Cazarea pe Râul Mare din Retezat

Rămân de părere că cea mai bună soluție pentru cazare pentru drumeții care vor să admire Retezatul este pe valea Râului Mare, de unde poți urca cu mașina în cca 90 de minute pe valea Lăpușnicului Mare până la Gura Bucurei, lângă Poiana Pelegii, la 1600m (itinerar la http://goo.gl/maps/7RZly și descriere la https://zoli.herczeg.ro/2012/07/18/panorame-cu-insula-thassos-si-muntii-retezat/). Astfel, poți beneficia și de condiții (duș, berică, păpică, pat etc) și de munte. Dacă sunteți fani de cort, ignorați. Eu am trecut de faza aia. Prefer să am condiții, și să mă trezesc devreme în zilele de drumeție. Cu trezirea la 05:30, la 07:30 sunt în Poiana Pelegii și la 08:30 la lacul Bucura. De obicei „vitejii” din corturile de la Bucura abia atunci se trezesc, încremeniți de frig. Da, majoritatea află „the hard way” cât de reci sunt nopțile de vară la 2200m și cât de strictă e camparea într-un parc național. Nu mai cărați topoare cu voi, fiindcă nu ai voie să tai nimic acolo și nici să faci focul, iar pentru urs nu se folosește toporul ci cuțitul de lemn.

Înapoi la cazare. În 2009 scriam de Pensiunea Anita, Cabana Rotunda și Pensiunea Iris la categoria stelată și de cabanele Gura Zlata și Doruleț la categoria low-cost. La capitolul low-cost nu e nimic schimbat, iar la cei cu steluțe situația e așa:

  • Pensiunea Anita a fost vândută și nu mai oferă cazare pentru public.
  • Pensiunea Iris este în business, am și vrut să ne cazăm acolo, dar nu le mergea site-ul la vremea aia. I-am vizitat când am ajuns acolo și într-adevăr sunt de 3 stele, dar numai la restaurant… Cazarea e mai modestă, la mansardă. E ok, numai că urăsc șmecheriile astea cu afișatul de 3 stele când de fapt tu ești de două. Camerele sunt ok, curate, 120 lei pe noapte, însă dacă aveți un copil, nu mai încape un pat suplimentar.
  • Cabana Rotunda, care era cândva perla Retezatului în materie de cazare, este acum în paragină. Siteul este încă online, dar contractul statului cu firma aceea care administra cabana s-a încheiat. Am sunat la Academie și mi-au spus că vara asta sunt slabe șanse să fie deschisă pentru public fiindcă o bagă în renovare. Mda, în iulie nu era nimeni pe acolo, iar cabana arăta jalnic.
  • Pensiunea Retezat este acum cel mai mișto loc de pe vale. Nu e ieftin (250 lei pe noapte) dar au de toate, de la restaurant, internet, sală de fitness la o curte superbă pe care o vizitau turiștii. Serios. Au amenajat și o potecă de câțiva kilometri prin pădure, cu băncuțe din loc în loc. Sunt plini de surprize plăcute, iar personalul este profi. Am stat o săptămână și ne-am simțit foarte bine. Recomand cu căldură.

DSC_0377DSC_0380

Panorame cu insula Thassos și munții Retezat

Din vacanță, bineînțeles. Dați „full screen” și faceți „zoom” pentru a vedea detalii. Am făcut o grămadă de adnotări în toate cele trei. Vă rog să mă corectați dacă vedeți vreo greșeală. Anul trecut, când am publicat panoramele din Piatra Craiului, am primit foarte multe corecții și sugestii de la iubitorii de munte. Vă mulțumesc.

Prima e de pe muntele Ipsarion, de la 1203m, de 1,52 gigapixeli. Nu am prins o vreme prea bună pentru panorame… Deși orizontul este spălăcit de căldură, totuși se văd suficient de bine părțile din insulă. Dacă ajungeți în Thassos și vreți să urcați pe Ipsarion, se poate merge cu mașina până sus, prin Maries. E mult mai bun drumul forestier, deși pare mai aproape prin Theologos. Eu am făcut greșeala să merg prin Theologos dar la un moment dat mi-a fost milă de mașină și am continuat pe jos. La întoarcere am venit prin Maries. Luați o hartă bună de la un chioșc și folosiți o busolă sau GPS-ul pentru a vă orienta. Indicatoarele sunt confuze sau lipsesc. Bing Maps are hartă bună cu drumurile astea forestiere, iar dacă vă permiteți transfer de date în roaming e beton. Este semnal cam peste tot, fiindcă au niște antene sus pe vârfuri. Ăsta e traseul cel mai bun până sus pe vârf: http://binged.it/MIQZS5. Iar panorama e asta:

pano thassos
http://photosynth.net/view.aspx?cid=c4cacd51-f467-4d06-b9c4-37db3dcea5f0

A doua este de pe Stănuleții Mari, de la 2050m, din Retezatul Mic. Este panorama de backup, de doar 153 megapixeli. Mda, de la o vreme trag și o panoramă de backup rapidă cu focală de 35mm, pentru cazul în care cea bengoasă cu tele de 105mm nu iese sau nu reușește softul să îl asambleze. De data asta era vreme cu nori și vânt puternic, iar norii deplasându-se foarte repede, schimbau luminile și umbrele până făceam eu o tură de cca 40 de poze. E faină și panorama asta, chiar dacă nu are rezoluție prea mare, fiindcă oferă o altă perspectivă asupra Retezatului:

pano retezat 1
http://photosynth.net/view.aspx?cid=dedb2c85-710a-4bd2-9d19-c4a7090ce4e4

Ultima, cea mai mișto, e de pe vârful Peleaga, de la 2509m, de 1,42 gigapixeli. De data asta a fost vreme superbă. Am ajuns și destul de devreme pe la 10:30 pentru a nu fi deranjat de cumulușii ce urcă inevitabil din văi și nici de drumeți, de altfel foarte numeroși în perioada asta.

pano retezat 2
http://photosynth.net/view.aspx?cid=74c46ee4-cc25-431b-b570-da540a07e9e1

Drumul de acces pentru Retezat tot valea Lăpușnicului Mare rămâne, fiindcă poți urca cu mașina până în Poiana Pelegii la 1600m. Dacă am urcat eu cu „barca”, poate merge oricine. Am văzut sus tot felul de mașini, de la seria 5, până la Matiz. De data asta Google Maps are hartă mai bună în zonă, dar nu aveți deloc semnal. Harta hard copy e de bază. Sunt trei porțiuni unde trebuie să aveți mare grijă și să mergeți ca melcul: spălătura de la afluența pârâului Scocul Drăgșanului (la 12,3km măsurați cu mașina de la intrarea pe barajul Tomeasa) și cele două șicane cu „ac de păr” sau serpentine, prima care urcă deasupra cheilor de la Zăton (la 15,5km) și a doua care urcă deasupra cascadei Lăpușnicu Mare (la 17,1km). Deh, drumul nu a fost reparat cu adevărat după marile viituri din 1999. Fiindcă am făcut de mai multe ori drumul ăsta, am marcat mai jos câteva repere. Sper să ajute:

PS: Panorama asta din urmă este „featured” pe http://photosynth.net!

Retezatul e muntele nostru

Așa obișnuiesc să-i spun soției. Acolo ne-am cunoscut și obișnuim să ne întoarcem măcar o dată pe an (eu fiind născut în Hunedoara, după ce am prins gustul muntelui, mergeam foarte mult în Retezat, chiar și în weekend-urile când veneam acasă de la facultă: plecam dimineața devreme, opream la Gura Zlata și dădeam o fugă până la lacul Zănoaga ca să-mi aerisesc plămânii/neuronii). Anul ăsta am luat-o pe fiică-mea de la bunică-sa din Timișoara și am urcat din nou.

De data asta n-am stat nici la cabana ”adevărată” cu buda alături și nici la fițe. Am stat la cabanele Doruleț pe valea Râului Mare. Da, recunosc, nu mai sunt fan de cort și de compromisuri de dragul palmaresului. Prefer să mă trezesc mai devreme și să merg cu mașina până unde se poate în masiv și apoi să urc. De data asta, de la Doruleț ne trebuia cca 1h30min ca să parcurgem cu mașina cei 37km până la Gura Bucurei (1600m). Pentru cei care nu cunosc zona, recomand întotdeauna cazare la una din cabanele/pensiunile de pe Râul Mare pentru a avea condiții (dușuleț, berică, mâncărică etc) și mersul cu mașina pe valea Lăpușnicului Mare pâna la gura Bucurei în zilele când vreți să urcați pe munte. Varianta de acces pe la Cârnic/Pietrele nu e la fel de eficientă, fiindcă nu se poate urca cu mașina decât pâna la cca 1200m. Dacă nu sunteți obișnuiți cu drumurile proaste și spălate de viituri, ar fi bine să mergeți cu o mașină cu gardă înaltă. Eu am urcat anul ăsta cu un BMW seria 3, dar nu vă luați după mine fiindcă eu cunosc zona (nu am hârjonit-o nici măcar odată, dar era să o rup în bucăți pe lângă Vidraru, la întoarcerea acasă). Iată recomandările mele pentru cazare în Retezat:

  1. Categoria stelată, cu condiții pentru pretențioși:
    • Pensiunea Anita, pe Râul Mare la cca 600m altitudine. Am stat la ei. Merită toți banii.
    • Cabana Rotunda, pe valea Lăpușnicului Mare, la cca 1100m. Am mâncat de mai multe ori la ei. Am încercat să ne cazăm o dată dar era full. Dacă vreți să stați la fosta casă de vânătoare a lui Ceaușescu, atunci asta e! E mai scump decât media dar, după părerea mea, este cea mai faină cabană pensiune din Retezat.
    • Pensiunea Iris, pe Râul Mare la cca 650m în zona Brădățel. N-am stat la ei, dar arată foarte bine, iar cei de la Rotunda îi consideră concurenți.
    • a răsărit una nouă, Pensiunea Retezat, care arată fain, tot pe Râul Mare la cca 600m.
  2. Categoria low-cost:
    • Cabana Gura Zlata, pe Râul Mare la cca 750m. Am stat la ei. Sunt ok.
    • Cabanele Doruleț, pe Valea Jurii la 1km de valea Râului Mare, la cca 600m altitudine. Am stat un sejur complet de 7 zile cu demipensiune și nu regretăm nici o clipă. Este o cabană veche, pe care se văd efectele anilor, dar vara este absolut suficient, mai ales că mâncarea este bestială la banii ăia, iar oamenii sunt cumsecade. Cam așa arată una din cabane, văzută de pe terasă:

Cabanele Doruleț

De obicei găzduiesc tabere pentru copii, dar asta e bine fiindcă păstrează caii la cabană pentru copii și puteți călări oricând. E și un adăpost de pândă pentru vânători, mai sus pe valea Jurii. La obârșia Jurii e o mină părăsită, în caz că vă roade curiozitatea și mergeți până sus ca noi.

Fiică-mea a fost tare vitează. A urcat singură până la lacul Bucura și în ultima zi (la întoarcere) până în șaua Capra de la Bâlea Lac. Iată câteva poze cu fetele mele:

Lacul BucuraCoborârea de la Lacul Bucura

Ei da. A venit ”codul galben” de 50l/mp peste noi și am stat la cabană și am ros pietrele de remi și cărțile și dartsul, folosind mult, mult prea mult alcool… Televizorul din cameră nu era deloc atractiv. A fost atât de puțin folosit încât puteam și fără el, deși aveam Boom. Eram însă cu ochii pe www.met.hu și www.meteoromania.ro pentru a vedea cum evoluează norii pe imaginile de radar și cele din satelit. În astfel de cazuri, e bine să ai acoperire la cabană și un telefon cu un browser bun. Am reușit să mă abțin total de emailuri.

După ce a trecut frontul de noi, la 09:30 eram deja la lacul Bucura (cca 2000m). Doar două corturi au avut suficientă ambiție să rămână până după ploaie. Uitându-mă pe termometru, am înțeles de ce: era 1 grad peste 0 și bătea un vânt de îți zburau dinții din gură. Soarele nu se vedea fiindcă veneau niște cumuluși din depresiunea Hațegului, care acopereau tot ce era peste 2200m.

Am stat în refugiu 2 ore cu salvamontiștii, un cioban și niște copii începători din Moldova plouați și la propriu și la figurat. Am tot sperat că se vor risipi norii, fiindcă de urcat doar de dragul palmaresului, fără vizibilitate, nu aveam chef. Am aflat că:

  • oamenii locului nu au fost niciodată desproprietăriți de comuniști și de aia e plin de ciobani/turme în zonele cu pășune, chiar dacă e Parc Național. Însă nu oricum. Caca de oaie îmbolnăvește capra neagră și de aia nu mai lasă turme de oi în parc. Am întrebat atunci vacile și caii sunt acceptați? Da, zicea unul din salvamontiști arătându-mi o plantă: vezi buruiana asta? dacă nu ar fi păscută de cai, ar împânzi tot locul.
  • ciobanul: bă, care știe să facă injecții? Înghețăm cu toții… S-a tăiat un cal la picior și trebuie să-i facem trei injecții, una pe zi (probabil antibiotic). Hai, zice, că am un desen de la doctor cu locul unde trebuie înțepat. Io i-am pus cicatrizant pe rană dar dacă nu îi fac injecțiile, poate să moară. Bă, io îi fac, zice un salvamontist, dar mi-e frică. Dacă mă lovește? Hai bă că-l țin io, zice ciobanul cu o atitudine de World Strongest Man, deși nu dădeai doi bani pe el.
  • cum mai merge jneapănul, fiindcă pe vremuri vă plângeați că va dispărea în câțiva ani? Ohoo, ia uite acolo! E plin de jneapăn și în locurile unde nu a fost pe vremuri. Pădurea se extinde, vine tot mai sus, iar jneapănul chiar dacă dispare în unele locuri, crește în altele. Deh, încălzirea globală.
  • aici Radio România Actualități. Ascultați știrile de la ora 11:00. Traficul feroviar întrerupt între Sibiu și Brașov din cauza unui pilon mișcat de viitura râului Bâlea. Toată lumea e atentă, poate poate zice ceva senzațional după ploaia asta. Aiurea, nimic. Nușce grup de turiști a fost evacuat cu elicopterul de la 1500m. Toți râdem. Ce lux pe capul ălora!
  • vântul îmi ia tricoul ud de pe grinda de la prispă. Fug repede să-l prind.
  • băi ciobane, hai să mânci cu noi, dar adu o găleată de lapte. Hai repede! 5 minute a durat și omul nostru a venit cu laptele. Eu scot un sandwich ca să nu se simtă obligați.
  • e bun ceaiul cald pe vremea asta.
  • ciobanul se bucură de rămășițele unui cort sfâșiat de vânt, apoi vine cu o găleată din plastic. Ce faci bă, cioban european, cu găleata aia spartă? Lasă că o lipesc la foc cu fierul și bag brânza în ea. Degeaba, tot o să-ți curgă zărul. Ia mai bine o folie și bag-o în găleată și n-o să mai curgă. Îî strălucesc ochii ciobanului și se duce la dulăpior și scoate un sul de saci de gunoi și derulează repede un sac. Băi-băi-băi! Ce faci? Ăia sunt sacii noștri! În ce mai adunăm noi gunoiul? Apoi se opresc toți, văzând că ciobanul nu renunță. Se uită unii la alții și dau din umeri. Se vede că s-a creat deja o dependență între ei.
  • bă, cum scriu eu lapte și brânză în engleză pe un carton. Milk, bă! Hai că-ți găsim noi un carton.

Moldovenii au dileme. Ce traseu să facem? Un salvamontist le explică: n-are rost să mergeți pe vârfurile înalte. Uite acolo ce urât e. Mai bine mergeți voi pe la Tăul Porții până pe șaua Judele. Dacă se risipesc un pic norii, urcați și pe Vf Judele iar apoi veniți pe muchia asta din față, pe Slăveiu și vă întoarceți la noi pe la parul ăla. Vezi acolo? Nu. Noi vrem să facem Vf Retezat și apoi să mergem la lacul Zănoaga. Salvamontistul încearcă să-i sperie: E muuult! Un alt salvamontist, care nu s-a prins, zice: hai bă că sunt 3 ore până la Zănoaga. Celălalt se uită urât… Hai să vă arât pe hartă. Moldoveanul scoate o hartă nouă dar nasoală rău. Mă uit și eu. Nu prea înțelegi mare lucru. Ah, e scara prea mare. O scot pe a mea și îmi dau seama că salvamontistul nu vorbește prostii.

Gata, mă duc eu pe traseul ăla.

A fost superb! Până am ajuns sub Judele, s-au risipit norii suficient ca să mă urc pe Vf Judele (un pic sub 2400m) în condiții de vizibilitate, iar când am ajuns pe Vf Slăveiu, nu mai erau nori decât pe Vf Peleaga și pe Vf Păpușa:

Vf PeleagaMuchia Slăveiu

Poza din dreapta este spre sud și este interesantă fiindcă, dacă vă uitați cu atenție, în mijlocul pozei, în planul cel mai îndepărtat, se vede Dunărea. Părerea mea… Altceva nu putea fi dunga stralucitoare de sub orizont… În planul apropiat este muchia Slăveiu, apoi (de la stânga la dreapta) Vf Păpușa Custurii, șaua Plaiul Mic și muntele Iorgovanul (Retezatul Mic), după aceea se vede Godeanul și apoi munții Mehedințiului.

Update: dacă tot sunteți în zonă, merită să vedeți și zimbrii de la Hațeg:

Zimbrii de la Hațeg,

Sarmizegetusa:

Sarmizegetusa,

castelul de la Hunedoara:

castelul de la Hunedoara,

lacul Cinciș:

lacul Cinciș

și biserica din Densuș:

Densuș, poza de pe romanianmonasteries.org

Filed under: Hobby, Vacanță, Munte

# re: Retezatul e muntele nostru

Saturday, July 18, 2009 9:42 PM by MrSmersh

Ce pofta de Retezat mi-ai facut, chiar daca tot nu uit friptul de soare stil inconfundabil Retezat…

Cine stie poate anul asta si ajung, traditia (neonorata de vreo 2 ani) e 1 decembrie macar Smile

# re: Retezatul e muntele nostru

Monday, July 20, 2009 5:54 PM by Todi.Pruteanu

Zoli, Mountain Man, chiar m-am gandit cu ce te-ai ales in lunea aia. Ca de jos din Densus/Sarmisegetuza se vedea nor sus. Dar uite ca ai scos-o la capat.

Ne-am indragostit si noi de Retezat cu ocazia aceasta.

Todi

Na, ca m-am intors

…din concediu. Cu forte proaspete, cu febra musculara, cu niste bacterii suparatoare in mate, a caruta de poze si de amintiri placute despre cele petrecute la munte.
N-am mai fost de mult la o cabana „adevarata” in munti. D-aia cu buda alaturi, cu apa la izvor si dusul la rau, cu curentul dat seara cu portia (dupa ce te certi cu cei care „administreaza” generatorul si sunt prea piliti sa-si aminteasca de tine) si cu incalzirea la soba, cu lemnele pe care le spargi singur (bine ca erau butuci suficienti, fiindca am prins un friiig…).
Super.

rob07

Filed under: Vacanță, Munte

# re: Na, ca m-am intors

Thursday, August 16, 2007 5:20 PM by Teodor Partenie

Super, imi este dor si mie de asa ceva, m-am saturat de fitzosenii de 5 stele.

Brava!

# re: Na, ca m-am intors

Friday, August 17, 2007 8:47 AM by zoltanhe

Acuma, ca sa fiu rau, cunoscatorii stiu ca in muntii de mai sus nu gasesti „fitzosenii” decat jos in vai. Sunt curios cu ce se va inlocui cabana arsa (foto dreapta-mijloc)…

# re: Na, ca m-am intors

Friday, August 17, 2007 10:23 AM by MrSmersh

BTW: Care sint muntii mentionati? Nu am reusit sa gasesc pozele la rezolutie mai mare, ca asta poate ar fi ajutat :).

# re: Na, ca m-am intors

Friday, August 17, 2007 1:34 PM by zoltanhe

Hint: uite-te la forma varfului mai inalt din planul indepartat…

# re: Na, ca m-am intors

Friday, August 17, 2007 7:40 PM by dpopa

🙂 Retezat

# re: Na, ca m-am intors

Saturday, August 18, 2007 9:28 AM by MrSmersh

Retezat? Si Peleaga linga? Dar nu aia pomenit de soare, insolatie etc care e specialitatea casei…

Dar s-ar putea ca unde e brad nu e soare etc si acuma ma gindesc si unde mai e cabana.

# re: Na, ca m-am intors

Monday, August 20, 2007 11:25 AM by zoltanhe

Aia nu e Peleaga. E Bucura I (unu). Peleaga e mult mai la stanga, undeva pe muchia monitorului…

# re: Na, ca m-am intors

Monday, August 20, 2007 11:44 AM by MrSmersh

No klar, o sa pot dormi linistit acuma, avea poza un aer familiar si nu stiam de ce :).

# Retezatul e muntele nostru

Friday, July 17, 2009 10:25 PM by Weblogul lui Zoli

Așa obișnuiesc să-i spun soției. Acolo ne-am cunoscut și obișnuim să ne întoarcem măcar o dată pe an