Vacanță de schi la Val Thorens

Am vrut de mult să vedem Les 3 Vallées, unul din cele mai mari domenii schiabile de pe planetä, așa că sezonul ăsta ne-am organizat.

TL;DR așa e, e cel mai tare din cele pe care le-am văzut până acum. Pârtii, servicii, totul. Austriecii mai au de crescut să-i ajungă pe francezi, la fel bulgarii pe austrieci și noi românii pe bulgari.

Dar hai să le luăm pe rând.

Les 3 Vallées, adică cele 3 văi sunt în masivul Vanoise din estul Franței, într-unul din primele parcuri naționale cu același nume. Masivul Vanoise urmează după Mont Blanc și Massif des Écrins pe locul 3 ca mărime și locația lui se află între primele două (vezi poza de mai jos mâzgălită de pe gogu). Fiind zonă protejată se pare că e o atracție majoră și pe timp de vară pentru iubitorii de drumeții montane. Pentru sezonul de iarnă masivul Vanoise găzduiește mai multe stațiuni de schi: Val d’Isère și Tignes pe latura estică și cele 3 văi ale noastre pe latura nord-vestică. Ele sunt văile Belleville, Méribel și Courchevel, ultimele două dând și numele stațiunilor de pe văile respective. Pe valea Belleville sunt 3 stațiuni importante toate parte ale comunei Belleville: St Martin, Les Menuires și Val Thorens. În aceste stațiuni din masivul Vanoise a avut loc olimpiada de la Albertville din 1992. Cei 600 km de pârtii din Les 3 Vallées se împart aproximativ egal între:

  • Val Thorens la altitudinea de 2300m,
  • Les Menuires (1850m),
  • Méribel (1750m) și
  • Courchevel (1850m).

St Martin contribuie doar cu 2 pârtii, însă ambele barosane de 1000m diferență de nivel. Cu alte cuvinte ăsta micu’ din 3 Vallées bate aproape toate stațiunile de schi din România. De aici de pe creasta din dreptul lui St Martin se poate coborî în Méribel pe pârtia de competiție Roc de Fer pe care probabil o vom revedea peste o săptămână la mondialele de schi alpin.

Masivul Vanoise și localitatea Moûtiers de la baza celor 3 văi

Noi am ales să stăm în Les Menuires, care se marketează o stațiune de familie. Nici un regret. Am avut noroc cu o ninsoare masivă în săptămâna dinaintea vacanței noastre și apoi de un ger năprasnic în timp ce am fost acolo, cu -18° dimineața iar la amiază, după ce se încălzea, aveam -10°. Perfect pentru schi!

Drumul până în Les Menuires sau Val Thorens se poate face lejer cu avionul și autobuzul. Noi am zburat low cost cu Wizz la Lyon și am luat bilet de autobuz de pe altibus.com. De fapt autobuzele au fost mai multe: primul ne-a adus de la aeroport în Moûtiers (un fel de Sinaia) în cca 2h30 la confluența celor 3 văi. Dacă decideți să luați trenul de la aeroport, atunci Moûtiers este stația destinație. De aici pleacă alte autobuze în sus pe cele 3 văi. La Les Menuires se ajunge în cca 45min, la Val Thorens în cca 1h. Spre deosebire de Val Thorens care e foarte compact, înghesuit într-o căldare glaciară, Les Menuires este lăbărțat în 5 cartiere. E și el străbătut de pârtii și instalații ca și Val Thorens, așa că odată cazați vă puteți mișca ușor pe schiuri sau pe instalații sau cu lifturile publice. Totuși fiindcă e mai întins, au băgat autobuze locale gratuite de la gara centrală înspre cartiere. Așadar ăsta a fost al treilea autobuz, de doar 5 min. La întoarcere la fel, dar fiindcă avioanele Wizz zboară doar luni, miercuri și vineri, iar autobuzele din și spre Lyon doar vineri, sămbătă și duminică, a trebuit să stăm o noapte în Lyon, low cost la ibis budget dar civilizat. La dus am plecat vineri dimineața la 7 și am ajuns seara la 7 la cazare. La întors am plecat duminică la 8, ne-am cazat la prânz în Lyon, am petrecut dupămasa acolo și am luat avionul de luni dimineață de la 9 spre București.

Se poate merge și cu mașina, chiar am un vecin care face asta de mult timp, însă mi se pare o oboseală prea mare să stai 4 zile lungi în mașină. Apoi ne-am gândit și la închiriat mașină ca să evităm autobuzele, însă nu ai ce face cu mașina sus. Practic mașina ar fi stat 8 zile degeaba.

Cazarea am ales-o într-un apartament micuț chiar lângă pârtie (clădirea se numește Les Soldanelles) și foarte aproape de una din gondolele principale din Les Menuires. „Ski in ski out” cu rastel la primul etaj (parter) și acces cu liftul la etajele superioare. Foarte bine gândit pentru schiori. Era un apartament dat pe booking printr-o agenție (Interhome). Practic nu ne-am întălnit nici cu gazdele nici cu agenția. Le-am mai adresat eu câteva întrebări pe email, dar interacțiunea a fost „no touch”. Ah, o chestiune pe care am întâlnit-o pentru prima oară: gazdele nu puneau la dispoziție prosoape și nici lenjerie de pat. Era un „fine print” acolo pe booking care mie mi-a scăpat. S-a rezolvat simplu, prin agenție, pe bani, bineînțeles. Noroc că am văzut din timp și le-am comandat să le avem în apartament. Am avut o vedere superbă spre pârtii și spre vârfurile de 3000m din jur.

Vedere din balcon spre pârtie, gondolă, 2 scaune și vârful Cime Caron de 3200m

Pârtiile sunt nesimțit de multe. Nu am apucat să fumăm decăt jumătate din cele din Les Menuires și Val Thorens. Sunt câte 80 în fiecare. În Méribel și Courchevel nici măcar nu am coborât. Probabil că dacă eram mai mulți băieți, ne-am fi dus măcar de palmares. Sunt multe pârtii albastre și roșii, iar puținele negre nu erau amenajate din cauza zăpezii târzii. Te puteai da pe ele dar era o luptă continuă. Probabil mai târziu în sezon le vor bate și pe alea. Ah, era totuși o excepție: în Val Thorens pârtia Yannick Richard era suspect de liberă, se vedea din cabina Peclet. M-am dus a doua zi și am aflat de ce nu era nimeni: fiindcă tocmai se organiza un concurs pe ea. N-a fost nici o tragedie, fiindcă pârtiile astea albastre sau roșii lungi, cu diferențe mari de altitudine de peste 1000m, sunt solicitante chiar dacă nu sunt abrupte.

Val Thorens văzut de pe vârful Pointe de la Masse (2800m). Deasupra stațiunii, vârful din mijlocul pozei este Aiguille de Péclet (3561m). Spre dreapta avem pe rând Col de Thorens (3000m), Col de Rosael (3000m) și Cime Caron (3200m), iar spre stănga este Col de la Chambre (2850m). Toată această căldare formează domeniul schiabil Val Thorens.

Legăturile între stațiuni sunt foarte simple. În zilele în care doream să schiem în Val Thorens, urcam pe creastă cu prima gondolă, asta din fața casei, coboram oblic în Val Thorens și prindeam încă pârtii virgine până se trezea tineretul de acolo. După masă returul era pe schiuri direct pe vale și gata, eram rupți.

Fiică-mea pe Col de la Chambre (cca 2850m) de unde puteai coborî spre Méribel, spre Val Thorens sau spre Les Menuires. Vârful din plan îndepärtat cu un moț de nor este Mont Blanc (4808m).

Instalațiile sunt fără cusur. Nu am văzut vechituri. A fost totuși o problemă cu frigul extrem. Din cauza lui, toată lumea se înghesuia la gondole. Noroc că aveam de unde alege și noroc că nu era încă full season cu prea multă lume. Sunt prietenoși și cu pietonii, cu pasionații de munte care nu sunt pe schiuri. Au un număr mare de instalații pe care sunt acceptați drumeți. Au chiar o hartă dedicată pentru ei și cartele la jumătate de preț față de skipass.

Lăfăit pe un șezlong pe vârful Pointe de la Masse (2800m) admirând Massif des Écrins (gâlma cea mai înaltă care se vede prin geamul din dreapta este Barre des Écrins de 4102m)

Skipass-ul l-au scumpit și ei cu vreo 10% cum am văzut că au făcut-o cam toți vesticii. Bine că nu a fost cu 50% ca la Sinaia. €50 era skipass-ul pe 4h în Les Menuires (cuplat din oficiu cu St Martin), €62 pe toată ziua, €67 dacă doreai o zi combinată cu Val Thorens și €72 pe toate cele 3 văi. Din experiența anilor precedenți, am decis să luăm cartele pe câte o zi, fiindcă se anunța vreme schimbătoare. Am economisit destul de mult luând cartele de 4h pentru fete (era greu să reziști pe vreme rea sau pe ger năprasnic toată ziua) și luând cartele combinate doar în zilele frumoase. Am și stat o zi fără schi fiindcă era cumplit afară, așa că ne-a rămas o sumă frumușică din bugetul inițial calculat pentru toate cele 3 văi. Sumă care s-a dus pe… păpică.

Fiică-mea la coborârea de pe Aiguille de Péclet și vedere spre Val Thorens. Vârful din stânga pozei este Pointe de la Masse (2800m).

Restaurantele sunt punctul unde francezii sunt la înălțime. Eu nu am mai văzut la astfel de altitudini cârciumi care să fie atât de atente la servire, la prepararea mâncării, la spectacolul halitului și machitului. Ne-am dus încă din prima seară, dar stai, n-avem locuri la ora asta, vă rezervăm pentru mâine. Pfff, asta e, am intrat în joc și a fost tare fain. Ne-am tot mutat de la un restaurant la altul, dar nu aveai cum să greșești. Problema e că spectacolul ăsta cu mâncărică bună și vinuleț franțuzesc a costat mult mai mult decât ne așteptam. Totuși eram la peste 1800m, altitudine la care în alte țări abia ieșite din… cum e România, nu ajunge nici curentul electric, ce să mai vorbim de fondue, raclette, tartiflette, crosiflette și alte finețuri savoiarde spălate cu vinurile locale pe care le luam la plesneală așa cum le recomandau ospătarii. A ieșit bine de fiecare dată. La sfârșit aruncau în tine cu niște păhărele de Génépi din partea casei și deveneam prieteni. Să nu dea domnul să le refuzați Génépi-ul! Asta e băutura lor locală și sunt foarte mândri de ea. E un lichior făcut din alcool simplu de grâne, infuzat cu o floare alpină ce îi dă și numele și gustul ușor spre absynth, dar băubil. Sticlele autentice au chiar o crenguță a florii de Génépi în ele. Chiar și deserturile erau spectacol. Imaginați-vă un viscol pe la 2500m și o cabană care te îmbie să te încălzești. Te oprești, intri și încă de la intrare treci pe lângă niște vitrine imense cu plăcinte de tot felul. Normal că le încerci, deși tu te-ai oprit doar pentru o cafea și un pișulică. Am fost și la un restaurant gourmet, unde spectacolul este dus și mai departe. Era o plăcere să îi asculți ce povești spuneau despre crearea fiecărui fel de mâncare sau desert. Am dat bugetul pe 3 zile la ei dar a meritat. Ah, puteți mânca și la 2 stele Michelin pe valea de alături, în Méribel. Noi ne-am mulțumit cu ai noștri. Ok, recunosc că am exagerat chiar și așa, dar am spus mai sus că am economisit la skipass, așa că am ieșit în buget. Da, se poate mânca și ieftin. Era un supermarket de unde puteai lua ingrediente dacă aveai chef de gătit. Noi am refuzat să gătim, dar nu ne-am putut abține să nu încercăm puiul rotisat acolo în magazin, cam cum fac ai noștri de la Mega Image, doar că pui întreg și lăsat suculent, nu uscat cum le fac proastele astea de la noi. Vasăzică dintr-un pui din ăsta întreg, comandat de dimineață, de €16,70 la care mai luai o baghetă și o pungă de salată, aveai o cină în familie de îți lingeai toate degetele.

Desert cu brânză de capră, fructe de pădure și flori

Pârtia de schi fond pentru muritori era în poiana numită Plan d’Eau. Meseriașii pot merge și în jos pe vale până în St Martin și înapoi, dar e o diferență de nivel prea mare (400m) pentru gladiolele mele. Din cartierul Reberty, unde locuiam noi, puteam coborî în Plan d’Eau printr-o succesiune de lifturi și pasaje care trec prin clădirile de locuințe, cam cum au făcut negustorii de mătase lionezi din perioada renascentistă în Vieux Lyon cu așa numitele traboules. În maxim 15 min ajungeam în Plan d’Eau, îmi făceam de cap pe acolo și apoi mă întorceam cu scaunul din vale până la locuință. Să nu vă uitați skipass-ul pentru a beneficia de luxul ăsta de a urca cu scaunul. Pistele din Plan d’Eau erau amenajate regulamentar cu șanțuri pentru clasic, bătute pentru skate, drumul pietonal separat ca să nu strice pista de schi fond, hărți, indicatoare, foarte bine pus la punct totul. Erau câțiva turiști care trăgeau la țintă cu arme de biathlon și foarte mulți drumeți care se plimbau pur și simplu pe acolo bucurându-se de peisaj.

Plan d’Eau într-o dupămasă înnorată

Alte distracții. E plin de ele: bazine, cinematografe, dar ne-am abținut din cauza gerului. Parcă nu ne venea să mergem la spa după ce veneam înghețați de pe pârtie, mai ales că aveam treabă la cârciumă de la 7. Am bifat totuși cea mai lungă pârtie de sanie din Franța, Cosmojet-ul de 6km din Val Thorens cu o diferență de nivel de cca 700m. Este amuzant, dar numai până începi să o iei razna cu sania aia de plastic ca un lighean dreptunghiular și te răstorni de câteva ori de pe marginea aia, care e făcută să te protejeze de prăpastie, de îți intră zăpadă și în suflet. Au săniile alea niște mânere de căcat cu care ar trebui să le poți controla, dar na, nu îți iese tot timpul. Am scăpat ușor cu câteva vânătăi și o intercostală supărată, de icneam apoi la fiecare întoarcere în pat vreo 3 zile. Nu zic să nu mergeți, ne-am hăhăit și noi, dar eu nu mă mai duc nici să mă împuști.

Mândra mea pe lighean, pardon, pe sania Cosmojet, rupând-o la vale spre Val Thorens de la 3000m

Concluzie: francezii sunt la alt nivel cu distracțiile astea de iarnă și se pricep să îți ia banii pe servicii, însă a meritat fiecare cent. Nu trebuie să vă faceți griji dacă nu știți franceza. Este o zonă turistică unde se vorbește engleza, iar în cârciumi, unde e mai delicată conversația, mare parte din ospătari nici măcar nu sunt francezi.

Vacanță de schi cu băieții la Kaprun

Deși au trecut aproape 5 luni de la asta, hai să nu o las nedocumentată.

Deși am avut noroc cu carul la Borovets la început de an când a nins chiar înainte să ajungem, era totuși clar că sezonul de schi va fi suboptim. Așa am decis cu băieții că facem o aroganță pe un ghețar în Austria la început de martie. Fără soții și copii.

Am studiat un pic și dintre cei 8 ghețari austrieci, doar 3 sunt mai barosani, cu peste 40 km de pârtii: Hintertux, Stubai și Kitzsteinhorn. Cum pe primii doi i-am fumat deja, am decis să mergem în Kaprun, sub ghețarul Kitzsteinhorn.

Plecarea a fost ciudată, fiindcă chinezii erau deja în pioneze cu covidul, iar în Europa apăreau primele focare. Mulți turiști au renunțat să mai meargă în săptămâna aia. Gazda noastră se plângea că mai toți nemții și-au anulat rezervările. Noi ne-am bucurat, fiindcă știam că nu va fi aglomerație. Să nu credeți însă că erau puțini. Stațiunile astea bengoase, chiar dacă sunt ocupate la un sfert din capacitate, sunt animate binișor.

Am mers low-cost, ca pe vremuri, cu oprit în piață la Mosonmagyaróvár pentru cârnați, slană și murături, pâine din aia țărănească și apoi la Tesco pentru un coș de alte mâncăruri și ingrediente cu planul de a ne găti singuri. Băutura am luat-o de acasă, urmând să luăm doar bere de la austrieci, iar apa de la robinet.

Prima zi am schiat de încălzire în Schmitten, muntele de deasupra lui Zell am See, cu vederea aceea superbă asupra lacului. Totuși valea era fără pic de zăpadă, deși era încă început de martie, practic high season. Pârtiile de sus erau perfecte, însă pe măsură ce te apropiai de vale deveneau tablă, iar mai spre prânz și după masă erau fleașcă.

Schmitten - Zell am See

Seara am ieșit la un schi fond în Kaprun pe singura pistă de cca 2km fleșcăită, întreținută cu greu vis-a-vis de gondola Maiskogel, imediat peste gârlă. Puteți ieși și seara fiindcă aprind luminile. În mod normal, când e frig și zăpadă, au mai multe piste.

A doua zi ne-am dus sus pe ghețarul Kitzsteinhorn unde a fost totul ireproșabil, deși nici acolo nu îți venea să schiezi până la bază din aceleași motive de inflație de grade celsius.

Kitzsteinhorn

A treia zi am luat o pauză de vreme rea. Doar schi fond. Trist. Apoi ne-am gândit un pic, ce-ar fi să dăm o fugă pe ghețarul Hintertux, la doar 100km și 2 ore de noi.

A patra zi ne-am trezit devreme, am trecut muntele peste Krimml pe la 1400m și am ajuns dimineața să prindem prima gondolă în Hintertux. Vreme superbă de data asta și totul impecabil.

Hintertux

La întoarcere nu m-am putut abține să nu bag câteva ture de schi fond în Madseit pe valea Tux. Apoi ne-am dus pe vale către Kaprun, pe la cascada Krimml și am aflat “the hard way” că valea aia este protejată și trebuie plătită o taxă ca să treci cu mașina. N-a meritat, fiindcă era deja seara și nu am văzut mare lucru.

A cincea zi am mai băgat un Kitzsteinhorn și ne-am împachetat fiindcă de acasă veneau amenințările de lockdown, stare de urgență și alte bau-bauri de cozi la vamă.

Am plecat cu o zi mai devreme, ca să avem un buffer dacă întâmpinam probleme la granițe. N-a fost cazul. Am avut doar o „mică” coadă de câțiva km la granița austro-ungară. Am ajuns la fix înapoi pentru lockdown. Toate stațiunile de schi s-au închis după ce ne-am întors.

Data viitoare ne vom caza în Zillertal sau în Tux ca să putem ajunge ușor și în Stubai. Pe hartă cei 3 ghețari barosani sunt de la vest la est în ordine Stubai, Hintertux și apoi Kitzsteinhorn din 100 în 100 km. Primele două în landul Tirol și ultimul în landul Salzburg. Aia ar fi aroganța maximă, să schiem pe toți trei ghețarii mari într-o singură vacanță. Altfel Kaprun este foarte fain, un loc unde cu siguranță ne vom întoarce dacă omenirea va reuși să conviețuiască cu virusul ăsta nenorocit.

LE: Ia uite cum arăta un viitor focar de COVID, cu nemții cântând pe mese Mama Lauda în gura mare:

Mama Lauda

Vacanță de schi în Borovets

Au trecut 3 săptămâni de când ne-am întors dar de-abia acum am apucat să fac un rezumat. Borovets este o stațiune de schi la 1300m altitudine în Bulgaria. După Bansko și Pamporovo a trebuit să o încercăm și pe ultima din tripleta de stațiuni faimoase bulgărești. Bine na, mai e Vitoșa chiar lângă Sofia, o stațiune mai micuță cu pârtii cam cât avem în Poiana Brașov, dar probabil că acolo nu vom ajunge.

Dintre cele 3, Bansko și Borovets sunt în munții cei mai înalți din Balcani, în munții Pirin respectiv Rila, iar Pamporovo este în munții Rodopi, mult mai scunzi. Borovets este la baza vârfului Musala de 2925m, numit așa de pe vremea ocupației otomane (muntele lui Allah). Musala fiind cel mai înalt, este o atracție turistică și pe timp de vară.

Drumul de 450km din București se face în 6h30min cu mașina, regulamentar. Borovets e la cca o oră la sud de Sofia. Lejer. Am avut mare noroc că a nins de a rupt înainte să ajungem și în prima zi. Apoi s-a făcut frumos. Ger, dar frumos.

Stațiunea se pare că a fost construită de nomenclatura comunistă. Zona a fost declarată apoi parc național iar construcțiile limitate. E un mix între niște mega hoteluri (de exemplu hotelul Rila este chiar la baza zonei schiabile Sitnyakovo) și niște blocuri cu apartamente. Noi am închiriat (de pe booking.com) o garsonieră spațioasă recent renovată într-un bloc numit Iglika 2 din spatele hotelului Rila. Diana s-a purtat exemplar cu noi. Era fain că aveam închirietorie de schiuri și minimarket la parter, ambele accesibile și din interior. Practic mergeam în papuci la magazin.

Pârtiile sunt împărțite în trei zone (Sitnyakovo, Yastrebets și Markudjik) legate între ele cu niște drumuri de legătură schiabile. Fiecare dintre cele trei zone din Borovets bate de departe orice stațiune de schi din România. Adăugând și pistele de schi fond, Borovets este după părerea mea chiar și peste Bansko la capitolul pârtii. Zona schiabilă Markudjik este în zona alpină la 2500m, practic pârtiile sunt trasate într-o zonă cu jnepeni, cu o priveliște superbă către vârful Musala pe vreme frumoasă. Aceeași zonă devină cumplită pe ceață sau când ninge.

Legăturile dintre Sitnyakovo și Yastrebets (ambele sensuri) sunt schiabile însă panta nu e cine știe ce și trebuie să dai din bețe. În plus, drumurile astea sunt prin pădure și zăpada nu se depune suficient așa că fiți atenți la pietricele. La fel este și legătura dintre Markudjik și Sitnyakovo, numită și Musala Pathway. Interesați-vă de starea acestor legături înainte de a le folosi. Noi ne-am băgat, dar schiurile au trebuit servisate la plecare.

Instalațiile sunt moderne în toate zonele cu excepția gondolei, care e o ciudățenie din anii 70-80 de o vârstă cu telecabinele de la Sinaia și Bușteni. Trebuie să împingi de ușile alea ca să stea închise, altfel te bate vântul pe tot parcursul de cca 30 minute până pe creastă. Atenție și la teleschiurile din zona Markudjik! Te smucesc, te ridică de la sol, așa că nu sunt pentru începători. Folosiți scaunul de acolo fiindcă în caz de cădeți de pe teleschi, traversarea printre jnepeni până pe pârtie nu e deloc amuzantă.

Ski-pass-ul este cât în Poiană, cca 150 lei pe zi. Adică primești de vreo 3 ori mai mult la aceiași bani. O da, în zona Sitnyakovo se poate schia și pe nocturnă, de la 18:00 la 21:30, dar cu ski-pass separat.

Restaurantele sunt concentrate jos în stațiune la baza pârtiilor Sitnyakovo. La baza pârtiilor Yastrebets e ceva la acel hotel dar nu te lasă cu clăpari așa că pas. Mai sunt două cârciumi sus la 2300m între capătul gondolei și pârtiile Markudjik. Aici e totul mai rustic, în regim de cabană, dar oamenii se străduiesc să te servească ca lumea, deși se vede de la o poștă că nu sunt horeca-people ci mai degrabă alpiniști. E fain să stai aici la o supă, la un ceai și să te bucuri de soare. Jos pentru cină recomand restaurantul Victoria, sau White Horse, ambele la baza pârtiilor Sitnyakovo, cu vedere spre pârtii. În rest, dacă vreți ceva rapid, atunci veți găsi street food din belșug. Dacă la Pamporovo nu am găsit practic business care să nu accepte card, aici au fost multe. Cash-ul e de bază, așa că schimbați leva. E plin de schimbătorii care schimbă lei la curs de bun simț.

Pârtia de schi fond este una greuță. Este practic un traseu pentru biatlon unde am tras câteva trânte zdravene. Am exersat stilul liber, dar nu pot spune că sunt confortabil cu el. Zburdau ceilalți pe lângă mine, dar nu m-am lăsat, am băgat schi fond în fiecare zi căte o oră. Puteți închiria schiuri de fond de lângă gondolă, iar pârtia de schi fond este la câteva minute de acolo.

Dacă afară nu avem, vă dau eu un pic de ninsoare:

Borovets

Prin geamul de plexi al gondolei (cca 2000m):

gondola Borovets

Gondola văzută de pe pârtie (cca 2200m). În vale în partea dreaptă pe acel podiș de cca 800m altitudine este orașul Samokov. În stânga în zare este muntele Vitoșa la baza căruia este Sofia (nu se vede fiindcă e după podiș cu vreo 300m mai jos în altitudine). În plan îndepărtat nu știu ce munte e ăla… Să fie Retezatul și Parângul din România?

gondola Borovets

La baza pârtiilor Sitnyakovo cu tunurile de zăpadă profitând de ger:

Sitnyakovo

Soarele prin jetul tunului de zăpadă și un brad (Yastrebets – cca 2000m):

tun de zăpadă

Partea superioară a pârtiilor Sitnyakovo (cca 1800m):

Sitnyakovo

Drumul de legătură dintre Yastrebets și Sitnyakovo pe o porțiune cu zăpadă generoasă, fără probleme de pietricele (cca 1500m):

Yastrebets-Sitnyakovo

Pârtiile Markudjik văzute de la capătul gondolei (cca 2350m). În plan îndepărtat este vârful Musala (2925m), iar în dreapta sunt cele două cabane de care vorbeam:

Markudjik

La cabanele de pe creastă (cca 2300m):

Markudjik

Coborârea de pe creastă spre Yastrebets. În vale se vede lacul Iskar la o altitudine de cca 800m, un fel de Vidraru. În plan îndepărtat se văd munții Balcani sau Stara Planina cum îi spun bulgarii:

Borovets

Pe pârtia de schi fond cu noile mele schiuri de skate:

schi fond Borovets

La baza pârtiilor Sitnyakovo pe lună plină. În stânga este hotelul Rila, iar în dreapta restaurantul Victoria:

Rila & Victoria

Vedere spre pârtie, de la White Horse:

White Horse

Garsoniera de la Iglika 2:

Iglika 2

În concluzie Borovets merită încercat, mai ales fiindcă este una din cele mai ieftine stațiuni de schi din Europa. Nu, cele din România nu se numără. Noi, dacă e să ne întoarcem în Bulgaria la schi, atunci vom alege Borovets fără nici o ezitare.

Vacanță de schi în Pamporovo

Pamporovo este o stațiune de schi la cca 1500m altitudine în munții Rodopi, niște calcare frumușele în sudul Bulgariei, cu vârfuri de cca 2000m. Vârful Snezhanka de pe care se schiază în Pamporovo este de cca 1900m, aproximativ cât Postăvarul, doar că la ăștia sunt 5 telescaune care urcă pe vârf din toate direcțiile, fiecare deservind câte două pârtii. Plus teleschiuri.

Nu toate sunt instalații moderne. Dimpotrivă, veți găsi și ciudățenii antice cum e scaunul de o persoană dintre Malina și Studeneț, o chestie veche cam cum e scaunul din valea Dorului. Când am fost noi, scaunul de la lacurile Smolian nu a funcționat deloc, probabil din cauza unei defecțiuni.

Pârtiile sunt echilibrate ca dificultate, cu destul de multe pârtii grele unde vă puteți retrage când se aglomerează celelalte. Pamporovo este cam 3x Poiana Brașov la pârtii și instalații și cu servicii trei clase peste Poiană. E plin de cârciumi și restaurante, inclusiv pe vârf și pe pârtii.

Drumul până la Pamporovo este cam cât un București-Cluj și se face în cca 7 ore cu mașina din București. În ziua de întoarcere am mai băgat o juma’ de zi de schi fiindcă era prea frumos. Cu plecare la prânz, ajungi predictibil pe seară. Dacă sunteți iubitori de mare și Grecia, drumul este cel de Tassos, doar că în loc să ocolească munții Rodopi pe la est, drumul de Pamporovo urcă muntele pe valea Cepelarska vreo 70km. La obârșia văii, la cca 1400m altitudine începe stațiunea Pamporovo.

Pe drum puteți vizita și podurile minune (Wonder Bridges) cu un ocol de doar o oră și 15km de pe valea Cepelarska. Sunt niște formațiuni carstice cu aspect de poduri naturale. Acestea se formează de obicei prin prăbușirea unor peșteri din care rămâne doar o mică parte în picioare. În România avem ceva similar în podișul Mehedințiului la Ponoarele, lângă Baia de Aramă. Acolo se numește Podul lui Dumnezeu și chiar trece drumul județean (670) peste el.

E sărăcie în Bulgaria. Se vede și e reconfortant să crezi că stăm mai bine. Asta până treci granița înapoi în România pe la Giurgiu și îți vine să te scufunzi de rușine pe primii kilometri. Cum naiba nu reușim să facem o trecere de frontieră civilizată?

Cu cazarea a fost cam ciudat. Sunt oferte bune și multe. Am ales să ne cazăm în Studenets, un grup de clădiri la cca 1600m altitudine, chiar pe pârtie. Ei bine am spus clădiri, nu hoteluri și de aici și confuzia. Pe booking.com veți găsi tot felul de nume ciudate dar care nu sunt afișate nicăieri pe acolo. Bănuiala noastră este că sunt niște dezvoltatori care au construit clădirile alea pentru a vinde apartamentele. Ce nu au reușit să vândă, le închiriază în regim hotelier, iar cele vândute sunt închiriate de proprietari. Clădirile principale se numesc Grand Monastery 1, 2 și 3. Vorbiți cu persoanele care vă închiriază ca să vă explice cum găsiți ceea ce ați închiriat și de unde luați cheia (noi am luat-o de la paznicii parcării).

Parcarea e o problemă mai ales dacă prindeți zăpezi mari și ajungeți în weekend.. Printre clădirile din Studenets e o curte unde se poate parca dacă aveți noroc să găsiți loc. Au și o parcare subterană pe bani, iar dacă nu găsiți nici acolo, atunci sunt parcările de jos de la drum.

Se poate plăti cu cardul peste tot. Doar un pic de cash vă trebuie pentru bacșiș la restaurant.

Restaurantele de pe pârtii sunt foarte faine pentru a te încălzi la prânz cu o supă, ceai sau cafea în regim de cabană. Seara am mers la cină “la bumbăcel” și nu a trebuit să căutăm prea mult, fiindcă aveam chiar în Studenets câteva restaurante. Mehana (taverna) din Manastira 1 este un restaurant rustic, cu muzică populară balcanică și mâncare multă. Nu glumesc! Noi am mâncat și a doua zi din mâncarea comandată acolo. Platourile alea sunt imense. Gustul nu e însă grozav. Restaurantul Salute din clădirea Manastira 3 însă este despre gusturi și servire. Și nici nu e scump. Recomand cu căldură. Încercați desertul acela cu dovleac. Este fenomenal.

Se poate închiria echipament bun la prețuri decente. Am găsit inclusiv schiuri de fond pentru ambele stiluri la “Steve” (vezi ma jos pozele). Cam 20 BGN (cca 10 EUR) pe zi este un echipament de top schi+clăpari.

Nu am avut rastel de schiuri/clăpari la apartament, nici în clădire, așa că am folosit serviciul de depozitare de la închirietoria Atlantis. 1 EUR pe zi a meritat. Măcar aveau rastel cu aer cald pentru clăpari. Mi-au preparat schiurile peste noapte, canturi, ceară, tot tacâmul. Foarte de treabă oamenii.

Iubitorii de schi fond au la dispoziție un traseu de 3-4 km care pleacă din Studenets spre Stoykite pe linie de nivel. Pe harta de pe site sunt afișate mai multe trasee de schi fond (cele cu galben), însă nu e amenajat decât segmentul de care vorbeam mai sus. De fapt, realitatea e că ratrakurile folosesc traseul ăsta să treacă de pe o pârtie pe alta. Nu folosesc gheare pentru a face traseu de clasic ci doar nivelează. Traseul este folosit și de cei care ies la plimbare. Este totuși un traseu ok pentru începători ca mine. Am ieșit în fiecare zi o oră după schiul alpin, înainte să se întunece. Doar eu și ratrakurile mai eram pe munte la ora aia. Deși mi-am luat schiurile de clasic cu mine, mi-am închiriat de skate să mai exersez. Deabia a treia zi am început să simt că devin mai eficient. Dacă sunteți la început cu schiul fond, citiți articolul meu despre schi fond pentru începători.

Site-ul pamporovo.me este așa cum trebuie, pe modelul austriecilor, cu informații live (starea instalațiilor și pârtiilor), webcam-uri, meteo etc.

La prețuri  Pamporovo este un pic sub Poiană, să zicem la 90%, dar cred că e din cauza că sunt mult mai multe oferte la toate serviciile: cazare, închirieri, restaurante. Skipass-urile sunt cam ca la noi, ceea ce e rușinos pentru noi fiindcă cerem tot atât pentru mai puțin.

Studenets văzut de la geamul unui apartament din Monastery 1. Pârtia coboară prin spatele clădirilor din față. În stânga sus se vede o mică parte:

Studenets

Intrarea pe pârtia 2, numită Peretele. Jos se vede Studenets:

Peretele

Telescaunul cu un loc și turnul de televiziune de pe vârf:

Telescaunul Malina-Studenetsturnul de televiziune

Schi fond de seară pe pârtia proaspăt bătută:

schi fond

Închirietoria “Steve” din Studenets, cu schiuri de fond. E cea pe care scrie “Ski school – Sport shop” cu albastru:

Steve

Pârtia 12, ușurică:

Pârtia 12

Pârtiile 3 și 4, negresele:

Pârtii negre în Pamporovo

Concluzia e că Pamporovo merită încercat, chiar dacă e cam ultima din tripleta de stațiuni de ski a Bulgariei, după Bansko și Borovets. Bulgarii ne dau clasă la turismul de iarnă. Cu ce naiba să concurăm cu ei? Poiana Brașov e singura care ar face față, dar doar dacă ar adăuga o instalație și câte 2 pârtii din când în când. Au trecut 7 ani de la ultima extindere din Poiană și nu dau nici un semn să facă ceva. Singura stațiune care evoluează este Straja, cu vreo 3 scaune adăugate în ultimii ani, dar Straja are mari probleme de capacitate a serviciilor de cazare.

Vacanță de schi în Cervinia-Valtournenche

Câteva gănduri din vacanța asta:

– Regiunea Matterhorn din Alpii Pennini a fost de mult timp pe radarul meu pentru sezonul de schi, dar Zermatt și Elveția mi s-au părut cam scumpe. Asta pănă am aflat de Cervinia din comuna Valtournenche în Italia, la sud de Matterhorn și cu pârtiile legate de cele din Zermatt.

– Fiind altitudini mari, sunt diferențe considerabile la prețurile de cazare și servicii între localități: Zermatt la 1600m rămâne cel mai scump (deh, Elveția), apoi în Italia urmează Cervinia la 2000m și cel mai convenabil rămâne în Valtournenche la 1500m. Aici am ales să locuim.

– Partea italiană este una francofonă, unde se păstrează un dialect ciudat franco-provensal numit Valdotain. Din cauza asta sunt foarte multe denumiri cu iz francez: Valtournenche (se pronunță Valturnanș), Plan Maison, Breuil (numele francez pentru Cervinia), Chamois (da, de la capra neagră), La Maison Du Coq Rouge, Foyer des Guides etc.

– E o regiune fabuloasă cu 5 zone de schi legate între ele (3 în Zermatt, una în Cervinia și una în Valtournenche), cu instalații care te urcă la peste 3000m și cu vârfuri de peste 4000m în jur, inclusiv semețul Matterhorn (Cervino în italiană). Pozele cele mai populare de pe net ale vârfului Matterhorn sunt făcute de pe valea Zermatt, de unde se vede o muchie a celebrei piramide patrulatere. Dinspre Italia se vede altfel, fiindcă piramida își arată o față, dar este la fel de maiestuoasă.

– Cei 2000km din București până în Valtournenche nu merită făcuți cu mașina. Avionul e de bază până la Milano cu low cost și apoi mașina închiriată pentru cei 200km rămași. Un bagaj de cală a fost suficient pentru clăpari și căști. Restul de boarfe le-am băgat în bagaje de cabină. Schiurile le-am închiriat acolo. Mergeți cu pașapoarte, chiar dacă se poate și cu buletinul, fiindcă poliția de frontieră are nevoie de mai mult timp să verifice buletinele și se face coadă. Cu pașapoartele puteți trece rapid pe la porțile cu autoservire.

– Am închiriat un Fiat 500L pe 8 zile cu 84EUR de la FireFly prin autoeurope.eu. FireFly este divizia low-cost a lui Hertz și am citit numai recenzii dezastruoase despre ei. M-am cam speriat, însă nu a fost cazul. Puteți veni și cu servicii de transfer din Milano la Valtournenche, însă cu mașină dedicată costă vreo 4-500 EUR, iar cu duba, la grămadă cu alții costă 75 EUR de persoană. Mașina închiriată este de departe cea mai bună variantă, mai ales dacă găsiți o ofertă bună. Se adună vreo 50 EUR cu taxele de autostradă din Milano până în Valtournenche și înapoi. Aproape un plin de motorină am consumat în total. Foloseam mașina cel puțin o dată pe zi pentru cumpărături, restaurante, plimbare, etc.

– Am stat la Residence Cervino 2 sau “la Paola” așa cum o știe lumea pe gazdă. Complexul ăsta de apartamente este la 3km de ulița principală din sat și la cca 250m mai sus în altitudine, departe de lume, pe pârtia nr. 1, numită și “Gran Piste di Valtournenche”. Asta fiindcă poți schia pe ea de la 3000m până jos în sat. Sunt 22 de apartamente listate prin airbnb. Sunt proprietățile unora, dar sunt închiriate în regim de pensiune, iar Paola administrează toată șandramaua, primește turiștii, îi îndrumă, face curat etc. Liniștea de aici e tulburată doar de lăncile de zăpadă și de ratrak-uri.

– Acoperișurile în regiunea asta sunt făcute din plăci din piatră, care oferă un aer rustic deosebit. Plăcile astea se încălzesc binișor la soare, iar seara se răcesc pocnind ușor, un fenomen pe care îl auzi mai ales dacă dormi la mansardă.

– Noi am fost în prima săptămână întreagă din ianuarie și nu înțelegeam de ce e așa puțină lume. De fapt “high season” la ei începe în februarie. Nu știu cum a fost în alți ani, dar noi am prins zăpadă schiabilă doar la peste 2000m. Pârtia aia care trecea prin fața pensiunii era ok, întreținută cu zăpadă artificială, dar în rest era totul maro, fără pic de zăpadă. Pe sus era totul ok, însă cu zăpada veche căzută de Crăciun. Culmea e că alături în Austria și Germania era cod roșu de ninsori de metri pe zi și la noi doar bătea vântul. Noroc că frontul ăla a adus un pic de ger și au putut băga zăpadă artificială din belșug. Eram foarte puțini pe pârtii. Se vedea că au capacitate de zeci de mii de turiști, iar noi eram câteva sute și aceia împrăștiați pe aiurea. În weekend s-a aglomerat un pic, în sensul că nu urcai în scaun imediat ci trebuia să aștepți un minut.

– Trecerea dintr-o zonă de schi în alta nu se poate face decât dacă e vreme bună și vântul se domolește un pic, fiindcă instalațiile de sus de pe creste, cele care fac legăturile astea posibile sunt la peste 3000m și nu funcționează pe vreme rea. Stați cu ochii pe site-ul cervinia.it pentru a vedea dacă sunt deschise legăturile dintre Valtournenche și Cervinia, respectiv cele dintre Cervinia și Zermatt. De obicei Paola este atentă la detaliile astea și vă spune de dimineața dacă e zi de mers în Zermatt sau nu.

– Din cauza incertitudinii legăturilor, nu merită să vă luați skipass pe toate zonele, mai ales când vremea e capricioasă sau bate vântul din cauza unui front atmosferic. Puteți cumpăra skipass pentru pârtiile din Valtournenche, sau cele din Cervinia, sau combinate Valtournenche-Cervinia. Asta înseamnă că ieșiți mai bine dacă vă luați skipass pe câte o zi pe o singură zonă dacă vremea e nasoală, fără legături deschise, iar când aveți perioade de vreme bună atunci luați skipass-uri combinate pe mai multe zile. Dacă vreți să schiați în Cervinia și nu sunt deschise legăturile, atunci urcați-vă în mașină și ajungeți în cca 30min.

– Skipass combinat care să includă și zona Zermatt merită luat doar pentru zilele când sunteți siguri că vreți să treceți în Elveția. Dacă aveți un skipass italian pe mai multe zile, veți putea cumpăra supliment pentru Zermatt în ziua respectivă din Cervinia sau din stația intermediară Plan Maison. Nu uitați să vă luați buletinul sau pașaportul pentru a trece granița peste creastă.

– În zilele cu vreme foarte nasoală puteți să vă retrageți în Chamois, cu 10km mai jos pe vale, o localitate foarte cochetă agățată la 2000m pe munte și cu pârtii cam de două ori cât sunt în Poiana Brașov, deservite de doar 3 scaune. Nu încercați să-i cereți lui Google Maps sau Waze să vă ducă pe șosea acolo, fiindcă satul este unul fără mașini și se ajunge acolo cu o telecabină care circulă din 30 în 30 de minute din Buisson.

– Restaurantele sunt minunate peste tot. Bineînțeles că veți plăti proporțional cu altitudinea. Din cauza asta, dacă vreți o cârciumă la 3000m, atunci pregătiți-vă pentru prețuri măricele. Cu 50 EUR abia cumperi niște ceaiuri și gustări pentru familie, pe când în vale la 1500m cu banii ăstia iei o cină consistentă la restaurant cu bumbăcel. Au trecut câteva zile ca să înțelegem că itailenii închid totul dupămasa și deschid seara după ora 6. Niște relaxați. Nu uitați să comandați chestiile locale. De exemplu Valdostana (friptura cu brânza topită deasupra) provine de aici din valea Aosta, apoi sunt niște paste făcute cu specific local. Chestii simple dar foarte gustoase.

– Schi fond se poate face și în Valtournenche și în Cervinia. Din păcate pârtia de schi fond din Valtournenche nu era practicabilă din lipsă de zăpadă. E păcat, fiindcă era foarte aproape de cazarea noastră. Pârtia de sus din Cervinia era ok, însă era pe bani și deschisă doar până la ora 4. Ar fi fost ok doar dacă locuiam în Cervinia. Sania nu e nici ea băgată în seamă. Păcat.

– Cam 25% am ieșit peste cheltuielile obișnuite cu Austria, deși am bugetat 40%. Cheltuielile zilnice au fost mult mai jos decât ne-am așteptat și am făcut economie și la skipass-uri. Avionul este o cheltuială consistentă, însă este mult, mult mai confortabil să ajungi în aceeași zi în care ai plecat, lejer, fără oboseala de a conduce sau de a sta degeaba în mașină căte 2 zile. Cred că de acum vom merge numai cu avionul, chiar și în Austria prin München.

Matterhorn văzut de pe creasta Cime Bianche pe unde se face legătura dintre zona Valtournenche și zona Cervinia:
Matterhorn de pe Cime Bianche

Gondola din Valtournenche și lipsa acută de zăpadă:
Gondola din Valtournenche

Partea inferioară a “Gran piste di Valtournenche”, o priveliște sumbră fără zăpada în peisaj:
Gran piste di Valtournenche

Residence Cervino 2 la cca 1750m chiar pe “Gran piste di Valtournenche”. Zăpada din parcare și de pe mașini era de la lancia de pe pârtie:
Residence Cervino 2

Residence Cervino 2 în vremurile bune (pozat de pe un tablou din hol):
Residence Cervino 2

Acoperișuri cu plăci de piatră:
Acoperișuri de piatră în Valtournenche

Cervinia cu vârful Matterhorn în nor:
Cervinia

Chamois:
Chamois

Pârtii în zona Valtournenche:
zona schiabilă Valtournenche

Matterhorn și zona schiabilă Cervinia văzute din pasul Theodul de la 3300m:
Matterhorn

Partea superioară a “Gran piste di Valtournenche”:
Gran piste di Valtournenche

Vacanță de schi în Stubai

Câteva gânduri din vacanța asta:

– Îi invidiez pe cei care locuiesc în vestul țării și pot ajunge într-o singură zi până în Austria, fără să se zombifice. Drumul până în Austria rămâne o problemă. Noi, plecând din București, avem noroc cu soacră-mea din Timișoara, care ne găzduiește și ne hrănește în cele două pitstop-uri la dus și la întors.

– Un overhead de 4 zile pe drum pentru o vacanță de o săptămână pare mult, însă merită cu vârf. Waze îți arată 10 ore la plecarea din Timișoara până în valea Stubai, dar mai adăugați măcar 2 ore pentru cele 3 stau-uri (blocajele de la intrarea în Germania, ieșirea din Germania și intersecția cu Zillertal), mai ales dacă mergeți sâmbăta.

– La blocaje, Waze s-ar putea să vă recomande să coborâți de pe autostradă și să o luați pe aiurea prin sate. Uneori e pitoresc și merită, dar alteori sunt încă câteva sute de alte mașini care vor merge tot pe acolo îndrumați de Waze și vă veți bloca mai rău decât pe autostradă. Am pățit ambele.

– Din Innsbruck veți merge vreo 10km spre sud pe autostrada Brenner, care e cu taxă suplimentară. 3 euro este taxa pentru bucata asta până în Schönberg.

– Valea Stubai e una foarte prieteneoasă pentru familii cu copii. Au cele mai favorabile gratuități și reduceri pentru cei mici, mai ales la skipass. Cam fiecare stațiune din Austria încearcă să își definească un atu. Așa cum Sölden e cu tineretul și petrecerile, Stubai e cu familiștii.

– Luați super skipass-ul care e cu vreo 10% mai scump decât cel pentru ghețar, dar e valabil pe toate instalațiile de pe vale. Sunt 2 locuri pe valea Stubai unde merită să mergeți la schi:

  • Schlick2000 (cu urcare din Fulpmes) este o zonă schiabilă cam de 2 ori cât Poiana Brașov, dar cu servicii ca lumea și cu pârtii de toate dificultățile. Instalațiile urcă până la 2300m. E ca și cum ai schia de pe creasta Făgărașului. Noi ne-am cazat în Fulpmes și am schiat 3 zile aici și 3 zile pe ghețar.
  • Stubaier Gletscher este zona schiabilă de pe ghețarii din fundul văii Stubai, sub niște vârfuri de 3300m. S-a dezvoltat frumos de când am fost ultima oară acum vreo 15 ani. Este perla văii și vă trebuie vreo 3 zile să “fumați” toate pârtiile pe îndelete. Sunt cam puține pârtii grele, însă puteți compensa cu lungimea. O coborâre de la 3200m până în parcare la 1600m nu e deloc joacă.

– Cazarea puteți să o alegeți oriunde pe vale, mai ales dacă vreți să schiați mai mult pe ghețar și veți merge oricum cu mașina sau autobuzul. Noi am ales totuși Fulpmes, aproape de gondola Schlick, dar ăsta e doar un detaliu.

– Mai sunt două zone mai puțin schiabile, în sensul că au câteva pârtii de schi anoste, dar au câteva minunate pentru sanie: Serles și Elfer. Asta din urmă este chiar în Neustift, satul/stațiunea principală de pe vale. Băi! Nu glumesc! Trebuie neapărat să mergeți la sanie! Urcați cu gondola și vă dați vreo 8km pe drumuri amenajate special pentru asta, cu margine de zăpadă, în așa fel încât dacă nu reușiți să luați curbele, atunci să nu vă lase să ieșiți în decor. M-am răsturnat de câteva ori dar a fost fenomenal. Tătătăt te umpli de zăpadă, dar prima reacție după coborâre vă garantez că va fi “mai vreau odată”.

– Schiul fond este la loc de cinste pe vale. Pista de schi fond urcă pe vale 20km din Fulpmes până în Falbeson și are câteva bucle locale în Medraz, Auten, Milders, Volderau, și o pistă de competiție în Falbeson. Se poate închiria echipament de schi fond, inclusiv pentru stilul skate. Am parcurs jumate din pista de pe vale cu schiuri de skate până în Milders și înapoi. Greu, foarte greu m-am acomodat cu stilul skate (liber). Mai am de lucru.

– Dacă sunteți la început cu schiul fond, închiriați echipament și mergeți pe una din buclele locale (sunt câteva cu nocturnă, cele de lângă Neustift: Auten și Milders), fiindcă pista care urcă pe vale este una roșie pe alocuri, cu pante deloc triviale. Mi-au cam tremurat picioarele, după o juma’ de tură pe vale, în total de vreo 20km. Ah, da! Începeți cu schiuri pentru stilul clasic. Pentru detalii citiți articolul meu despre schi fond pentru începători.

– Pe vreme rea uitați-vă pe webcam-uri, fiindcă sus pe ghețari s-ar putea să fie frumos, deasupra norilor. Dap, noi eram pe cale să rămânem la sanie într-una din zilele astea. Noroc cu webcam-urile, fiindcă sus la peste 2500m era superb.

– Alte chestii pe care nu trebuie să le ratați pe vale: bazinul din Telfes sau cel din Neustift, mâncarea tradițională tiroleză (neapărat gröstl și gulașul de cerb), serviciul de pâine proaspătă livrată dimineața la locul de cazare, patinoarul, călăria, parapanta.

Vedere de pe creastă spre una din instalațiile de la Schlick2000:Schlick2000

Vedere de la 3200m spre unul din ghețari (plafonul de nori era pe la 2500m):Stubaier Gletscher

Harta pistelor de schi fond:
Schi fond in Stubaital

Mândra la schi fond:Dorina la schi fond in Stubaital

Și subsemnatul:
Zoli la schi fond in Stubaital

La sanie pe pârtia Elfer:La sanie in Stubaital

Parapantiști aterizând în Fulpmes:Parapanta in Stubaital

Căbănuță tiroleză pe pârtia de sanie Elfer, cea care coboară direct spre Neustift:Cabanuta tiroleza

În viitor se vor unifica domeniile schiabile Schlick2000, Axamer Lizum și Muttereralm:IMG_20180207_091005

În concluzie, e de mers, mai ales dacă vreți cu familia, cu copii.

Have fun!

Vacanță de schi la Bansko

Voi evita să fac un review, totuși iată câteva gânduri:

  • Drumul e cam cât până la Timișoara, de 7-8 ore cu mașina.
  • Are bulgarul o centură la Sofia, de îți vine să dai cu căciula de pământ.
  • E tristețe maximă în satele din Bulgaria, cam ca la noi.
  • Habar n-aveam că bulgarii au munți așa înalți. Au două masive (Pirin și Rila) cu vărfuri de peste 2900m.
  • Bansko este pe un podiș înalt la cca 1000m altitudine (între cele două masive amintite mai sus) și este mult mai mare decât Poiana Brașov.
  • Cică pot găzdui cam 10000 de schiori.
  • O singură gondolă cară schiorii din Bansko până la pârtii, ceea ce duce la cozi imense.
  • Se poate urca la pârtii și cu microbuze (10 leva de căciulă), sau cu mașina dar numai dacă sunteți matinali, fiindcă parcările de sus sunt foarte limitate.
  • La hotelurile de 5 stele se pot cumpăra skipass-uri VIP la preț aproape dublu, dar cu care vă puteți băga în față la gondolă, pe “fast line”.
  • Era o tanti româncă acolo cu vestă de “staff” care șușotea cu niște cunoscuți români despre cum poate ea să le dea skipass VIP pe șestache, ceea ce denotă că românul care a învățat să mănânce căcat acasă, va mânca și în altă parte.
  • Am spus că se fac cozi? Două, de o parte și de alta a gondolei, de vreo o sută de metri.
  • Am încercat să ieșim la 8:30, la 8:00, la 7:45, la 10:00, la 11:00 și tot o oră și jumătate am stat.
  • Pârtiile și scaunele de sus însă sunt super, cu două clase peste tot ce avem noi în Poiană sau oriunde altundeva. Păcat că până ajungi la ele, pârtiile sunt deja stricate.
  • Cei 10000 de schiori se văd și în aglomerația de pe pârtii.
  • Nu par să aibă capacitatea de a bate toate pârtiile într-o seară. Am avut mai multe zile când au lăsat câteva pârtii nebătute, cu hopuri.
  • Pare interesant să prinzi o cupă mondială în vacanță, însă nu e deloc așa, fiindcă pârtiile cele mai tari sunt închise pentru sportivi. De văzut oricum nu vezi mare lucru, mai bine te oprești la un restaurant și urmărești transmisiunea directă de la TV.
  • Bansko fiind mai la sud, este implicit mai cald, însă compensează cu înălțimea. Pârtiile pornesc de la 2500m și se opresc la 1600m, cu posibilitatea să cobori pe schiuri până în Bansko pe un “ski route” lejer.
  • Este plin de cabane restaurant în jurul pârtiilor, iar la capitolul ăsta sunt șapte clase peste noi.
  • Și jos în Bansko e plin de restaurante.
  • Sunt multe magazine de echipament sportiv, la prețuri bune, cel puțin comparativ cu România.
  • Supermarket-uri și alte nimicuri, tipice pentru stațiunile serioase cu trafic intens.
  • Închirierea de echipament e și ea cu două clase peste noi, de înțeles dacă ne gândim la cât de mulți schiori reușesc să atragă. Păcat de cozile alea.
  • Aplicația Bansko Ski pentru telefon îți dă tot ce vrei în timp real: pârtii, instalații funcționale, cârciumi, camere, așa cum trebuie.
  • Deși se laudă cu pista de schi fond, de fapt au o pistă de biatlon sus la 1600m pe care te poți da, dar nu au șanțuri pentru stilul clasic. Cu cozile alea la gondolă nici nu m-am gândit să urc acolo pentru schi fond, iar de sacrificat o zi întreagă de schi alpin nu am fost dispus.
  • M-am dat totuși cu schiurile de fond jos, pe ultimii 2km ai acelui “ski route” care coboară în Bansko. Urcarea e urcare, în stil clasic, iar la coborâre măcar am exersat stilul liber (skating). Suboptimă experiența de schi fond.
  • N-am întrebat dacă se poate închiria echipament de schi fond, însă am văzut pe cineva ieșind cu echipament de fond dintr-un magazin de închiriere.
  • La costuri am ieșit cam ca în Poiană, dar asta depinde mult de cazare și de păpică.

Concluzia e că dacă nu ați fost, atunci merită mers, însă înarmați-vă cu multă răbdare pentru cozile de la gondola aia. Eu nu mai dau pe acolo până nu construiesc măcar încă una.

Mai jos e o poză de pe platoul de sub vârful Todorka, la cca 2500m, iar în spate se văd două vârfuri de peste 2900m din masivul Pirin: Vihren (al doilea cel mai înalt vârf din Bulgaria) și Kutelo.

Gabi pe platoul Todorka la 2500m

Vacanță la schi în Tux-Zillertal, non-review de familist

E greu să scrii despre regiunile astea mari de schi, cum sunt Trois Vallees, Dolomiti Superski, sau Zillertal, fiindcă ele unifică în aceeași infrastructură (transport, skipass, instalații etc.) multe stațiuni învecinate cu sute de kilometri de pârtii, iar o vacanță de o săptămână nu este suficientă să vezi totul. Dacă am unifica Sinaia cu Bușteni, cu Azuga, cu Predeal și cu Poiana Brașov, tot nu ne-am apropia de ce fac ăia. Dar ce vorbim noi aici?! Noi nu reușim să unificăm nici măcar skipass-urile din aceeași stațiune! Sinaia, Straja, se aude?

După cum spuneam, de o vreme ne-am obișnuit să mergem alternativ, un sezon afară, unul în țară la schi. A venit rândul pentru afară și am ales să mergem în mult lăudatul Zillertal. Fără pretenția de a face un review, iată experiența noastră cu Zillertal-ul:

Rezervarea: Site-urile booking.com, bergfex.com sau chiar zillertal.at te pot ajuta la găsirea de cazare. Uneori poți reduce din tarife, dacă contactezi pensiunea și faci rezervarea direct. Noi așa am făcut, dar ne-a cerut un avans.

Drumul: Este îngrozitor. Cei 1550km între București și Tux sunt cumpliți dacă mergi cu mașina. Noi am făcut escală la Timișoara, la soacră-mea, și la dus și la întors. Vasăzică 7 ore între București și Timișoara, și 11 ore între Timișoara și Tux. Asta dacă nu prinzi “ștau”, dar dacă mergi sâmbătă, vei prinde inevitabil un blocaj la Salzburg la intrarea în Germania, apoi unul la Kufstein la ieșirea din Germania, și unul la intrarea pe valea Zillertal. Din cauza blocajelor, cele 11 ore au devenit 14. Înarmați-vă cu multă răbdare.

Teoretic se poate merge cu avionul, la Munchen sau la Innsbruck, se poate închiria mașină de acolo și gata, dar atunci costul cu transportul crește de la cca 200eur (trei plinuri de motorină) la peste 1000eur (biletele de avion, plus închiriatul mașinii).

Accesul: Ultimul blocaj este chiar la intrarea pe vale. Practic se stă la o coadă de mulți kilometri la ieșirea de pe autostradă. Noi am stat o oră acolo. DN1 pe valea Prahovei este parfum. Deh, dacă e mare și vestită regiunea asta, atunci multă lume o vrea. Odată ce ai intrat pe vale, se merge binișor, iar mașinile se răresc pe măsură ce urci. Pe la Mayrhofen (600m altitudine) deja se circulă normal.

Stațiunea Tux: Tuxbach este un afluent al râului Ziller. Pe partea superioară a lui Tuxbach se află comuna Tux, formată dintr-o serie de sate micuțe, în ordine, de la 1300 până la 1500m: Vorderlanersbach, Lanersbach, Juns, Madseit și Hintertux. Din Hintertux urcă gondola pe ghețar. Noi am stat în Vorderlanersbach la Ferienhof Ausserbrente chiar lângă o pârtie și la 200m de gondola Rastkogel. Da, am eu ambiția asta să caut cazare lângă pârtie, pentru a evita dependența de skibus sau de mașină. Apoi mai e un aspect important pentru familii: dacă unii obosesc mai devreme, îi trimiți acasă și îți vezi de treabă. Pentru asta, e bine să fii cazat lângă gondolă.

Am ales Tux pentru altitudinea mai ridicată, dar și pentru pârtia de schi fond. Acum doi ani am descoperit schiul fond în Ramsau lângă Schladming și de atunci m-am îndrăgostit de el. Mi-am cumpărat echipament de schi fond clasic și e tare fain. Promit că revin cu un articol pentru cei interesați să înceapă și ei acest sport minunat. Pentru vacanțe îmi caut de acum doar stațiuni care au și pârtii de schi fond.

Cazarea: Martina Geisler care deține casa de vacanță Ausserbrente s-a comportat impecabil cu noi. Recomand cu căldură. Am rezervat un apartament cu chicinetă, dar a fost tare ciudat, fiindcă am decis să luăm de acasă chestii de prin cămară și din frigider, ca să evităm prea multe drumuri la magazin. Apoi am primit și de la soacră-mea niște bunătăți, așa că nici n-am apucat să consumăm toată mâncarea. Am mâncat și pe la restaurantele lor, dar doar de poftă. Și nu, bucătăria austriacă nu e fabuloasă. Uite așa am reușit să rămânem mult sub bugetul planificat pentru mâncare.

Ferienhof Ausserbrente

Serviciul de pâine proaspătă este fenomenal. Pâinici, baghete, croissant-e, covrigi, muffin-uri și alte mofturi. Pui pe listă ce vrei pentru a doua zi și dimineața la 7:30 le ai în fața ușii.

Luați-vă lanțurile pentru mașină! Austriecii curăță prompt zăpada, chiar și pe trotuare, însă e pantă și rămâne alunecos pe străduțele secundare, iar dacă te întâlnești cu o altă mașină pe străduțele alea, manevrele sunt dificile fără lanțuri sau huse antiderapante.

Vorderlanersbach

Închirierea: Da, poți închiria echipament de top, la prețuri ok. Fiică-mea și-a luat schiuri de freeride – reflectorizante, vă rog frumos! – și presimt că va trece pe snowboard cât de curând. Dacă vrei să îți lași echipamentul în rastelul lor încălzit, nici o problemă, ți se dă un card și cât timp plătești abonamentul de 6 eur pe zi, ți se deschide rastelul cu el. Totul automat, cu autoservire. Două seturi de echipament intrau într-un compartiment de rastel. Fetele mele au ales rastelul, iar eu coboram pe schiuri din/în parcarea casei.

Klara freeride

Vrei să închiriezi echipament de schi fond? Nici o problemă. Da, suntem departe de ei la capitolul ăsta.

Instalațiile: Se investește continuu în instalații moderne. Scaune cu șase sau opt locuri. Gondole cu wifi. Scaune încălzite. Autobuzul pe cablu, super-rapid, cum e ăsta de 150 de persoane de mai jos. Nu are rost să te gândești care e nivelul de acasă. Este aproape umilitor. Chestia asta parcurge atât de repede cei 700m diferență de altitudine, încât nici nu apuci să te bucuri de priveliște.

150er Tux Wanglspitz

Pârtiile: Impecabile. Am prins totuși două zile calde, când era cam tablă totul dimineața. Noroc că pe la altitudini mai mari dădeau cu tunurile de zăpadă. În rest, dacă nopțile erau sub zero, era totul brici. Sunt câteva pârtii celebre în Zillertal, care nu trebuie ratate. În poza de mai sus, cea cu “autobuzul”, se vede pârtia 66 numită Panoramaabfahrt, care coboară pe coama aceea de munte din dreapta. Este superbă! Apoi, de pe acea coamă coboară spre valea din mijloc pârtia Harakiri, cea mai abruptă pârtie din Austria, exclusiv pentru nebuni avansați.

Rastkogel

Sus pe ghețar la 3000m era un ger de era imposibil să nu fie pârtiile perfecte. La sosirea pe ghețar puteți vizita palatul de gheață. Este muuult mai spectaculos decât pare, fiindcă pe lângă galeriile săpate de oameni, veți putea vedea o peșteră naturală sub ghețar, cu ape limpezi și formațiuni superbe. Scump, dar merită. Din categoria “pârtii celebre”, la ghețar e o pârtie superbă numită Schwarze Pfanne, care coboară până în Hintertux, perfectă pentru a încheia ziua de schi alpin:

Schwarze Pfanne

Pârtia de schi fond este preparată și ea cu un ratrak micuț (Pistenbully 100), echipat cu “dinți” pentru tăiat șanțurile de schi fond clasic.

m4-1-heck-100-3a-motor

E mai mare plăcerea să te dai după ce o prepară. Aveam pârtie de schi fond de 14km, din Vorderlanersbach trecând prin Lanersbach, Juns și până în Madseit.

Luggi Gredler Loipe

Chiar și poteca pentru plimbare era frezată de zăpada mare, pentru a obține grosimea perfectă unei plimbări romantice și o experiență “ausgezeichnet”.

Informații despre pârtii și instalații: Site, aplicație mobilă, wifi la cabane, webcam-uri. Știi în fiecare clipă tot ce se întâmplă.

Apres ski: E plin de cârciumi în care se petrece tinerește. Noi am preferat alte distracții, de cameră, așa că nu vă pot descrie nimic din categoria asta. Nici măcar la bazin sau patinoar n-am avut chef să mergem, iar săniușul l-am tot amânat până n-a mai ieșit nimic. Este drept că săniușul nu era atât de facil ca în Schladming, unde urcai cu skibus-ul. Aici sunai la o cabană, te programai la un taxi pentru unul din intervalele de timp, te duceau sus, consumai sau nu bunătățile de acolo, luai săniile, coborai și apoi lăsai săniile în vale. Mda, complicat. Poate de asta am și renunțat atât de ușor.

Hollensteinhutte rodel taxi

Costuri (2 adulți, 1 copil): Pentru noi a fost predictibil, cu o mică economie la haleală. Cheltuielile obligatorii sunt:

  • skipass-uri: 581 EUR;
  • motorină: cca 220 EUR;
  • asigurări: cca 50 EUR;

În rest jonglezi cu cazarea, mâncarea, distracția și cu închirierea. De departe cel mai mare cost este cel cu cazarea. Îl poți reduce doar dacă cauți ceva rustic, poate chiar la o fermă, departe de domeniul schiabil. Vei avea ceva cheltuieli suplimentare cu motorina, însă neglijabile.

Chiar dacă drumul este lung și impredictibil, merită să încerci, iar când va fi gata autostrada A1, probabil vor fi mulți care vor parcurge drumul dintr-o bucată. Îi invidiez pe cei care locuiesc în vestul țării. Nu tot timpul, câteodată.

Schi la Straja, review de familist

A venit din nou timpul să dăm o șansă turismului local de iarnă. După câțiva ani de Austria, s-a nimerit să alternăm un an afară cu un an în țară. Acum doi ani am fost în Poiană, apoi în Schladming, iar acum la Straja. Varianta scurtă a acestui articol e că Straja este frumoasă, pârtiile superbe, iar la costuri este foarte avantajoasă. Deși s-a născut haotic acum câteva zeci de ani prin construcții mai degrabă jalnice, în 2002 a fost declarată stațiune. Nu este, și probabil nu va dori să devină niciodată o stațiune de top, însă acum, spre deosebire de anii ‘90, puteți găsi cazare civilizată de 3 sau chiar 4 stele. Merită toată atenția!

Recunosc că am fi vrut să mergem afară și acum, dar niște achiziții mai consistente ne-au dezechilibrat cashflow-ul. Apoi mai e și dependența de vacanța copiilor, care ne-a desincronizat de plecarea prietenilor. Cei care aveți copii școlari, înțelegeți ce spun. Am auzit că nemții își pun vacanțele de iarnă decalate pentru a avea loc în stațiunile montane. Să nu ne facem iluzii. Românul nu este încă atât de mare iubitor de schi, așa că haideți cu toții la grămadă, în aceeași săptămână. Așa s-a nimerit să rezervăm la Straja, în munții Vâlcan, județul Hunedoara, un loc care îmi este drag fiindcă acolo am învățat să schiez. Dar haideți să o luăm pe rând.

Rezervarea. Fanii de booking.com vor fi dezamăgiți fiindcă sunt doar 8 pensiuni din Straja înscrise pe site, doar 4 au locația declarată pe hartă și nici măcar alea nu sunt precise. Se pare că proprietarii de pensiuni din Straja au o preferință către turistinfo.ro, unde sunt vreo 70. Din păcate de pe turistinfo.ro poți doar să te informezi, pentru rezervare trebuie să suni sau să folosești formularul ăla idiot și să aștepți. Fiind vacanța copiilor, am găsit cu greu o cameră, sunând practic din pensiune în pensiune.

Drumul. Din București vă trebuie 6 ore pentru a parcurge cei 380km până în Lupeni, pe valea Jiului de Vest, aproape de Petroșani. Drumul prin Tg Jiu duce prin defileul Jiului, un segment veșnic în lucru, pe care nu l-am prins niciodată asfaltat ca lumea, de când mă știu. Undeva pe la Bumbești vă așteaptă un indicator de drum în lucru pe care scrie 32km. Da, pregătiți-vă să încetiniți la 20km/h din 3 în 300m. Varianta de pe valea Lotrului este superbă dar foarte riscantă iarna, fiindcă pasul dintre Transalpina și Petroșani este de peste 1600m și nu știi niciodată cum e vremea sau câtă zăpadă e. Varianta prin Sibiu-Simeria pe autostradă pare să fie cea mai sigură, deși este cu cca 60km mai lungă.

Accesul. Odată ajunși în Lupeni (750m), aveți două posibilități de a urca în stațiunea Straja aflată la cca 1370m altitudine: cu gondola sau cu mașina. Chiar dacă urcați cu mașina, lăsați-o în parcările de la intrarea în stațiune (3lei/zi), fiindcă mai sus nu aveți ce căuta fără 4×4. Este abrupt, este gheață acoperită cu zăpadă, este îngust și este foarte periculos. Veți vedea că toți circulă pe același drum îngust. Săniile, schiorii și trecătorii trebuie să sară ca potârnichile pe malul de zăpadă de fiecare dată când trece câte o mașină. Se claxonează de la distanță, fiindcă cu greu mai pornește mașina în panta aia dacă se oprește. Dacă pensiunea la care sunteți cazați nu are un 4×4 să vă ia din parcare, atunci veți găsi cu siguranță doritori să vă transporte cu bagaje cu tot în stațiune. Nici nu apucați să vă dați jos din mașină că vor fi acolo. În poza de mai jos se vede drumul principal din stațiune, în curba de la capătul de jos este stația gondolei, iar în zare se vede Retezatul.

Straja

Stațiunea. Straja e împărțită în trei grupuri de vile/cabane/pensiuni:

  • grupul principal de 100+ vile, din care probabil cea mai reprezentativă și mai veche cabană este Montana, chiar la intrarea în stațiune, la capătul gondolei și la baza teleschiului nr 3. Siteul lor este http://skistraja.ro/ și tot ei administrează 5 instalații de cablu, practic cele mai importante. În studenție în anii ’90 când veneam la Straja, Montana era de top, dar și noi aveam alte pretenții.
  • grupul Platoul Soarelui de vreo șapte vile din care cea mai reprezentativă este bineînțeles http://platoulsoarelui.ro/. Ei administrează instalațiile de o parte și de alta a pârtiei de începători Platoul Soarelui.
  • grupul de sus de vreo 20 de vile din care cea mai importantă este Cabana Edelweiss de la baza teleschiului nr 2. În grupul ăsta se află și vechea cabană Straja, pentru cei care vor ceva rustic.

Straja

În stațiune nu este gaz, iar încălzirea este cu lemne. Cei care fumegă mai gălbui pe hornuri probabil ard cărbuni. Pe vremuri, când cred că huila din Lupeni era mai din belșug în termocentrale, se consuma curent electric în draci pentru orice, inclusiv încălzire. Sau poate atunci era curentul pe nașpa? Nu știu, dar parcă acum nu se vede risipa din anii ‘90.
Apa este în continuare extrem de prețioasă la Straja. Stațiunea este practic pe o coamă de munte și nu are izvoare naturale. S-au construit două lacuri de acumulare mai sus, unul pentru pârtii și unul pentru stațiune (în poza de mai sus se vede unul dintre lacuri), însă din câte ne spuneau gazdele, sunt probleme în perioadele de vârf de consum, iar pensiunile care nu au rezerve proprii, suferă în continuare. Gândiți-vă bine când lăsați apa să curgă degeaba la robinet, fiindcă acum 20 de ani turiștii nici nu visau să aibă apă curentă acolo.
Stațiunea a crescut frumos, sunt mai multe instalații, se amenajează pârtiile, sunt mai multe servicii, mini market-uri, bazaruri, baruri, pizzerii, inchirietorii, chiar nu te mai simți pierdut în creierii munților cum era pe vremuri.
Pentru cei care rezonează la lăcașuri de cult, Schitul Straja le oferă un pic de liniște, departe de zgomotul stațiunii. Accesul se face prin tunelul pictat de alături.

Cazarea. Vila Best View, unde am locuit, nu e deloc reprezentativă pentru Straja, fiindcă aproape totul este perfect. Fabian și familia lui ne-au tratat, ei bine, ca pe familia lui. Vila nu este încă stelată fiindcă abia au deschis în acest sezon, însă vor obține lejer 4 stele. Nu au încă nici site, dar vila este descrisă la http://www.turistinfo.ro/straja/cazare-straja/vila_best_view-c95504.html. Recomand să încercați hot tub-ul de la mansardă. E 100 lei/h însă merită fiecare bănuț. Să tot schiezi așa! Cu un pahar de șampanie în jacuzzi și geamurile deschise larg să simți aerul aspru al muntelui.
Mâncarea este surpinzător de bună, barul bine echipat, iar bufetul de la micul dejun este așa cum trebuie să fie. Nu ezitați să cereți și chestii care nu sunt în meniu sau la bar. În debaraua aia de sub scară sunt tot felul de surprize. Ar fi fost și culmea să nu aibă o pălincă, nu-i așa? Ia uitați cum arată un grătar de porc cu cartofi copți și o tochitură, ambele la prețuri foarte ok:

grătar de porctochitură

Fabian pare să aibă un business de electrice, așa că veți vedea tot felul de chestii pe care le vezi doar în marile hoteluri: detectoare, camere, sprinklere, wi-fi, deși n-am înțeles de ce a ales să pună prize de UK cu adaptoare… poate a rămas cu niște stocuri. Singura alegere greșită este dulapul pentru clăpari de la intrare, fiindcă nu se usucă nimic acolo și nici nu e loc suficient. Wi-fi-ul nu credeam să fie atât de important, fiindcă ziceam că vom avea telefoanele cu noi, toate cu planuri de date generoase și eram foarte aproape de antenele operatorilor. Ei bine, deși puteai să dai cu piatra în antenele alea de aproape ce erau, mergea netul ca porcul și pe Orange și pe Vodafone. Noroc cu wi-fi-ul de la vilă.

Închirierea. Da, este o mare realizare pentru Straja că sunt mai multe centre de închirieri de schiuri, snowboard și săniuțe. Poate mulți dintre cititori nu înțeleg, dar cei care au fost pe acolo acum 20 de ani, cu siguranță îmi dau dreptate. Nu am căutat cine știe ce rachete de schiuri, dar am găsit unele corecte. 25lei/zi schiuri+clăpari și 10lei/zi sania.

Instalațiile (update dec2018: au instalat telescaune noi și au cartelă unificată; vedeți http://www.skistraja.ro/). Sunt trei operatori de instalații la Straja și nu, nu sunt integrați. Plata se face separat la fiecare operator. Pare să fie mai rău ca la Sinaia, dar haideți să vă explic care e realitatea și cum vă puteți descurca:

  1. Gondola Lupeni-Straja și scaunul de pe vârful Straja sunt operate de, habar n-am cum se numesc, și nici nu ne interesează, decât dacă alegeți gondola la venire și la plecare. Vasăzică gondola nu este pentru schi, este exclusiv pentru acces. Au trecut vremurile alea când era zăpada atât de mare încât să se poată schia până jos în Lupeni. Apoi scaunul de pe vârful Straja nu funcționează. Am întrebat pe acolo și mi s-a spus că a mers cândva, dar sunt probleme, bla-bla. Practic nimeni nu știe. Uitați de scaunul acela. Arată bine în poză și atât:
    Telescaunul Straja
    De fapt, în Straja se pot folosi pentru schi doar teleschiurile de mai jos. Pregătiți-vă fundurile!
  2. Instalațiile Comexim R sunt în număr de 5 și includ teleschiurile vechi de tip ciupercă cu numerele 1, 2 și 3, la care s-a adăugat teleschiul nr 5 de tip T de pe vârful Mutu (1722m) și teleschiul nr 4, de sub partea superioară a telegondolei. Prețurile sunt afișate la http://skistraja.ro/teleschi.html. Orientativ, vă costă cca 4 lei/urcare, dar vă recomand skipass pe zile la aceste 5 instalații dacă sunteți intermediari/avansați (380lei/5zile), iar dacă aveți începători în familie, atunci luați-le puncte și aici și la instalațiile de mai jos. Prețurile afișate sunt pe număr de urcări, dar în realitate sunt puncte pe carduri, iar turnicheții taxează câte 4 puncte/urcare, ceea ce înseamnă că un punct costă cca 1 leu. Instalațiile sunt descrise la linkul de mai sus, însă capacitatea de transport reală și măsurată este de 9 persoane/minut, respectiv 18 pers/min pentru teleschiul T de pe vârful Mutu (aceeași viteză, doar că duce câte doi deodată). E bine să știi capacitatea pentru orele aglomerate, fiindcă dacă te pui la coadă și o estimezi de 50 de persoane, înseamnă că vei sta cca 5 minute.
  3. Instalațiile de pe Platoul Soarelui, toate de tip ciupercă, care deservesc pârtia pentru începători. Sunt mai multe instalații și se pornesc pe măsură ce se aglomerează. Acestea consumă 3 puncte/urcare, de aceea prețurile afișate sunt de cca 3lei/urcare.

În concluzie:

  • dacă ești intermediar sau avansat, atunci iei skipass pe zile pentru instalațiile Comexim R fiindcă astea deservesc pârtiile principale și iei câteva puncte pe Platoul Soarelui ca să stai și cu începătorii din familie.
  • dacă ești începătoare, atunci iei puncte și la Comexim R și pe Platoul Soarelui. Pe Platoul Soarelui este perfect pentru începători, iar cele de la Comexim R îți vor folosi să urci cu teleschiul până la pârtia Platoul Soarelui și eventual să faci o tură și de pe vârful Mutu pe măsură ce prinzi curaj. Da, se poate coborî în regim de pârtie albastră de pe vârful Mutu până în stațiune.

Iată și o poză de pe vârful și pârtia Mutu, în care se văd, de la stânga la dreapta: plecarea pe teleschiul 5, sosirea pe teleschiul 3, Platoul Soarelui (în spatele teleschiului 3), pârtia Constantinescu care coboară pe după pădure și în dreapta de tot este sosirea teleschiului 1:

Pârtia Mutu Straja

Programul de funcționare declarat este 09:00-21:00 cu condiția să fie cel puțin 15 schiori. Nu știu cum numără ei asta, dar în perioade de vârf cum a fost vacanța noastră, nu se pune problema să nu fie oameni. Da, nocturnă cât cuprinde! Personal eram atât de rupt pe la 4-5 dupămasa că nu-mi mai trebuia nocturnă, mai ales că prefer să ies la prima oră pe pârtia proaspăt preparată.

Pârtiile. Două ratrakuri Formatic 350 și un PistenBully 400 prepară în fiecare seară pârtiile din Straja. Nu toate, ci doar cele unde are sens. De exemplu, jumătatea abruptă de pe pârtia Slalom (Lupului pe unele hărți) nu se poate bate cu ratrakurile fiindcă e prea abruptă. Pentru cei care cunosc S-ul mare de pe pârtia Lupului din Poiană, no, cam așa e și aici. Ratrakurile trebuie să se asigure în cabestan pentru a amenaja porțiunea aia. În realitate porțiunea aia nu se prepară, dar e ok și așa. Un pic de challenge nu strică. Iată câtă zăpadă era pe Slalom. Abia se mai vedea indicatorul.

Pârtia Slalom Straja

Apoi pârtia Canal este păcat să o strici cu ratrakurile fiindcă este practic o râpă cu profil semirotund, perfectă pentru snowboarderi. Varianta pârtiei Canal este însă preparată. Atenție: deși pe harta cu pârtii această variantă este marcată cu roșu, acolo în realitate este marcată cu negru. Poza de mai jos este luată chiar la intersecția celor două, râpa din stânga este Canalul, iar din dreapta vine varianta.

Pârtia Canal Straja

Față de anii ‘90, numărul pârtiilor nu a crescut fabulos, însă sunt mult mai bine îngrijite. Pârtiile noi sunt Platoul Soarelui, varianta pârtiei Canal și pârtia Sf. Gheorghe. Restul erau și pe vremuri. Acum, dacă vă uitați pe hărțile de pârtii din Straja, toate sunt varză, sau sunt pline de bullshit. Prima hartă de mai jos este de la http://skistraja.ro/partii.html, unde scrie că sunt 26km de pârtii. Aiurea! Sunt undeva pe la 12km, cu indulgență. Tocmai am stabilit mai sus că pârtiile de pe vârful Straja (1km) și de sub telegondolă (3km) nu există. Apoi pârtia Straja de pe hartă, cea de 8km, nu se vrea una separată, ci una care unește, chipurile, mai multe pârtii, începând cu cea de pe vârful Straja, pârtia Mutu, pârtia Constantinescu și pârtia de sub telegondolă. Adică, teoretic, dacă ar merge telescaunul și ar fi zăpadă până jos, ai putea să schiezi de pe vârful Straja până în Lupeni. Lăsând la o parte faptul că se numără pârtiile astea de două ori, nici măcar teoretic nu e posibil să schiezi, pe pârtie, de pe vârful Straja până în Lupeni, fiindcă între vârful Straja și vârful Mutu e o mică șa, și urcatul din șa până pe vârful Mutu nu este deloc trivial. Practic ar trebui să cobori pe pârtia Canal, să urci cu teleschiul nr 2 și să continui. Nu vreau să minimizez eforturile celor din Straja, ele sunt admirabile, insă este greșit să se promoveze cu jde kilometri de pârtii când nu le au. Repet, eu am fost super mulțumit cu pârtiile alea care sunt în realitate. A doua hartă este de la http://www.i-tour.ro/ și nu spune nimic, în afară de o grămadă de linii aruncate complet degeaba și rupte de realitate.

Harta partii StrajaHarta-partii-schi-Straja-Hunedoara

No, hai să vă facă tata o hartă realistă în 5 minute cu creionul. Ia uite:

harta straja zoli

Dacă foloseam creioane colorate, chiar ieșea frumos Zâmbet.
Instalația mea preferată era nr 2, fiindcă în orele de aglomerație, te puteai refugia acolo și să schiezi pe cele 3 pârtii negre sau pe varianta albastră pe Mutu și apoi pe legătură înapoi. Afișul acela cu „Teleschi avansați” gonea pe mulți.

teleschi 2 straja

Adevărul e că teleschiurile 1 și 2 urcă prin pădure, destul de abrupt, de multe ori pe zăpadă viscolită, așa că țineți-vă bine, fiindcă dacă cădeți, o coborâre forțată prin pădure nu e joacă.

teleschi 1 straja

Informații despre pârtii și instalații. Spuneam și data trecută despre Poiană că nu suntem încă la acel nivel încât să știm dacă e pornită o instalație sau nu, să știm dacă e închisă o pârtie sau nu. În Poiană măcar e tabloul acela cu beculețe de la gondolă, unde poți vedea toate astea. Păcat că nu le expun și către un website, o aplicație de mobil sau un serviciu web.
Nu mă așteptam să văd la Straja o revoluție în domeniu. Dacă vreți să vedeți cum e pe pârtie, mergeți pe webcam-ul corespunzător de pe http://jurnalul.ro, dacă vreți să știți că funcționează instalația 1 sau 2, sau dacă vreți să vedeți că e deschis Canalul, atunci mergeți pînă acolo. Degeaba îi întrebi pe cei de la instalații, fiindcă nu știu unii de alții.
Ce am observat la Straja este că operatorii de instalații au o toleranță destul de mare la ceață și viscol. Preferă să aprindă nocturna dacă e ceață, decît să oprească instalația. Pârtiile Canal sunt primele care se închid la ceață, fiindcă intrarea de pe creastă pe pârtii e cam tricky fără vizibilitate și poți nimeri complet aiurea. Îmi spuneau cei de acolo că au avut un caz care a dat să coboare spre sud, spre Tg Jiu Zâmbet.

Apres ski. Distracția de după schi e destul de limitată la Straja. În afară de Clubul Montana și baruri, nu prea ai ce face. Bazin nu cred că își va face cineva acolo vreodată. Râmâne jacuzzi-ul pentru cine are. Totuși o sanie merită încercată. Problema e că nu prea ai pe unde. Noi ne-am dus un pic mai sus, spre Edelweiss și ne-am dat pe drum, până la intrarea în centrul stațiunii, fiindcă începând de acolo e multă lume și e risc de rupere. Pe coclauri e ok însă noi am prins zăpadă foarte mare și nu ne-a mers. Apoi pe pârtie este foarte riscant, mai ales că până la 21:00 se schiază, iar după aceea te calcă ratrakul.

Costuri și concluzii. După cum spuneam, Straja e o stațiune ieftină. Din calculele mele, am ieșit la 50% dintr-o vacanță în Austria și la 65% dintr-una în Poiana Brașov. Bineînțeles, se poate merge și mai jos. De fapt avantajul major la Straja este că dacă vrei neapărat, poți petrece vacanța cu un buget foarte scăzut, în regim de cabană cu baia comună. Aduci băutura și mâncarea de acasă și mai mănânci o pizza din când în când, foarte bună dealtfel cea de la Montana 2.
Ce îmi place însă, este că Straja se dezvoltă frumos, apar surprize plăcute cum sunt cei de la Vila Best View, pârtiile sunt în sfârșit pârtii, preparate impecabil, iar nocturna generoasă este cireașa de pe tort… mă rog, pentru cine mai poate la ora aia.

Update: câteva poze bonus de pe creastă:

Straja Straja Straja Straja Straja Straja

Am descoperit un nou sport în Austria, schiul fond

De data asta am făcut bine că nu am rămas în țară pentru schi, fiindcă la noi e cam subțire spre zero zăpada pe pârtii cu căldura asta. Am mers în regiunea Schladming de sub Dachstein în Austria, mai precis în Ramsau, chiar la poalele Dachstein-ului. Am ales Ramsau fiindcă era mult mai ieftin decât în Schladming sau Rohrmoos.

A fost cald și acolo, însă zăpada se acumulase serios și avea de unde să se topească. Cu 6-8 grade ziua, era ca schiatul primăvara, dimineața era totul bocnă, iar la prânz se fleșcăia totul. Așa că ne-am adaptat: trezirea devreme, urcat cu prima gondolă, schiat până la prânz și gata. Apoi mergeam la alte activități. Bazin sau sanie.

La sanie în RamsauLa sanie în Ramsau

Dar săniușul este dus la extrem la ăștia. În Ramsau puteai urca cu autobuzul cu regim de skibus (adică gratis dacă aveai skipass) de la cca 1000m până la 1700m lângă stația de plecare a cabinei de pe Dachstein, cea care urcă în creastă la 3000m. 700m de coborâre în altitiudine cu sania este, credeți-mă, foarte tare. Prima reacție pe care o ai când ajungi jos este „mai vreau odată” sau „când pleacă următorul autobuz?”.

După câteva zile de hoinărit, am văzut o grămadă de oameni de tot felul (începători la avansați) pe rutele de schi fond. Habar n-aveam că Ramsau este un mic paradis de schi fond, deși am ajuns chiar când era o etapă de cupă mondială. Așa am decis să încerc și eu. M-am uitat la cele patru filmulețe ale lui Jeff:

,

mi-am luat inima în dinți, am închiriat echipament și am ieșit pe una din rutele ușoare de schi fond din cele 220km perfect preparate din Ramsau. Schiul fond este o combinație de alergare și drumeție de iarnă. Foarte, foarte mișto. A doua zi am luat și fetele:

Schi fond în Ramsau

Le-a plăcut atât de mult încât îmi spuneau că ele de acum așa vor să schieze.

Eu nu știu unde îl voi practica, dar e clar că mai vreau. Păcat că în România nu e foarte popular acest sport. Sau greșesc? Câteva învățăminte pentru începători:

  • îmbrăcați-vă subțire; am regretat că nu mi-am luat echipamentul de iarnă pentru alergat – ar fi fost perfect.
  • plus ochelari de soare, căciulă, mănuși.
  • dacă știți schi alpin și/sau patinaj, atunci va fi foarte ușor să prindeți mișcările.
  • luați-vă apă cu voi sau zama preferată pentru hidratare – veți avea nevoie.
  • și da, se poate merge și încet, cu pauze, distrați-vă!