Ne cerem scuze

În seminarul online de azi dimineață am pierdut vreo 70 de ascultători, fiindcă PLC (Partner Learning Center) a trimis un link greșit în appointment-ul de după înscriere, iar ei stăteau cuminți în alt meeting decât trebuia. Când mi-a spus cineva, am intrat și eu acolo, însă nu am știut ce să fac. Acolo nu mergea nimic, nici voce, nici text, nici nimic. Sorry. Cei douăzeci și ceva care au intrat pe link-ul din invitație sau direct din PLC, au putut să participe și sper că au învățat câte ceva.

Reprogramăm. Stay tuned.

Curs de dezvoltare pe Windows Azure, 6-7 iunie, București

Scriam aici că „am renunțat să mai organizăm cursuri de dezvoltare pe Windows Azure” și ne concentrăm mai mult pe seminarii de business. Stați liniștiți, puteți respira din nou și puteți să vă opriți din înjurături și din „a înnebunit Zoli”-uri. Fac alții cursuri tehnice pentru dezvoltatori/arhitecți. De exemplu Mihai Tătăran de la Avaelgo va face un curs în 6-7 iunie. Noi ajutăm doar cu sala. Recomand cu căldură.

Detalii și înscrieri la http://www.avaelgo.ro/index.php/tehnical/2012/04/25/curs-windows-azure-6-7-iunie-2012-bucuresti/.

A început turneul RONUA

Aurelian organizează un nou turneu, împreună cu liderii locali ai comunității RONUA. Reciclez de pe ronua.ro:

De data asta vorbim despre Windows 8, Metro Apps, NET 4.5, VS 2011, ASPNET MVC 4, Azure, WP 7.5 si SQL 2012, dar nu numai.

Calendarul evenimentului:

  • Constanta – Luni, 07 Mai 2012
  • Galati – Miercuri, 09 Mai 2012
  • Iasi – Joi, 10 Mai 2012
  • Brasov – Luni, 14 Mai 2012
  • Tg Mures – Marti, 15 Mai 2012
  • Cluj-Napoca – Miercuri, 16 Mai 2012
  • Oradea – Joi, 17 Mai 2012
  • Arad – Vineri, 18 Mai 2012
  • Timisoara – Sambata, 19 Mai 2012
  • Sibiu – Marti, 22 Mai 2012
  • Bucuresti – Marti, 29 Mai

Detalii și înscrieri la http://ronua.ro/CS/blogs/echiparonua/archive/2012/05/02/windows-8-turneul-ronua-2012.aspx.

Succesul în businessul de SaaS, discuție online, 11 mai, 11:00-13:00

Sau cum pot firmele de software să-și livreze software-ul sub formă de serviciu pe internet. Asta va fi tema webcast-ului, sper interactiv, de vineri 11 mai.

Nu va fi o discuție geeky. Dimpotrivă. Probabil că ați văzut că am renunțat să mai organizăm cursuri de dezvoltare pe Windows Azure. Da, fiindcă nu este suficient să arunci softul în cloud ci trebuie să faci și business din el, iar business-ul în cloud este al naibii de diferit de vânzarea tradițională de licențe cu plata înainte. De asta am făcut și seria de seminarii din martie. De data asta continuăm online în speranța că vor putea participa și cei care nu au reușit să vină atunci. Reciclez din invitație:

Vă invit la o prezentare online de două ore în care vom trece prin transformările necesare oricărei firme de software pentru a putea livra cu succes servicii pe web. Da, nu mai e vorba despre software, ci despre servicii. Lumea cloud computing ne forțează să gândim altfel. Cum se modifică procesul de vânzare? Cum facem marketing pentru un serviciu din cloud? Cum organizăm suportul? Ce metrici financiare trebuie să urmărim? Cum împachetăm un serviciu în cloud? Cum migrăm un software existent în cloud? Cum monetizăm serviciul din cloud? Cum estimăm costurile pe care le vom avea cu platforma de cloud? Cu ce vă poate ajuta Microsoft Romania?
Dacă rezonați măcar cu una din întrebările de mai sus, sunteți bineveniți la această întâlnire online. Vă recomand să pregătiți și alte întrebări care vă frământă. Vom aloca cca 30 de minute din cele două ore pentru răspuns la intrebările voastre.
Vă mulțumesc și vă aștept!

Înscrieți-vă la acest link.

Succesul în businessul de SaaS

ITCamp 2012, 28-29 mai, Cluj Napoca

Deși nu am fost personal la ediția de anul trecut a ITCamp, toți au lăudat această conferință. Fără nici o excepție. Anul acesta, organizatorii promit să o facă și mai lată, iar la modul în care arată lista de speakeri, nu pot să spun decât: wow!

ITCamp 2012 speakers

Noi, Microsoft România, încă nu suntem capabili de așa un eveniment. Ne mulțumim să fim sponsori și să ajutăm cum putem. Felicitări și baftă!

ITCamp e pe bani, dar merită fiecare bănuț: http://itcamp.ro/. Dacă sunteți în zonă, nu aveți nici o scuză dacă nu mergeți.

Extindem termenul pentru Afacerea Ta Faima Ta până în 7 mai, iar finala va fi în 14 mai

30 aprilie nu a fost a alegere prea bună pentru data limită a concursului Afacerea Ta Faima Ta. Mda, puteam să anticipăm că multă lume își va trage câte o minivacanță. Am primit multe reproșuri pe tema asta, așa că vă mai lăsăm până lunea viitoare.
7 mai va fi ultima zi când mai acceptăm înscrieri și actualizări la aplicațiile înscrise. Apoi vom alege cele mai bune 10 aplicații care vor participa la finala din 14 mai.

Finala din 14 mai va avea loc la sediul nostru din City Gate Sud începând cu ora 09:00. Fiecare proiect din finală va avea la dispoziție 10 minute pentru a face un pitch în fața juriului și încă 10 minute pentru a răspunde la întrebări. Nu uitați de criterii:

– Inovație, 30%
– Arhitectură, 30%
– Plan de business, 40%.

Estimăm că vom termina cu prezentările în jurul orei 13:00, când juriul va delibera și va numi câștigătorii. Vom avea premii în bani (1000 eur) pentru cele mai bune aplicații din fiecare categorie (Windows Azure, Windows Phone, Office 365, Dynamics CRM Online, SQL Server 2012), plus premiul cel mare, participare la Worldwide Partner Conference din Toronto și dreptul de a reprezenta România la faza regională.

Juriul va fi format din:

22_dan-visoiu-jpg andrei_pitis Gabriel_Vasile Ciprian Jichici zolika2
Dan Visoiu Andrei Pitiș Gabriel Vasile Ciprian Jichici Zoli Herczeg
VentureConnect ANIS MarketWatch Genisoft Microsoft

De obicei, la aceste finale participă doar concurenții, dar dacă doriți să veniți să asistați, sunteți bineveniți, însă spuneți-ne din timp.

Cloud Ninja Metering Block pentru aplicații multi-tenant

logo cloud ninja metering block

Monitorizarea resurselor folosite la nivel de client (tenant) este o provocare pentru orice aplicație/serviciu multi-tenant în Windows Azure și nu numai. Dpdv business, schema de monetizare aleasă pentru un astfel de serviciu de obicei își asumă un consum mediu rezonabil pentru toți clienții, iar excepțiile vor fi tratate ca… excepții. Cloud Ninja Metering Block ajută la ținerea sub control a consumului mediu și la detectarea din timp a excepțiilor sau abuzurilor. Se poate instala de sine stătător sau se poate înșuruba în aplicația voastră.

Detalii la http://cnmb.codeplex.com/.
Demo live la http://cnmb.cloudapp.net/.

Workshop de dezvoltare pe Windows 8

Aveți deja invitațiile în inbox, dar reamintesc: nu uitați de laboratoarele hands-on din Cluj și București din 3-4 mai respectiv 8-9 mai.
Pentru a câștiga timp valoros, trebuie să aduceți cu voi laptop-ul personal cu Windows 8 și Visual Studio 11 Beta instalate.
Înscrieți-vă acum, gratuit, la unul din linkurile de mai jos:

3-4 mai, Cluj, Akantus
8-9 mai, București, Microsoft România

Dacă după înscriere apare ceva mai important și nu mai puteți veni, vă rog să aveți bunul simț să vă anulați înscrierea sau spuneți-ne. Numai așa putem elibera locul vostru pentru altcineva.

Workshop de dezvoltare pe Windows 8

MCSE a murit, trăiască MCSE

mcseMicrosoft Certified Systems Engineer (MCSE) a fost multă vreme certificarea cea mai importantă pe tehnologii Microsoft. Pe vremea mea…
În timp, MCSE a devenit atât de popular că valoarea ei s-a subțiat. Acum MCSE renaște prin certificarea Microsoft Certified Solutions Expert, alături de MCSD (Solutions Developer). MCSE și MCSD sunt acum certificările de top, cu accente de cloud. Da, de exemplu pentru MCSE Private Cloud trebuie să obțineți certificarea de bază MCSA pe Windows Server, apoi să treceți examenele de private cloud cu System Center 2012. Adi Stoian știe.

Detalii la http://www.microsoft.com/learning/.

PS: nu am mai amintit certificările Master, care sunt peste MCSE și MCSD, fiindcă nu sunt pentru muritori.

Avem un MVP nou: Florian Ivan

De la 1 aprilie avem un MVP nou în România:

Felicitări Florian!

Din lista veche au rămas 16:

Chiar dacă nu a fost reînnoit, mulțumim pentru contribuție și lui:

Update: Ovidiu ține și o listă „all-time” a celor care au primit distincția MVP în .ro: http://www.codexpert.ro/forum/viewtopic.php?f=6&t=23