De data asta am făcut bine că nu am rămas în țară pentru schi, fiindcă la noi e cam subțire spre zero zăpada pe pârtii cu căldura asta. Am mers în regiunea Schladming de sub Dachstein în Austria, mai precis în Ramsau, chiar la poalele Dachstein-ului. Am ales Ramsau fiindcă era mult mai ieftin decât în Schladming sau Rohrmoos.
A fost cald și acolo, însă zăpada se acumulase serios și avea de unde să se topească. Cu 6-8 grade ziua, era ca schiatul primăvara, dimineața era totul bocnă, iar la prânz se fleșcăia totul. Așa că ne-am adaptat: trezirea devreme, urcat cu prima gondolă, schiat până la prânz și gata. Apoi mergeam la alte activități. Bazin sau sanie.
Dar săniușul este dus la extrem la ăștia. În Ramsau puteai urca cu autobuzul cu regim de skibus (adică gratis dacă aveai skipass) de la cca 1000m până la 1700m lângă stația de plecare a cabinei de pe Dachstein, cea care urcă în creastă la 3000m. 700m de coborâre în altitiudine cu sania este, credeți-mă, foarte tare. Prima reacție pe care o ai când ajungi jos este „mai vreau odată” sau „când pleacă următorul autobuz?”.
După câteva zile de hoinărit, am văzut o grămadă de oameni de tot felul (începători la avansați) pe rutele de schi fond. Habar n-aveam că Ramsau este un mic paradis de schi fond, deși am ajuns chiar când era o etapă de cupă mondială. Așa am decis să încerc și eu. M-am uitat la cele patru filmulețe ale lui Jeff:
mi-am luat inima în dinți, am închiriat echipament și am ieșit pe una din rutele ușoare de schi fond din cele 220km perfect preparate din Ramsau. Schiul fond este o combinație de alergare și drumeție de iarnă. Foarte, foarte mișto. A doua zi am luat și fetele:
Le-a plăcut atât de mult încât îmi spuneau că ele de acum așa vor să schieze.
Eu nu știu unde îl voi practica, dar e clar că mai vreau. Păcat că în România nu e foarte popular acest sport. Sau greșesc? Câteva învățăminte pentru începători:
- îmbrăcați-vă subțire; am regretat că nu mi-am luat echipamentul de iarnă pentru alergat – ar fi fost perfect.
- plus ochelari de soare, căciulă, mănuși.
- dacă știți schi alpin și/sau patinaj, atunci va fi foarte ușor să prindeți mișcările.
- luați-vă apă cu voi sau zama preferată pentru hidratare – veți avea nevoie.
- și da, se poate merge și încet, cu pauze, distrați-vă!