Amenda americana

Da, am mușcat-o. Ne-am tot învârtit noi cu mașina închiriată prin centrul Siatălului ca să găsim un loc de parcare unde să nu scrie tow-away zone și până la urmă am parcat tot lângă hotel. Am zis că dacă mai sunt și alții, înseamnă că e voie. Ne-au cam tremurat chiloții dimineața: dacă au luat mașina? cum o să le explicăm celor de la Avis? Deja ne imaginam: știți, uite, am adus cheile, dar mergeți voi după mașină… Când am ajuns în stradă, am răsuflat ușurați: n-au luat-o!. Problema e că avea biletul ăsta în geam într-un pliculeț frumos:

amenda

După cum se vede, ne-au amendat la cca 1 oră după ce am parcat. Au polițiști, care numai cu asta se ocupă. Scrie pe ei parking enforcement. Ufff!

Așa că am mers frumos pe http://seattle.gov/courts/ la secțiunea Pay Tickets Online și am cotizat cuminți, cu cardul.

Filed under: Life

# re: Amenda americana

Tuesday, August 04, 2009 6:11 PM by razvanbb.ro

Pentru o parcare-n centru peste noapte mi se pare destul de ieftin 🙂

# re: Amenda americana

Wednesday, August 05, 2009 9:51 AM by zoltanhe

mda, sunt curios cât ne costa să o băgăm în garajul hotelului? probabil tot cam atât

# re: Amenda americana

Wednesday, August 05, 2009 9:59 AM by cilu

cred ca era mai ieftin in parcare la hotel. sau intr-o parcare cu plata. 😉

# re: Amenda americana

Wednesday, August 05, 2009 10:36 AM by zoltanhe

am verificat: ar fi fost 28 de dolari sau 33 dacă aș fi vrut să apară pe factura hotelului (valet parking): http://www.grandseattle.hyatt.com/hyatt/hotels/services/parking/index.jsp

# re: Amenda americana

Wednesday, August 05, 2009 6:36 PM by MrSmersh

Cod de bare pe amenda, platit cu cardul amenzi…

Dupa interactiunile cu autoritaile locale asa SF imi suna Smile.

Twin Peaks

Câteva poze cu telefonul, din North Bend (la 30min de Seattle), locul unde s-au filmat peisajele din serialul Twin Peaks:

Mount SiSnoqualmie FallsSnoqualmie Falls

Filed under: Hobby, Munte

# re: Twin Peaks

Monday, August 03, 2009 11:35 AM by cilu

Misto. As fi vrut si eu sa ajung acolo. Poate cu la o alta vizita la Seattle.

La sala in Redmond

30 iulie:

  • 05:00 – trezirea
  • 05:30 – mă ia Eduard de la hotel și plecăm în Redmond
  • 06:00 – începe ziua de workout (cca 25 de participanți și doi antrenori) cu o încălzire în sală. Participanții sunt alergători de maratoane sau cel puțin semimaratoane. Totul este parte dintr-un program de două luni, cu două ședințe pe săptămână și scopul este să-ți îmbunătățești controlul pe orice teren.
  • 06:30 – alergare de cca 4km pe dealuri în pădure în combinație cu un traseu de BMX, dar în alergare, fără bicicletă. M-am simțit ca în armată…
  • 07:00 – exerciții desculț pe tot felul de obiecte instabile și exerciții de upper body
  • 07:30 – gata. Mă întreabă Eduard: băgăm 5km de jogging? Hai! E soare deja și umiditatea e un pic mai mare decât cu ce sunt eu obișnuit în câmpia ilfoveană
  • 08:00 – recuperare, învăț câteva tehnici faine de stretching de la Eduard
  • 08:30 – saună, duș, bărbierit. Relax, Tudor! N-a fost rănit/jignit nimeni 🙂
  • 09:00 – vizităm restul clubului. Băi tată! În viața mea n-am văzut așa ceva! Industrie, frate! Clubul ăsta (Pro Sports Club) merită pus printre punctele de atracție din zona Seattle, pe lângă Space Needle, Experience Music Project, acvariul și muzeul de aviație de la Boeing (ăsta e preferatul meu).
  • 09:30 – plecăm înapoi în Seattle
  • 10:15 – înapoi la conferință
  • naiba știe când a ajuns Eduard înapoi, fiindcă Blue Angels făceau niște exerciții cu avioanele de vânătoare pe lacul Washington și unul dintre poduri era închis, spre ”bucuria” conducătorilor auto.

Mulțumesc Eduard pentru o dimineață excelentă!

Filed under: Hobby, Alergare

# re: La sala in Redmond

Friday, July 31, 2009 9:12 PM by ovidiupl

Alergatul e pentru iepurași 🙂 Vino sâmbătă dimineață să vezi o halteră de aproape. Satisfacție garantată.

# re: La sala in Redmond

Saturday, August 01, 2009 9:35 AM by zoltanhe

@ovidiupl, nu, mulțumesc Smile mi-a ajuns o alergare și un shopping (face cât un workout) pe săptămâna asta, iar cu greutățile nu m-am împăcat niciodată. În plus de când am ”achiziționat” o fractură de pumn, mi s-a interzis orice sport cu șocuri/suprasolicitări în mâini (tenis, box, haltere ș.a.) și nici eu nu mai am curaj. Deh, am îmbătrânit…

Pe de altă parte, puteam să ieșim măcar la o rundă de halbere… poate data viitoare.

# re: La sala in Redmond

Thursday, August 06, 2009 6:49 AM by eduard.ro

Zoli, placerea a fost de partea mea. Ma bucur ca ti-a placut workout-ul.

BTW, jogging-ul de 5 km de dupa a fost de fapt un 6.5 km 🙂 Daca vrei sa vezi pe unde am mers, logul de la GPS e aici.

# Alergarea cu inima

Monday, August 17, 2009 5:33 PM by Weblogul lui Zoli

Așa cum spuneam aici , revin cu ceea ce am învățat ”ascultându-mi inima”. Mi-am cumpărat un Garmin 305

E timpul pentru un patch de securitate out-of-band

E vorba de vulnerabilitatea din biblioteca ATL. Problema e că dacă ați dezvoltat controale cu ATL, chiar și în urmă cu zece ani, este probabil să fi ”moștenit” vulnerabilitatea în controalele respective. De fapt sunt două patch-uri: unul pentru IE, care activează killbit pentru controalele scrise cu codul vulnerabil și, bineînțeles, celălalt pentru Visual Studio.

Detalii aici și aici.

Filed under: Internet Explorer, Securitate, Visual Studio

# re: E timpul pentru un patch de securitate out-of-band

Wednesday, July 29, 2009 4:46 PM by MrSmersh

Viata era frumoasa daca patch-urile s-ar instala 100% din cazuri…

KB971092 cam da gherla pe vreo 10% din masini. Da si la noi in retea proportia s-a pastrat. Ca shop (si de) instalari presupunem ca e un cetificat la impachetare, dar sa dam jos versiunea standalone si aruncam o geana in msi sa vedem ce si cum.

In the mean time e un workaround pe connect https://connect.microsoft.com/VisualStudio/feedback/ViewFeedback.aspx?FeedbackID=478117&wa=wsignin1.0

da cind vine standalone il incercam si pe ala Smile

90 adica ala de 2005 parese ca nu are atita personalitate

# re: E timpul pentru un patch de securitate out-of-band

Thursday, July 30, 2009 11:25 AM by MrSmersh

OK, workaround merge. Atentie e silent, msp nu zici nimica nici ba nici da la rulare. Si posibil ca problema sa aiba legatura cu KB909520 daca e instalat sau nu.

Dar cum workaround merge si pe cecu meu nu scrie MS acuma sa imi vad de treaba Smile

# re: E timpul pentru un patch de securitate out-of-band

Thursday, July 30, 2009 11:26 AM by cilu

Tocmai am primit un forward la un email venit la firma de la Microsoft.

Buna ziua,

Va trimit acest email pentru a va atrage atentia asupra unei alerte de securitate out-of-band.  Este  vorba de vulnerabilitatea din biblioteca ATL. Problema este ca daca au fost dezvoltate controale cu ATL, chiar cu multi ani in urma, este probabil sa fi ”mostenit” vulnerabilitatea in controalele respective. Sunt doua patch-uri: unul pentru IE, care activeaza killbit pentru controalele scrise cu codul vulnerabil si unul pentru Visual Studio.

Atasate sunt sugestiile primite de la corporatie pentru diminuarea si eliminarea riscurilor. De asemenea, puteti regasi informatii suplimentare aici și aici.

Se pare ca cineva te copiaza, Zoli. 😉

# re: E timpul pentru un patch de securitate out-of-band

Friday, July 31, 2009 2:36 AM by zoltanhe

@cilu, e Lore.

# re: E timpul pentru un patch de securitate out-of-band

Monday, August 03, 2009 11:50 AM by cilu

Nu, nu e Lore, e Raluca. Oricum, n-are nici o importanta. Era doar o nota ca ai fost folosit mot-a-mot ca si sursa de inspiratie. 😉

TechReady 9 in Seattle

Sunt din nou în Siatăl, la conferința noastră internă. Ocazie pentru noi să stăm de vorbă cu grupurile de produs și să punem întrebările grele pe care ni le sugerați voi. De exemplu de ce nu e beta-ul de SharePoint 2010 public?

Câteva poze cu telefonul:

SeattleUniversity StationȚoaclă

Prima e din port. A doua e dintr-una din stațiile subterane (știați că autobuzele sunt gratis în zona centrală?). A treia e cu dedicație pentru Petru (ce draq de schimbător e ăla, măi?).

PS: SharePoint 2010 beta nu e disponibil pentru toți fiindcă nu e încă gata pentru ”consum public” (a se citi instabil/buggy). Următorul milestone este www.mssharepointconference.com în 19-22 octombrie (Las Vegas) când vom ieși în public. Mulțumim pentru înțelegere.

Filed under: Eveniment, SharePoint, Training

# re: TechReady 9 in Seattle

Tuesday, July 28, 2009 5:37 PM by AISBERG

Autobuzele au sine?!? sau mi se pare…

# re: TechReady 9 in Seattle

Tuesday, July 28, 2009 10:35 PM by zoltanhe

Mda, sunt șine în tuneluri, însă nu am văzut trenuri, doar autobuze. Pe vremuri, autobuzele (hibride) treceau pe motor electric în tuneluri, punând ”coarnele” tipice troleibuzelor pe sârme. Acum, autobuzele circulă cu motorul diesel prin tuneluri, iar cablurile sunt ca de tramvai/tren… S-ar putea să aibă legătură cu trenul nou, care circulă spre aeroport: http://www.seattle.gov/transportation/lightrail.htm

# re: TechReady 9 in Seattle

Wednesday, July 29, 2009 2:06 AM by petru.jucovschi

Din cate imi dau seama, Zoli, aia e o bitza de tip Chopper si ala e un schimbator electric pentru 3 viteze. Trebuiau sa faca si acolo o inventie ca sa justifice pretul. N-as cumpara asa ceva, insa pentru coolness merge :).

# re: TechReady 9 in Seattle

Wednesday, July 29, 2009 8:58 AM by cilu

Da, si autobuzele alea se numesc „metro”. Cand am mers prima data la ‘Siatal’ am crezut ca metro e tot una cu subway, underground train sau tube. Desigur, nu… E altceva. Si mai nou marea mandrie a lor e tramvaiul care circula pe vreo 2 linii la suprafata. 🙂

# La sala in Redmond

Friday, July 31, 2009 3:52 AM by Weblogul lui Zoli

30 iulie: 05:00 – trezirea 05:30 – mă ia Eduard de la hotel și plecăm în Redmond 06:00 – începe ziua

OfficeSpecialist.ro – comunitatea utilizatorilor de Office

Bogdan de la ITLearning a mutat forumul și cele 100+ tutoriale video de Office de pe www.itlearning.ro pe www.officespecialist.ro.

officespecialist.ro

Citez de pe site:

Fie că ești doar un utilizator Microsoft Office începator, fie unul avansat, sau chiar un expert, vei descoperi în acest forum, pe lângă resursele necesare pentru a-ți crește expertiza și locul unde iți poți împărtăși experiența și cunoștințele, devenind mult mai eficient.

Așa că, dacă aveți o întrebare de Word, Excel, PowerPoint, Outlook, Access sau orice altceva legat de Microsoft Office, mergeți pe www.officespecialist.ro fiindcă Bogdan și echipa abia așteaptă să vă răspundă. Contribuitorii sunt bineveniți. Citez din memorie ce mi-a spus la ultima discuție (forumul era încă pe itlearning.ro):

Băi e atât de mișto… nu mă pot abține… noaptea înainte să mă culc simt nevoia să mă mai uit odată pe forum și să răspund.

Sunt convins că va deveni un site foarte foarte popular.

Spuneți și prietenilor, colegilor, șefilor, subalternilor, partenerilor, clienților, vecinilor, mândrelor, bădițelor sau oricui care are o problemă/dilemă de Office.

Filed under: Comunitate, Office

OfficeSpecialist.ro – comunitatea utilizatorilor de Office

Bogdan de la ITLearning a mutat forumul și cele 100+ tutoriale video de Office de pe www.itlearning.ro pe www.officespecialist.ro.

officespecialist.ro

Citez de pe site:

Fie că ești doar un utilizator Microsoft Office începator, fie unul avansat, sau chiar un expert, vei descoperi în acest forum, pe lângă resursele necesare pentru a-ți crește expertiza și locul unde iți poți împărtăși experiența și cunoștințele, devenind mult mai eficient.

Așa că, dacă aveți o întrebare de Word, Excel, PowerPoint, Outlook, Access sau orice altceva legat de Microsoft Office, mergeți pe www.officespecialist.ro fiindcă Bogdan și echipa abia așteaptă să vă răspundă. Contribuitorii sunt bineveniți. Citez din memorie ce mi-a spus la ultima discuție (forumul era încă pe itlearning.ro):

Băi e atât de mișto… nu mă pot abține… noaptea înainte să mă culc simt nevoia să mă mai uit odată pe forum și să răspund.

Sunt convins că va deveni un site foarte foarte popular.

Spuneți și prietenilor, colegilor, șefilor, subalternilor, partenerilor, clienților, vecinilor, mândrelor, bădițelor sau oricui care are o problemă/dilemă de Office.

Filed under: Comunitate, Office

Cod la puterea a 7-a, concurs cu premiul I de 17777 dolari

E vorba de Code7 de la https://www.code7contest.com/.

Înregistrați-vă, scrieți o aplicație, încărcați-o pe site și aveți șansa să câștigați marele premiu de 17777 dolari.

Baftă!

PS: Your entry should take advantage of one or more of the following technologies:

  • Libraries. Libraries make it easier for customers to find, work with, and organize files scattered across their PC or network.
  • Windows Touch. Use the Windows Touch APIs to build an application that introduces a new input method.
  • Shell Integration. Applications are now more discoverable, informative and interactive.
  • DirectX 11. Develop applications that utilize DX11 technology that delivers graphics so real, it’s unreal.
  • Sensor and Location Platform. Windows 7 introduces a platform for using sensor devices, such as light sensors or GPS sensors, to create environmental or location awareness in programs.

Filed under: Windows, Concurs

# re: Cod la puterea a 7-a, concurs cu premiul I de 17777 dolari

Thursday, July 23, 2009 2:18 PM by ignatandrei

Zoli, am vazut anuntul si l-am pus si pe RONUA.

As fi vrut sa mai pun citeva linkuri, de ex. pentru cod sursa .NET cu Libraries si Shell Integration. (Sunt mai la indemina decit Windows Touch , cel putin pentru un om obisnuit ca mine …)

Ma poti ajuta, te rog ?

# re: Cod la puterea a 7-a, concurs cu premiul I de 17777 dolari

Thursday, July 23, 2009 2:53 PM by zoltanhe

despre libraries: http://windowsteamblog.com/blogs/developers/archive/2009/06/11/windows-7-programming-guide-libraries.aspx

despre taskbar: http://windowsteamblog.com/blogs/developers/archive/2009/06/18/developing-for-the-windows-7-taskbar-application-id.aspx

altele:

http://windowsteamblog.com/blogs/developers/default.aspx

http://msdn.microsoft.com/en-us/windows/dd433113.aspx

# Code 7 contest | Joobs.ro Blog | Locuri de munca IT

Thursday, July 23, 2009 5:55 PM by Code 7 contest | Joobs.ro Blog | Locuri de munca IT

PingBack from http://www.joobs.ro/blog/2009/07/23/code-7-contest/

# re: Cod la puterea a 7-a, concurs cu premiul I de 17777 dolari

Thursday, July 23, 2009 11:58 PM by ignatandrei

Multumesc!

Windows 7 e gata

Windows 7 și Windows Server 2008 R2 au fost ”Released To Manufacturing” ieri. Tudor zicea la 5 jumate că ”astăzi”, dar el este în Atlanta, așa că la ora aia era deja joi pentru noi… whatever.

  • În 6 aug vom publica biții pe MSDN și TechNet. Dacă aveți abonamente MSDN sau TechNet, sau aveți contracte de licențiere cu Software Assurance, veți putea utiliza deja biții.
  • Din 1 sep veți putea cumpăra prin contracte de volum.
  • Din 22 oct veți putea cumpăra de pe rafturile magazinelor.
  • Din 29 oct va fi disponibil Windows 7 în limba română.

Mulțumim pentru feedback și pentru fiecare click pe ”Send error report”!
Mulțumim tuturor participanților la testarea versiunii în limba română!

Filed under: Windows

# re: Windows 7 e gata

Thursday, July 23, 2009 10:25 AM by Valy Greavu

Great news! Asadar pot intra in productie la 1 octombrie.

Multam de veste!

# re: Windows 7 e gata

Thursday, July 23, 2009 12:44 PM by Sumowar

Si cand o sa avem si versiunea in limba romana la Server 2008 R2?Windows 7 functioneaza perfect in limba romana… Vreau language pack de romana si pentru Windows Server 2008 R2 ca mi-s mandru ca-s ROMAN!!!

# re: Windows 7 e gata

Thursday, July 23, 2009 1:00 PM by zoltanhe

OK, am pus o bifă în dreptul celor care vor servere în română. Anyone else?

# re: Windows 7 e gata

Thursday, July 23, 2009 1:41 PM by Gabi Citron

Vreau si eu, in dialect bucovinean. Mai vreau sa fie traduse si numele comenzilor si programelor, nu numai shotcut-urile, aaa. adica vreau sa spun scurtaturile. Se poate? 🙂

# re: Windows 7 e gata

Thursday, July 23, 2009 2:05 PM by Valy Greavu

Deci Zoli, te rog sa pui o bifă în dreptul meu că nu vreau, refuz chiar limba română pe server. Dacă mă obligaţi să trec pe limba română sau cum visează domnul ala bucovinean să traducă şi şorcaturile scuze scurtărurile, trec pe Linux Smile

Windows 7 în Ro could be usefully…

# re: Windows 7 e gata

Thursday, July 23, 2009 2:37 PM by Sumowar

Nu te supara frate ca eu mi-s Dac Liber pe voi v-au mai amestecat neamu lui Berlusconi. Da daca germanii au mandrie nationala si francezii la fel, daca spaniolii si chiar portughezii, noi care suntem aici de 2000 si ceva de ani de ce nu am avea sau trebuie sa se … in capul nostru toti. Doar dina aceste motive si ca sa inteleaga si Becali ceva din server ca alta limba nu stie :)))

# re: Windows 7 e gata

Thursday, July 23, 2009 4:16 PM by Valy Greavu

Sumowar eu cred ca joci prea mult Travian :))

Vis-a-vis de treaba asta cu LR pe Servere… chiar nu vad de ce sa faci asa ceva. Una mare buba este documentatia de rigoare care e in cea mai mare parte in LE. In contextul acesta imi spune ala sa Execute Active Directory Users and Computers tool si eu ma apuc sa caut Director Activ de Utilizatori si Calculatoare [:/] Nu prea-i cuşer aşa-i?

Pe de alta parte tind sa-ti dau dreptate cu nationalismele. De curand am avut o problema ca nu am citit cum trebe un NDA care era in Engleza. Nu am inteles exact sensul… de fapt esenţa. I agree… asta stiu si continue… si dupa cateva zile mare bubă şi scandal cât casa… că sunt un fel de village idiot … şi multe de astea care nu se pot reda pe aici. În contextul asta… stai oleacă frate: vreau contractele în LR! Vreau documentaţie în LR! Dar traduse cum trebe!

Adevărul e întotdeauna pe la mijloc…

# re: Windows 7 e gata

Thursday, July 23, 2009 6:22 PM by zoltanhe

Valy, hai că-ți traduc eu NDA-urile. Toate. NDA înseamnă că informația împărtășită sub acel NDA ”nu e publică”. Deh, învățăm cu toții din greșeli, dar bag samă că la tine a fost ”the hard way”… Nu trebuie să pui la suflet supărarea din ”village”.

# re: Windows 7 e gata

Thursday, July 23, 2009 9:07 PM by Valy Greavu

Mda, probabil ca ai auzit si tu partea nasoala a aspectului ala.

Do not share de bit inseamna pentru mine ca nu tre sa pun la dispozitie kit-ul de instalare. Faptul ca m-am avantat sa scriu despre produs a venit din aceleasi bune intentii cu care scriu cam tot ce scriu pe aici. Faptul ca MS m-a rugat sa sterg si nu au avut nici o problema cu asta a fost perfect. Am gresit, am recunoscut, am corectat, m-au scos din lista de early tester. Dar baietii aia de la Scoala Vedetelor s-au dat in stamba. Asta este… invatam.

# re: Windows 7 e gata

Thursday, July 23, 2009 9:43 PM by zoltanhe

Mda, nu uita că ești în ograda unei ”școli” foarte conservatoare (office nu e ca devdiv), iar micile cadouri oferite pot dispărea foarte ușor. D-aia se supără vedetele. Tu vezi-ți de treabă și fii mai atent. Numai bine.

# re: Windows 7 e gata

Friday, July 24, 2009 9:46 AM by Valy Greavu

Sure, thanks for tip Wink

# Sunteti pregatiti pentru deploymentul lui Windows 7?

Thursday, August 06, 2009 4:53 PM by Weblogul lui Zoli

Azi vom publica kiturile de Windows 7 și Windows Server 2008 R2 pe MSDN și TechNet. Înainte de a instala