Triathlon Winter Challenge 2015

Sunt mândru de mine! Mi-am îmbunătățit cu 3 minute rezultatul de anul trecut la WinterTri din Izvorani și am ajuns într-o oră și 23 de minute, în mare datorită probei de biclă. A fost la fel la alergare, mult mai bine la biclă și mai rău la înot. Dar să le luăm pe rând.

Alergare 5,5km. Pentru mine a fost totul predictibil la proba asta. Știam că va fi noroi, știam că un tempo de 5:30/km este mult mai greu de ținut în pădure decât pe asfalt, dar am alergat conform planului. Am depășit vreo 20 de alergători care probabil au plecat prea tare și au cedat pe parcurs. Am ajuns ca anul trecut, în 29 minute.
Învățăminte:

  • Este destul de greu de depășit prin noroaiele alea, însă merită să o faci, ca să îți păstrezi tempo-ul planificat.
  • Cred că efortul resimțit prin pădure și noroi este cam cu 30 de secunde pe kilometru mai intens decît pe asfalt. Dacă îți planifici să alergi cu 5:30/km, vei resimți un efort similar cu 5:00/km.
  • Tranziția către biclă este una simplă, însă învață să îți pui repede casca și ochelarii, să îți încalți SPD-urile dacă ai, să îți muți numărul de alergare pe spate, să îți iei bicla și fuga până la ieșirea din tranziție.

Bicicletă 12km. Dacă anul trecut am mers cu o gioarsă, anul ăsta am fost cu o hibridă cross-country Felt și am zburat cu ea pe traseul ăla. Organizatorii au interzis biclele de șosea și ciclocros. Au acceptat doar MTB-uri și bicle cross-country. Nu sunt eu un super meseriaș în ale ciclismului, dar m-am simțit foarte bine. Cu traseul fiind două treimi asfalt, unde se putea mâna la maxim și o treime gropi și bălți, dar dur, fără noroi, practic au fost avantajați cei care și-au pregătit bicla pentru viteză. Știind asta, mi-am dat jos anvelopele cu crampoane și mi-am pus cele de trekking, mai netede pe mijloc. Mai e un motiv pentru care mi-am dat jos crampoanele: hibrida asta are un cadru nu foarte generos și nu permite anvelope cu balonul mare, așa că eu folosesc niște gume cu crampoane de ciclocross de 33mm (Vittoria Cross XL Pro) și mi-a fost frică să nu zică cineva că am biclă de ciclocros și să mă descalifice, mai ales că aveam și coarnele de triatlon montate pe ghidon. Așa că mi-am pus gumele de trekking (Vittoria Adventure Trail), le-am umflat bine, am blocat furca și dă-i bătaie. Am depășit din nou vreo 20 de concurenți și am ajuns cu 4 minute mai devreme ca anul trecut, în 27 minute.
Învățăminte:

  • Fă o recunoaștere a traseului înainte de cursă, fiindcă s-ar putea să nu fie atît de nasol precum vor organizatorii să îți sugereze. Până la urmă ei vor doar să ne protejeze, mai ales pe cei începători. De obicei este timp suficient chiar și în dimineața cursei, înainte să lași bicla în zona de tranziție.
  • Fiți atenți la indicațiile voluntarilor din intersecții. Eu era să ratez un viraj fiindcă eram prea concentrat să „trag”. Am frânat brusc, am derapat nițel, dar pînă la urmă a ieșit bine.
  • Pentru distanța asta scurtă, nu e nevoie de pantaloni cu inserție. Mai bine îți iei slipul de înot de la început. În weekend-ul ăsta a fost destul de cald, peste 10 grade, însă parcă nu mă simțeam suficient de viteaz să mă dezbrac de colanți și jachetă. Am văzut totuși câțiva meseriași în costum de triatlon, dar cred că dacă citești asta, probabil nu ești atât de meseriaș nici tu.
  • Mergi dimineața devreme acolo în ziua cursei, fiindcă parcările din interiorul bazei se vor umple repede și oricum ai chestii de făcut, cum sunt recunoașterea traseului de biclă, ședința tehnică și vizitarea bazinului. Pe traseul de alergare nu are rost să intri, fiindcă te umpli de noroi degeaba.
  • Mergi la ședința tehnică, obligatoriu! Organizatorii pot schimba unele lucruri în ultimul moment și e nasol să le afli în timp ce ești deja în cursă.

Înot 500m. Cei care m-ați urmărit în ultimii ani, știți că asta e proba mea cea mai dezamăgitoare. Mărturisesc că nici nu mă așteptam la cine știe ce, însă îmi doream măcar să reproduc ceea ce am obținut la antrenamente, adică 12 minute. Dar nu, la cât de bine m-am simțit la alergare și biclă, m-am lăcomit și am zis să trag un pic mai mult și la înot. Mare greșeală! M-am tăiat, m-am panicat, m-a apucat din nou un cârcel la picior, a trebuit să mă opresc la capete la fiecare tură. A fost vai de capul meu. Păcat, fiindcă de data asta nu a fost deloc înghesuială pe culoare. Au fost 4 starturi separate la intervale de 45 de minute, iar alocarea pe culoare a fost în ordinea sosirii în bazin (round-robin). Foarte faină găselniță! Au fost câte 3-4 concurenți pe culoare. Am ajuns cu greu, cu un minut mai târziu decât anul trecut, în 17 minute.
Învățăminte:

  • Tranziția către înot este cea mai confuză. De obicei despre ea sunt cele mai multe întrebări la WinterTri, chiar și după ședința tehnică. Lumea nu știe unde să își lase lucrurile pentru înot, cele uscate pentru după cursă, etc. Mergi după ședința tehnică și vizitează bazinul, trage de mânecă un voluntar și întreab-o. Atenție, nu toți voluntarii sunt la curent cu procedura. Nu te supăra pe ei, caută pe altcineva.
  • Eu mi-am pregătit lângă biclă un rucsăcel cu două compartimente: unul cu casca și ochelarii de înot și celălalt cu hainele de schimb, un mic prosop și niște teniși de schimb, fiindcă încălțările cu care am biciclit erau cei de la alergat, și vor fi plini de noroi. Dacă ai SPD-uri, atunci nu îți mai trebuie, fiindcă probabil nu se vor murdări/uda atît de tare. După ce termini cursa, vei sta în acele încălțări până la deschiderea zonei de tranziție. Până atunci nu poți să îți iei bicicleta. Am mai pus și o pungă mare de plastic pentru a pune încălțămintea și hainele murdare (ne-au dat și organizatorii una foarte bună).
  • Tranziția către înot decurge așa: îți lași bicla, îți dai jos casca și ochelarii, le agăți de biclă, îți iei rucsăcelul și fuga la bazin. Atenție că zona de tranziție este cu sens unic! Intri în clădirea bazinului, apoi în vestiarul unde te îndrumă voluntarii și ignori mizeria. Da, va fi mizerie. Noroiul acela din pădure ajunge acolo, în vestiare. Te dezbraci repede la slip, arunci toate lucrurile murdare în punga de plastic, scoți casca și ochelarii de înot, faci duș (da, nu fii nesimțit), îți pui casca și ochelarii, iei punga și rucsacul și intri lângă bazin, le predai unui voluntar care îți va pune o etichetă pe ele cu numărul tău, te duci la capătul bazinului unde ți se va aloca un culoar și gata.
  • Nu uita să te hidratezi, măcar în tranziție.
  • Nu fă prostia pe care am făcut-o eu, să tragi mai tare la înot decât poți, mai ales dacă ești începător ca mine. Este ușor să cazi în greșeala asta, fiindcă vii cu pulsul ridicat de la biclă, ești în priză, vrei să dobori totul, dar dacă nu ești bine antrenat, te vei tăia, va trebui să te oprești la capete și vei pierde mai mult. Ia-o ușor. Controlează-te, nu te lăsa „dus de val”.

Timpii mei sunt mai jos. Practic am câștigat 4 minute la biclă și am pierdut unul la înot față de anul trecut. Rezultă minus 3 minute și ambiția de a termina sub 1h20min la anul.

Alergare
5,5km
Tranziție Bicicletă
12km
Tranziție Înot
500m
Tranziție Total
29min 2min 27min 7min 17min 1min 1h23min

wintertri 2015 alergare7wintertri 2015 alergare10wintertri 2015 inot1
wintertri 2015 bicla3wintertri 2015 bicla5

MVP Academy acceptă înscrieri pentru clasa martie – mai 2015

sigla-htw-mvp-academy1 Da, acceleratorul de startupuri MVP Academy din București, powered by How To Web, a deschis înscrierile pentru clasa 23 martie – 14 mai. Dacă ai un startup tech la început de drum, atunci nu trebuie să ratezi înscrierea până pe 9 martie. Nu lăsa pe ultima zi, fiindcă vei trimite niște materiale neconvingătoare. Anul trecut am participat la selecția înscrișilor și credeți-mă că se decide rapid, contra cronometru, iar dacă nu vă știe nimeni din juriu, atunci nu au de unde să știe că sunteți buni și hotărâți dispuși să petreceți două luni de foc în București, decât dacă transmiteți asta prin materialele de la înscriere.

Anul trecut îi spuneam program de pre-accelerare, însă îmi asum tăierea acelui „pre-”, fiindcă am văzut cum a decurs programul clasei de anul trecut. Amazing! Sunt puține acceleratoare cu renume, care reușesc să țină în priză 15 startupuri pe întreaga perioadă și să le transfere atât know-how, așa cum o fac cei de la MVP Academy. În plus, anul acesta aliniază un pluton de mentori și mai impresionant. Un detaliu important este că e gratuit și nici equity nu trebuie să cedați. Alte detalii la http://mvpacademy.co/.

Go, go, go!

Schi la Straja, review de familist

A venit din nou timpul să dăm o șansă turismului local de iarnă. După câțiva ani de Austria, s-a nimerit să alternăm un an afară cu un an în țară. Acum doi ani am fost în Poiană, apoi în Schladming, iar acum la Straja. Varianta scurtă a acestui articol e că Straja este frumoasă, pârtiile superbe, iar la costuri este foarte avantajoasă. Deși s-a născut haotic acum câteva zeci de ani prin construcții mai degrabă jalnice, în 2002 a fost declarată stațiune. Nu este, și probabil nu va dori să devină niciodată o stațiune de top, însă acum, spre deosebire de anii ‘90, puteți găsi cazare civilizată de 3 sau chiar 4 stele. Merită toată atenția!

Recunosc că am fi vrut să mergem afară și acum, dar niște achiziții mai consistente ne-au dezechilibrat cashflow-ul. Apoi mai e și dependența de vacanța copiilor, care ne-a desincronizat de plecarea prietenilor. Cei care aveți copii școlari, înțelegeți ce spun. Am auzit că nemții își pun vacanțele de iarnă decalate pentru a avea loc în stațiunile montane. Să nu ne facem iluzii. Românul nu este încă atât de mare iubitor de schi, așa că haideți cu toții la grămadă, în aceeași săptămână. Așa s-a nimerit să rezervăm la Straja, în munții Vâlcan, județul Hunedoara, un loc care îmi este drag fiindcă acolo am învățat să schiez. Dar haideți să o luăm pe rând.

Rezervarea. Fanii de booking.com vor fi dezamăgiți fiindcă sunt doar 8 pensiuni din Straja înscrise pe site, doar 4 au locația declarată pe hartă și nici măcar alea nu sunt precise. Se pare că proprietarii de pensiuni din Straja au o preferință către turistinfo.ro, unde sunt vreo 70. Din păcate de pe turistinfo.ro poți doar să te informezi, pentru rezervare trebuie să suni sau să folosești formularul ăla idiot și să aștepți. Fiind vacanța copiilor, am găsit cu greu o cameră, sunând practic din pensiune în pensiune.

Drumul. Din București vă trebuie 6 ore pentru a parcurge cei 380km până în Lupeni, pe valea Jiului de Vest, aproape de Petroșani. Drumul prin Tg Jiu duce prin defileul Jiului, un segment veșnic în lucru, pe care nu l-am prins niciodată asfaltat ca lumea, de când mă știu. Undeva pe la Bumbești vă așteaptă un indicator de drum în lucru pe care scrie 32km. Da, pregătiți-vă să încetiniți la 20km/h din 3 în 300m. Varianta de pe valea Lotrului este superbă dar foarte riscantă iarna, fiindcă pasul dintre Transalpina și Petroșani este de peste 1600m și nu știi niciodată cum e vremea sau câtă zăpadă e. Varianta prin Sibiu-Simeria pe autostradă pare să fie cea mai sigură, deși este cu cca 60km mai lungă.

Accesul. Odată ajunși în Lupeni (750m), aveți două posibilități de a urca în stațiunea Straja aflată la cca 1370m altitudine: cu gondola sau cu mașina. Chiar dacă urcați cu mașina, lăsați-o în parcările de la intrarea în stațiune (3lei/zi), fiindcă mai sus nu aveți ce căuta fără 4×4. Este abrupt, este gheață acoperită cu zăpadă, este îngust și este foarte periculos. Veți vedea că toți circulă pe același drum îngust. Săniile, schiorii și trecătorii trebuie să sară ca potârnichile pe malul de zăpadă de fiecare dată când trece câte o mașină. Se claxonează de la distanță, fiindcă cu greu mai pornește mașina în panta aia dacă se oprește. Dacă pensiunea la care sunteți cazați nu are un 4×4 să vă ia din parcare, atunci veți găsi cu siguranță doritori să vă transporte cu bagaje cu tot în stațiune. Nici nu apucați să vă dați jos din mașină că vor fi acolo. În poza de mai jos se vede drumul principal din stațiune, în curba de la capătul de jos este stația gondolei, iar în zare se vede Retezatul.

Straja

Stațiunea. Straja e împărțită în trei grupuri de vile/cabane/pensiuni:

  • grupul principal de 100+ vile, din care probabil cea mai reprezentativă și mai veche cabană este Montana, chiar la intrarea în stațiune, la capătul gondolei și la baza teleschiului nr 3. Siteul lor este http://skistraja.ro/ și tot ei administrează 5 instalații de cablu, practic cele mai importante. În studenție în anii ’90 când veneam la Straja, Montana era de top, dar și noi aveam alte pretenții.
  • grupul Platoul Soarelui de vreo șapte vile din care cea mai reprezentativă este bineînțeles http://platoulsoarelui.ro/. Ei administrează instalațiile de o parte și de alta a pârtiei de începători Platoul Soarelui.
  • grupul de sus de vreo 20 de vile din care cea mai importantă este Cabana Edelweiss de la baza teleschiului nr 2. În grupul ăsta se află și vechea cabană Straja, pentru cei care vor ceva rustic.

Straja

În stațiune nu este gaz, iar încălzirea este cu lemne. Cei care fumegă mai gălbui pe hornuri probabil ard cărbuni. Pe vremuri, când cred că huila din Lupeni era mai din belșug în termocentrale, se consuma curent electric în draci pentru orice, inclusiv încălzire. Sau poate atunci era curentul pe nașpa? Nu știu, dar parcă acum nu se vede risipa din anii ‘90.
Apa este în continuare extrem de prețioasă la Straja. Stațiunea este practic pe o coamă de munte și nu are izvoare naturale. S-au construit două lacuri de acumulare mai sus, unul pentru pârtii și unul pentru stațiune (în poza de mai sus se vede unul dintre lacuri), însă din câte ne spuneau gazdele, sunt probleme în perioadele de vârf de consum, iar pensiunile care nu au rezerve proprii, suferă în continuare. Gândiți-vă bine când lăsați apa să curgă degeaba la robinet, fiindcă acum 20 de ani turiștii nici nu visau să aibă apă curentă acolo.
Stațiunea a crescut frumos, sunt mai multe instalații, se amenajează pârtiile, sunt mai multe servicii, mini market-uri, bazaruri, baruri, pizzerii, inchirietorii, chiar nu te mai simți pierdut în creierii munților cum era pe vremuri.
Pentru cei care rezonează la lăcașuri de cult, Schitul Straja le oferă un pic de liniște, departe de zgomotul stațiunii. Accesul se face prin tunelul pictat de alături.

Cazarea. Vila Best View, unde am locuit, nu e deloc reprezentativă pentru Straja, fiindcă aproape totul este perfect. Fabian și familia lui ne-au tratat, ei bine, ca pe familia lui. Vila nu este încă stelată fiindcă abia au deschis în acest sezon, însă vor obține lejer 4 stele. Nu au încă nici site, dar vila este descrisă la http://www.turistinfo.ro/straja/cazare-straja/vila_best_view-c95504.html. Recomand să încercați hot tub-ul de la mansardă. E 100 lei/h însă merită fiecare bănuț. Să tot schiezi așa! Cu un pahar de șampanie în jacuzzi și geamurile deschise larg să simți aerul aspru al muntelui.
Mâncarea este surpinzător de bună, barul bine echipat, iar bufetul de la micul dejun este așa cum trebuie să fie. Nu ezitați să cereți și chestii care nu sunt în meniu sau la bar. În debaraua aia de sub scară sunt tot felul de surprize. Ar fi fost și culmea să nu aibă o pălincă, nu-i așa? Ia uitați cum arată un grătar de porc cu cartofi copți și o tochitură, ambele la prețuri foarte ok:

grătar de porctochitură

Fabian pare să aibă un business de electrice, așa că veți vedea tot felul de chestii pe care le vezi doar în marile hoteluri: detectoare, camere, sprinklere, wi-fi, deși n-am înțeles de ce a ales să pună prize de UK cu adaptoare… poate a rămas cu niște stocuri. Singura alegere greșită este dulapul pentru clăpari de la intrare, fiindcă nu se usucă nimic acolo și nici nu e loc suficient. Wi-fi-ul nu credeam să fie atât de important, fiindcă ziceam că vom avea telefoanele cu noi, toate cu planuri de date generoase și eram foarte aproape de antenele operatorilor. Ei bine, deși puteai să dai cu piatra în antenele alea de aproape ce erau, mergea netul ca porcul și pe Orange și pe Vodafone. Noroc cu wi-fi-ul de la vilă.

Închirierea. Da, este o mare realizare pentru Straja că sunt mai multe centre de închirieri de schiuri, snowboard și săniuțe. Poate mulți dintre cititori nu înțeleg, dar cei care au fost pe acolo acum 20 de ani, cu siguranță îmi dau dreptate. Nu am căutat cine știe ce rachete de schiuri, dar am găsit unele corecte. 25lei/zi schiuri+clăpari și 10lei/zi sania.

Instalațiile (update dec2018: au instalat telescaune noi și au cartelă unificată; vedeți http://www.skistraja.ro/). Sunt trei operatori de instalații la Straja și nu, nu sunt integrați. Plata se face separat la fiecare operator. Pare să fie mai rău ca la Sinaia, dar haideți să vă explic care e realitatea și cum vă puteți descurca:

  1. Gondola Lupeni-Straja și scaunul de pe vârful Straja sunt operate de, habar n-am cum se numesc, și nici nu ne interesează, decât dacă alegeți gondola la venire și la plecare. Vasăzică gondola nu este pentru schi, este exclusiv pentru acces. Au trecut vremurile alea când era zăpada atât de mare încât să se poată schia până jos în Lupeni. Apoi scaunul de pe vârful Straja nu funcționează. Am întrebat pe acolo și mi s-a spus că a mers cândva, dar sunt probleme, bla-bla. Practic nimeni nu știe. Uitați de scaunul acela. Arată bine în poză și atât:
    Telescaunul Straja
    De fapt, în Straja se pot folosi pentru schi doar teleschiurile de mai jos. Pregătiți-vă fundurile!
  2. Instalațiile Comexim R sunt în număr de 5 și includ teleschiurile vechi de tip ciupercă cu numerele 1, 2 și 3, la care s-a adăugat teleschiul nr 5 de tip T de pe vârful Mutu (1722m) și teleschiul nr 4, de sub partea superioară a telegondolei. Prețurile sunt afișate la http://skistraja.ro/teleschi.html. Orientativ, vă costă cca 4 lei/urcare, dar vă recomand skipass pe zile la aceste 5 instalații dacă sunteți intermediari/avansați (380lei/5zile), iar dacă aveți începători în familie, atunci luați-le puncte și aici și la instalațiile de mai jos. Prețurile afișate sunt pe număr de urcări, dar în realitate sunt puncte pe carduri, iar turnicheții taxează câte 4 puncte/urcare, ceea ce înseamnă că un punct costă cca 1 leu. Instalațiile sunt descrise la linkul de mai sus, însă capacitatea de transport reală și măsurată este de 9 persoane/minut, respectiv 18 pers/min pentru teleschiul T de pe vârful Mutu (aceeași viteză, doar că duce câte doi deodată). E bine să știi capacitatea pentru orele aglomerate, fiindcă dacă te pui la coadă și o estimezi de 50 de persoane, înseamnă că vei sta cca 5 minute.
  3. Instalațiile de pe Platoul Soarelui, toate de tip ciupercă, care deservesc pârtia pentru începători. Sunt mai multe instalații și se pornesc pe măsură ce se aglomerează. Acestea consumă 3 puncte/urcare, de aceea prețurile afișate sunt de cca 3lei/urcare.

În concluzie:

  • dacă ești intermediar sau avansat, atunci iei skipass pe zile pentru instalațiile Comexim R fiindcă astea deservesc pârtiile principale și iei câteva puncte pe Platoul Soarelui ca să stai și cu începătorii din familie.
  • dacă ești începătoare, atunci iei puncte și la Comexim R și pe Platoul Soarelui. Pe Platoul Soarelui este perfect pentru începători, iar cele de la Comexim R îți vor folosi să urci cu teleschiul până la pârtia Platoul Soarelui și eventual să faci o tură și de pe vârful Mutu pe măsură ce prinzi curaj. Da, se poate coborî în regim de pârtie albastră de pe vârful Mutu până în stațiune.

Iată și o poză de pe vârful și pârtia Mutu, în care se văd, de la stânga la dreapta: plecarea pe teleschiul 5, sosirea pe teleschiul 3, Platoul Soarelui (în spatele teleschiului 3), pârtia Constantinescu care coboară pe după pădure și în dreapta de tot este sosirea teleschiului 1:

Pârtia Mutu Straja

Programul de funcționare declarat este 09:00-21:00 cu condiția să fie cel puțin 15 schiori. Nu știu cum numără ei asta, dar în perioade de vârf cum a fost vacanța noastră, nu se pune problema să nu fie oameni. Da, nocturnă cât cuprinde! Personal eram atât de rupt pe la 4-5 dupămasa că nu-mi mai trebuia nocturnă, mai ales că prefer să ies la prima oră pe pârtia proaspăt preparată.

Pârtiile. Două ratrakuri Formatic 350 și un PistenBully 400 prepară în fiecare seară pârtiile din Straja. Nu toate, ci doar cele unde are sens. De exemplu, jumătatea abruptă de pe pârtia Slalom (Lupului pe unele hărți) nu se poate bate cu ratrakurile fiindcă e prea abruptă. Pentru cei care cunosc S-ul mare de pe pârtia Lupului din Poiană, no, cam așa e și aici. Ratrakurile trebuie să se asigure în cabestan pentru a amenaja porțiunea aia. În realitate porțiunea aia nu se prepară, dar e ok și așa. Un pic de challenge nu strică. Iată câtă zăpadă era pe Slalom. Abia se mai vedea indicatorul.

Pârtia Slalom Straja

Apoi pârtia Canal este păcat să o strici cu ratrakurile fiindcă este practic o râpă cu profil semirotund, perfectă pentru snowboarderi. Varianta pârtiei Canal este însă preparată. Atenție: deși pe harta cu pârtii această variantă este marcată cu roșu, acolo în realitate este marcată cu negru. Poza de mai jos este luată chiar la intersecția celor două, râpa din stânga este Canalul, iar din dreapta vine varianta.

Pârtia Canal Straja

Față de anii ‘90, numărul pârtiilor nu a crescut fabulos, însă sunt mult mai bine îngrijite. Pârtiile noi sunt Platoul Soarelui, varianta pârtiei Canal și pârtia Sf. Gheorghe. Restul erau și pe vremuri. Acum, dacă vă uitați pe hărțile de pârtii din Straja, toate sunt varză, sau sunt pline de bullshit. Prima hartă de mai jos este de la http://skistraja.ro/partii.html, unde scrie că sunt 26km de pârtii. Aiurea! Sunt undeva pe la 12km, cu indulgență. Tocmai am stabilit mai sus că pârtiile de pe vârful Straja (1km) și de sub telegondolă (3km) nu există. Apoi pârtia Straja de pe hartă, cea de 8km, nu se vrea una separată, ci una care unește, chipurile, mai multe pârtii, începând cu cea de pe vârful Straja, pârtia Mutu, pârtia Constantinescu și pârtia de sub telegondolă. Adică, teoretic, dacă ar merge telescaunul și ar fi zăpadă până jos, ai putea să schiezi de pe vârful Straja până în Lupeni. Lăsând la o parte faptul că se numără pârtiile astea de două ori, nici măcar teoretic nu e posibil să schiezi, pe pârtie, de pe vârful Straja până în Lupeni, fiindcă între vârful Straja și vârful Mutu e o mică șa, și urcatul din șa până pe vârful Mutu nu este deloc trivial. Practic ar trebui să cobori pe pârtia Canal, să urci cu teleschiul nr 2 și să continui. Nu vreau să minimizez eforturile celor din Straja, ele sunt admirabile, insă este greșit să se promoveze cu jde kilometri de pârtii când nu le au. Repet, eu am fost super mulțumit cu pârtiile alea care sunt în realitate. A doua hartă este de la http://www.i-tour.ro/ și nu spune nimic, în afară de o grămadă de linii aruncate complet degeaba și rupte de realitate.

Harta partii StrajaHarta-partii-schi-Straja-Hunedoara

No, hai să vă facă tata o hartă realistă în 5 minute cu creionul. Ia uite:

harta straja zoli

Dacă foloseam creioane colorate, chiar ieșea frumos Zâmbet.
Instalația mea preferată era nr 2, fiindcă în orele de aglomerație, te puteai refugia acolo și să schiezi pe cele 3 pârtii negre sau pe varianta albastră pe Mutu și apoi pe legătură înapoi. Afișul acela cu „Teleschi avansați” gonea pe mulți.

teleschi 2 straja

Adevărul e că teleschiurile 1 și 2 urcă prin pădure, destul de abrupt, de multe ori pe zăpadă viscolită, așa că țineți-vă bine, fiindcă dacă cădeți, o coborâre forțată prin pădure nu e joacă.

teleschi 1 straja

Informații despre pârtii și instalații. Spuneam și data trecută despre Poiană că nu suntem încă la acel nivel încât să știm dacă e pornită o instalație sau nu, să știm dacă e închisă o pârtie sau nu. În Poiană măcar e tabloul acela cu beculețe de la gondolă, unde poți vedea toate astea. Păcat că nu le expun și către un website, o aplicație de mobil sau un serviciu web.
Nu mă așteptam să văd la Straja o revoluție în domeniu. Dacă vreți să vedeți cum e pe pârtie, mergeți pe webcam-ul corespunzător de pe http://jurnalul.ro, dacă vreți să știți că funcționează instalația 1 sau 2, sau dacă vreți să vedeți că e deschis Canalul, atunci mergeți pînă acolo. Degeaba îi întrebi pe cei de la instalații, fiindcă nu știu unii de alții.
Ce am observat la Straja este că operatorii de instalații au o toleranță destul de mare la ceață și viscol. Preferă să aprindă nocturna dacă e ceață, decît să oprească instalația. Pârtiile Canal sunt primele care se închid la ceață, fiindcă intrarea de pe creastă pe pârtii e cam tricky fără vizibilitate și poți nimeri complet aiurea. Îmi spuneau cei de acolo că au avut un caz care a dat să coboare spre sud, spre Tg Jiu Zâmbet.

Apres ski. Distracția de după schi e destul de limitată la Straja. În afară de Clubul Montana și baruri, nu prea ai ce face. Bazin nu cred că își va face cineva acolo vreodată. Râmâne jacuzzi-ul pentru cine are. Totuși o sanie merită încercată. Problema e că nu prea ai pe unde. Noi ne-am dus un pic mai sus, spre Edelweiss și ne-am dat pe drum, până la intrarea în centrul stațiunii, fiindcă începând de acolo e multă lume și e risc de rupere. Pe coclauri e ok însă noi am prins zăpadă foarte mare și nu ne-a mers. Apoi pe pârtie este foarte riscant, mai ales că până la 21:00 se schiază, iar după aceea te calcă ratrakul.

Costuri și concluzii. După cum spuneam, Straja e o stațiune ieftină. Din calculele mele, am ieșit la 50% dintr-o vacanță în Austria și la 65% dintr-una în Poiana Brașov. Bineînțeles, se poate merge și mai jos. De fapt avantajul major la Straja este că dacă vrei neapărat, poți petrece vacanța cu un buget foarte scăzut, în regim de cabană cu baia comună. Aduci băutura și mâncarea de acasă și mai mănânci o pizza din când în când, foarte bună dealtfel cea de la Montana 2.
Ce îmi place însă, este că Straja se dezvoltă frumos, apar surprize plăcute cum sunt cei de la Vila Best View, pârtiile sunt în sfârșit pârtii, preparate impecabil, iar nocturna generoasă este cireașa de pe tort… mă rog, pentru cine mai poate la ora aia.

Update: câteva poze bonus de pe creastă:

Straja Straja Straja Straja Straja Straja

Upgrade gratuit la Windows 10

Următorul Windows va fi gratuit pentru utilizatorii casnici existenți, nu și pentru business-uri. Windows 10 va fi actualizat din cloud (a se citi Microsoft Update) ca până acum, însă va primi automat și actualizările majore, inclusiv versiuni noi, pe toată durata de viață a PC-urilor device-urilor. De fapt, nu va mai avea sens să spui că ai o anumită versiune de Windows, fiindcă dacă ești conectat la serviciul de actualizare, atunci ești la zi cu ultima versiune, iar dacă nu ești conectat, atunci probabil ai o copie pirat, sau rulezi vreo aplicație scrisă cu picioarele.

Detalii pe blogul Windows la http://blogs.windows.com/bloggingwindows/2015/01/21/the-next-generation-of-windows-windows-10/.

MSFT mai face un pas spre modelul cloud pentru Windows, poate ultimul produs important al lor care încă nu e livrat ca serviciu (a nu se confunda cu Windows Server, care e deja în acolo). În articolul ăsta povesteam cum vor să livreze experiența Windows din cloud pe tablete și telefoane iOS și Android, și pe PC-uri vechi, însă nu era clar ce se va întâmpla cu cei care au device-uri potente cu Windows. Ei bine, următorul release îi permite dpdv tehnic lui MSFT să livreze Windows ca pe un serviciu. Să vedem însă cum vor face cu partea comercială, pentru utilizatorii casnici dar și pentru business-uri.

Pentru utilizatorii casnici au rezolvat simplu, fiindcă vor primi actualizări pe toată durata de viață a device-ului. Mai rămâne de văzut cum se stabilește durata de viață, adică va fi până crapă fierul sau va fi o limită comercială/suport decisă de furnizorul fierului. Singura chestie dureroasă în lumea asta va fi că dacă îți crapă fierul, atunci vei plăti taxa Windows la fiecare achiziție nouă. Este însă normal, mai ales în lumea asta nouă a tabletelor și telefoanelor. Pentru a ușura tranziția, utilizatorii casnici care au deja Windows vor căpăta gratuitate la intrarea în această lume, chiar și cu device-urile existente. Pare că MSFT va pierde business prin asta dar nu, singura felie pierdută va fi cea venită din upgrade-uri. Device-urile noi vor avea oricum taxa Windows inclusă. Promisiunea asta de gratuitate va pune frână celor care se gândeau să migreze pe alte platforme care sunt pe val (AAPL, SSNLF, GOOG).

Pentru business-uri va fi interesant să vedem cum își va adapta MSFT schemele de licențiere deja foarte complicate. Eu cred că vor încerca să împingă pe toată lumea spre modele cu subscripție, însă am mari îndoieli că vor renunța complet și brusc la modelul tradițional de licențiere cu plata înainte, un model pe care l-au dus la perfecțiune de-a lungul anilor.

SRI promite că nu va abuza de legea securității cibernetice

promit

E clar că e nevoie de o lege a securității cibernetice prin care autoritățile să țină sub control amenințările din internet și să izoleze rapid incidentele de securitate din infrastructurile IT de interes național. Fiindcă legea a fost contestată la Curtea Constituțională, SRI a simțit nevoia duminică să explice spiritul legii cu un infografic despre modul cum ar acționa în caz de incident. În plus au subliniat că (deși faimosul articol 17 din lege le permite) nu vor accesa infrastructura IT a altora decât pe baza unui ordin judecătoresc. Problema este că noi toți înțelegem spiritul legii respective și rațiunea pentru care a fost creată, dar litera ei este șubredă. Știu că ne trebuie repede, tocmai de aia zic, hai să o corectăm și gata.

Update: Curtea Constituțională a decis în 21 ianuarie că legea este neconstituțională.

Aparatul dentar și durerile facerii unui zâmbet

Do Braces Hurt - Pic Dacă te bate gândul să-ți pui aparat dentar și ai studiat deja opțiunile, atunci dă și o căutare după „orthodontic brace pain” sau „durere aparat dentar”. Ai ghicit: doare. Dacă vei întreba medicul, probabil va ezita să îți explice detaliile. Pe net căutările de mai sus îți vor da tot felul de articole scrise de medici specializați în domeniu (ex. Do braces hurt?), dar care ezită și ei să-ți spună pe șleau că te va durea. Doar nu sunt proști să zică să nu te duci la ei… Cea mai apropiată de realitate este Andreea în articolul ăsta. Nu e de specialitate, vorbește din experiența de pacient și culmea e că are același medic cu mine. Diferența e că eu nu am banner-ul clinicii pe blog.

Durerile nu sunt chiar durerile facerii, dar te vor durea dinții în valuri, câteva zile după fiecare reglaj (lunar), timp de un an și jumătate, sau cât te ține tratamentul. Dacă vrei să înțelegi de ce, este simplu: aparatul dentar îl ajută pe medic să-ți tragă dinții în poziția corectă folosind tot felul de elastice și arcuri, iar dinții chiar se duc încet-încet spre acea poziție, forțând gingia să se adapteze, spre plăcerea ta masochistă. Noroc că în câteva zile după reglaj se stabilizează tensiunile dintre aparat și gingie, și poți continua să mănânci normal.

Trebuie să amintesc și de cele câteva săptămâni de la început în care simți că îți iasă sârmele prin buze sau te zgârie bracheturile de mori. Asta până te obișnuiești cu ele punând bobițe de ceară pe piesele care irită.

Apoi scoaterea bracheturilor de pe dinți e și ea o „bucurie”. Ele sunt lipite pe dinți cu un lipici din acela care polimerizează la ultraviolete, similar cu cel folosit la lipirea coroanelor dentare. Acele bracheturi trebuie smulse bucată cu bucată cu un clește. Închipuie-ți acum un inceput de extracție pe fiecare dinte, extracție care nu se finalizează decât dacă ai ghinionul puțin probabil ca să cedeze gingia mai repede decât brachetul. Nu știu de ce am avut imaginea asta în minte? Probabil eram într-o pasă mai pesimistă. Noroc că nu s-a întâmplat.

Ah, încă ceva: dacă ai alte lucrări de făcut în timp ce porți aparatul, de exemplu un implant sau o coroană pe un dinte fracturat, adică chestii care necesită mulaj, atunci ai încurcat-o, fiindcă va trebui să-ți facă mulajul cu tot cu aparat, iar dacă mulajul se prinde de aparat (cazul meu), atunci pregătește-te de o senzație extremă, similară cu extracția simultană a mai multor dinți. A fost prima oară când am plâns la dentist și credeți-mă că am o rezistență la durere peste medie. După o astfel de rundă, trebuie musai să revii imediat la medicul ortodont, să îți repare aparatul și să refacă tensiunile corecte cu elasticele alea. Pregătește-te sufletește să ai astfel de vizite neprevăzute la medicul ortodont, fiindcă oricând poate să-ți sară un brachet sau să se îmbârlige sârma din cauza unei mușcături mai zdravene de haleală solidă.

Nu am nimic cu clinica sau medicii despre care vorbește Andreea. Dimpotrivă, îmi sunt dragi, merg de peste 10 ani la ei, însă dacă nu ai o problemă serioasă de rezolvat, nu-ți băga sârmele alea în gură.

Legea securității cibernetice, serviciile secrete și găinile

sriLegea securității cibernetice a fost adoptată de deputați în septembrie 2014 și de senatori în decembrie, înainte de Crăciun. Acum este la promulgare la președinte, însă ONG-urile și-au făcut treaba și au semnalat câteva probleme, printre care și cea legată de articolul 17, care permite accesul prea ușor (fără hotărâre judecătorească) la datele prea multor posesori de calculatoare (potențial tuturor). Adoptarea în Senat a cauzat intensificarea iureșului ONG-urilor ceea ce a dus la o sesizare de neconstituționalitate depusă chiar de senatorii liberali. Înainte de a-mi începe analiza, dați-mi voie o observație de natură lexicală: nu înțeleg de ce folosim cuvântul „cibernetică” pentru a vorbi despre IT. Cibernetică înseamnă cu totul și cu totul altceva. Haideți să folosim IT, vă rog, de la tehnologia informației. Așa vor înțelege și cei cca 100000 de profesioniști IT din România că este vorba despre jucăriile lor. Puriștii ar spune că trebuie să punem IT&C pentru a include și comunicațiile, dar nu este nevoie. În acest context de securitate, comunicațiile sunt parte din IT, sunt țeava prin care curg biții. În legea asta ar trebui să fie vorba despre „securitate IT” și „infrastructuri IT”, dar să revenim.

Dacă aveți curiozitatea să citiți legea, veți vedea că este bine scrisă și are un scop generos, acela de a reduce riscurile de securitate din rețelele de calculatoare și servere de interes național (în textul legii ICIN = infrastructuri cibernetice de interes național). Bine scrisă în sens relativ, fiindcă avem multe alte legi mai stufoase și mai ambigue. Și legea asta poate fi perfecționată.

Sunt voci care susțin că articolul 17 a fost introdus premeditat de către serviciile cu 3 litere pentru a le da acces la datele posesorilor de calculatoare și servere, dar eu cred că nu e chiar așa. Din nou, dacă citiți legea, articolul 17 pare ok în contextul unei amenințări de securitate IT, însă ONG-urile au și ele dreptate: articolul, mai exact punctul (1)a), este scris neglijent și permite niște interpretări periculoase:

Art. 17. (1) Pentru realizarea securității cibernetice, deținătorii de infrastructuri cibernetice au următoarele responsabilități:
a) Să acorde sprijinul necesar, la solicitarea motivată a Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, CERT-RO şi ANCOM, în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin acestora şi să permită accesul reprezentanţilor desemnaţi în acest scop la datele deţinute, relevante în contextul solicitării.
b) să informeze, de îndată, autoritățile și instituțiile publice prevăzute la lit.a) cu privire la incidentele cibernetice identificate, conform procedurilor stabilite prin normele metodologice la prezenta lege.
(2) Deținătorii de infrastructuri cibernetice pot solicita asistență de specialitate autorităților și instituțiilor publice cu atribuții în domeniul securității cibernetice în domeniul lor de activitate.

Nu cred că SRI sau alte servicii cu 3 litere au nevoie de articolul ăsta pentru a „convinge” pe cineva că doresc acces la datele lui în cazuri de securitate națională. Mai ales dacă vin la negocieri cu mascații înarmați. Scopul articolului trebuie să rămână izolarea și remedierea incidentelor de securitate IT.

Soluția pentru corectarea Art.17 nu e chiar atît de simplă cum sugerează APTI (Asociația pentru Tehnologie și Internet, unul din ONG-urile de mai sus), cu tot respectul pentru Bogdan Manolea, fiindcă atacurile din internet se întâmplă foarte repede și răspunsul trebuie să fie și mai rapid, dacă se poate înainte ca amenințarea să se transforme într-un incident. Nu ne putem permite să așteptăm ca procurorul să întocmească cererea de „supraveghere tehnică” și apoi ca judecătorul să analizeze și să aprobe. Mărturisesc că nu știu cât de puțin poate dura asta în mod realist, dar nu cred că e vorba de minute sau ore, iar dacă e vorba de zile, atunci e prea târziu. Mai degrabă aș clarifica la ce date deținute trebuie să dea acces și cum. De fapt, aici nu ar trebui să fie vorba despre acces la date, ci despre acces la infrastructura IT cu scopul de a izola și remedia un incident de securitate IT. Veți spune că dacă se dă acces la infrastructură, se dă acces indirect și la date. Corect, însă în astfel de cazuri, de obicei se pun clauze de genul „autoritățile vor folosi accesul la infrastructura IT strict pentru a izola și a remedia incidentul de securitate IT”, eventual decorat cu „eventuale date obținute din acțiunile de izolare și remediere nu pot fi folosite de către autorități în alte scopuri, decât pentru a izola și a remedia incidentul de securitate IT”. Știm cu toții că tehnic nu ai cum să îi oprești, însă legea asta este perfectă pentru a-i ține în lesă.

gripa aviara A doua problemă semnalată de APTI este că legea se aplică tuturor persoanelor de drept public și privat, adică inclusiv firmulițele cu un calculator. Soluția propusă de APTI este ca legea să se aplice doar deținătorilor de infrastructuri IT de interes național, ceea ce are sens, însă ce ne facem cu firmulițele sau chiar persoanele fizice și XP-urile lor care îngroașă botnet-urile prin ignoranța deținătorilor (software neactualizat, lipsa măsurilor elementare de securitate sau pur și simplu pron sau porci zburători prostie). Păi putem folosi învățăminte din sănătatea publică. Cum se procedează când apare o epidemie cu un virus periculos, chiar necunoscut? Amintiți-vă de H5N1 (gripa aviară) sau HIV (SIDA). În primă fază izolezi focarele, pui bolnavii în carantină, îi tratezi și între timp studiezi virusul. Afli modul de răspândire pentru a-l izola mai eficient și cauți un antidot pentru a trata bolnavii. Apoi educi populația să nu se infecteze, să-și ardă găinile suspecte, să folosească prezervativ și ace de unică folosință. Cam așa faci și în securitatea IT. Partea cu educația e un efort de lungă durată, chiar continuu, și nu încape în această lege. Trebuie să investim în programe de educație în domeniul securității IT și să le executăm regulat.

Ceea ce merită totuși inclus într-o lege este izolarea deținătorilor de infrastructuri IT infectate, adică carantina. Știu că e radical ceea ce spun aici, dar este extrem de util și relevant în contextul securității IT. Gândiți-vă că acum, de dragul libertății și al privacy (în IT, asta înseamnă dreptul de a-ți controla datele), nu putem face mare lucru cu calculatoarele infectate ale persoanelor fizice sau juridice care, de cele mai multe ori fără voia lor, participă la rețele internaționale de infracționalitate informatică. Da, calculatoarele lor infectate sunt controlate de infractori pentru a organiza atacuri lucrative către ținte bănoase de aiurea. Posesorii de astfel de calculatoare văd doar o încetinire periodică a calculatoarelor. Atunci își ard găinile, pardon, își reinstalează calculatoarele și rămân sănătoși până la următorul sex neprotejat, pardon, până la următorul site dubios care le reinstalează rootkit-ul sau următoarea aventură printre dependenții de droguri injectabile, pardon, instalare de aplicație primită de la moștenitorul african. Ați înțeles analogia? Carantina este un concept greu de digerat și fiindcă ea trebuie să includă persoanele fizice, poate că nu încape în această lege făcută pentru persoane juridice (vezi Art.2 mai jos).

O altă problemă esențială pe care o văd în această lege este legată de ambiguitatea articolului 2 care definește deținătorii de infrastructuri IT așa:

Art.2.
Dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietari, administratori, operatori sau utilizatori de infrastructuri cibernetice, denumite în continuare deținători de infrastructuri cibernetice.

Pare ok, însă sunt mici probleme cu partea de proprietari și mari probleme cu cea de utilizatori. Proprietarii ne încurcă în scenariile de cloud public, iar utilizatorii… ei bine, ei n-au ce căuta în legea asta.

Să dăm un exemplu fictiv: să zicem că suntem AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) și avem infrastructura IT închiriată de la STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale). La ei sunt serverele noastre, adică suntem într-un scenariu tipic de cloud privat. Cine este deținătorul infrastructurii IT? Conform articolului 2, amândoi, fiindcă STS este proprietar, iar noi administratori și operatori. S-ar putea să vrem să lăsăm personalul STS să administreze și noi să rămânem doar operatori, dar e ok, nu se schimbă nimic, suntem amândoi în continuare deținători de infrastructură IT. Mai departe, dacă agenția noastră anunță un val de finanțări, iar fermierii năvălesc pe portalul public să-și depună dosarele cu cereri de finanțare, atunci este mult mai eficient să închiriem vreo sută de servere dintr-un cloud public cum este Azure sau AWS pentru a găzdui portalul public pe perioada de vârf a depunerilor. În acest caz, proprietarul acelei părți a infrastructurii noastre IT va fi o corporație americană, care sub nici o formă nu ne va da acces fizic la datacenterele sale. Dar oare chiar este nevoie să includem proprietarii în această lege? În mod normal, o intervenție pe un incident de securitate se poate face la nivel de administratori. Chiar este nevoie de acces la nivel de proprietari, adică acces fizic la fiare și sârme? Cine știe, poate e nevoie să smulgi repede niște harddisk-uri, sau niște cabluri. Habar n-am. Poate ne lămurește cineva care se pricepe la asta. În orice caz, dacă lăsăm proprietarii în lege, atunci avem o problemă cu cloud-ul public. Nu spun că Microsoft sau Amazon nu ar colabora cu autoritățile române, dar trebuie să avem pretenții rezonabile, adică nu are rost să le cerem acces fizic și nu e realist să le cerem ceva fără hotărâre judecătorească. În plus, ar fi păcat ca această lege să pună piedici inutile în folosirea de cloud-uri publice.

În scenariul de mai sus vorbeam de fermierii care depun cereri pentru finanțări. Cine sunt ei? Sunt utilizatorii portalului public. Adică, conform articolului 2, sunt și ei deținători de infrastructuri IT. Complet greșit! Ei trebuie scoși din articolul 2, fiindcă doar încurcă acolo.

Nu scriu asta pentru a critica inițiatorii sau legiutorii, deși se vede că o dezbatere publică ar fi fost utilă. Vreau doar să ajut și vă indemn și pe voi să o faceți, mai ales dacă rezonați la probleme de securitate IT.

S-a terminat cu Windows-ul pe desktop

S-a terminat, cel puțin cu Windows-ul așa cum îl știam până acum. Până acum dacă doreai să rulezi o aplicație Windows, atunci trebuia să pornești o mașină cu Windows (mă bazez că masochiștii cu Linux pe desktop, care încă se chinuie să ruleze aplicații Windows folosind wine, nu citesc acest blog). Apoi a apărut RemoteApp, capabil să ”trimită” aplicații care rulează pe server, să apară pe device-ul userului ca și cum ar rula acolo (prin sesiuni de Remote Desktop). La una din actualizările de anul trecut, RemoteApp s-a deschis și către Mac, iOS și Android, fiind evidentă dorința MSFT de a monetiza și platformele rivalilor AAPL și GOOG. Se punea apoi problema ce se întâmplă cu cantitatea enormă de instalări de Windows-uri vechi, în condițiile în care serviciile de virtualizare pentru useri erau doar pentru băieții mari. În plus, o cantitate mare de utilizatori necesită o căruță de fiare în backend, fiindcă deh, virtual virtual, dar aplicațiile alea trebuie să ruleze pe ceva servere și să fie trimise prin sesiuni de remote desktop către PC-urile, Mac-urile, telefoanele și tabletele alea. Așa s-a născut Azure RemoteApp (săptămâna trecută), un serviciu găzduit de Microsoft în datacenterele sale și care poate livra povestea de mai sus pe bază de abonament. Perfect. Și acum să revenim.

Deși titlul pare prăpăstios, înseamnă totuși o radicalizare a transformării modelului de business pentru MSFT, de la vânzarea de licențe cu plata înainte, la abonament cu plata lunară, adică modelul cloud. Aplicațiile „flagship” Office și Dynamics erau deja acolo, Windows Server e de 5 ani în Azure, dar acum vorbim de Windows-ul de la utilizator. De acum, organizația ta poate să facă aroganțe de genul „vino tu cu tableta ta preferată și noi îți livrăm aplicațiile de pe server sau din cloud”. Tehnologia se poate folosi în continuare și din cloud privat pentru băieții mari, sau de la provider-ul preferat pentru organizații mici (colegii de la Ymens pot merge în direcția asta… cereți-le!) , însă prin Azure RemoteApp MSFT ne dă un semn foarte clar de schimbare.

Detalii pe blogul lui Brad Anderson și la http://azure.microsoft.com/en-us/documentation/services/remoteapp/.

Azure RemoteApp

Swim Smooth lansează un serviciu online de coaching pentru înot

Swim Smooth coaching service

Foarte mișto ideea. Utilă pentru orice nivel, de la începători ca noi, la înotători de elită și chiar antrenori. Și de la cine să vină această idee, dacă nu de la Swim Smooth? În acest weekend Paul, Adam, Annie și echipa Swim Smooth au lansat serviciul app.swimsmooth.com. Pagina de prezentare este curată, sexy, articolul de pe blog este impresionant, însă uitați-vă și voi și spuneți-mi ce lipsește? Ceva important pentru orice serviciu din ăsta SaaS.

V-ați prins? Așa e. Lipsește acel ceva care ar trebui să fie ”în fața” oricărui vizitator: acel ”încearcă-mă” sau ”free trial” care este esențial pentru orice serviciu SaaS. Este unealta de bază prin care atragi prospecți. Apoi îi contactezi obligatoriu și încerci să îi ajuți să utilizeze trial-ul cât mai eficient pentru a-i convinge subtil să devină clienți plătitori. Iar dacă nu reușești, atunci măcar să culegi feedback și să afli ce le lipsește, ce nu le-a plăcut, ce i-ar putea convinge să revină. Sper din toată inima, pentru binele lor, să corecteze cât de curând.

Bun venit Swim Smooth în lumea SaaS!

FIDO vrea să elimine parolele

fidoalliance.org

FIDO Alliance își dorește eliminarea parolelor și pare să capete tracțiune de la onlineri și de la câțiva mari jucători pe piața consumatorilor de acasă. Săptămâna asta au scos specificațiile finale iar entuziasmul a luat proporții.
Culmea e că acum 10 ani când Bill Gates a anunțat moartea parolelor la o conferință RSA, puțină lume din industrie l-a luat în serios. Reacțiile au fost mai degrabă de bășcălie, însă cei care au fost atenți, și-au dat seama că sistemul de management de identitate despre care vorbea era superb, atât de generos, încât era prea frumos să fie adevărat. Și totuși, acum, după un deceniu, încă ne luptăm cu parolele, fiindcă industria nu a luat-o pe acea cale. FIDO Alliance face acum exact invers, o ia de jos în sus, de la device către backend. Inițiat de către onlineri, FIDO Alliance propune un sistem simplu de modernizare a managementului de identitate pornind de la user. Nu este ceva revoluționar, dar este un prim pas al naibii de important. Și pare că le reușește. Google, Samsung, RSA, Visa, Mastercard, o serie de bănci mari au sărit în barca asta. Hop și Microsoft, care știe că ajutând acest demers, va putea continua efortul pe ”the big picture”. Nu se bagă să conducă grupurile de lucru și îi lasă pe onlineri să se afirme (Google, eBay, PayPal). Deh, gustul amar al standardizării Open XML încă persistă. Vremuri interesante!

Urmează ca alianța să-i convingă pe Apple și pe marii jucători din enterprise, IBM și Oracle fiind deja obosiți de atâtea eforturi de ”identity interop”. O altă absență importantă este Amazon, deși Alibaba e deja acolo. Mda, lumea standardelor este una ciudată și plină de interese comerciale. Să sperăm totuși că își vor băga cu toții mințile în cap și vor agrea aceste specificații, care fie vorba între noi, nici măcar nu sunt standard, fiindcă nu au fost cedate încă unui organism de standardizare.

graphic_FIDOExperience_SM