Vacanță de schi la Bansko

Voi evita să fac un review, totuși iată câteva gânduri:

  • Drumul e cam cât până la Timișoara, de 7-8 ore cu mașina.
  • Are bulgarul o centură la Sofia, de îți vine să dai cu căciula de pământ.
  • E tristețe maximă în satele din Bulgaria, cam ca la noi.
  • Habar n-aveam că bulgarii au munți așa înalți. Au două masive (Pirin și Rila) cu vărfuri de peste 2900m.
  • Bansko este pe un podiș înalt la cca 1000m altitudine (între cele două masive amintite mai sus) și este mult mai mare decât Poiana Brașov.
  • Cică pot găzdui cam 10000 de schiori.
  • O singură gondolă cară schiorii din Bansko până la pârtii, ceea ce duce la cozi imense.
  • Se poate urca la pârtii și cu microbuze (10 leva de căciulă), sau cu mașina dar numai dacă sunteți matinali, fiindcă parcările de sus sunt foarte limitate.
  • La hotelurile de 5 stele se pot cumpăra skipass-uri VIP la preț aproape dublu, dar cu care vă puteți băga în față la gondolă, pe “fast line”.
  • Era o tanti româncă acolo cu vestă de “staff” care șușotea cu niște cunoscuți români despre cum poate ea să le dea skipass VIP pe șestache, ceea ce denotă că românul care a învățat să mănânce căcat acasă, va mânca și în altă parte.
  • Am spus că se fac cozi? Două, de o parte și de alta a gondolei, de vreo o sută de metri.
  • Am încercat să ieșim la 8:30, la 8:00, la 7:45, la 10:00, la 11:00 și tot o oră și jumătate am stat.
  • Pârtiile și scaunele de sus însă sunt super, cu două clase peste tot ce avem noi în Poiană sau oriunde altundeva. Păcat că până ajungi la ele, pârtiile sunt deja stricate.
  • Cei 10000 de schiori se văd și în aglomerația de pe pârtii.
  • Nu par să aibă capacitatea de a bate toate pârtiile într-o seară. Am avut mai multe zile când au lăsat câteva pârtii nebătute, cu hopuri.
  • Pare interesant să prinzi o cupă mondială în vacanță, însă nu e deloc așa, fiindcă pârtiile cele mai tari sunt închise pentru sportivi. De văzut oricum nu vezi mare lucru, mai bine te oprești la un restaurant și urmărești transmisiunea directă de la TV.
  • Bansko fiind mai la sud, este implicit mai cald, însă compensează cu înălțimea. Pârtiile pornesc de la 2500m și se opresc la 1600m, cu posibilitatea să cobori pe schiuri până în Bansko pe un “ski route” lejer.
  • Este plin de cabane restaurant în jurul pârtiilor, iar la capitolul ăsta sunt șapte clase peste noi.
  • Și jos în Bansko e plin de restaurante.
  • Sunt multe magazine de echipament sportiv, la prețuri bune, cel puțin comparativ cu România.
  • Supermarket-uri și alte nimicuri, tipice pentru stațiunile serioase cu trafic intens.
  • Închirierea de echipament e și ea cu două clase peste noi, de înțeles dacă ne gândim la cât de mulți schiori reușesc să atragă. Păcat de cozile alea.
  • Aplicația Bansko Ski pentru telefon îți dă tot ce vrei în timp real: pârtii, instalații funcționale, cârciumi, camere, așa cum trebuie.
  • Deși se laudă cu pista de schi fond, de fapt au o pistă de biatlon sus la 1600m pe care te poți da, dar nu au șanțuri pentru stilul clasic. Cu cozile alea la gondolă nici nu m-am gândit să urc acolo pentru schi fond, iar de sacrificat o zi întreagă de schi alpin nu am fost dispus.
  • M-am dat totuși cu schiurile de fond jos, pe ultimii 2km ai acelui “ski route” care coboară în Bansko. Urcarea e urcare, în stil clasic, iar la coborâre măcar am exersat stilul liber (skating). Suboptimă experiența de schi fond.
  • N-am întrebat dacă se poate închiria echipament de schi fond, însă am văzut pe cineva ieșind cu echipament de fond dintr-un magazin de închiriere.
  • La costuri am ieșit cam ca în Poiană, dar asta depinde mult de cazare și de păpică.

Concluzia e că dacă nu ați fost, atunci merită mers, însă înarmați-vă cu multă răbdare pentru cozile de la gondola aia. Eu nu mai dau pe acolo până nu construiesc măcar încă una.

Mai jos e o poză de pe platoul de sub vârful Todorka, la cca 2500m, iar în spate se văd două vârfuri de peste 2900m din masivul Pirin: Vihren (al doilea cel mai înalt vârf din Bulgaria) și Kutelo.

Gabi pe platoul Todorka la 2500m

Vacanță la schi în Tux-Zillertal, non-review de familist

E greu să scrii despre regiunile astea mari de schi, cum sunt Trois Vallees, Dolomiti Superski, sau Zillertal, fiindcă ele unifică în aceeași infrastructură (transport, skipass, instalații etc.) multe stațiuni învecinate cu sute de kilometri de pârtii, iar o vacanță de o săptămână nu este suficientă să vezi totul. Dacă am unifica Sinaia cu Bușteni, cu Azuga, cu Predeal și cu Poiana Brașov, tot nu ne-am apropia de ce fac ăia. Dar ce vorbim noi aici?! Noi nu reușim să unificăm nici măcar skipass-urile din aceeași stațiune! Sinaia, Straja, se aude?

După cum spuneam, de o vreme ne-am obișnuit să mergem alternativ, un sezon afară, unul în țară la schi. A venit rândul pentru afară și am ales să mergem în mult lăudatul Zillertal. Fără pretenția de a face un review, iată experiența noastră cu Zillertal-ul:

Rezervarea: Site-urile booking.com, bergfex.com sau chiar zillertal.at te pot ajuta la găsirea de cazare. Uneori poți reduce din tarife, dacă contactezi pensiunea și faci rezervarea direct. Noi așa am făcut, dar ne-a cerut un avans.

Drumul: Este îngrozitor. Cei 1550km între București și Tux sunt cumpliți dacă mergi cu mașina. Noi am făcut escală la Timișoara, la soacră-mea, și la dus și la întors. Vasăzică 7 ore între București și Timișoara, și 11 ore între Timișoara și Tux. Asta dacă nu prinzi “ștau”, dar dacă mergi sâmbătă, vei prinde inevitabil un blocaj la Salzburg la intrarea în Germania, apoi unul la Kufstein la ieșirea din Germania, și unul la intrarea pe valea Zillertal. Din cauza blocajelor, cele 11 ore au devenit 14. Înarmați-vă cu multă răbdare.

Teoretic se poate merge cu avionul, la Munchen sau la Innsbruck, se poate închiria mașină de acolo și gata, dar atunci costul cu transportul crește de la cca 200eur (trei plinuri de motorină) la peste 1000eur (biletele de avion, plus închiriatul mașinii).

Accesul: Ultimul blocaj este chiar la intrarea pe vale. Practic se stă la o coadă de mulți kilometri la ieșirea de pe autostradă. Noi am stat o oră acolo. DN1 pe valea Prahovei este parfum. Deh, dacă e mare și vestită regiunea asta, atunci multă lume o vrea. Odată ce ai intrat pe vale, se merge binișor, iar mașinile se răresc pe măsură ce urci. Pe la Mayrhofen (600m altitudine) deja se circulă normal.

Stațiunea Tux: Tuxbach este un afluent al râului Ziller. Pe partea superioară a lui Tuxbach se află comuna Tux, formată dintr-o serie de sate micuțe, în ordine, de la 1300 până la 1500m: Vorderlanersbach, Lanersbach, Juns, Madseit și Hintertux. Din Hintertux urcă gondola pe ghețar. Noi am stat în Vorderlanersbach la Ferienhof Ausserbrente chiar lângă o pârtie și la 200m de gondola Rastkogel. Da, am eu ambiția asta să caut cazare lângă pârtie, pentru a evita dependența de skibus sau de mașină. Apoi mai e un aspect important pentru familii: dacă unii obosesc mai devreme, îi trimiți acasă și îți vezi de treabă. Pentru asta, e bine să fii cazat lângă gondolă.

Am ales Tux pentru altitudinea mai ridicată, dar și pentru pârtia de schi fond. Acum doi ani am descoperit schiul fond în Ramsau lângă Schladming și de atunci m-am îndrăgostit de el. Mi-am cumpărat echipament de schi fond clasic și e tare fain. Promit că revin cu un articol pentru cei interesați să înceapă și ei acest sport minunat. Pentru vacanțe îmi caut de acum doar stațiuni care au și pârtii de schi fond.

Cazarea: Martina Geisler care deține casa de vacanță Ausserbrente s-a comportat impecabil cu noi. Recomand cu căldură. Am rezervat un apartament cu chicinetă, dar a fost tare ciudat, fiindcă am decis să luăm de acasă chestii de prin cămară și din frigider, ca să evităm prea multe drumuri la magazin. Apoi am primit și de la soacră-mea niște bunătăți, așa că nici n-am apucat să consumăm toată mâncarea. Am mâncat și pe la restaurantele lor, dar doar de poftă. Și nu, bucătăria austriacă nu e fabuloasă. Uite așa am reușit să rămânem mult sub bugetul planificat pentru mâncare.

Ferienhof Ausserbrente

Serviciul de pâine proaspătă este fenomenal. Pâinici, baghete, croissant-e, covrigi, muffin-uri și alte mofturi. Pui pe listă ce vrei pentru a doua zi și dimineața la 7:30 le ai în fața ușii.

Luați-vă lanțurile pentru mașină! Austriecii curăță prompt zăpada, chiar și pe trotuare, însă e pantă și rămâne alunecos pe străduțele secundare, iar dacă te întâlnești cu o altă mașină pe străduțele alea, manevrele sunt dificile fără lanțuri sau huse antiderapante.

Vorderlanersbach

Închirierea: Da, poți închiria echipament de top, la prețuri ok. Fiică-mea și-a luat schiuri de freeride – reflectorizante, vă rog frumos! – și presimt că va trece pe snowboard cât de curând. Dacă vrei să îți lași echipamentul în rastelul lor încălzit, nici o problemă, ți se dă un card și cât timp plătești abonamentul de 6 eur pe zi, ți se deschide rastelul cu el. Totul automat, cu autoservire. Două seturi de echipament intrau într-un compartiment de rastel. Fetele mele au ales rastelul, iar eu coboram pe schiuri din/în parcarea casei.

Klara freeride

Vrei să închiriezi echipament de schi fond? Nici o problemă. Da, suntem departe de ei la capitolul ăsta.

Instalațiile: Se investește continuu în instalații moderne. Scaune cu șase sau opt locuri. Gondole cu wifi. Scaune încălzite. Autobuzul pe cablu, super-rapid, cum e ăsta de 150 de persoane de mai jos. Nu are rost să te gândești care e nivelul de acasă. Este aproape umilitor. Chestia asta parcurge atât de repede cei 700m diferență de altitudine, încât nici nu apuci să te bucuri de priveliște.

150er Tux Wanglspitz

Pârtiile: Impecabile. Am prins totuși două zile calde, când era cam tablă totul dimineața. Noroc că pe la altitudini mai mari dădeau cu tunurile de zăpadă. În rest, dacă nopțile erau sub zero, era totul brici. Sunt câteva pârtii celebre în Zillertal, care nu trebuie ratate. În poza de mai sus, cea cu “autobuzul”, se vede pârtia 66 numită Panoramaabfahrt, care coboară pe coama aceea de munte din dreapta. Este superbă! Apoi, de pe acea coamă coboară spre valea din mijloc pârtia Harakiri, cea mai abruptă pârtie din Austria, exclusiv pentru nebuni avansați.

Rastkogel

Sus pe ghețar la 3000m era un ger de era imposibil să nu fie pârtiile perfecte. La sosirea pe ghețar puteți vizita palatul de gheață. Este muuult mai spectaculos decât pare, fiindcă pe lângă galeriile săpate de oameni, veți putea vedea o peșteră naturală sub ghețar, cu ape limpezi și formațiuni superbe. Scump, dar merită. Din categoria “pârtii celebre”, la ghețar e o pârtie superbă numită Schwarze Pfanne, care coboară până în Hintertux, perfectă pentru a încheia ziua de schi alpin:

Schwarze Pfanne

Pârtia de schi fond este preparată și ea cu un ratrak micuț (Pistenbully 100), echipat cu “dinți” pentru tăiat șanțurile de schi fond clasic.

m4-1-heck-100-3a-motor

E mai mare plăcerea să te dai după ce o prepară. Aveam pârtie de schi fond de 14km, din Vorderlanersbach trecând prin Lanersbach, Juns și până în Madseit.

Luggi Gredler Loipe

Chiar și poteca pentru plimbare era frezată de zăpada mare, pentru a obține grosimea perfectă unei plimbări romantice și o experiență “ausgezeichnet”.

Informații despre pârtii și instalații: Site, aplicație mobilă, wifi la cabane, webcam-uri. Știi în fiecare clipă tot ce se întâmplă.

Apres ski: E plin de cârciumi în care se petrece tinerește. Noi am preferat alte distracții, de cameră, așa că nu vă pot descrie nimic din categoria asta. Nici măcar la bazin sau patinoar n-am avut chef să mergem, iar săniușul l-am tot amânat până n-a mai ieșit nimic. Este drept că săniușul nu era atât de facil ca în Schladming, unde urcai cu skibus-ul. Aici sunai la o cabană, te programai la un taxi pentru unul din intervalele de timp, te duceau sus, consumai sau nu bunătățile de acolo, luai săniile, coborai și apoi lăsai săniile în vale. Mda, complicat. Poate de asta am și renunțat atât de ușor.

Hollensteinhutte rodel taxi

Costuri (2 adulți, 1 copil): Pentru noi a fost predictibil, cu o mică economie la haleală. Cheltuielile obligatorii sunt:

  • skipass-uri: 581 EUR;
  • motorină: cca 220 EUR;
  • asigurări: cca 50 EUR;

În rest jonglezi cu cazarea, mâncarea, distracția și cu închirierea. De departe cel mai mare cost este cel cu cazarea. Îl poți reduce doar dacă cauți ceva rustic, poate chiar la o fermă, departe de domeniul schiabil. Vei avea ceva cheltuieli suplimentare cu motorina, însă neglijabile.

Chiar dacă drumul este lung și impredictibil, merită să încerci, iar când va fi gata autostrada A1, probabil vor fi mulți care vor parcurge drumul dintr-o bucată. Îi invidiez pe cei care locuiesc în vestul țării. Nu tot timpul, câteodată.

Schi la Straja, review de familist

A venit din nou timpul să dăm o șansă turismului local de iarnă. După câțiva ani de Austria, s-a nimerit să alternăm un an afară cu un an în țară. Acum doi ani am fost în Poiană, apoi în Schladming, iar acum la Straja. Varianta scurtă a acestui articol e că Straja este frumoasă, pârtiile superbe, iar la costuri este foarte avantajoasă. Deși s-a născut haotic acum câteva zeci de ani prin construcții mai degrabă jalnice, în 2002 a fost declarată stațiune. Nu este, și probabil nu va dori să devină niciodată o stațiune de top, însă acum, spre deosebire de anii ‘90, puteți găsi cazare civilizată de 3 sau chiar 4 stele. Merită toată atenția!

Recunosc că am fi vrut să mergem afară și acum, dar niște achiziții mai consistente ne-au dezechilibrat cashflow-ul. Apoi mai e și dependența de vacanța copiilor, care ne-a desincronizat de plecarea prietenilor. Cei care aveți copii școlari, înțelegeți ce spun. Am auzit că nemții își pun vacanțele de iarnă decalate pentru a avea loc în stațiunile montane. Să nu ne facem iluzii. Românul nu este încă atât de mare iubitor de schi, așa că haideți cu toții la grămadă, în aceeași săptămână. Așa s-a nimerit să rezervăm la Straja, în munții Vâlcan, județul Hunedoara, un loc care îmi este drag fiindcă acolo am învățat să schiez. Dar haideți să o luăm pe rând.

Rezervarea. Fanii de booking.com vor fi dezamăgiți fiindcă sunt doar 8 pensiuni din Straja înscrise pe site, doar 4 au locația declarată pe hartă și nici măcar alea nu sunt precise. Se pare că proprietarii de pensiuni din Straja au o preferință către turistinfo.ro, unde sunt vreo 70. Din păcate de pe turistinfo.ro poți doar să te informezi, pentru rezervare trebuie să suni sau să folosești formularul ăla idiot și să aștepți. Fiind vacanța copiilor, am găsit cu greu o cameră, sunând practic din pensiune în pensiune.

Drumul. Din București vă trebuie 6 ore pentru a parcurge cei 380km până în Lupeni, pe valea Jiului de Vest, aproape de Petroșani. Drumul prin Tg Jiu duce prin defileul Jiului, un segment veșnic în lucru, pe care nu l-am prins niciodată asfaltat ca lumea, de când mă știu. Undeva pe la Bumbești vă așteaptă un indicator de drum în lucru pe care scrie 32km. Da, pregătiți-vă să încetiniți la 20km/h din 3 în 300m. Varianta de pe valea Lotrului este superbă dar foarte riscantă iarna, fiindcă pasul dintre Transalpina și Petroșani este de peste 1600m și nu știi niciodată cum e vremea sau câtă zăpadă e. Varianta prin Sibiu-Simeria pe autostradă pare să fie cea mai sigură, deși este cu cca 60km mai lungă.

Accesul. Odată ajunși în Lupeni (750m), aveți două posibilități de a urca în stațiunea Straja aflată la cca 1370m altitudine: cu gondola sau cu mașina. Chiar dacă urcați cu mașina, lăsați-o în parcările de la intrarea în stațiune (3lei/zi), fiindcă mai sus nu aveți ce căuta fără 4×4. Este abrupt, este gheață acoperită cu zăpadă, este îngust și este foarte periculos. Veți vedea că toți circulă pe același drum îngust. Săniile, schiorii și trecătorii trebuie să sară ca potârnichile pe malul de zăpadă de fiecare dată când trece câte o mașină. Se claxonează de la distanță, fiindcă cu greu mai pornește mașina în panta aia dacă se oprește. Dacă pensiunea la care sunteți cazați nu are un 4×4 să vă ia din parcare, atunci veți găsi cu siguranță doritori să vă transporte cu bagaje cu tot în stațiune. Nici nu apucați să vă dați jos din mașină că vor fi acolo. În poza de mai jos se vede drumul principal din stațiune, în curba de la capătul de jos este stația gondolei, iar în zare se vede Retezatul.

Straja

Stațiunea. Straja e împărțită în trei grupuri de vile/cabane/pensiuni:

  • grupul principal de 100+ vile, din care probabil cea mai reprezentativă și mai veche cabană este Montana, chiar la intrarea în stațiune, la capătul gondolei și la baza teleschiului nr 3. Siteul lor este http://skistraja.ro/ și tot ei administrează 5 instalații de cablu, practic cele mai importante. În studenție în anii ’90 când veneam la Straja, Montana era de top, dar și noi aveam alte pretenții.
  • grupul Platoul Soarelui de vreo șapte vile din care cea mai reprezentativă este bineînțeles http://platoulsoarelui.ro/. Ei administrează instalațiile de o parte și de alta a pârtiei de începători Platoul Soarelui.
  • grupul de sus de vreo 20 de vile din care cea mai importantă este Cabana Edelweiss de la baza teleschiului nr 2. În grupul ăsta se află și vechea cabană Straja, pentru cei care vor ceva rustic.

Straja

În stațiune nu este gaz, iar încălzirea este cu lemne. Cei care fumegă mai gălbui pe hornuri probabil ard cărbuni. Pe vremuri, când cred că huila din Lupeni era mai din belșug în termocentrale, se consuma curent electric în draci pentru orice, inclusiv încălzire. Sau poate atunci era curentul pe nașpa? Nu știu, dar parcă acum nu se vede risipa din anii ‘90.
Apa este în continuare extrem de prețioasă la Straja. Stațiunea este practic pe o coamă de munte și nu are izvoare naturale. S-au construit două lacuri de acumulare mai sus, unul pentru pârtii și unul pentru stațiune (în poza de mai sus se vede unul dintre lacuri), însă din câte ne spuneau gazdele, sunt probleme în perioadele de vârf de consum, iar pensiunile care nu au rezerve proprii, suferă în continuare. Gândiți-vă bine când lăsați apa să curgă degeaba la robinet, fiindcă acum 20 de ani turiștii nici nu visau să aibă apă curentă acolo.
Stațiunea a crescut frumos, sunt mai multe instalații, se amenajează pârtiile, sunt mai multe servicii, mini market-uri, bazaruri, baruri, pizzerii, inchirietorii, chiar nu te mai simți pierdut în creierii munților cum era pe vremuri.
Pentru cei care rezonează la lăcașuri de cult, Schitul Straja le oferă un pic de liniște, departe de zgomotul stațiunii. Accesul se face prin tunelul pictat de alături.

Cazarea. Vila Best View, unde am locuit, nu e deloc reprezentativă pentru Straja, fiindcă aproape totul este perfect. Fabian și familia lui ne-au tratat, ei bine, ca pe familia lui. Vila nu este încă stelată fiindcă abia au deschis în acest sezon, însă vor obține lejer 4 stele. Nu au încă nici site, dar vila este descrisă la http://www.turistinfo.ro/straja/cazare-straja/vila_best_view-c95504.html. Recomand să încercați hot tub-ul de la mansardă. E 100 lei/h însă merită fiecare bănuț. Să tot schiezi așa! Cu un pahar de șampanie în jacuzzi și geamurile deschise larg să simți aerul aspru al muntelui.
Mâncarea este surpinzător de bună, barul bine echipat, iar bufetul de la micul dejun este așa cum trebuie să fie. Nu ezitați să cereți și chestii care nu sunt în meniu sau la bar. În debaraua aia de sub scară sunt tot felul de surprize. Ar fi fost și culmea să nu aibă o pălincă, nu-i așa? Ia uitați cum arată un grătar de porc cu cartofi copți și o tochitură, ambele la prețuri foarte ok:

grătar de porctochitură

Fabian pare să aibă un business de electrice, așa că veți vedea tot felul de chestii pe care le vezi doar în marile hoteluri: detectoare, camere, sprinklere, wi-fi, deși n-am înțeles de ce a ales să pună prize de UK cu adaptoare… poate a rămas cu niște stocuri. Singura alegere greșită este dulapul pentru clăpari de la intrare, fiindcă nu se usucă nimic acolo și nici nu e loc suficient. Wi-fi-ul nu credeam să fie atât de important, fiindcă ziceam că vom avea telefoanele cu noi, toate cu planuri de date generoase și eram foarte aproape de antenele operatorilor. Ei bine, deși puteai să dai cu piatra în antenele alea de aproape ce erau, mergea netul ca porcul și pe Orange și pe Vodafone. Noroc cu wi-fi-ul de la vilă.

Închirierea. Da, este o mare realizare pentru Straja că sunt mai multe centre de închirieri de schiuri, snowboard și săniuțe. Poate mulți dintre cititori nu înțeleg, dar cei care au fost pe acolo acum 20 de ani, cu siguranță îmi dau dreptate. Nu am căutat cine știe ce rachete de schiuri, dar am găsit unele corecte. 25lei/zi schiuri+clăpari și 10lei/zi sania.

Instalațiile. Sunt trei operatori de instalații la Straja și nu, nu sunt integrați. Plata se face separat la fiecare operator. Pare să fie mai rău ca la Sinaia, dar haideți să vă explic care e realitatea și cum vă puteți descurca:

  1. Gondola Lupeni-Straja și scaunul de pe vârful Straja sunt operate de, habar n-am cum se numesc, și nici nu ne interesează, decât dacă alegeți gondola la venire și la plecare. Vasăzică gondola nu este pentru schi, este exclusiv pentru acces. Au trecut vremurile alea când era zăpada atât de mare încât să se poată schia până jos în Lupeni. Apoi scaunul de pe vârful Straja nu funcționează. Am întrebat pe acolo și mi s-a spus că a mers cândva, dar sunt probleme, bla-bla. Practic nimeni nu știe. Uitați de scaunul acela. Arată bine în poză și atât:
    Telescaunul Straja
    De fapt, în Straja se pot folosi pentru schi doar teleschiurile de mai jos. Pregătiți-vă fundurile!
  2. Instalațiile Comexim R sunt în număr de 5 și includ teleschiurile vechi de tip ciupercă cu numerele 1, 2 și 3, la care s-a adăugat teleschiul nr 5 de tip T de pe vârful Mutu (1722m) și teleschiul nr 4, de sub partea superioară a telegondolei. Prețurile sunt afișate la http://skistraja.ro/teleschi.html. Orientativ, vă costă cca 4 lei/urcare, dar vă recomand skipass pe zile la aceste 5 instalații dacă sunteți intermediari/avansați (380lei/5zile), iar dacă aveți începători în familie, atunci luați-le puncte și aici și la instalațiile de mai jos. Prețurile afișate sunt pe număr de urcări, dar în realitate sunt puncte pe carduri, iar turnicheții taxează câte 4 puncte/urcare, ceea ce înseamnă că un punct costă cca 1 leu. Instalațiile sunt descrise la linkul de mai sus, însă capacitatea de transport reală și măsurată este de 9 persoane/minut, respectiv 18 pers/min pentru teleschiul T de pe vârful Mutu (aceeași viteză, doar că duce câte doi deodată). E bine să știi capacitatea pentru orele aglomerate, fiindcă dacă te pui la coadă și o estimezi de 50 de persoane, înseamnă că vei sta cca 5 minute.
  3. Instalațiile de pe Platoul Soarelui, toate de tip ciupercă, care deservesc pârtia pentru începători. Sunt mai multe instalații și se pornesc pe măsură ce se aglomerează. Acestea consumă 3 puncte/urcare, de aceea prețurile afișate sunt de cca 3lei/urcare.

În concluzie:

  • dacă ești intermediar sau avansat, atunci iei skipass pe zile pentru instalațiile Comexim R fiindcă astea deservesc pârtiile principale și iei câteva puncte pe Platoul Soarelui ca să stai și cu începătorii din familie.
  • dacă ești începătoare, atunci iei puncte și la Comexim R și pe Platoul Soarelui. Pe Platoul Soarelui este perfect pentru începători, iar cele de la Comexim R îți vor folosi să urci cu teleschiul până la pârtia Platoul Soarelui și eventual să faci o tură și de pe vârful Mutu pe măsură ce prinzi curaj. Da, se poate coborî în regim de pârtie albastră de pe vârful Mutu până în stațiune.

Iată și o poză de pe vârful și pârtia Mutu, în care se văd, de la stânga la dreapta: plecarea pe teleschiul 5, sosirea pe teleschiul 3, Platoul Soarelui (în spatele teleschiului 3), pârtia Constantinescu care coboară pe după pădure și în dreapta de tot este sosirea teleschiului 1:

Pârtia Mutu Straja

Programul de funcționare declarat este 09:00-21:00 cu condiția să fie cel puțin 15 schiori. Nu știu cum numără ei asta, dar în perioade de vârf cum a fost vacanța noastră, nu se pune problema să nu fie oameni. Da, nocturnă cât cuprinde! Personal eram atât de rupt pe la 4-5 dupămasa că nu-mi mai trebuia nocturnă, mai ales că prefer să ies la prima oră pe pârtia proaspăt preparată.

Pârtiile. Două ratrakuri Formatic 350 și un PistenBully 400 prepară în fiecare seară pârtiile din Straja. Nu toate, ci doar cele unde are sens. De exemplu, jumătatea abruptă de pe pârtia Slalom (Lupului pe unele hărți) nu se poate bate cu ratrakurile fiindcă e prea abruptă. Pentru cei care cunosc S-ul mare de pe pârtia Lupului din Poiană, no, cam așa e și aici. Ratrakurile trebuie să se asigure în cabestan pentru a amenaja porțiunea aia. În realitate porțiunea aia nu se prepară, dar e ok și așa. Un pic de challenge nu strică. Iată câtă zăpadă era pe Slalom. Abia se mai vedea indicatorul.

Pârtia Slalom Straja

Apoi pârtia Canal este păcat să o strici cu ratrakurile fiindcă este practic o râpă cu profil semirotund, perfectă pentru snowboarderi. Varianta pârtiei Canal este însă preparată. Atenție: deși pe harta cu pârtii această variantă este marcată cu roșu, acolo în realitate este marcată cu negru. Poza de mai jos este luată chiar la intersecția celor două, râpa din stânga este Canalul, iar din dreapta vine varianta.

Pârtia Canal Straja

Față de anii ‘90, numărul pârtiilor nu a crescut fabulos, însă sunt mult mai bine îngrijite. Pârtiile noi sunt Platoul Soarelui, varianta pârtiei Canal și pârtia Sf. Gheorghe. Restul erau și pe vremuri. Acum, dacă vă uitați pe hărțile de pârtii din Straja, toate sunt varză, sau sunt pline de bullshit. Prima hartă de mai jos este de la http://skistraja.ro/partii.html, unde scrie că sunt 26km de pârtii. Aiurea! Sunt undeva pe la 12km, cu indulgență. Tocmai am stabilit mai sus că pârtiile de pe vârful Straja (1km) și de sub telegondolă (3km) nu există. Apoi pârtia Straja de pe hartă, cea de 8km, nu se vrea una separată, ci una care unește, chipurile, mai multe pârtii, începând cu cea de pe vârful Straja, pârtia Mutu, pârtia Constantinescu și pârtia de sub telegondolă. Adică, teoretic, dacă ar merge telescaunul și ar fi zăpadă până jos, ai putea să schiezi de pe vârful Straja până în Lupeni. Lăsând la o parte faptul că se numără pârtiile astea de două ori, nici măcar teoretic nu e posibil să schiezi, pe pârtie, de pe vârful Straja până în Lupeni, fiindcă între vârful Straja și vârful Mutu e o mică șa, și urcatul din șa până pe vârful Mutu nu este deloc trivial. Practic ar trebui să cobori pe pârtia Canal, să urci cu teleschiul nr 2 și să continui. Nu vreau să minimizez eforturile celor din Straja, ele sunt admirabile, insă este greșit să se promoveze cu jde kilometri de pârtii când nu le au. Repet, eu am fost super mulțumit cu pârtiile alea care sunt în realitate. A doua hartă este de la http://www.i-tour.ro/ și nu spune nimic, în afară de o grămadă de linii aruncate complet degeaba și rupte de realitate.

Harta partii StrajaHarta-partii-schi-Straja-Hunedoara

No, hai să vă facă tata o hartă realistă în 5 minute cu creionul. Ia uite:

harta straja zoli

Dacă foloseam creioane colorate, chiar ieșea frumos Zâmbet.
Instalația mea preferată era nr 2, fiindcă în orele de aglomerație, te puteai refugia acolo și să schiezi pe cele 3 pârtii negre sau pe varianta albastră pe Mutu și apoi pe legătură înapoi. Afișul acela cu „Teleschi avansați” gonea pe mulți.

teleschi 2 straja

Adevărul e că teleschiurile 1 și 2 urcă prin pădure, destul de abrupt, de multe ori pe zăpadă viscolită, așa că țineți-vă bine, fiindcă dacă cădeți, o coborâre forțată prin pădure nu e joacă.

teleschi 1 straja

Informații despre pârtii și instalații. Spuneam și data trecută despre Poiană că nu suntem încă la acel nivel încât să știm dacă e pornită o instalație sau nu, să știm dacă e închisă o pârtie sau nu. În Poiană măcar e tabloul acela cu beculețe de la gondolă, unde poți vedea toate astea. Păcat că nu le expun și către un website, o aplicație de mobil sau un serviciu web.
Nu mă așteptam să văd la Straja o revoluție în domeniu. Dacă vreți să vedeți cum e pe pârtie, mergeți pe webcam-ul corespunzător de pe http://jurnalul.ro, dacă vreți să știți că funcționează instalația 1 sau 2, sau dacă vreți să vedeți că e deschis Canalul, atunci mergeți pînă acolo. Degeaba îi întrebi pe cei de la instalații, fiindcă nu știu unii de alții.
Ce am observat la Straja este că operatorii de instalații au o toleranță destul de mare la ceață și viscol. Preferă să aprindă nocturna dacă e ceață, decît să oprească instalația. Pârtiile Canal sunt primele care se închid la ceață, fiindcă intrarea de pe creastă pe pârtii e cam tricky fără vizibilitate și poți nimeri complet aiurea. Îmi spuneau cei de acolo că au avut un caz care a dat să coboare spre sud, spre Tg Jiu Zâmbet.

Apres ski. Distracția de după schi e destul de limitată la Straja. În afară de Clubul Montana și baruri, nu prea ai ce face. Bazin nu cred că își va face cineva acolo vreodată. Râmâne jacuzzi-ul pentru cine are. Totuși o sanie merită încercată. Problema e că nu prea ai pe unde. Noi ne-am dus un pic mai sus, spre Edelweiss și ne-am dat pe drum, până la intrarea în centrul stațiunii, fiindcă începând de acolo e multă lume și e risc de rupere. Pe coclauri e ok însă noi am prins zăpadă foarte mare și nu ne-a mers. Apoi pe pârtie este foarte riscant, mai ales că până la 21:00 se schiază, iar după aceea te calcă ratrakul.

Costuri și concluzii. După cum spuneam, Straja e o stațiune ieftină. Din calculele mele, am ieșit la 50% dintr-o vacanță în Austria și la 65% dintr-una în Poiana Brașov. Bineînțeles, se poate merge și mai jos. De fapt avantajul major la Straja este că dacă vrei neapărat, poți petrece vacanța cu un buget foarte scăzut, în regim de cabană cu baia comună. Aduci băutura și mâncarea de acasă și mai mănânci o pizza din când în când, foarte bună dealtfel cea de la Montana 2.
Ce îmi place însă, este că Straja se dezvoltă frumos, apar surprize plăcute cum sunt cei de la Vila Best View, pârtiile sunt în sfârșit pârtii, preparate impecabil, iar nocturna generoasă este cireașa de pe tort… mă rog, pentru cine mai poate la ora aia.

Update: câteva poze bonus de pe creastă:

Straja Straja Straja Straja Straja Straja

Am descoperit un nou sport în Austria, schiul fond

De data asta am făcut bine că nu am rămas în țară pentru schi, fiindcă la noi e cam subțire spre zero zăpada pe pârtii cu căldura asta. Am mers în regiunea Schladming de sub Dachstein în Austria, mai precis în Ramsau, chiar la poalele Dachstein-ului. Am ales Ramsau fiindcă era mult mai ieftin decât în Schladming sau Rohrmoos.

A fost cald și acolo, însă zăpada se acumulase serios și avea de unde să se topească. Cu 6-8 grade ziua, era ca schiatul primăvara, dimineața era totul bocnă, iar la prânz se fleșcăia totul. Așa că ne-am adaptat: trezirea devreme, urcat cu prima gondolă, schiat până la prânz și gata. Apoi mergeam la alte activități. Bazin sau sanie.

La sanie în RamsauLa sanie în Ramsau

Dar săniușul este dus la extrem la ăștia. În Ramsau puteai urca cu autobuzul cu regim de skibus (adică gratis dacă aveai skipass) de la cca 1000m până la 1700m lângă stația de plecare a cabinei de pe Dachstein, cea care urcă în creastă la 3000m. 700m de coborâre în altitiudine cu sania este, credeți-mă, foarte tare. Prima reacție pe care o ai când ajungi jos este „mai vreau odată” sau „când pleacă următorul autobuz?”.

După câteva zile de hoinărit, am văzut o grămadă de oameni de tot felul (începători la avansați) pe rutele de schi fond. Habar n-aveam că Ramsau este un mic paradis de schi fond, deși am ajuns chiar când era o etapă de cupă mondială. Așa am decis să încerc și eu. M-am uitat la cele patru filmulețe ale lui Jeff:

,

mi-am luat inima în dinți, am închiriat echipament și am ieșit pe una din rutele ușoare de schi fond din cele 220km perfect preparate din Ramsau. Schiul fond este o combinație de alergare și drumeție de iarnă. Foarte, foarte mișto. A doua zi am luat și fetele:

Schi fond în Ramsau

Le-a plăcut atât de mult încât îmi spuneau că ele de acum așa vor să schieze.

Eu nu știu unde îl voi practica, dar e clar că mai vreau. Păcat că în România nu e foarte popular acest sport. Sau greșesc? Câteva învățăminte pentru începători:

  • îmbrăcați-vă subțire; am regretat că nu mi-am luat echipamentul de iarnă pentru alergat – ar fi fost perfect.
  • plus ochelari de soare, căciulă, mănuși.
  • dacă știți schi alpin și/sau patinaj, atunci va fi foarte ușor să prindeți mișcările.
  • luați-vă apă cu voi sau zama preferată pentru hidratare – veți avea nevoie.
  • și da, se poate merge și încet, cu pauze, distrați-vă!

Vacanță la schi în Poiana Brașov, o comparație cu Austria

Până acum obișnuiammergem în Austria la schi în vacanța de iarnă. În România mergeam doar pentru weekend sau pe câte o zi. După ce am văzut sezonul trecut cât de frumos s-a dezvoltat Poiana Brașov, am decis să dăm o șansă și turismului românesc de iarnă. Am petrecut 9 zile din vacanță în Poiana Brașov și nu regretăm nici o clipă.

Să nu credeți că am ieșit mai ieftin! Am făcut mai jos câteva comparații cu observația că și în România și în Austria poți petrece vacanța mai scump sau mai ieftin, în funcție de ce cazare alegi, cum mănânci/bei și cum alegi să te distrezi după schi. Noi am încercat să o facem lată în Poiană și ne-am răsfățat așa cum am fi făcut-o în Austria, în Ötztal, sau Stubaital, sau Kühtai, sau Mölltal. Din România iau în considerare doar Poiana Brașov fiindcă alte stațiuni de schi pur și simplu nu au suficiente pârtii.

Cazare: am stat la Pensiunea Valentin, chiar lângă părtie, cu aproximativ aceeași bani pe care i-am fi cheltuit în .at pe o pensiune mai modestă. Nu se compară răceala gazdelor austriece cu modul extraordinar în care am fost tratați la Valentin. Avantaj .ro.

Skipass: cu cca 30% mai mult în .at ai acces la 5-10 ori mai multe pârtii decât în .ro. Avantaj .at.

Închiriere schiuri: da, pentru cei ca mine, care nu vor să cumpere cu 5-600eur perechea de schiuri și să plângă la fiecare piatră călcată, este important și acest capitol. E cam nasol în .ro fiindcă sunt multe business-uri de închiriere dar sunt puține care sunt de calitate. Prețurile sunt mult mai mici, dar echipamentele sunt slăbuțe. Dacă în .at poți închiria echipament de top, numai bani să ai, la noi trebuie să te întrebuințezi ca să găsești ceva. Noi am avut noroc cu „închirietoria” de la pensiune, probabil îi știți pe cei cu Fischer de la gondolă, mai scumpi, dar foarte ok. Avantaj .at.

Instructor de schi: un instructor personal în .at este cam de 5 ori mai scump decât unul în .ro. Am avut șansa să lucrăm în fiecare zi cu nea Toni Zakariás, un mare om, bun cunoscător de munte, speo, schi de tură și de tehnică modernă de schi alpin. A pus-o din nou pe schiuri pe Dorina, după operația la genunchi de anul trecut și a făcut perfecționare cu mine și cu Klara. Avantaj .ro.

Mâncare/băutură: în bucătăria austriacă sunt puține lucruri care să impresioneze, iar la prețuri chiar și Poiana Brașov e competitivă. Noi aveam în plan să încercăm mai multe restaurante, dar cel din pensiune ne-a cucerit atât de tare încât am rămas acolo în fiecare zi. Dacă aveți o afinitate pentru bucătăria ardelenească, e clar: Avantaj .ro

Distracție: noi nu prea suntem cu cluburile și petrecerile așa că e mai important bazinul, săniușul, patinoarul și apoi o carte sau o bârfă la un pahar în pensiune. De câțiva ani austriecii au investit puternic în atragerea turiștilor în sezonul de vară, așa că sunt plini de ștranduri, bazine și alte asemenea. Nu mă așteptam să gasesc în Poiană nimic apropiat, dar surpriză: nu numai că este bazin la Piatra Mare și la Alpin, dar la primul este și foarte convenabil (în 50 de lei ai acces și la sală și la saună și la salină). Din păcate patinoarul era închis, iar pe pârtia de săniuș de lângă biserică ne-am dat de 5 ori și ne-am lovit de 7 ori pe hopurile alea. Chiar și așa: Avantaj .ro.

Alte chestii calitative:

Informații: adică dacă vreau să văd care instalație merge, care pârtie e închisă, ce temperatură e pe vârf, cum bate vântul, ce evenimente sunt, atunci Poiana Brașov e varză. Este absurd ca cel mai relevant site pentru așa ceva să fie http://jurnalul.ro cu cele 3 webcam-uri. Apoi, nu există o hartă ca lumea a pârtiilor. Cea mai bună e cea de la gondolă, care afișează instalațiile care funcționează. În stațiune sunt altele complet aiurea, iar pe net e vraiște. Pliante? Vise, frate. Avantaj .at.

Pârtii: a trecut vremea când în România nu se întrețineau pârtiile. În plus, în Poiană au început să folosească cele 291 de tunuri și lăncii de zăpadă. Mă îndoiesc să mai fie o stațiune românească atât de bine dotată. Dacă adaug și varietatea de pârtii pentru toate gusturile și forțez un pic, pot să spun că la acest capitol e: Egalitate.

În concluzie, recomand cu căldură tuturor celor care sunt deja fani de Austria, Franța, Bulgaria și alte destinații populare, să dați și voi o șansă turismului românesc de iarnă. Noi am avut cea mai mișto vacanță de schi în Poiană. Ever!

Update: am spus că per total nu am ieșit mai ieftin, dar dacă ați fost atenți la costuri, în .ro ești un pic mai jos cu costurile zilnice, însă noi am stat 9 zile versus 7 câte obișnuiam în .at.

Ghidul asiguratului ghinionist

Asigurarea este o măsură simplă de risk management. Dacă nu vrei să îți asumi riscul, îți cumperi asigurare. Simplu, deși nu e chiar așa când ești ghinionist și evenimentul pentru care te asiguri chiar se întâmplă. La soția mea Dorina, a fost ruptură de ligament încrucișat. Acum, în vacanța care tocmai a trecut. Ne-am dus din nou la schi în .at, dar prima ei coborâre a fost fatală. Medicul de la Medalp (Sportclinic) din Sölden, după diagnostic, a intrat imediat în modul de vânzător: facem 700 de operații pe an, nu veți găsi doctori cu experiența noastră în România, procente, cifre, dotări, condiții. Era atât de convingător că eram hotărât să plătim operația din banii noștri, chiar dacă nu ne plătea asiguratorul. Aprobarea asiguratorului a venit după aproape două zile de așteptare pline de stres, nervi și foame pentru Dorina. Deh, era pregătită pentru operație. Am ajuns să căutam avocați pentru a da asiguratorul în judecată. Până la urmă a ieșit bine, ne-au aprobat operația, suntem acasă și ne recuperăm.

Iată ce am învățat:

  1. Cumpărați-vă asigurare de sănătate medicală, dacă nu, pregătiți-vă să plătiți consultațiile/operațiile/medicamentele/ortezele etc (pentru noi au ajuns pe la 9000 de euro) sau să transportați accidentatul până acasă pentru a fi operat. Ultima opțiune e nasoală fiindcă puteți să compromiteți șansele de reușită ale viitoarei operații (în cazul nostru trebuia facută la maximum 48 de ore de la accident). Update: când cumpărați asigurarea, trebuie să spuneți brokerului că vă trebuie pentru schi. Pentru noi suma asigurată a fost de 30000 de euro și a costat 28 de lei. La alții știu că e patruzeci și ceva, adică aproximativ dublul unei asigurări obișnuite, dar merită.
  2. Contactați asiguratorul imediat după accident, deși prima voastră grijă trebuie să rămână salvarea de pe pârtie. Asiguratorul nostru a cerut și o declarație scrisă despre accident și despre consumul de alcool. Ghici ce se întâmplă dacă vă rupeți băut…
  3. Refuzați orice plată către spital. Chiar dacă cheltuielile plătite de voi se pot deconta ulterior la asigurator, e mai simplu dacă cereți spitalului să includă toate cheltuielile pe factura finală către asigurator. Unele chestii va trebui să le plătiți voi, chiar dacă sunt acoperite de asigurare (de ex: medicamente de la farmacie), iar altele pur și simplu nu sunt acoperite (de ex: cârje). Pentru fiecare cheltuială nouă se naște un ping-pong pe fax între spital și asigurator. Pentru noi, cel mai dureros a fost să așteptăm aprobarea cheltuielii ”mari”, cea cu operația. Dacă faceți totuși plăți, păstrați facturile/chitanțele.
  4. Spitalul este prieten, asiguratorul este inamic. Exact așa se poartă! Calmați-vă și acceptați situația. Până la urmă spitalul ăla vrea să vândă o operație, voi sunteți clientul, iar asiguratorul este finanțatorul. Este firesc ca cei din spital să fie drăguți, iar asiguratorul să fie circumspect. Al nostru asigurator nu numai că a fost precaut, dar a fost și nemilos: în ziua în care Dorina a stat nemâncată în holul spitalului așteptând decizia de la București, stimabilele doamne de la asigurator s-au cărat pur și simplu acasă, fără să dea nici un răspuns. Era deja seara. Asta nu mai e firesc deloc. Nu vă spun cum (n-)am dormit în noaptea care a urmat…
  5. Toți asiguratorii sunt la fel: precauți. Ne-au confirmat chiar și cei din spital. Dar nu toți sunt nemiloși, așa cum am nimerit noi. Și folosesc cuvinte blânde acum. Mai aveam un pic și ieșeam din limita de 48 de ore. Atunci adio operație. Ei știau asta, bineînțeles.
  6. Asumați-vă rolul de mediator între spital și asigurator. În ping-pong-urile de pe fax dintre cei doi, se poate întâmpla ca asiguratorul să aibă mofturi la care spitalul să nu reacționeze. Asigurați-vă că asiguratorul a primit tot ce are nevoie. Nu presupuneți niciodată că au ei grijă. Ăla e bullshit din marketingul lor. Presați-i pe cei de la spital să le trimită toate mofturile și apoi verificați la asigurator dacă e ok.
  7. Asiguratorul angajează un terț pentru a evalua dosarele. Numărul la care sunați voi este de fapt la o firmă la care asiguratorul a făcut outsourcing pentru întocmirea și evaluarea dosarelor. Da, au ei medicii lor. În momentul în care nu mai au nevoie de nici un alt document, dosarul pleacă la marele asigurator (firma mamă) pentru aprobare. Cereți numărul de telefon al persoanelor care se ocupă de dosarul vostru la asigurator. Repet: numărul de pe poliță este de la firma terță care lucrează pentru asigurator.
  8. Nu faceți pe vitejii. Plângeți-vă liniștiți. Cei de la București n-au de unde să ghicească suferința voastră. În plus, sunt rodați să asculte.
  9. E ok să vă pierdeți răbdarea. Amenințările nu strică niciodată, deși nu recomand nimănui să înceapă cu ele. În cazul nostru am fost doi pacienți români accidentați în același timp cu același asigurator. Celălalt a fost aprobat la o zi și jumătate după accident, cu amenințări și certuri. Noi am fost cuminți și ne-au lăsat acolo până în următoarea zi, cu Dorina nemâncată. Dimineața i-a luat tare Dorina și s-a aprobat imediat. Balcanisme…
  10. Puteți cere repatriere cu avionul. Cu condiția să recomande medicul. Noi ne-am dus acolo cu mașina și două zile de mers nu sunt o joacă pentru un pacient proaspăt operat. Totuși nu am mai insistat pentru avion fiindcă, din nou, prima lor reacție a fost NU, iar apoi Dorina a apucat să stea 3 zile în pensiune și s-a refăcut suficient pentru a merge cu mașina.

Ah, și cea mai importantă învățătură e să vă asigurați la cine trebuie. Așa puteți simplifica multe dintre punctele de mai sus. Noi am făcut-o la ăia mari care încep cu ”Omni” și se termină cu ”asig”. În cele două zile de așteptare, au mai trecut doi pacienți români pe acolo asigurați la o altă firmă, care începe cu ”Allianz” și se termină cu ”Țiriac”. Lor li s-a aprobat dosarul în cca 3 ore, în limitele normale chiar și în viziunea celor din spital.

Nu doresc nimănui să aibă nevoie de cunoștințele astea, dar sper să vă ajute în caz de nevoie. Măcar să știți ce se întâmplă în spate.

În final, bine că ne-am luat asigurare și bine că s-a întâmplat acolo. Nu știu ce făceam acasă. Nu mai trebuie să spun că cei de la Medalp sunt niște super-profesioniști. Pentru operație am dus-o pe Dorina la prânz, dupămasa au operat-o (i-au refăcut ligamentul dintr-un tendon de la același picior), iar dimineața deja o întrebau dacă poate veni cineva să o ia. Ocupa banda de producție degeaba. Am luat-o, deși erau niște condiții acolo de nu îi mai venea să plece…

Operație

Hehe, numai noi și președintele ne operăm în Austria Smile.

Update 29 mar 2012: azi am primit banii de la asigurator pentru decont. Am decontat cheltuielile plătite de noi: salvarea, medicamentele de la farmacie și motorina de pe drumul de întoarcere. Vasăzică așteptați-vă că primiți banii înapoi după vreo două luni.

Peste un an și un sfert mergem în Poiana Brașov la schi. Pe bune!

Septembrie 2012 este termenul la care constructorul Vectra Service trebuie să termine extinderea și modernizarea pârtiilor de schi din Poiana Brașov. Proiectul este unul austriac, realizat de Klenkhart & Partner Consulting, cu experiență din Sölden, Garmisch, adică de top. Lucrarea este una ambițioasă, care va face din Poiana Brașov o mică bijuterie cu 20km de pârtii și 291 de tunuri de zăpadă. Săptămâna asta am fost pe acolo și, dacă tot am urcat pe jos până pe Postăvarul, am făcut un scurt ”audit”. Sunt sute de oameni și zeci de utilaje pe munte. Se defrișează, se nivelează, se sparg stâncile, se sapă ditamai groapa pentru lacul de acumulare, se așează conducte și cabluri. E iureș (pe) masiv. Potecile te întâmpină de jos cu avertizări de genul ”mergeți pe riscul vostru” și, odată ajuns în zona pârtiilor, afli imediat de ce: copacii, cu marcaje cu tot, au fost sacrificați pe altarul schiului. Deh, lărgirea pârtiilor și crearea de unele noi cer sacrificii. Oricât de oripilat am vrut să mă simt din cauza unei asemenea ”crime” asupra pădurii, nu am putut să mă abțin de la un ”wow” sincer când am văzut pârtiile noi și mi-am imaginat câteva succesiuni de cristiane pe ele. În lipsa marcajelor, pentru a ajunge pe vârf puteți urmări Drumul Roșu pe care circulă acum utilajele.

Iată planul, în care se vede că practic vor fi tunuri de zăpadă peste tot:

Pârtii noi în Poiana Brașov

Pârtia Subteleferic:

Pârtia Subteleferic

Drumul Roșu în porțiunea lărgită:

Drumul Roșu

Lacul de acumulare. Fără acest lac nu se poate asigura suficientă apă pentru tunurile de zăpadă. Orice stațiune de schi serioasă are cel puțin un astfel de lac, la o altitudine suficient de mare pentru a evita pomparea apei la majoritatea tunurilor:

Lacul de acumulare

Pârtia Ruia și legătura cu Sulinar:

Pârtia Ruia

Lacul de acumulare văzut de sus:

Lacul de acumulare

Varianta îndulcită a pârtiei Kanzel:

Pârtia Kanzel

Nu pot decât să mă bucur văzând toate astea!
Mai mergem un sezon în Austria, dar apoi vom avea și noi un Sölden al nostru în miniatură. Până atunci poate vedem și câteva zeci de pensiuni pentru muritori în Poiană, nu numai hoteluri de 4 și 5 stele.

Vali Căciulă: ”m-am întors din morți”

vali caciulaVali e instructorul care a învățat-o pe fiică-mea să schieze. În sezonul care tocmai a trecut a avut neșansa să se accidenteze la cap, să treacă printr-o operație și o perioadă de comă.

Mărturisesc că o vreme am ezitat să îl sun. Îm era teamă ca nu cumva să răspundă altcineva din familie… Mai vorbeam cu Dinu Capolide, un alt instructor, mai apropiat de lumea lui Vali. M-am bucurat când în martie erau semne că se reface. În acest weekend însă, m-a sunat chiar el, Vali Căciulă. Spre bucuria mea, are același spirit deschis, dornic să se întoarcă pe pârtie.

Numai bine, Vali! Te așteptăm, fiindcă acolo e locul tău, între Vârful Furnica și Vârful Cu Dor.