Stradivariusul lui Tomescu a rasunat la metrou

Ideea lui Washington Post de a-l convinge pe Joshua Bell să cânte la metrou acum doi ani, a fost împrumutată de România Liberă, cu Alexandru Tomescu. A fost vinerea trecută în stația Piața Victoriei, într-un loc prin care trec aproape zilnic, dar la o oră mai matinală. Detalii aici.

„M-a sunat o colega sa-mi spuna ca l-a vazut pe Tomescu la metrou. Se auzea muzica prin telefon. Am fugit de la serviciu sa-l vad si eu”, a spus doamna, vizibil entuziasmata.

Filed under: Hobby, Muzică, Bach

# Maneaua ruleaza

Thursday, April 16, 2009 12:43 PM by Weblogul lui Zoli

Ieri am învățat și eu cine e manelistul ăla. The hard way. Eram bucuros că ajung și eu mai devreme acasă.

National Technology Officer

Da. Unii au observat că mi-am actualizat profilul pe linkedin și aici. Am devenit NTO. În sensul că voi avea și acest rol de acum încolo. Sunt două aspecte în acest rol onorant: cel intern, în care trebuie să ajut colegii și filiala să înțeleagă schimbările tehnologice din interior și din jurul nostru, și cel extern, pentru care mi-am permis să mă inspir de la colegul Jerry Fishenden din Marea Britanie:

The NTO tackles issues at the intersection of technology and policy, including cloud computing and software plus services; privacy, security and identity; commercial and open source software; digital inclusion and accessibility; sustainability; standards; interoperability; innovation, local software economy and intellectual property rights; telecom and spectrum; e-Government; digital archiving/preservation; advanced computing; disaster response; and others, as the need arises.

După cum vedeți, sunt multe lucruri pe care le făceam deja, doar că de data asta va fi mai oficial și voi avea o semnătură mai lungă.

PS: NTO derivă din CTO (Chief Technology Officer), doar că are responsabilități specifice unei țări. Ei da, în Microsoft există și RTO, adică Regional Technology Officer pentru țările/filialele prea mici pentru a-și permite un NTO. De exemplu, Microsoft România era deservită până acum de le nivel regional (CEE) de către Wilfried Grommen.

Filed under: Microsoft Romania, Corporate, NTO

# re: National Technology Officer

Tuesday, April 14, 2009 3:07 PM by ignatandrei

felicitari!

# re: National Technology Officer

Tuesday, April 14, 2009 7:41 PM by Bazilide

felicitari, schimbi birou, masina? 🙂

# re: National Technology Officer

Wednesday, April 15, 2009 4:32 AM by danpopa

Felicitari…si la mai mare!!!

Cu stima,

Dan Popa

dan.popa@ratb.ro

# re: National Technology Officer

Wednesday, April 15, 2009 8:55 AM by zoltanhe

@Bazilide, schimb biroul… când ne vom muta Smile

# re: National Technology Officer

Friday, April 17, 2009 5:03 PM by MrSmersh

Ce sa zic decit ca sintem pe miini bune.

Felicitari!

# Premiera

Saturday, April 18, 2009 12:39 AM by Catalin’s Blog

Normal ca in in mini vacantele de acuma sint un bun moment pentru ca studiorile de filme sa isi lanseze

HTC Touch Pro stress test

htctouchproDe data asta nu a mai fost cu apă. A fost o căzătură de trei etaje pe casa scărilor, iar rezultatul este: passed. Respect!

Stați liniștiți, eu n-am nimic, a căzut doar telefonul. Am învățat un lucru: nu e bine să alergi (pe scări) cu telefonul în mână, iar prezervativul (pouch) de la HTC nu ajută în astfel de situații. Mai ales dacă-l ții cu deschizătura spre înainte, fiindcă îți va aluneca/zbura telefonul din el.

După o serie scurtă de ”laude” nervoase aruncate în vânt, am început să culeg piesele de la fiecare etaj și surpriză: telefonul merge. E un pic crăpat la un colț, dar se vede doar de aproape. I s-a spart geamul/filtrul de pe camera principală, însă camera funcționează fără cusur. Va trebui să am grijă acum să nu intre mizerie în ea. Restul senzorilor sunt ok. Am fost atât de bucuros, încât am uitat să mai caut stylus-ul. Nici nu mai contează, fiindcă oricum nu-l folosesc.

Eduard, Răzvan, încercați și voi cu iPhone-urile? Big Smile

Filed under: Life

# re: HTC Touch Pro stress test

Tuesday, April 14, 2009 1:19 PM by Gabi Citron

Subscriu! Tot multumita prezervativului l-am testat si eu de cateva ori pe al meu si a supravietuit.

Apropo, dupa ce am facut update-ul ala in care butoanele „answer” si „ignore” sunt cu „slide”, a disparut si ultima chestie care ma enerva la el: ca raspundeam la telefon cu buzunarul.

# re: HTC Touch Pro stress test

Tuesday, April 14, 2009 1:51 PM by razvanbb.ro

E o provocare? 🙂

Fara pouch fara alta protectie da? 🙂

# re: HTC Touch Pro stress test

Tuesday, April 14, 2009 2:07 PM by zoltanhe

Bineînțeles! 3 etaje…

# re: HTC Touch Pro stress test

Tuesday, April 14, 2009 2:21 PM by zoltanhe

Acum văd că nu m-am exprimat foarte clar… mie mi-a rămas pouch-ul în mână; telefonul zburase din el…

# Maneaua ruleaza

Thursday, April 16, 2009 12:43 PM by Weblogul lui Zoli

Ieri am învățat și eu cine e manelistul ăla. The hard way. Eram bucuros că ajung și eu mai devreme acasă.

# re: HTC Touch Pro stress test

Friday, April 17, 2009 5:11 PM by MrSmersh

Acuma eu sint obisnuit cu alea care le dai pe jos…

In uz curent pin a la urma am trecut la unu normal. Dar pot sa zic ca de la orice inaltime in pouch sau fara al meu ce nu htc tot in coltzurile de sus cade si tot mai pune o adincitura in plastic, in rest nimica. Am fost uimit ca am obtinut rezultatul asta la 30 cm pe covor, si e similar cu adincitura de 2 m pe beton nefinisat Smile.

Si cred ca ai nevoie pentru demonstratii pe mobile de un proiector din ala (nu ma gindesc numai la tine Smile) si de un tel cu 6.5. Nu se poate NTO sa nu poate face showcase la tehnologia asta, sau sa faca de pe ceva legat cu duck tape Smile, nu?

# Community Bootcamp 2009

Tuesday, October 27, 2009 11:13 AM by Weblogul lui Zoli

Ca și anul trecut , suntem la o întâlnire cu Microsoft Student Partner -ii din România, cu MVP -ii, cu

# Mi-am tras plasm?? | Weblogul lui Zoli

Friday, April 02, 2010 7:22 AM by Mi-am tras plasm?? | Weblogul lui Zoli

PingBack from https://zoli.herczeg.ro/2010/04/02/mi-am-tras-plasma/

Azi biciclim

Cica va fi cel mai mare circuit de biciclisti amatori din Bucuresti. Intalnirea e la 11 in parcul Izvor, sau la 9, daca ati castigat una din bicicletele campaniei de pe http://bicicletarosie.ro.

Parcul Izvor
Parcul Izvor

Merg si eu cu fetele mele. La 9, fiindca Dorina a castigat din nou Smile

Voi veniti?

Update: ne-am că..bip pe noi de frig. Erau 9 grade, așa că am stat mai mult în mașină, până să înceapă (la ora 11). S-a mai încălzit un pic, numai că n-a sosit primarul. Ne-au aliniat, ne-au aburit. Tot n-a sosit. Băi Oprescule, dă și tu un telefon și zi-le la ăștia să înceapă fără tine. Pe la 11:30 ne-am săturat să stăm în coloană și am făcut vreo trei ture prin parc. Alții plecaseră de mult, acasă. Pe la 12:00 am zis să ne cărăm și noi. Când montam de zor bicicletele pe mașină, am văzut că a plecat coloana de bicicliști. Cei care au mai rămas.

Păcat că s-a fâsâit. Cei 450 de norocoși au rămas cu bicicletele, și să sperăm că nu le vor ține în vreo debara, așa cum spunea azi Romașcanu (cred că așa îl chema…), o fostă mare glorie a ciclismului românesc. Iată și un colaj din colțul cu anvelope:

Filed under: Hobby, Bicicleta

# re: Azi biciclim

Saturday, April 11, 2009 11:43 PM by Bazilide

nu-mi dau seama cat de mare e fetita ta, insa cum ai scapat de rotile ajutatoare, asta daca a folosit asa ceva?

mi-am propus ca zilele urmatoare sa i le dau jos si cred ca ma asteapta o perioada dificila 🙂

# re: Azi biciclim

Sunday, April 12, 2009 9:07 AM by zoltanhe

Anul trecut am scăpat de ele, când a împlinit 5 ani.

La început o ții de șa și o convingi să se uite în față. După pornire, echilibrezi cât poți și alergi ținând de șa… cum stai cu spatele? Apoi, după vreo 5-6 ședințe vei simți că se ține singură și poți să-i dai drumul și alergi pe lângă ea ca un tată responsabil ce ești. Între timp exersați oprirea și pornirea. ”Uite-te în față.” ”Folosește frâna.” ”Apasă tare pe pedală când pornești.” ”Uite-te în față.”

Baftă!

# re: Azi biciclim

Sunday, April 12, 2009 9:47 AM by Bazilide

migalos 😦

am citit ca cea mai buna metoda ar fi sa inceapa cu o bicicleta ,,run along,, cele fara pedale, se ajuta de picioare atat la mers cat si la echilibru insa nu am gasit de cumparat la vremea respectiva, iar acum fara pedale nu vrea

# re: Azi biciclim

Sunday, April 12, 2009 5:58 PM by zoltanhe

sau o pui de la început fără roți ajutătoare

# Duminica alergam (d)in Herastrau

Friday, May 08, 2009 5:50 PM by Weblogul lui Zoli

La crosul ” Fii sănătos cu Aloe Vera ”. 10 mai, ora 10:00 (înscrieri de la 08:45), pe distanța de 4km

startups.ro despre BizSpark

startups.roCristina Alexandru, coordonatoarea startups.ro vorbește despre programul Microsoft BizSpark pe microsoftstartupzone.com.
Cum, nu știți încă ce e BizSpark? De la lansarea programului BizSpark în România, numărul de membri din .ro a depășit 70 de startup-uri, iar numărul de Network Partners a ajuns la 10.

startups.ro, a facilitat accesul în BizSpark pentru mai mult de 45 de startup-uri, și este în topul mondial al celor mai prolifici Network Partners.

Felicitări Cristina, și mulțumim!

Filed under: Business, Web, BizSpark

# re: startups.ro despre BizSpark

Friday, April 10, 2009 7:14 PM by anick

Zoli,

Daca nu o puneti de un lobby puternic nu o sa mai intre nimeni in aceste programe. Platile pentru ele se fac pe facturi emise in Irlanda deci sunt achizitii intracomunitare.

Guvernul doreste ca , pe langa impozitul forfetar si masinile nedeductibile, sa introduca o prevedere prin care orice firma ce face o achizitie din EU sa treaca la perioada fiscala de impozitare din trimestrial in lunar. Asta insemana mult (negativ) pentru o firma.

Ori se scot achizitiile de servicii si licente din O.U.G. ori voi va trebui sa emiteti facturi pe Microsoft Romania.

Apropo, asta omoara si publicitatea online pe Google s.a.

# re: startups.ro despre BizSpark

Friday, April 10, 2009 11:54 PM by matincaflorin

@anick – ai citit macar ce inseamna BizSpark ? De unde si pana unde ai ajuns la facturi emise in Irlanda si publicitate pe Google ?

# re: startups.ro despre BizSpark

Saturday, April 11, 2009 7:58 AM by zoltanhe

@anick, nu stii inca ce e BizSpark? Mergi si citeste pe http://bizspark.ro

# re: startups.ro despre BizSpark

Saturday, April 11, 2009 11:25 AM by anick

Asi zice ca stiu chiar daca am trecut de faza asta. In bizspark daca nu ma insel este posibila plata a 100 $ si banui ca se emite factura pentru asta.

Ma refeream insa la „aceste programe” adica si la MAPS, EMPOWER, etc. La acestea intrarea in program se face cu o plata facuta in baza unei facturi emise in Irlanda.

Eu mi-am facut datoria , mai departe fiecare face ce vrea.

# re: startups.ro despre BizSpark

Saturday, April 11, 2009 5:29 PM by zoltanhe

Mda, orice factură Microsoft în Europa este emisă de EOC (operations centre) din Irlanda și asta nu cred că se va schimba vreodată. Excepțiile sunt facturile pe contractele de servicii ale filialelor.

Legat de BizSpark, eu nu mi-aș face griji, fiindcă suta aia de dolari se facturează la ieșirea din program, adică la sfârșitul celor 3 ani, iar până atunci se vor schimba muuulte. Mă refer la guvern…

Mashupuri cu Silverlight

Colegul nostru, Michael Scherotter a câștigat un concurs de mashup-uri (http://circusmashimus.com) cu o aplicație Silverlight dezvoltată într-o săptămână folosind Expression Blend, Visual Studio și Silverlight Toolkit (AutoCompleteBox, Expander, TreeControl, Charts):

Aplicația se conectează la:

  • serviciul Best Buy Product Service pentru a rezolva autocomplete-ul
  • New York Times pentru a articole
  • Best Buy Store Locator pentru a localiza magazine
  • Billboard pentru a afla locul în clasamente și
  • Intellepeer pentru a transmite SMS-uri.

Filed under: Visual Studio, Silverlight, Web, Expression

Traininguri de Visual Studio 2010 si .NET Framework 4

Dacă săptămâna asta a fost pentru începători, de săptămâna viitoare revenim la avansați. Sunt două variante din care pot alege cei care știu deja .NET (măcar versiunea 3, de preferat 3.5) și Visual Studio (măcar versiunea 2005, de preferat 2008). Nu, nu lansăm încă VS2010 și .NET4. Nu sunt gata, însă este bine să profitați de aceste oportunități pentru a vedea din timp ce vi se pregătește. Veți putea astfel să investiți timp și resurse în direcțiile potrivite pentru proiectele pe care le începeți în această perioadă.

1. În perioada 16-18 14-16 aprilie vom avea un curs avansat de 3 zile în cadrul programului Metro cu trainer din Finlanda (Ahti Haukilehto este Regional Director, adică un fel de Jichici nordic) în București, hands-on (nu, nu va fi călare…) și cu această agendă:

    • Visual Studio Team System 2010
    • .NET Framework 4.0
    • C# and Visual Basic Language Enhancements
    • ASP.NET Technologies
    • App Frameworks
    • Windows Workflow and Windows Communication Foundation
    • Parallel Computing

Ahti_HaukilehtoÎnscrierile se fac prin programul Metro. Cei care sunteți în Metro puteți vedea cursul pe portal în partea dreaptă sub Events. Pentru cei care nu știu, programul Metro ajută partenerii și clienții Microsoft să adopte tehnologiile noi încă din fazele beta, pentru ca aceștia să fie pregătiți cu aplicațiile lor în momentul în care Microsoft lansează tehnologia pe piață. În schimbul profilării aplicației pe portal, participanții primesc cursuri, suport tehnic și informații din timp pentru tehnologiile respective, înainte de lansarea lor dar și o perioadă după lansare. Dacă nu sunteți în Metro sau sunteți iubitori de natură/munte, puteți alege varianta a doua:

2. În perioada 3-8 mai AXTI (Asociația eXperților în Tehnologia Informației) și RONUA (Romanian .NET Users Assoctiation) organizează la Sinaia un codecamp de 5 zile cu aceeași temă, însă cu un ușor bias spre web și accent major pe practică. Citez:

La sfârșitul celor 5+ zile vei avea cunoștințe îmbogățite despre:

    • tehnologiile din categoria C# 4, VB.NET 4, .NET 4, în relație cu Visual Studio 2010 bazate pe .NET Framework 4.0.
    • dezvoltarea unei aplicații complete (inclusiv proiectul cu testele) construită pas cu pas (hand-on-lab de aproximativ 200 de pagini) de la zero (File -» New Project) pe (sub)framework-ul ASP.NET MVC 1.0
      NOTĂ: Aplicația va fi folosită, apoi, pe RONUA.RO ca serviciu adăugat comunității
    • tehnologia Silverlight 3.0, .NET RIA Services (laboratoare facultative, e nevoie de suita expression 3 aflată în beta) și/sau Windows Azure (faceți register pentru un cod de aplicație Azure)

Trainer Coach va fi Aurelian Popa, participarea nu este restricționată de nici un program Microsoft, iar costurile sunt date doar de cazare și papa Bine na, plus și sala (împărțită pe cap de cursant = peanuts). Mai e drumul, dar vă descurcați voi. Vă costă 2190 RON/pers în camera single sau 1790 RON/pers în camera double. Puteți să vă luați și mândra/bădița, mai ales că încă se schiază pe Valea Dorului, dar parcă nu le-aș amesteca…

Detalii sunt pe http://ronua.ro. Iată și un filmuleț (mă enervează chestia asta că nu pot să fac embed pe serverul ăsta… faceți clic pe poză sau pe http://cli.gs/ng39Hy):

Filed under: Visual Studio, .NET, Training, Beta

# re: Traininguri de Visual Studio 2010 si .NET Framework 4

Thursday, April 09, 2009 6:37 PM by B_gd_n[ ]Sahlean

WT beep …

Ce legătura are „c”alul „c”u programare ? Creşte productivitatea în VS.NET 😀 😀 😀 ?

# re: Traininguri de Visual Studio 2010 si .NET Framework 4

Thursday, April 09, 2009 7:14 PM by Aurelian

… ca sa ne intelegem, costul include (a) casa, (b) masa, (c) sala, (d) facilitati hotel (gen sauna daca or fi reparat-o), dar nu include drumul pana la Sinaia.

Din ce zice Zoli s-ar putea deduce ca la acele costuri se adauga costurile salii ceea ce e inexact.

Azi, 9 Aprilie 2009, e ultima zi pentru early bird.

TIPS&TRICKS: Daca nu ati obtinut bani de la firme dar sunteti sigur 99% ca vetiprimi fondurile, faceti plata cu internet banking de la voi din buzunar si apoi decontati de la firme.

E pacat sa platiti acel 10% in plus.

Aurelian.

PS. Nu sunt nici macar coach.

Sunt cel cu initierea si organizarea (as usual).

Voi clickai si eu in rand cu participantii ca sa parcurg laboratoarele, mai ales ca imi doresc de muilt sa le parcurg si eu cap-coada la o ceasca de ceai.

PPS. In plus este in prelungirea datei de 1 mai… deci va dau idei.

# re: Traininguri de Visual Studio 2010 si .NET Framework 4

Thursday, April 09, 2009 7:29 PM by Aurelian

pe langa scuzele pentru typos mai am de audaugat ceva

avem si un concurs aici:  http://ronua.ro/CS/forums/t/6640.aspx

Practic acoperim 50% din costuri pentru cel mai viral social media-ist (via youtube/twitter);

# re: Traininguri de Visual Studio 2010 si .NET Framework 4

Thursday, April 09, 2009 7:36 PM by zoltanhe

@Aurelian, mulțumesc pentru clarificări

@Bogdan, calul e în contextul unui concurs trăznit între regional directori, acu vreo doi ani… ceva de genul ”cine face cea mai haioasă poză cu Vista”. Ghici cine a câștigat? Cipi al nostru cu o poză nocturnă în fața palatului parlamentului: http://www.theregion.com/profile.aspx?rd=1231
…și da, pozele au ajuns în profilul lor de pe theregion.com Big Smile

# re: Traininguri de Visual Studio 2010 si .NET Framework 4

Tuesday, April 14, 2009 2:49 PM by zoltanhe

Ooops, cursul Metro e 14-16 aprilie, nu 16-18… am corectat mai sus.

# SharePoint Designer e free, pregătiți-vă de Visual Studio 2010

Thursday, April 23, 2009 9:33 AM by Weblogul lui Zoli

Microsoft Office SharePoint Designer 2007 se poate descărca gratuit de la http://www.microsoft.com/spd . Dacă

Istoria Business Intelligence

Trebuie să vedeți asta:

Big Smile

Filed under: Business Intelligence

# re: Istoria Business Intelligence

Wednesday, April 08, 2009 8:49 PM by B_gd_n[ ]Sahlean

Am impresia că Lore a publicat clipul de ceva timp …

# Cineceva 🙂 intimplator

Thursday, April 09, 2009 12:37 AM by Catalin’s Blog

WTF, ce are asta cu IT? Ca de obicei a long story Recent ma simt parca as fi la Hollywood avind multiple

# re: Istoria Business Intelligence

Thursday, April 09, 2009 9:14 AM by zoltanhe

Oh, mă/ne scuzați… com’on…

Ufff…

Am luat ieri goluri (la fotbal) cât pentru o repriză de handbal. De data asta n-am putut să merg, iar colegii au fost cu un om mai puțin împotriva celei mai bune echipe. Oare de ce mai jucăm?

Filed under: Hobby, Fotbal

# re: Ufff…

Sunday, April 05, 2009 7:46 PM by Valentin

Am jucat impotriva echipei care cica ar fi luat ultimele 3 campionate, dar surpriza: am inscris primi. Din pacate golul a fost anulat pe nu stiu ce motiv. Mai mult, din faza asta m-am ales si cu cartonas galben care s-ar fi transformat in rosu daca il mai … inca o data pe arbitru. Ce tare ar fi fost sa ma dea arbitrul afara inca din min 3… Bine, nu am luat bataie din cauza arbitrului, desi singura lu calitate era aceea ca auzea bine.

Si la cate rezerve aveau puteau sa ne dea si noua un om, macar de la 3-0 incolo. Sunt convins ca nu au apucat sa joace toate rezervele lor. Apropo, stie careva da sambata intre orele 17 si 18 a fost deschis hypermarket-ul Cora Pantelimon? As fi jurat ca a jucat tot magazinul impotriva noastra. La un moment dat am auzit si niste voci de femei, oare erau casierele? Sper ca n-au intrat si ele…de la 5-0 mi-a fost rusine sa mai privesc adversarul in ochi. Mai ales ca aveam un galben…

Daca viitoare vom castiga, dar cu conditia sa fim macar 8.

# re: Ufff…

Sunday, April 12, 2009 1:22 PM by Valentin

ne-am strans doar 5