pe stoc, însă puteți să-i rugați să vi le aducă. De obicei nu durează mai mult de o săptămână ca să vă aducă ceva afișat pe site, dar care nu există pe stocul din România. Update: Sportisimo au echipament de schi fond pe stoc. Avantajul este că le puteți încerca în magazine.

Îmbrăcămintea nu trebuie să fie foarte groasă, fiindcă vă veți încălzi. Pentru început nu trebuie să investiți în îmbrăcăminte. folosiți ce aveți prin casă pentru alergările de iarnă (colanți, jachetă subțire), adăugați ciorapi groși, mănuși, căciulă, ochelari de soare și gata. Dacă nu aveți colanți, mergeți cu pantalonii de schi și o jachetă subțire. Pun aici și un filmuleț pentru începători cu Jeff, ca să vedeți că nu trebuie să ai cine știe ce îmbrăcăminte fabuloasă (el a ieșit în trening cu ciorapii peste și într-un pulovăr de doi lei):

4. Riscuri

E mai sigur decât schiul alpin, însă se cade și la schi fond, iar dacă pista este înghețată, atunci te poți lovi destul de rău. Unul din cele mai banale moduri de a cădea este să punctezi din greșeală între schiuri. Schiul vine peste capul bățului, numai bine să nu poți să-l scoți din zăpadă și din inerție vei cădea în bot. Hopa sus!

Schiurile de fond alunecă foarte tare și mereu ai impresia că fug de sub tine. Nu stați ca blegii pe ele! Genunchii puțin flexați, mijlocul suficient de încordat pentru a nu lăsa corpul să se bălăngăne.

Luați-o încet și începeți pe piste amenajate ușoare (albastre), adică fără pante. Treceți treptat la trasee cu pante scurte (roșii), iar dacă ajungeți pe pârtii negre cu urcări-coborâri susținute și curbe strânse în viteză, atunci mai bine vă opriți și parcurgeți pe jos sau în plug zonele periculoase. Personal am parcurs o pârtie neagră în Tux și am căzut de mai multe ori. Nu zic că nu a fost fain, însă nu forțați să mergeți prea devreme pe pistele grele negre.

Odată ce ați prins viteză, va trebui să exersați frânarea, oprirea și curbele în viteză. Ca să încetiniți, folosiți plugul, însă atenție că nu aveți canturi metalice, iar plugul este mult mai puțin eficient decât cu schiurile de alpin. Exersați! Oprirea se poate face printr-o mișcare de cristiană, iar curbele se iau printr-o mișcare de carve. Din nou atenție, fiindcă raza schiului de fond este mult mai mare decât la alpin. Asta înseamnă că pentru curbele mai strânse nu este suficientă mișcarea de carve și va trebui să luați curba prin pași de skating. Exersați aceste mișcări la viteze mici, la care vă simțiți confortabili.

Pe coclauri puteți trece imediat după ce începe să vă placă și ați căpătat un pic de eficiență în alunecare. Nu recomand să începeți pe coclauri, fiindcă aici e mai greu de exersat alunecarea pe un picior din cauza zăpezii denivelate. E chestie de echilibru.

Pe coclauri, mai ales la țară, există și riscul câinilor. Dacă nu vă simțiți confortabili cu ei, adică vă e frică, atunci mai bine îi evitați. Se pare că sunt disperați la vederea bețelor. Dacă aleargă spre voi, încercați să vă ghemuiți și să puneți bețele jos, cu scopul de a-i liniști.

Se poate ieși și seara pe coclauri când e lună plină sau aproape plină. Chiar dacă e senin, luați și o lanternă frontală, fiindcă nu știți niciodată când se lasă ceața sau norii. E mai bine să o cărați degeaba decât să cotrobăiți pe întuneric. Iată mai jos două poze făcute pe lună plină:

schi fond pe lună plină în comuna Bercenischi fond pe lună plină în comuna Berceni

Pentru schiatul pe lacul înghețat, va trebui să învățați cum trebuie să fie gheața sigură. Pe scurt, dați zăpada la o parte, iar dacă gheața e translucidă și se vede apa prin ea, adică se vede de culoare închisă, atunci gheața e prea subțire. Ea ține și așa, fiindcă este așezată peste apă, însă trosnește când calci (ca în Ice Age) și poate ceda la orice stres. Gheața groasă și sigură are o culoare albicioasă cenușie și nu se vede apa prin ea. Dacă nu sunteți siguri, nu vă aventurați primii pe gheață, așteptați să apară alții (pescari la copcă, patine etc.). Iată și o poză de pe lacul Mamina înghețat, unde am făcut un traseu de cca 1km, de jur împrejur:

schi fond pe lacul Mamina din Berceni

Dacă nivelul apei din lac este variabil, așa cum e la mine în Berceni (comunică cu alte două lacuri prin niște sorburi), atunci să nu vă speriați dacă gheața de la mal este inconsistentă. Nu mult, dar 20-30 de cm de la mal poate fi fragilă, neînghețată complet, uneori moale, chiar dacă restul gheții este zdravăn și a fost ger de săptămâni. Explicația e simplă: gheața fiind grea, este mai mereu așezată pe apă, și se mișcă în sus și în jos odată cu nivelul apei, iar asta provoacă rupturi în gheața de la mal. Ea va îngheța la loc, dar e bine să știți de fenomenul ăsta. Pe mine personal mă sperie cel mai mult când nivelul apei scade, iar gheața rămâne un pic în aer și se așează pe apă sub greutatea mea. Trosniturile aferente sunt urâte rău. Nu sunt nici eu nebun să rămân pe gheață după așa ceva.

Să nu vă fie teamă de frig. Schiul fond este solicitant  și vă veți încălzi ca la alergat. Senzația de frig nu depinde numai de temperatură. Am ieșit la -18° și era foarte plăcut, dar nu bătea vântul deloc și aerul era uscat. Am ieșit și la -3° cu vânt nu foarte tare, dar care spulbera zăpada la rafale. Ei bine, senzația pe vânt este cumplită, char dacă nu e foarte frig. Viscolul e frustrant și pentru că îți acoperă traseul de la o parcurgere la alta. Înarmați-vă cu răbdare multă când ieșiți pe vânt.

5. Concluzie

E un sport greu, în sensul că trebuie să muncești ca să te deplasezi, dar merită fiecare minut. E clar că nu e pentru oameni comozi, și e clar că trebuie să ai o deschidere suficient de mare spre autoflagelare, oarecum similară cu cea de la alergat.

Sper că v-am deschis totuși apetitul și ne vom vedea pe pistele de schi fond, sau pe coclauri.

Zoli pe schiuri de fond