Schi fond pentru începători – stilul skate

În urmă cu 5 ani scriam pentru prima oară despre schi fond, o pasiune care mie mi-a schimbat modul în care privesc vacanțele de iarnă. Mereu îmi aleg stațiuni care au și piste de schi fond, pe lângă pârtiile de schi alpin. Recomandam în acel articol să începeți cu stilul clasic, dar haideți să vorbim și despre stilul liber (skate). Dacă nu știți încă despre stiluri, mergeți și citiți întâi articolul din 2017 „Schi fond pentru începatori”.

Echipamentul. Trecerea la stilul liber (skate) înseamnă echipament nou. Deși puteți încerca mișcările de skate și cu schiuri de fond clasice, nu vă chinuiți prea mult. Dacă o luăm așa, și cu schiuri de alpin puteți face mișcări de skate pe porțiunile mai drepte și chiar vă recomand ca să simțiți canturile. Totuși, echipamentul adevărat de skate înseamnă alte schiuri, alți bocanci și alte bețe. Reamintesc că schiurile de skate sunt mai scurte decât cele de clasic și au talpa uniformă pe toată lungimea (lipsesc solzii sau zona de aderență). Eu mi-am luat de la sportisimo unele exact cât înălțimea mea (186cm). Bocancii de skate au niște plastice de rigidizare în zona gleznelor pentru a permite împingerea cvasi-laterală tipică stilului skate. Dacă la clasic nu e o tragedie unul sau două numere în plus la bocanci, pentru skate luați-vă ceva fix pe picior. Senzația după strângerea bocancului trebuie să fie de „nu mișcă nimic”, la limita disconfortului. Bețele de skate sunt în schimb mai lungi decât la clasic. Dacă la clasic, stând drept fără schiuri, pumnul de pe bățul ținut vertical pe sol trebuie să fie undeva la înălțimea umerilor, la skate pumnul trebuie să fie deasupra umerilor. Eu mi-am luat de 165cm, de data asta cu clic, ca să pot decupla ușor bețele de pe mănuși. E bine să știți dimensiunile astea și în cazul vostru, pentru a ști ce să închiriați pe aiurea.

Locurile unde se poate schia în stil skate sunt exclusiv pe pistele amenajate, fiindcă zăpada trebuie să fie bătută. Pe coclauri încă aștept o iarnă geroasă ca să încerc pe lacul înghețat, dar trebuie să se alinieze multe chestii pentru asta: ger consistent, zăpadă proaspătă căzută uniform peste gheața lacului, neviscolită și în strat nu foarte gros. În 2017 am avut așa, însă nu eram eu pregătit pentru skate. Cu iernile astea tot mai blânde, nu vă faceți speranțe și mergeți pe pistele amenajate. În Romănia recomand Cheile Grădiștei Fundata, Harghita Băi și Piatra Fântănele. În afară vă recomand când mergeți în vacanțe de schi alpin să vă alegeți o stațiune unde sunt și piste de schi fond. Plecați un pic mai devreme de pe pârtiile de alpin (15:00) și veți putea încerca și schi fond până se întunecă. Nu vă trebuie mai mult de o oră. În Bulgaria recomand Borovets și cam atât. Au o pistă de biatlon (Sport Centre Bistritsa) amenajată parțial, dar suficientă pentru începători. Din păcate nu am văzut-o niciodată amenajată cu șanțuri pentru stilul clasic, dar oricum noi vorbim aici de skate. În Bansko e suboptim, fiindcă pista de schi fond este la capătul de sus al gondolei și logistic e complicat să vii jos în stațiune după o zi de schi alpin, să te schimbi, să-ți iei echipamentul și să urci din nou cu gondola. O soluție e să te dai pe pârtia aceea de legătură super domoală dintre capetele gondolei, pe care poți urca lejer cu schiurile de fond, cel puțin pe jumătatea inferioară. Eu n-am mers niciodată până sus pe schiuri de fond, dar cred că dacă o face cineva, nu-i mai trebuie altceva. E suboptim și la Pamporovo, fiindcă pistele alea pe care le marketează ei sunt de fapt niște legături pe linie de nivel între pârtiile de alpin, folositoare mai mult pentru ratrakurile lor. În lipsă de altceva e ok și așa, facem un du-te-vino pe acolo și cam aia e. În rest, în Austria, Franța, Italia cerul e limita. Mai degrabă stațiunile care nu au piste de fond sunt excepțiile.

Sfaturi și greșelile asociate. Bun, și ajungem și la cum schiem skate. În primul rând ne uităm din nou la moșulică:

Apoi uităm detaliile legate de diferitele tehnici de a puncta cu bețele. Alegeți una cu care vă simțiți confortabili și concentrați-vă pe picioare și echilibru. Eu prefer să punctez cu bețele pe un singur picior fiindcă rareori ajung să alerg atât de intens încât să am nevoie de altceva. Iar legat de picioare și echilibru:

1.     Non-cantarea. Cel mai important aspect mi s-a părut să dezobișnuiești picioarele să stea pe canturile din interior. Din păcate, cei care faceți schi alpin, veți avea acest reflex necondiționat de a canta pe interior și a nu lăsa talpa schiului să fie orizontală (plată) pe suprafața zăpezii. Asta va duce la o alunecare scurtă la fiecare împingere. Soluția este una simplă, pe care o amintește și moșulică mai sus, concentrați-vă să cantați pe exterior. Da, atât de mult trebuie supracompensat pentru a obișnui picioarele să nu stea cu schiul pe cantul din interior. De fapt, a doua zi când mergeți la schi alpin, țineți minte când nu faceți nici carve, nici cristiane, ci doar alunecare, să apăsați pe canturile exterioare ca să forțați picioarele să țină schiurile orizontale pe zăpadă. O să vă folosească și la alpin, sigur că da.

2.     Traiectoria corpului. Al doilea lucru pe care l-am simțit că ajută mereu este traiectoria în zigzag. Tot de la schi alpin avem o sechelă de a păstra traiectoria corpului cât mai liniară (mai ales la slalom) și a trimite schiurile din genunchi ba în stânga, ba în dreapta. Ei bine, la schi fond dacă lași doar piciorul să alunece în diagonală fără să duci și corpul după el, va rezulta o alunecare scurtă, ineficientă. Soluția e bineînțeles să duci corpul deasupra schiului care alunecă și să „patinezi” pe el cât mai mult. De aia se numește stilul skate! Făcând asta, corpul va urma o traiectorie în zigzag. Da, știu că pare ciudat și simplist ce spun, dar pentru începători ca noi este important să conștientizăm chestii de bază.

3.     Recuperarea. Al treilea lucru de bază pentru noi începătorii este recuperarea schiului din spate. Pentru ca patinarea de la punctul 2 să fie amplă, piciorul din spate trebuie ridicat și adus până aproape de celălalt, evitând să rămânem crăcănați. Probabil vă veți gândi că astfel vom încăleca cozile schiurilor, dar nu trebuie să vă faceți griji, fiindcă schiul din spate va fi încă în aer când se apropie de piciorul în alunecare, iar când patinarea pe piciorul din față se stinge și începeți împingerea în cealaltă direcție, atunci schiul din aer va trece frumos pe lângă bocanc și ajunge pe zăpadă cu coada chiar acolo, începând patinarea pe această nouă direcție. Dacă rămânem crăcănați și nu adunăm picioarele, atunci nu facem nici punctul 2 corect și se strică totul. Puneți-l pe moșulică pe slow-motion și veți înțelege imediat.

Și acum că am aflat la ce să fim atenți (cantarea, traiectoria și recuperarea), haideți pe pistă să exersați. Mie de obicei îmi trebuie vreo 2 ieșiri ca să simt că îmi dau drumul, iar a treia zi, când mă simt regele pistei de fond, trece câte un meseriaș în viteză pe lângă mine de fac otită. Nu vă descurajați!

PS: departe de mine gândul să mă erijez în instructor de schi fond. Dimpotrivă! Dacă aveți posibilitatea, vă recomand să angajați un instructor adevărat la fața locului. Totuși, ce am scris mai sus vine din experiența mea, adică a unui începător ca voi, care și-a pus schiurile și a exersat de la zero până i-a ieșit ceva de care se poate bucura.

Vacanță de schi în Pamporovo

Pamporovo este o stațiune de schi la cca 1500m altitudine în munții Rodopi, niște calcare frumușele în sudul Bulgariei, cu vârfuri de cca 2000m. Vârful Snezhanka de pe care se schiază în Pamporovo este de cca 1900m, aproximativ cât Postăvarul, doar că la ăștia sunt 5 telescaune care urcă pe vârf din toate direcțiile, fiecare deservind câte două pârtii. Plus teleschiuri.

Nu toate sunt instalații moderne. Dimpotrivă, veți găsi și ciudățenii antice cum e scaunul de o persoană dintre Malina și Studeneț, o chestie veche cam cum e scaunul din valea Dorului. Când am fost noi, scaunul de la lacurile Smolian nu a funcționat deloc, probabil din cauza unei defecțiuni.

Pârtiile sunt echilibrate ca dificultate, cu destul de multe pârtii grele unde vă puteți retrage când se aglomerează celelalte. Pamporovo este cam 3x Poiana Brașov la pârtii și instalații și cu servicii trei clase peste Poiană. E plin de cârciumi și restaurante, inclusiv pe vârf și pe pârtii.

Drumul până la Pamporovo este cam cât un București-Cluj și se face în cca 7 ore cu mașina din București. În ziua de întoarcere am mai băgat o juma’ de zi de schi fiindcă era prea frumos. Cu plecare la prânz, ajungi predictibil pe seară. Dacă sunteți iubitori de mare și Grecia, drumul este cel de Tassos, doar că în loc să ocolească munții Rodopi pe la est, drumul de Pamporovo urcă muntele pe valea Cepelarska vreo 70km. La obârșia văii, la cca 1400m altitudine începe stațiunea Pamporovo.

Pe drum puteți vizita și podurile minune (Wonder Bridges) cu un ocol de doar o oră și 15km de pe valea Cepelarska. Sunt niște formațiuni carstice cu aspect de poduri naturale. Acestea se formează de obicei prin prăbușirea unor peșteri din care rămâne doar o mică parte în picioare. În România avem ceva similar în podișul Mehedințiului la Ponoarele, lângă Baia de Aramă. Acolo se numește Podul lui Dumnezeu și chiar trece drumul județean (670) peste el.

E sărăcie în Bulgaria. Se vede și e reconfortant să crezi că stăm mai bine. Asta până treci granița înapoi în România pe la Giurgiu și îți vine să te scufunzi de rușine pe primii kilometri. Cum naiba nu reușim să facem o trecere de frontieră civilizată?

Cu cazarea a fost cam ciudat. Sunt oferte bune și multe. Am ales să ne cazăm în Studenets, un grup de clădiri la cca 1600m altitudine, chiar pe pârtie. Ei bine am spus clădiri, nu hoteluri și de aici și confuzia. Pe booking.com veți găsi tot felul de nume ciudate dar care nu sunt afișate nicăieri pe acolo. Bănuiala noastră este că sunt niște dezvoltatori care au construit clădirile alea pentru a vinde apartamentele. Ce nu au reușit să vândă, le închiriază în regim hotelier, iar cele vândute sunt închiriate de proprietari. Clădirile principale se numesc Grand Monastery 1, 2 și 3. Vorbiți cu persoanele care vă închiriază ca să vă explice cum găsiți ceea ce ați închiriat și de unde luați cheia (noi am luat-o de la paznicii parcării).

Parcarea e o problemă mai ales dacă prindeți zăpezi mari și ajungeți în weekend.. Printre clădirile din Studenets e o curte unde se poate parca dacă aveți noroc să găsiți loc. Au și o parcare subterană pe bani, iar dacă nu găsiți nici acolo, atunci sunt parcările de jos de la drum.

Se poate plăti cu cardul peste tot. Doar un pic de cash vă trebuie pentru bacșiș la restaurant.

Restaurantele de pe pârtii sunt foarte faine pentru a te încălzi la prânz cu o supă, ceai sau cafea în regim de cabană. Seara am mers la cină “la bumbăcel” și nu a trebuit să căutăm prea mult, fiindcă aveam chiar în Studenets câteva restaurante. Mehana (taverna) din Manastira 1 este un restaurant rustic, cu muzică populară balcanică și mâncare multă. Nu glumesc! Noi am mâncat și a doua zi din mâncarea comandată acolo. Platourile alea sunt imense. Gustul nu e însă grozav. Restaurantul Salute din clădirea Manastira 3 însă este despre gusturi și servire. Și nici nu e scump. Recomand cu căldură. Încercați desertul acela cu dovleac. Este fenomenal.

Se poate închiria echipament bun la prețuri decente. Am găsit inclusiv schiuri de fond pentru ambele stiluri la “Steve” (vezi ma jos pozele). Cam 20 BGN (cca 10 EUR) pe zi este un echipament de top schi+clăpari.

Nu am avut rastel de schiuri/clăpari la apartament, nici în clădire, așa că am folosit serviciul de depozitare de la închirietoria Atlantis. 1 EUR pe zi a meritat. Măcar aveau rastel cu aer cald pentru clăpari. Mi-au preparat schiurile peste noapte, canturi, ceară, tot tacâmul. Foarte de treabă oamenii.

Iubitorii de schi fond au la dispoziție un traseu de 3-4 km care pleacă din Studenets spre Stoykite pe linie de nivel. Pe harta de pe site sunt afișate mai multe trasee de schi fond (cele cu galben), însă nu e amenajat decât segmentul de care vorbeam mai sus. De fapt, realitatea e că ratrakurile folosesc traseul ăsta să treacă de pe o pârtie pe alta. Nu folosesc gheare pentru a face traseu de clasic ci doar nivelează. Traseul este folosit și de cei care ies la plimbare. Este totuși un traseu ok pentru începători ca mine. Am ieșit în fiecare zi o oră după schiul alpin, înainte să se întunece. Doar eu și ratrakurile mai eram pe munte la ora aia. Deși mi-am luat schiurile de clasic cu mine, mi-am închiriat de skate să mai exersez. Deabia a treia zi am început să simt că devin mai eficient. Dacă sunteți la început cu schiul fond, citiți articolul meu despre schi fond pentru începători.

Site-ul pamporovo.me este așa cum trebuie, pe modelul austriecilor, cu informații live (starea instalațiilor și pârtiilor), webcam-uri, meteo etc.

La prețuri  Pamporovo este un pic sub Poiană, să zicem la 90%, dar cred că e din cauza că sunt mult mai multe oferte la toate serviciile: cazare, închirieri, restaurante. Skipass-urile sunt cam ca la noi, ceea ce e rușinos pentru noi fiindcă cerem tot atât pentru mai puțin.

Studenets văzut de la geamul unui apartament din Monastery 1. Pârtia coboară prin spatele clădirilor din față. În stânga sus se vede o mică parte:

Studenets

Intrarea pe pârtia 2, numită Peretele. Jos se vede Studenets:

Peretele

Telescaunul cu un loc și turnul de televiziune de pe vârf:

Telescaunul Malina-Studenetsturnul de televiziune

Schi fond de seară pe pârtia proaspăt bătută:

schi fond

Închirietoria “Steve” din Studenets, cu schiuri de fond. E cea pe care scrie “Ski school – Sport shop” cu albastru:

Steve

Pârtia 12, ușurică:

Pârtia 12

Pârtiile 3 și 4, negresele:

Pârtii negre în Pamporovo

Concluzia e că Pamporovo merită încercat, chiar dacă e cam ultima din tripleta de stațiuni de ski a Bulgariei, după Bansko și Borovets. Bulgarii ne dau clasă la turismul de iarnă. Cu ce naiba să concurăm cu ei? Poiana Brașov e singura care ar face față, dar doar dacă ar adăuga o instalație și câte 2 pârtii din când în când. Au trecut 7 ani de la ultima extindere din Poiană și nu dau nici un semn să facă ceva. Singura stațiune care evoluează este Straja, cu vreo 3 scaune adăugate în ultimii ani, dar Straja are mari probleme de capacitate a serviciilor de cazare.