Schi fond pentru începători

Să fim serioși. Schiul fond în România e pe nicăieri. Nu mă refer la sportivii profesioniști, ci la nivel de amatori.

Totuși scriu asta ca să vă conving să încercați și voi, fiindcă este un sport minunat. Da, ca orice sport tehnic, echipamentul costă ceva, însă se poate închiria, cumpăra second hand, sau chiar și nou veți găsi la prețuri rezonabile. Probabil că dacă am avea mai multe ierni aspre cum e cea de acum, atunci s-ar gândi mai mulți să se apuce. Eu privesc schiul fond ca o combinație între alergare și drumeție de iarnă, deși se poate practica și ușurel fără nici o grabă, bucurându-vă de peisaj. A nu se confunda schiul fond cu schiul de tură. Schiul de tură are sens când urci la pas un munte, blochezi legătura și apoi cobori în stil schi alpin. Echipamentul (schi/legături/clăpari) de tură este mult, mult mai greu decât cel de fond.

1. Unde schiem?

a) Piste amenajate. Ce însemnă asta? Seamănă cu un drum, nivelat cu un ratrak special, care folosește niște gheare pentru a trasa șanțuri de ghidare pentru schiul fond clasic, uite așa:

ratrak de schi fond

pistă de schi fond în Tux, Austria

Șanțurile sunt pentru stilul clasic, iar spațiul neted de lângă șanțuri este pentru stilul liber (skating). Revenim la stiluri imediat.

Majoritatea stațiunilor de schi din vest au piste amenajate de schi fond, cu acces gratuit. Data viitoare când mergeți în Austria sau pe aiurea la schi (alpin), uitați-vă și după pistele de schi fond, sacrificați o jumătate de zi, închiriați echipament și încercați. Nu veți regreta. Unele stațiuni au zeci chiar sute de km de piste de schi fond de diferite dificultăți. Da, și astea sunt clasificate în piste albastre, roșii și negre. Vedeți aici o listă cu cele mai tari stațiuni din punct de vedere schi fond. Eu în Ramsau (lângă Schladming Dachstein) m-am îndrăgostit de schi fond și de atunci, de fiecare dată când mergem afară în vacanța de schi, zilnic după schiul alpin, mai dau o tură și de schi fond până se întunecă.

În România este mai complicat, fiindcă sunt mult mai puține piste amenajate. De fapt, pistele amenajate de schi fond pentru agrement nu știu să existe la noi. Există totuși pistele de competiție de la Predeal (în drumul spre Pârâul Rece), Râșnov (pista de biatlon de lângă trambulinele de sărituri), Harghita Băi (biatlon) și Cheile Grădiștei Fundata (biatlon). Pe astea le știu eu, dar sunt convins că mai sunt și altele. Cei de la Cheile Grădiștei Fundata spun că pista este deschisă și amatorilor, trebuie doar să respectați orarul afișat al sportivilor profesioniști și să nu vă băgați peste ei. În plus, la centrul lor de închiriere veți putea închiria și echipament de schi fond, așa că data viitoare când sunteți în vacanță la schi în Poiana Brașov, dați o fugă la Cheile Grădiștei Fundata și încercați schiul fond. Despre celelalte piste nu știu nimic, dar mi-am propus să mă opresc pe la ei când am drum pe acolo.

b) Pe coclauri. E drumeție, sau spuneți-i cum vreți, plimbare. Se poate face pe unde apucați. Este mai greu, fiindcă nu e nimic amenajat, însă este foarte, foarte fain. Eu ies pe câmpia ilfoveană la mine în Berceni, sau pe lac, când îngheață. Dacă stați la oraș, sigur găsiți un parc unde să faceți un traseu. La prima trecere este greu, fiindcă îți trasezi singur „șanțurile”, dar după aia, la următoarele parcurgeri e distracție, poți aluneca mai bine și poți prinde viteză. Mai jos e o imagine de pe coclaurile comunei Berceni, într-o dimineață geroasă, înainte de răsăritul soarelui, la a doua parcurgere a traseului:

schi fond în comuna Berceni

Partea nasoală pe coclauri este că nu poți decât în stilul clasic (vorbim imediat despre cum schiem), iar trecătorii îți strică „pista” de la o zi/oră la alta. De asta e bine să vă alegeți niște coclauri departe de lume, undeva pe câmp. Când îngheață lacul și adună un strat de zăpadă de măcar o palmă, atunci este locul ideal, fiindcă este perfect orizontal și nu multă lume se aventurează pe lac să îți strice „pista”. Nu sunt un mare fan al stilului liber (nu îl stăpânesc prea bine), dar lacul înghețat merge și pentru stilul liber, fiindcă de obicei zăpada depusă pe gheață este uniformă.

2. Cum schiem?

Stilul clasic este cel care seamănă cu un mers susținut, în care glisezi schiurile drept spre înainte. Pare că te împingi în schiul din spate, dar nu, de fapt apeși vertical pe schiul din spate, îndreptând curbura complet, practic lipind zona de aderență din mijlocul schiului de zăpadă, și te arunci în față cu toată greutatea pe celălalt picior alunecând pe acest schi din față. Urmăriți-l pe moșul ăsta cum explică și apoi puteți ieși să încercați:

Stilul liber sau skating este cel în care schiurile se deplasează în V. La liber cantezi cu schiul din spate și te împingi cu acel picior alunecând pe celălalt schi. Din nou moșulică:

Începeți cu stilul clasic și abia apoi cu liber, chiar dacă stilul liber pare mai eficient. E mai eficient, însă este mai greu, cel puțin mie așa mi se pare.

3. Echipament

Echipamentul de bază (schiurile, legăturile, bocancii și bețele) este incredibil de ușor și de confortabil. Comparativ cu echipamentul de schi alpin, cel de fond este ca fulgul.

Schiurile sunt de două feluri, de liber și de clasic, conform cu cele două stiluri. Schiurile de liber se poartă mai scurte și au talpa uniformă de la un capăt la altul, uite așa:

schi pentru stilul liber sau skating

Schiurile de clasic au nevoie de o zonă de aderență în mijlocul schiului (sub bocanc). Zona de aderență are vreo 60-70cm și arată ca niște solzi de pește, uite așa:

schi pe stilul clasic

Zona asta de aderență va ajunge pe zăpadă doar atunci când te lași cu toată greutatea pe un schi. Un schi mai lung se îndreaptă mai greu decât unul mai scurt. Sunt doi parametri importanți la alegerea unui schi de fond: lungimea și rigiditatea. Lungimea schiurilor de clasic trebuie să fie între 110-120% din înălțimea ta, iar cele de liber între 106-110%. Asta înseamnă că dacă sunteți înalți, va trebui să vă luați maximul oferit de producători (eu am unii de 208cm). Luați-vă schiuri de clasic, fiindcă cu astea veți putea schia și clasic și liber. Pentru a alege corect lungimea și rigiditatea schiului de fond, dacă stați pe ambele schiuri cu greutatea distribuită egal, atunci schiurile nu trebuie să se îndrepte de tot, adică zona de aderență nu trebuie să ajungă pe zăpadă, decât dacă vă lăsați cu toată forța pe un schi. De asta producătorii de schiuri de fond oferă liste de sizing în funcție de greutate și nu de înălțime.

Schiurile de clasic cu zona de aderență cu solzi se numesc și fără ceară (waxless), în sensul că nu necesită ceară de aderență. Da, există și schiuri waxable care necesită ceară de aderență (kick wax) în zona aceea de mijloc, și da, ceara de aderență este una lipicioasă și nu cred că găsiți pe la noi. Nu vă complicați, mergeți pe waxless, cu solzi. Zonele de capăt ale schiurilor de clasic sunt unele normale, care se ceruiesc cu ceară normală de alunecare.

Legăturile vin cu schiurile, sunt de două feluri: NNN și SNS, și ambele își fac treaba. Personal nu am sesizat nici o diferență între ele la utilizare. Ambele au același principiu de a prinde tija din vârful bocancului și de a ghida bocancul în poziția călcat. Diferențele sunt doar la modul de prindere al tijei și la ghidaje. Utilizarea este la fel. Diferențele vizibile sunt la ghidaje: NNN folosește două șanțuri longitudinale pe talpa bocancului pentru a-l fixa în poziția călcat, iar SNS folosește un singur șanț mai lat:

NNN SNS

Bocancii trebuie luați conform cu legăturile de pe schiuri (NNN sau SNS). Dacă sunteți pretențioși, alegeți bocanci care vă protejează de zăpada mare, mai ales dacă vreți să vă dați pe coclauri. Adică să aibă măcar un strat de protecție extern, peste șireturi și eventual să aibă posibilitatea de a vă prinde pantalonii, pentru a evita intrarea zăpezii pe deasupra.

Bețele de fond trebuie alese în așa fel încât pumnul să fie la nivelul umerilor când sunteți fără schiuri. După ce încălțați bocancii și schiurile, pumnul de pe bețe va ajunge undeva mai jos, dar nu trebuie să fie mai jos de subțioară. Băgați mănușile de jos în sus în curelușe. Fixați curelușele de la bețe în așa fel încât să vă susțină pumnul și să nu trebuiască să strângeți prea tare mânerele când împingeți în bețe. Bețele mai scumpe au curelușe mai deștepte, care susțin pumnul mai bine:

bețe schi fond

Pentru început vă recomand să închiriați echipament și să încercați pe o pistă amenajată. Spuneți-le că sunteți începători ca să vă explice cum se folosește echipamentul.

Apoi puteți să luați ceva second hand. Dacă vreți nou, Decathlon e o soluție. Singura, cred. Aveau până în sezonul trecut echipament Fischer dar era destul de scump și un set complet de echipament de bază ieșea la 3-4000 de lei. Acum am văzut că au afișat echipament mai ieftin sub marca proprie și un set de echipament de bază nu trece de 1000 de lei. Nu le au pe stoc, însă puteți să-i rugați să vi le aducă. De obicei nu durează mai mult de o săptămână ca să vă aducă ceva afișat pe site, dar care nu există pe stocul din România. Update: Sportisimo au echipament de schi fond pe stoc. Avantajul este că le puteți încerca în magazine.

Îmbrăcămintea nu trebuie să fie foarte groasă, fiindcă vă veți încălzi. Pentru început nu trebuie să investiți în îmbrăcăminte. folosiți ce aveți prin casă pentru alergările de iarnă (colanți, jachetă subțire), adăugați ciorapi groși, mănuși, căciulă, ochelari de soare și gata. Dacă nu aveți colanți, mergeți cu pantalonii de schi și o jachetă subțire. Pun aici și un filmuleț pentru începători cu Jeff, ca să vedeți că nu trebuie să ai cine știe ce îmbrăcăminte fabuloasă (el a ieșit în trening cu ciorapii peste și într-un pulovăr de doi lei):

4. Riscuri

E mai sigur decât schiul alpin, însă se cade și la schi fond, iar dacă pista este înghețată, atunci te poți lovi destul de rău. Unul din cele mai banale moduri de a cădea este să punctezi din greșeală între schiuri. Schiul vine peste capul bățului, numai bine să nu poți să-l scoți din zăpadă și din inerție vei cădea în bot. Hopa sus!

Schiurile de fond alunecă foarte tare și mereu ai impresia că fug de sub tine. Nu stați ca blegii pe ele! Genunchii puțin flexați, mijlocul suficient de încordat pentru a nu lăsa corpul să se bălăngăne. Luați-o încet și începeți pe piste amenajate ușoare (albastre), adică fără pante. Treceți treptat la trasee cu pante scurte (roșii), iar dacă ajungeți pe pârtii negre cu urcări-coborâri susținute și curbe strânse în viteză, atunci mai bine vă opriți și parcurgeți pe jos sau în plug zonele periculoase. Personal am parcurs o pârtie neagră în Tux și am căzut de mai multe ori. Nu zic că nu a fost fain, însă nu forțați să mergeți prea devreme pe pistele grele negre.

Pe coclauri puteți trece imediat după ce începe să vă placă și ați căpătat un pic de eficiență în alunecare. Nu recomand să începeți pe coclauri, fiindcă aici e mai greu de exersat alunecarea pe un picior din cauza zăpezii denivelate. E chestie de echilibru.

Pe coclauri, mai ales la țară, există și riscul câinilor. Dacă nu vă simțiți confortabili cu ei, adică vă e frică, atunci mai bine îi evitați. Se pare că sunt disperați la vederea bețelor. Dacă aleargă spre voi, încercați să vă ghemuiți și să puneți bețele jos, cu scopul de a-i liniști.

Se poate ieși și seara pe coclauri când e lună plină sau aproape plină. Chiar dacă e senin, luați și o lanternă frontală, fiindcă nu știți niciodată când se lasă ceața sau norii. E mai bine să o cărați degeaba decât să cotrobăiți pe întuneric. Iată mai jos două poze făcute pe lună plină:

schi fond pe lună plină în comuna Bercenischi fond pe lună plină în comuna Berceni

Pentru schiatul pe lacul înghețat, va trebui să învățați cum trebuie să fie gheața sigură. Pe scurt, dați zăpada la o parte, iar dacă gheața e translucidă și se vede apa prin ea, adică se vede de culoare închisă, atunci gheața e prea subțire. Ea ține și așa, fiindcă este așezată peste apă, însă trosnește când calci (ca în Ice Age) și poate ceda la orice stres. Gheața groasă și sigură are o culoare albicioasă cenușie și nu se vede apa prin ea. Dacă nu sunteți siguri, nu vă aventurați primii pe gheață, așteptați să apară alții (pescari la copcă, patine etc.). Iată și o poză de pe lacul Mamina înghețat, unde am făcut un traseu de cca 1km, de jur împrejur:

schi fond pe lacul Mamina din Berceni

Să nu vă fie teamă de frig. Schiul fond este solicitant  și vă veți încălzi ca la alergat. Senzația de frig nu depinde numai de temperatură. Am ieșit la -18° și era foarte plăcut, dar nu bătea vântul deloc și aerul era uscat. Am ieșit și la -3° cu vânt nu foarte tare, dar care spulbera zăpada la rafale. Ei bine, senzația pe vânt este cumplită, char dacă nu e foarte frig. Viscolul e frustrant și pentru că îți acoperă traseul de la o parcurgere la alta. Înarmați-vă cu răbdare multă când ieșiți pe vânt.

5. Concluzie

E un sport greu, în sensul că trebuie să muncești ca să te deplasezi, dar merită fiecare minut. E clar că nu e pentru oameni comozi, și e clar că trebuie să ai o deschidere suficient de mare spre autoflagelare, oarecum similară cu cea de la alergat.

Sper că v-am deschis totuși apetitul și ne vom vedea pe pistele de schi fond, sau pe coclauri.

Zoli pe schiuri de fond

Park and ride Berceni

Cică vom avea parcări din astea “park and ride”, adică la capăt de metrou, în mai multe locuri din București. Ei bine, la capătul sudic al liniei albastre, la stația Berceni (fostă IMGB), avem deja “park and ride” de 220 locuri și funcționează de câțiva ani buni. Acum cca 10 ani erau doar cele două parcări mici de 50 respectiv 60 de locuri (vezi cu roșu în imaginea de mai jos), dar nu se puteau folosi la capacitate, fiindcă “cineva” a uitat să repare un șanț săpat pe mijlocul lor. Erau chiar periculoase când ploua, fiindcă zona nu are drenaj, iar gropile ascunse de bălți făceau victime pe bandă. Acum cca 8 ani s-a reparat șanțul, apoi peste încă vreo 3 ani s-a extins parcarea cu încă 110 locuri.

Parcarea este atât de folosită, încât de multe ori la ora 07:00 este deja plină. Vara, în lunile mai liniștite, dacă ai noroc, prinzi loc și pe la 08:00, dar dacă ajungi mai târziu, trebuie să parchezi în jurul stațiilor care urmează. Problema e că la stațiile următoare, la Dimitrie Leonida și Apărătorii Patriei nu sunt locuri de parcare. Ambițioșii aleg să parcheze pe trotuare sau pe zona verde. Zona verde care s-a transformat în șleauri, pline cu noroi când plouă, noroi care ajunge bineînțeles pe șosea de pe roțile meseriașilor. Așa mai parchează pe aiurea încă vreo 50 de mașini la stația Berceni și încă vreo 30 la stația Dimitrie Leonida. Vezi pozele de mai jos (luate cu nerușinare de pe Google).

Da, s-a aglomerat partea asta sudică a orașului, plus satele Berceni și Vidra din Ilfov, iar de când s-a asfaltat drumul județean dintre Dobreni și Berceni, mulți giurgiuveni din satele Dobreni, Vărăști și Valea Dragului aleg să intre în oraș pe aici, pe șoseaua Berceni. Apoi s-a construit masiv în Popești și deja este iureș, ca să nu mai vorbim de mai târziu când se vor ocupa toate apartamentele de acolo.

Soluția: extinderea parcării de la stația Berceni și amenajarea uneia la stația Dimitrie Leonida. Și nu, nu ne trebuie mega investiții ca la Băneasa, Străulești sau Pantelimon. Este suficient să amenajăm parcări simple peste un strat generos de pietriș, care ar rezolva și problema drenajului. Spațiu există, fiindcă așa cum se vede în pozele de mai jos, pe partea stângă (vestică) a șoselei este locul pe unde circula fostul tramvai de pe vremea când la IMGB lucrau multe mii de muncitori. Culoarul acela este perfect pentru parcare. Locațiile posibile (marcate cu albastru în pozele de mai jos):

  • cca 500m vis-a-vis de parcările existente = 500m de parcare pieptene cu capacitate de 200 locuri
  • cca 500m de o parte și de alta a șoselei în dreptul halei IMGB = 1000m de parcare pieptene cu capacitate de 400 locuri
  • cca 200m de o parte și de alta a șoselei la stația Dimitrie Leonida = 400m de parcare pieptene cu capacitate de 160 locuri

Simplu și ieftin. Ar însemna 760 de locuri noi, fără supraetajare ca în Băneasa și fără acoperișuri sexy ca în Pantelimon. Ar deveni un “park and ride” de cca 1000 de locuri în total, care pun pariu că s-ar umple până la refuz.

Berceni park and ride

PS: Mărturisesc că nu știu ce autoritate răspunde de acest “park and ride”, Primăria Capitalei sau cea a sectorului 4, dar sper să ajungă să citească asta.
PPS: Am presupus că într-o parcare pieptene intră 40 de mașini pe 100m, adică fiecare pe câte un interval de 2,5m. Habar n-am care e distanța corectă în realitate.

Zoli la meci, pentru prima oară în Berceni

M-am mutat de 5 ani în comuna Berceni și nu am apucat să merg niciodată la meci, deși am auzit că ACS Berceni era să se califice în liga a doua în anii trecuți. Cam pe atunci a răsărit și terenul sintetic de antrenament, extinderea tribunei. Când alerg, plec pe lângă lac, pe lângă stadion și apoi mă întorc prin sat pe ulița principală. Așa am apucat să văd toate transformările prin care a trecut stadionul din Berceni, culminând cu găzduirea Campionatului European 2011 Under19 alături de Chiajna, Buftea și Mogoșoaia. Când am văzut pe siteul FRF că Berceniul va găzdui trei meciuri, am spus că e absurd. Cum să aduci o competiție europeană într-un sat fără nocturnă și fără asfalt?! Da, Berceni-ul avea asfalt doar pe strada principală, pe DJ 401.

Ei bine, iată că s-a putut. Am fost sâmbătă la România-Grecia (0-1) și a fost totul brici. Pe ultima sută, dar au reușit. Asfalt proaspăt pe străduțe. Parcare cu marcajul încă umed. Bag samă că la noi trebuie să ai cuțitul la os ca să termini un proiect la timp… În orice caz, felicitări președintelui CJ Ilfov, Cristache Rădulescu și primarului Marian Ghenu, care au pus Berceni-ul pe hartă cu această competiție.

Dar hai să vă zic cum am intrat eu… Mi-am pus tricoul roșu cu România și cu numărul 1, cu care am jucat într-una din competițiile corporatiste și… hai la meci! Pe jos, fiindcă băusem. Cei 2 km de la marginea satului până la stadion se fac în 20 de minute, așa că mi-am luat aparatul de fotografiat, o sticlă cu apă și hai la meci. Când am ajuns, nu reușeam să găsesc casa de bilete. Întreb pe un nene cu nevasta:

De unde ați luat biletele?
Aaa, nu mai sunt bilete!
Hai, nu mai spuneți!

Rămân perplex… Nevasta omului îi dă câteva coate și pare să îi sugereze omului să îmi vândă un bilet. Femeia părea că vrea să renunțe pentru niște bănuți. M-am făcut că mă învârt pe acolo un pic. Poate-poate îmi dă mie biletul. N-a fost să fie. În cealaltă parte văd Information Desk. Aha. Mă duc repede:

De unde se pot cumpăra bilete?
Noi nu știm.

Rămân din nou perplex. Ce naiba, am venit degeaba? Atunci mă vede un oficial și, probabil impresionat de tricou, mă întreabă:

Sunteți singur?
Da.

Scoate un teanc de bilete și îmi dă unul.

Cât mă costă?
Nimic.

După aia m-am gândit că sigur nu erau pe bani biletele alea. Cum să aduni trei mii de oameni într-un sat ca Berceni pentru a umple un stadion? Sigur le-au dat pe moca. Sau nu? Na, nu-i nimic, hai să intru.

N-aveți voie cu apă, aruncați sticla. Ce aveți acolo?
Aparat foto.
Nu aveți voie cu aparate profesionale.
Dar nu e profesional…
Astea cu obiective care se schimbă se consideră profesionale. Nu puteți intra.

Eram deja disperat. Abia făcusem rost de bilet dar de intrat tot nu pot intra. Mă uitam în parcare poate văd pe cineva cunoscut să îmi las aparatul la el în mașină. Nimic. Uite-l și pe Belodedici! Îmi venea să îi cer un autograf pe tricou, dar n-am timp. Trebuie să mă gândesc cum să intru. Atunci îmi amintesc că pe siteul FRF scria ceva de acreditările pentru fotografi și că dacă nu ai acreditare, vor depozita camerele în ”încăperi special amenajate ale arenelor respective”. Când am întrebat, nimeni nu știa de acea încăpere specială… Se pare că sunt singurul prost care vine cu echipament la meci și nu are acreditare. Hai bă, că nu e decât un D3100 de patru sute de parai. Nu se poate, nu se poate. Până la urmă am încetat să îi presez pe stewarzii de la intrare. Oamenii aveau instrucțiuni clare și nu era cazul să negociez cu ei. Totuși e o competiție televizată de Eurosport și Sport.ro. Oare la ligile interne sunt la fel de stricți?

Era deja prea târziu să mă duc acasă și să revin. Atunci mi s-a luminat fața. Era un camion cu un magazin mic.ro ambulant. I-am rugat să-mi țină geanta și am fugit să intru. Nici măcar nu am reținut numele lor, sau numărul mașinii, sau un număr de telefon. Nimic. Noroc că nu s-a întâmplat nimic și am primit geanta înapoi intactă. Mulțumesc băieți!

Mai jos sunt câteva poze cu telefonul, pentru cei care încă nu cred că avem nocturnă în Berceni. Citiți cronica Mariei Andrieș pentru a înțelege ce e cu artificiile și cu fumul de deasupra tribunei. În rest, în tribune a fost aceeași atmosferă de ”cunoscători” convinși că arbitrul a ”ținut cu ei”, chiar dacă adversarul a fost cel puțin o clasă peste…

Romania-Grecia in BerceniRomania-Grecia in BerceniRomania-Grecia in Berceni

Cu plasa la primărie

Bănuiesc că este normal să vezi pe cineva, care intră intr-o primărie cu o plasă și iese fără. Probabil de aia se uitau azi cruciș cei de pe culoare când am făcut exact invers: am intrat fără și am ieșit cu o plasă 🙂
Stați liniștiți, obișnuiesc doar să cumpăr lapte/smântână/brânză de la un nene, care lucrează la primărie. Spre liniștirea cetățenilor comunei Berceni, promit să-l vizitez doar seara când e acasă.

Pompieristic

Mentenanţa unui drum ar trebui să fie o chestie firească. Totuşi… şos Berceni, aia care trece pe la IMGB, e foarte faină: lată, asfaltul brici, şanţ pentru apele din ploi, tot tacâmul, numai că şanţul se umple de mizerie, peste vară cresc buruieni în el, nu mai curge apa, bălteşte pe alocuri ajungând pe şosea, zăpăceşte asfaltul, maşinile ocolesc bălţile intrând pe contrasens. Deh, drumul e lat. Să se ducă mai încolo fraierul care vine din faţă. Asta până săptămâna asta, când s-a petrecut un accident teribil, camion versus maşină mică. Uff. Azi ce vedem pe şoseaua Berceni? Se curăţă şanţul. Asfaltul este reparat.

Chiar trebuia să moară cineva? Pentru un şanţ…

Filed under: Civic