Ghidul asiguratului ghinionist

Asigurarea este o măsură simplă de risk management. Dacă nu vrei să îți asumi riscul, îți cumperi asigurare. Simplu, deși nu e chiar așa când ești ghinionist și evenimentul pentru care te asiguri chiar se întâmplă. La soția mea Dorina, a fost ruptură de ligament încrucișat. Acum, în vacanța care tocmai a trecut. Ne-am dus din nou la schi în .at, dar prima ei coborâre a fost fatală. Medicul de la Medalp (Sportclinic) din Sölden, după diagnostic, a intrat imediat în modul de vânzător: facem 700 de operații pe an, nu veți găsi doctori cu experiența noastră în România, procente, cifre, dotări, condiții. Era atât de convingător că eram hotărât să plătim operația din banii noștri, chiar dacă nu ne plătea asiguratorul. Aprobarea asiguratorului a venit după aproape două zile de așteptare pline de stres, nervi și foame pentru Dorina. Deh, era pregătită pentru operație. Am ajuns să căutam avocați pentru a da asiguratorul în judecată. Până la urmă a ieșit bine, ne-au aprobat operația, suntem acasă și ne recuperăm.

Iată ce am învățat:

  1. Cumpărați-vă asigurare de sănătate medicală, dacă nu, pregătiți-vă să plătiți consultațiile/operațiile/medicamentele/ortezele etc (pentru noi au ajuns pe la 9000 de euro) sau să transportați accidentatul până acasă pentru a fi operat. Ultima opțiune e nasoală fiindcă puteți să compromiteți șansele de reușită ale viitoarei operații (în cazul nostru trebuia facută la maximum 48 de ore de la accident). Update: când cumpărați asigurarea, trebuie să spuneți brokerului că vă trebuie pentru schi. Pentru noi suma asigurată a fost de 30000 de euro și a costat 28 de lei. La alții știu că e patruzeci și ceva, adică aproximativ dublul unei asigurări obișnuite, dar merită.
  2. Contactați asiguratorul imediat după accident, deși prima voastră grijă trebuie să rămână salvarea de pe pârtie. Asiguratorul nostru a cerut și o declarație scrisă despre accident și despre consumul de alcool. Ghici ce se întâmplă dacă vă rupeți băut…
  3. Refuzați orice plată către spital. Chiar dacă cheltuielile plătite de voi se pot deconta ulterior la asigurator, e mai simplu dacă cereți spitalului să includă toate cheltuielile pe factura finală către asigurator. Unele chestii va trebui să le plătiți voi, chiar dacă sunt acoperite de asigurare (de ex: medicamente de la farmacie), iar altele pur și simplu nu sunt acoperite (de ex: cârje). Pentru fiecare cheltuială nouă se naște un ping-pong pe fax între spital și asigurator. Pentru noi, cel mai dureros a fost să așteptăm aprobarea cheltuielii ”mari”, cea cu operația. Dacă faceți totuși plăți, păstrați facturile/chitanțele.
  4. Spitalul este prieten, asiguratorul este inamic. Exact așa se poartă! Calmați-vă și acceptați situația. Până la urmă spitalul ăla vrea să vândă o operație, voi sunteți clientul, iar asiguratorul este finanțatorul. Este firesc ca cei din spital să fie drăguți, iar asiguratorul să fie circumspect. Al nostru asigurator nu numai că a fost precaut, dar a fost și nemilos: în ziua în care Dorina a stat nemâncată în holul spitalului așteptând decizia de la București, stimabilele doamne de la asigurator s-au cărat pur și simplu acasă, fără să dea nici un răspuns. Era deja seara. Asta nu mai e firesc deloc. Nu vă spun cum (n-)am dormit în noaptea care a urmat…
  5. Toți asiguratorii sunt la fel: precauți. Ne-au confirmat chiar și cei din spital. Dar nu toți sunt nemiloși, așa cum am nimerit noi. Și folosesc cuvinte blânde acum. Mai aveam un pic și ieșeam din limita de 48 de ore. Atunci adio operație. Ei știau asta, bineînțeles.
  6. Asumați-vă rolul de mediator între spital și asigurator. În ping-pong-urile de pe fax dintre cei doi, se poate întâmpla ca asiguratorul să aibă mofturi la care spitalul să nu reacționeze. Asigurați-vă că asiguratorul a primit tot ce are nevoie. Nu presupuneți niciodată că au ei grijă. Ăla e bullshit din marketingul lor. Presați-i pe cei de la spital să le trimită toate mofturile și apoi verificați la asigurator dacă e ok.
  7. Asiguratorul angajează un terț pentru a evalua dosarele. Numărul la care sunați voi este de fapt la o firmă la care asiguratorul a făcut outsourcing pentru întocmirea și evaluarea dosarelor. Da, au ei medicii lor. În momentul în care nu mai au nevoie de nici un alt document, dosarul pleacă la marele asigurator (firma mamă) pentru aprobare. Cereți numărul de telefon al persoanelor care se ocupă de dosarul vostru la asigurator. Repet: numărul de pe poliță este de la firma terță care lucrează pentru asigurator.
  8. Nu faceți pe vitejii. Plângeți-vă liniștiți. Cei de la București n-au de unde să ghicească suferința voastră. În plus, sunt rodați să asculte.
  9. E ok să vă pierdeți răbdarea. Amenințările nu strică niciodată, deși nu recomand nimănui să înceapă cu ele. În cazul nostru am fost doi pacienți români accidentați în același timp cu același asigurator. Celălalt a fost aprobat la o zi și jumătate după accident, cu amenințări și certuri. Noi am fost cuminți și ne-au lăsat acolo până în următoarea zi, cu Dorina nemâncată. Dimineața i-a luat tare Dorina și s-a aprobat imediat. Balcanisme…
  10. Puteți cere repatriere cu avionul. Cu condiția să recomande medicul. Noi ne-am dus acolo cu mașina și două zile de mers nu sunt o joacă pentru un pacient proaspăt operat. Totuși nu am mai insistat pentru avion fiindcă, din nou, prima lor reacție a fost NU, iar apoi Dorina a apucat să stea 3 zile în pensiune și s-a refăcut suficient pentru a merge cu mașina.

Ah, și cea mai importantă învățătură e să vă asigurați la cine trebuie. Așa puteți simplifica multe dintre punctele de mai sus. Noi am făcut-o la ăia mari care încep cu ”Omni” și se termină cu ”asig”. În cele două zile de așteptare, au mai trecut doi pacienți români pe acolo asigurați la o altă firmă, care începe cu ”Allianz” și se termină cu ”Țiriac”. Lor li s-a aprobat dosarul în cca 3 ore, în limitele normale chiar și în viziunea celor din spital.

Nu doresc nimănui să aibă nevoie de cunoștințele astea, dar sper să vă ajute în caz de nevoie. Măcar să știți ce se întâmplă în spate.

În final, bine că ne-am luat asigurare și bine că s-a întâmplat acolo. Nu știu ce făceam acasă. Nu mai trebuie să spun că cei de la Medalp sunt niște super-profesioniști. Pentru operație am dus-o pe Dorina la prânz, dupămasa au operat-o (i-au refăcut ligamentul dintr-un tendon de la același picior), iar dimineața deja o întrebau dacă poate veni cineva să o ia. Ocupa banda de producție degeaba. Am luat-o, deși erau niște condiții acolo de nu îi mai venea să plece…

Operație

Hehe, numai noi și președintele ne operăm în Austria Smile.

Update 29 mar 2012: azi am primit banii de la asigurator pentru decont. Am decontat cheltuielile plătite de noi: salvarea, medicamentele de la farmacie și motorina de pe drumul de întoarcere. Vasăzică așteptați-vă că primiți banii înapoi după vreo două luni.

Peste un an și un sfert mergem în Poiana Brașov la schi. Pe bune!

Septembrie 2012 este termenul la care constructorul Vectra Service trebuie să termine extinderea și modernizarea pârtiilor de schi din Poiana Brașov. Proiectul este unul austriac, realizat de Klenkhart & Partner Consulting, cu experiență din Sölden, Garmisch, adică de top. Lucrarea este una ambițioasă, care va face din Poiana Brașov o mică bijuterie cu 20km de pârtii și 291 de tunuri de zăpadă. Săptămâna asta am fost pe acolo și, dacă tot am urcat pe jos până pe Postăvarul, am făcut un scurt ”audit”. Sunt sute de oameni și zeci de utilaje pe munte. Se defrișează, se nivelează, se sparg stâncile, se sapă ditamai groapa pentru lacul de acumulare, se așează conducte și cabluri. E iureș (pe) masiv. Potecile te întâmpină de jos cu avertizări de genul ”mergeți pe riscul vostru” și, odată ajuns în zona pârtiilor, afli imediat de ce: copacii, cu marcaje cu tot, au fost sacrificați pe altarul schiului. Deh, lărgirea pârtiilor și crearea de unele noi cer sacrificii. Oricât de oripilat am vrut să mă simt din cauza unei asemenea ”crime” asupra pădurii, nu am putut să mă abțin de la un ”wow” sincer când am văzut pârtiile noi și mi-am imaginat câteva succesiuni de cristiane pe ele. În lipsa marcajelor, pentru a ajunge pe vârf puteți urmări Drumul Roșu pe care circulă acum utilajele.

Iată planul, în care se vede că practic vor fi tunuri de zăpadă peste tot:

Pârtii noi în Poiana Brașov

Pârtia Subteleferic:

Pârtia Subteleferic

Drumul Roșu în porțiunea lărgită:

Drumul Roșu

Lacul de acumulare. Fără acest lac nu se poate asigura suficientă apă pentru tunurile de zăpadă. Orice stațiune de schi serioasă are cel puțin un astfel de lac, la o altitudine suficient de mare pentru a evita pomparea apei la majoritatea tunurilor:

Lacul de acumulare

Pârtia Ruia și legătura cu Sulinar:

Pârtia Ruia

Lacul de acumulare văzut de sus:

Lacul de acumulare

Varianta îndulcită a pârtiei Kanzel:

Pârtia Kanzel

Nu pot decât să mă bucur văzând toate astea!
Mai mergem un sezon în Austria, dar apoi vom avea și noi un Sölden al nostru în miniatură. Până atunci poate vedem și câteva zeci de pensiuni pentru muritori în Poiană, nu numai hoteluri de 4 și 5 stele.

Vali Căciulă: ”m-am întors din morți”

vali caciulaVali e instructorul care a învățat-o pe fiică-mea să schieze. În sezonul care tocmai a trecut a avut neșansa să se accidenteze la cap, să treacă printr-o operație și o perioadă de comă.

Mărturisesc că o vreme am ezitat să îl sun. Îm era teamă ca nu cumva să răspundă altcineva din familie… Mai vorbeam cu Dinu Capolide, un alt instructor, mai apropiat de lumea lui Vali. M-am bucurat când în martie erau semne că se reface. În acest weekend însă, m-a sunat chiar el, Vali Căciulă. Spre bucuria mea, are același spirit deschis, dornic să se întoarcă pe pârtie.

Numai bine, Vali! Te așteptăm, fiindcă acolo e locul tău, între Vârful Furnica și Vârful Cu Dor.

Am redescoperit Predealul

Până sezonul ăsta am considerat Predealul o stațiune de schi supraaglomerată și cu pârtii de doi lei. Ce Predeal dom’le? Nu mă cobor. Merg la Sinaia, în Poiană sau cel puțin Azuga. Așa gândeam până acum o lună, când, întorși din Sölden, ne-am hotărât să o instruim și pe Dorina, soția mea, într-ale schiatului. Deh, s-a săturat săptămâna aia din .at să ne gătească și să aibă grijă de noi Smile. A zis ”gata, mergem acasă și îmi iei instructor!”. Și am luat. Altul. Fiindcă Vali Căciulă a suferit un accident la cap și în februarie a fost operat. Apoi a zăcut în comă, dar acum e spre bine. L-au și mutat mai aproape de casă, la spitalul din Azuga. Îți dorim sănătate, Vali!

Cum instructorul nou era din Predeal, ne-am dus în Predeal. Și ne-am reîntors. Trei weekend-uri. De ce? Fiindcă am găsit pârtii preparate în fiecare zi (da, nu e glumă), de toate dificultățile (Cocoșul ar trebui marcat albastru, Clăbucetul e roșu iar Subteleferic e negru), oameni amabili la instalații care nu ezită să ajute, pensiuni primitoare (am stat la http://www.pasulclabucetului.ro/ și la http://www.pensiuneaanotimpuri.ro/), cu echipament de închiriat chiar în pensiune. Da, am preferat să închiriem, pentru a ignora eventualele pietricele (inevitabile în schiatul de primăvară) și pentu a putea să ne bucurăm din plin.

De mâncat am mâncat la pensiunea Klass (foarte bun medalionul, și papanașii) și la http://www.hoteldragului.ro/. Ăsta din urmă este foarte, foarte, foarte popular în Predeal. Pe oricine am întrebat unde să mâncăm, invariabil răspundeau: la hotelul Dragului. Incredibil. A trebuit să încercăm. Ne-am întors fiindcă era coadă la intrare. am încercat să rezervăm. Era prea târziu, aveau prea multe rezervări. Până la urmă, la insistențele localnicilor, am mai încercat odată. Și a meritat. Cu vârf! Excelente au fost coastele de porc de la specialități, t-bone steak-ul foarte bun, somonul cu sos de lămâie de vis, la prețuri decente. Merită să vă opriți la ei, chiar dacă sunteți doar în trecere.

Bucegiul, Piatra Craiului și Făgărașul văzute de pe Clăbucetul PredealuluiPârtia Subteleferic din PredealDe pe Clăbucetul Predealului

Una peste alta, recomand cu căldură Predealul.

La ei Franz cerne zăpada

Va trebui să mă odihnesc după vacanța asta, dar chiar și așa, a fost cea mai tare. De până acum.

Klara

Mai jos e vârful Wildspitze (3770m) văzut în lumina serii dinspre NE, de la 3350m:

Wildspitze

Update: titlul acestei postări este inspirat din textele de pe gondolele Gaislachkogl. Da, am văzut două cabine cu texte în română. Pe unul din ele era ”La noi Franz cerne zăpada” Smile. Mai jos e stația intermediară a gondolei amintite și un elicopter, care tocmai a luat un accidentat.

Gaislachkogl

Fite de români cu bani

Na, că am ajuns să am fițe. Huooo! Vezi comentariile de la link Open-mouthed smile. Dacă nu v-ați prins, e vorba de mine, iar fetița din film e fiică-mea. Video original de aici. Stați liniștiți, mi-am dat acordul pentru preluare. Semn că se poate să faci jurnalism civilizat. Până ajunge pe post…

image

Fite de romani cu bani: cu instructorul de schi in vacanta, in strainatate

 

…și uite așa poți strica o știre, folosind un titlu din topor.

La schi cu Vali Caciulă

Spuneam aici că luna trecută am fost în concediu în Austria. Da, am avut privilegiul să petrec o săptămână la schi cu fiică-mea, cu finul și cu Vali Căciulă. A fost pentru prima oară când am petrecut atâta vreme cu fiică-mea, departe de soție. Au fost 7 zile superbe, dedicate aproape în întregime copilului (asta legat de banner-ul de alături). A meritat fiecare minut. Îi promisesem de cca doi ani că o duc la schi, însă mereu au intervenit ”conflicte de calendar”. În martie, după ce am văzut că sezonul intern s-a cam terminat, m-am hotărât să caut ceva în afară, pe ghețari. Problema era să găsesc o tabără de schi (cu instructor) la care să ne cuplăm. După o incursiune pe bing am dat de Dinu Capolide, care avea pe net o ofertă de tabără în .at pentru luna martie: ”îmi pare rău, dar nu am suficienți clienți”, ”stai așa, de fapt eu caut un instructor, care să meargă cu noi și să ne învețe să schiem, pe copil de la zero, pe Vit de la 0,5 și pe mine să mă perfecționeze”. Nu e ieftin să iei instructor personal, fiindcă îl plătești cu ora. Eu eram însă dispus să plătesc, numai să îmi țin promisiunea față de copil. Își dorea atât de tare să mergem, încât de fiecare dată când treceam pe lângă un raion de sport din hipermarketuri, mă întreba ”tati, când îmi cumperi schiuri?”. Și uite așa am bătut palma cu Dinu pentru aprilie. Numai că el a plecat între timp la schi (tot în .at) și de paști s-a întors cu piciorul muci. Când m-a sunat să-mi spună că e în ghips, prima mea reacție a fost să râd. Scuze Dinule, incă o dată :). Noroc că ne-a făcut cunoștință cu Vali, care a acceptat să preia angajamentul lui Dinu.

Înainte de a pleca, am intrat pe http://valicaciula.blogspot.com să văd cine e Vali ăsta și mi-a picat falca: wow, ăsta e tare! Pe scurt, e unul din campionii naționali, care (de câte ori am auzit asta?) a avut neșansa unor accidentări grave în tinerețe. A devenit campion național și la schi extrem, fiind printre primii executanți ai săriturii flic-flac înainte. În 2008 a făcut senzație în Dubai la campionatul mondial de skiboard (schiurile alea scurte, sub 1m), când a participat la 54 de ani în echipa României. Au fost primele medalii câștigate de România la o competiție mondială de schi. Acum e monitor (instructor) și eu zic că o face bine. Când am ajuns pe ghețar, erau la antrenamente echipele naționale de ski ale Croației și Germaniei, dar și echipa națională de copii a României (antrenorul a exclamat ”Maestre!” când la văzut pe Vali…).

Am compilat mai jos un filmuleț cu evoluția fiicei mele. În prima zi s-au chinuit cu urcatul pe schiuri în pas adăugat, în a doua zi urca cu schiliftul de la pârtia începătorilor, iar în a treia deja cobora pe pârtia mare (cca 900m diferență de altitudine). În ultimele zile am început să-mi fac griji fiindcă uneori mergea mai corect decât mine. I-am și spus lui Vali să mă învețe și pe mine câte ceva fiindcă mă va umili fiică-mea cât de curând.