Arhive pe categorii: Personal
Bucegiul văzut de pe Ciucas, panoramă de 1 gigapixel
Anul trecut făcusem unul cu săpuniera de pe Vf Ciucaș. De data asta am făcut cu deselereul, de pe trepied, de pe Vf Gropșoare de la 1885m. Dacă ajungeam un pic mai devreme, evitam căldura de la amiază și prindeam și mai multe detalii. Chiar și așa, a ieșit bine:
http://photosynth.net/view.aspx?cid=00947635-e2a1-485d-bcc3-123037dca7f4
Vreme superbă în Piatra Craiului
La vale erau 10 grade dimineața și 22 ziua. Iată o vedere de la cabana Plaiul Foii, dupămasa:
http://photosynth.net/view.aspx?cid=b1d72caf-f55e-490e-8bc1-9032e433d872
și de la Zaplaz, la amiază:
http://photosynth.net/view.aspx?cid=19e9f00f-c77a-4d6c-961a-12afb50e19a0
Fiică-mea și-a bătut recordul: de la 900m la 1700m până la Zaplaz și înapoi.
Update: la prima panoramă am adăugat câteva repere cu vârfuri, padini, brâne și formațiuni reprezentative. Pentru a le vedea mai bine, faceți full-screen și zoom-in. De la stânga/nord la dreapta/sud:
Turnurile Dianei, Muchia Padinei Popii, Strunga Izvorului, Vârful Padinei Popii, Vârful Ascuțit, Vârful Țimbalul Mare, Vârful dintre Țimbale, Vârful Țimbalul Mic, Șaua Padinii lui Călineț, Brâul Ciorânga Mare, Ramura de Sus a Brâului Ciorânga Mare, Brâul de Sus, Hornul Închis, Vâlcelul Spălat, Canionul Ciorânga Mare, Vâlcelul cu Smirdar, La Amvon, Refugiul Speranțelor, Brâul Răchitei, Padina lui Călineț, Colțul Piticului, Vâlcelul Caprelor, Degetul lui Călineț, Strunga Caprelor, Valea Podurilor, Brâul de Mijloc, Amfiteatrul Colților Gemeni, Vârful Sbirii, Vârful La Om, Poiana Închisă.
Comentariile/corecțiile sunt binevenite, mai ales dacă știți bine zona asta din Piatra Craiului.
Atenție, nu vă aventurați pe poteci nemarcate! Zona aceasta de abrupturi nu este pentru drumețul de rând, iar potecile sunt bătute de alpiniștii echipați corespunzător și care doresc să se cațere pe traseele din acești pereți. Personal nu mă consider un alpinist (n-am urcat trasee mai grele de 3A), însă sunt un mare ”fan” al Pietrei Craiului și am avut șansa să parcurg câteva din aceste poteci nemarcate împreună cu cunoscători.
Dolomitii italieni văzuti din Sölden, Austria
Aveam niște seturi de poze din iarna trecută din Sölden (de pe vârful Innere Schwarze Schneide, de la 3367m), însă nefiind aliniate, a trebuit să mă întrebuințez un pic pentru a scoate o panoramă acceptabilă. Iată ce a ieșit:
http://photosynth.net/view.aspx?cid=e6316c10-93fb-4c4c-a3a9-3c02197ff57e
Da, într-adevăr, munții ăia din depărtare sunt dolomiții din Italia, de la 80-100km. Ca reper, în spatele Tofanei, este stațiunea Cortina d’Ampezzo.
Încă o panoramă a Bucurestiului, spre est
Tot din City Gate Sud, 414 megapixeli. De data asta cu trepied.
http://photosynth.net/view.aspx?cid=e53ca1f8-765c-4d01-8a1a-87cab7307ebb
Vezi aici o panoramă spre sud.
Farsă cu colegii din SUA
O jumătate de panoramă a Bucurestiului
Din City Gate Sud, din mână, fără trepied, 480 megapixeli:
http://photosynth.net/view.aspx?cid=d4563328-2fa7-49db-934f-8f8cdb9e4392
Zoli la meci, pentru prima oară în Berceni
M-am mutat de 5 ani în comuna Berceni și nu am apucat să merg niciodată la meci, deși am auzit că ACS Berceni era să se califice în liga a doua în anii trecuți. Cam pe atunci a răsărit și terenul sintetic de antrenament, extinderea tribunei. Când alerg, plec pe lângă lac, pe lângă stadion și apoi mă întorc prin sat pe ulița principală. Așa am apucat să văd toate transformările prin care a trecut stadionul din Berceni, culminând cu găzduirea Campionatului European 2011 Under19 alături de Chiajna, Buftea și Mogoșoaia. Când am văzut pe siteul FRF că Berceniul va găzdui trei meciuri, am spus că e absurd. Cum să aduci o competiție europeană într-un sat fără nocturnă și fără asfalt?! Da, Berceni-ul avea asfalt doar pe strada principală, pe DJ 401.
Ei bine, iată că s-a putut. Am fost sâmbătă la România-Grecia (0-1) și a fost totul brici. Pe ultima sută, dar au reușit. Asfalt proaspăt pe străduțe. Parcare cu marcajul încă umed. Bag samă că la noi trebuie să ai cuțitul la os ca să termini un proiect la timp… În orice caz, felicitări președintelui CJ Ilfov, Cristache Rădulescu și primarului Marian Ghenu, care au pus Berceni-ul pe hartă cu această competiție.
Dar hai să vă zic cum am intrat eu… Mi-am pus tricoul roșu cu România și cu numărul 1, cu care am jucat într-una din competițiile corporatiste și… hai la meci! Pe jos, fiindcă băusem. Cei 2 km de la marginea satului până la stadion se fac în 20 de minute, așa că mi-am luat aparatul de fotografiat, o sticlă cu apă și hai la meci. Când am ajuns, nu reușeam să găsesc casa de bilete. Întreb pe un nene cu nevasta:
De unde ați luat biletele?
Aaa, nu mai sunt bilete!
Hai, nu mai spuneți!
Rămân perplex… Nevasta omului îi dă câteva coate și pare să îi sugereze omului să îmi vândă un bilet. Femeia părea că vrea să renunțe pentru niște bănuți. M-am făcut că mă învârt pe acolo un pic. Poate-poate îmi dă mie biletul. N-a fost să fie. În cealaltă parte văd Information Desk. Aha. Mă duc repede:
De unde se pot cumpăra bilete?
Noi nu știm.
Rămân din nou perplex. Ce naiba, am venit degeaba? Atunci mă vede un oficial și, probabil impresionat de tricou, mă întreabă:
Sunteți singur?
Da.
Scoate un teanc de bilete și îmi dă unul.
Cât mă costă?
Nimic.
După aia m-am gândit că sigur nu erau pe bani biletele alea. Cum să aduni trei mii de oameni într-un sat ca Berceni pentru a umple un stadion? Sigur le-au dat pe moca. Sau nu? Na, nu-i nimic, hai să intru.
N-aveți voie cu apă, aruncați sticla. Ce aveți acolo?
Aparat foto.
Nu aveți voie cu aparate profesionale.
Dar nu e profesional…
Astea cu obiective care se schimbă se consideră profesionale. Nu puteți intra.
Eram deja disperat. Abia făcusem rost de bilet dar de intrat tot nu pot intra. Mă uitam în parcare poate văd pe cineva cunoscut să îmi las aparatul la el în mașină. Nimic. Uite-l și pe Belodedici! Îmi venea să îi cer un autograf pe tricou, dar n-am timp. Trebuie să mă gândesc cum să intru. Atunci îmi amintesc că pe siteul FRF scria ceva de acreditările pentru fotografi și că dacă nu ai acreditare, vor depozita camerele în ”încăperi special amenajate ale arenelor respective”. Când am întrebat, nimeni nu știa de acea încăpere specială… Se pare că sunt singurul prost care vine cu echipament la meci și nu are acreditare. Hai bă, că nu e decât un D3100 de patru sute de parai. Nu se poate, nu se poate. Până la urmă am încetat să îi presez pe stewarzii de la intrare. Oamenii aveau instrucțiuni clare și nu era cazul să negociez cu ei. Totuși e o competiție televizată de Eurosport și Sport.ro. Oare la ligile interne sunt la fel de stricți?
Era deja prea târziu să mă duc acasă și să revin. Atunci mi s-a luminat fața. Era un camion cu un magazin mic.ro ambulant. I-am rugat să-mi țină geanta și am fugit să intru. Nici măcar nu am reținut numele lor, sau numărul mașinii, sau un număr de telefon. Nimic. Noroc că nu s-a întâmplat nimic și am primit geanta înapoi intactă. Mulțumesc băieți!
Mai jos sunt câteva poze cu telefonul, pentru cei care încă nu cred că avem nocturnă în Berceni. Citiți cronica Mariei Andrieș pentru a înțelege ce e cu artificiile și cu fumul de deasupra tribunei. În rest, în tribune a fost aceeași atmosferă de ”cunoscători” convinși că arbitrul a ”ținut cu ei”, chiar dacă adversarul a fost cel puțin o clasă peste…
Peste un an și un sfert mergem în Poiana Brașov la schi. Pe bune!
Septembrie 2012 este termenul la care constructorul Vectra Service trebuie să termine extinderea și modernizarea pârtiilor de schi din Poiana Brașov. Proiectul este unul austriac, realizat de Klenkhart & Partner Consulting, cu experiență din Sölden, Garmisch, adică de top. Lucrarea este una ambițioasă, care va face din Poiana Brașov o mică bijuterie cu 20km de pârtii și 291 de tunuri de zăpadă. Săptămâna asta am fost pe acolo și, dacă tot am urcat pe jos până pe Postăvarul, am făcut un scurt ”audit”. Sunt sute de oameni și zeci de utilaje pe munte. Se defrișează, se nivelează, se sparg stâncile, se sapă ditamai groapa pentru lacul de acumulare, se așează conducte și cabluri. E iureș (pe) masiv. Potecile te întâmpină de jos cu avertizări de genul ”mergeți pe riscul vostru” și, odată ajuns în zona pârtiilor, afli imediat de ce: copacii, cu marcaje cu tot, au fost sacrificați pe altarul schiului. Deh, lărgirea pârtiilor și crearea de unele noi cer sacrificii. Oricât de oripilat am vrut să mă simt din cauza unei asemenea ”crime” asupra pădurii, nu am putut să mă abțin de la un ”wow” sincer când am văzut pârtiile noi și mi-am imaginat câteva succesiuni de cristiane pe ele. În lipsa marcajelor, pentru a ajunge pe vârf puteți urmări Drumul Roșu pe care circulă acum utilajele.
Iată planul, în care se vede că practic vor fi tunuri de zăpadă peste tot:
Pârtia Subteleferic:
Drumul Roșu în porțiunea lărgită:
Lacul de acumulare. Fără acest lac nu se poate asigura suficientă apă pentru tunurile de zăpadă. Orice stațiune de schi serioasă are cel puțin un astfel de lac, la o altitudine suficient de mare pentru a evita pomparea apei la majoritatea tunurilor:
Pârtia Ruia și legătura cu Sulinar:
Lacul de acumulare văzut de sus:
Varianta îndulcită a pârtiei Kanzel:
Nu pot decât să mă bucur văzând toate astea!
Mai mergem un sezon în Austria, dar apoi vom avea și noi un Sölden al nostru în miniatură. Până atunci poate vedem și câteva zeci de pensiuni pentru muritori în Poiană, nu numai hoteluri de 4 și 5 stele.
O scurtă pauză în .it
Am făcut-o și pe asta. La mare în Italia. Au fost mai multe chestii favorabile pentru ieșirea asta. Altfel nu merită să mergi până acolo. Mai ales cu mașina, așa cum am fost noi. Lignano e o stațiune frumoasă, cu toate alea, situată cu o lagună mai încoace de Veneția. Ăsta e un feature fain fiindcă poți profita de zilele mai nasoale să tragi o fugă în Veneția, care e la cca o oră cu mașina. Noi am avut doar o zi nasoală și am vizitat Veneția pe căldură. A fost cumplit. În ziua nasoală am fost în Slovenia la peștera Postojna, la oră și jumătate de Lignano. Foarte mișto, mai ales că am avut noroc să nu plouă chiar acolo. Da, cică plouă și în peșteră dacă ploaia de afară apucă să treacă prin cele câteva zeci de metri de stâncă poroasă de deasupra. În plan mai era să dăm o fugă și până în Dolomiți la Cortina, dar fetele nu au mai vrut să sacrifice încă o zi de soare.
După zece zile de condus calm și mai ales regulamentar, mi-e tare greu să mă adaptez la București…
PS: s-a deschis autostrada M43 până la Makó, așa că nu mai trebuie să trecem prin Szeged pentru a merge la Budapesta/Viena din Timișoara/Arad. Urmăriți indicatoarele.
Zoli Herczeg 