600 de megapixeli de „golf and stuff” la bulgari:
http://photosynth.net/view.aspx?cid=8a580bd7-255c-41fb-9f6a-7be5af44dffa
600 de megapixeli de „golf and stuff” la bulgari:
http://photosynth.net/view.aspx?cid=8a580bd7-255c-41fb-9f6a-7be5af44dffa
Da, se poate. Deși pare să fie din categoria fițe, oricine își poate permite câteva zile pe mare cu un yacht. E 300 de euro pe zi închirierea unei bărci + skipper cu care să te bucuri de mare, un pic altfel. În cea cu care am fost noi, Bavaria 39 Cruiser, încap 8 persoane. Am șutit o poză de pe net cu modelul ăsta de barcă:
Dacă vă cuplați 4-6 persoane și o închiriați pe câteva zile, e chiar ok. Bănuiesc că pentru perioade mai lungi se poate negocia. Skipperul nostru a fost Constantin Lascu (http://constantin-lascu.blogspot.co.uk/, http://twitter.com/lascuconstantin), un velist pasionat care vă poate povesti multe din tainele navigării cu vele. Ca să vă puteți bucura totuși de o astfel de ieșire, trebuie să vă pregătiți sufletește:
În rest, have fun!
PS: Da, George al nostru are permis pentru așa ceva.
De data asta Manu nu a mai fost la ieșirea anuală de triatlon, deși până acum el era sufletul echipei. Îl înțelegem, fiindcă a avut un deployment important în familie: al doilea băiat. Felicitări, Manu! Transmite salutări soției!
Revenind, anul acesta s-au pregătit Todi, Petru și Cătălin. E o poveste interesantă cu ultimii doi, fiindcă acum un an erau bâtă la înot. Sau mai degrabă topor. Între timp și-au luat trainer de înot și erau pe cale să spulbere timpii grașilor celor de categorie super grea, Todi și Manu. Numai că nu toate socotelile ies conform planului. Cătă a trebuit să renunțe din motive medicale iar Petru, deși a făcut deplasarea în Germania, era să se înece fiindcă s-a încurcat într-o parâmă chiar la plecarea în cursă.
Todi a terminat cursa în 8h17min, mai slab decât anii trecuți (7h32 în 2011, 7h57 în 2010 și 8h14 în 2009), dar mândru.
Bravo Todi!
Petru și Cătă, să vă vedem la anul sub 6h00.
PS: reamintesc pentru cei care nu știu: triatlonul IronMan 70.3 se mai numește și Half IronMan, iar distanțele sunt 1,9km înot, 90km bicicletă și un semimaraton de 21,1km alergare, în total 113km, adică 70,3 mile (de aici și numele IronMan 70.3). Triatlonul IronMan (full) are distanțele duble pentru toate probele.
No hai, la treabă! Mai sunt 16 săptămâni până la Bucharest International Marathon 2012 din 7 octombrie.
De data asta voi merge pe un ritm mult mai lent, în speranța că voi evita problemele pe care le-am avut la semimaratonul din iunie. Atunci am încercat să alerg cu 5:00/km, dar nu am reușit. Planul de antrenament pentru maraton este de 16 săptămâni, ceea ce înseamnă că începe chiar azi. Mă voi antrena pentru un ritm de 5min35s pe kilometru, pentru a ajunge sub 4 ore. Cu timpul ăsta aș spulbera cele 4h26 de anul trecut.
Planul de mai jos este adaptat (din nou) după planul FIRST descris aici.
| Nume | Rezultat | Competiție |
| Bogdan Nițulescu | 1h43 PR | București, 3 iun |
| Oana Terteleac | 1h49 PR | București, 3 iun |
| Radu Lazăr | 2h10 | București, 3 iun |
| Marius Milescu | 2h21 | Tușnad, 2 iun |
| Sorin Pește | 2h39 | București, 3 iun |
| Emanuel Ceciu | 2h59 | București, 3 iun |
| Zoli Herczeg | DNF | București, 3 iun |
Bravo Bogdan, Oana!
Deși era mult prea cald pentru a obține un timp bun, am pornit tare azi la semimaratonul Bucureștiului. Am zis că fac prima tură conform planului meu de a obține 1h45 și voi vedea după aceea dacă rezist și în a doua jumătate. Planul B era să ajung sub 1h50. A fost mai rău decât am crezut. Căldura m-a zăpăcit complet. Nu numai că nu mai puteam (eram deja cu pulsul în bălării), dar nici măcar prima tură nu mi-a ieșit. 55 de minute nu era bine nici pentru planul B. Am renunțat, fiindcă mă iubesc prea tare pentru a risca să alerg încă 10km cu pulsul peste 180. Până la urmă, noi muritorii non-atleți, ar trebui să alergăm de plăcere. Credeți-mă, știu ce înseamnă să termini o cursă în care suferința să predomine bucuriei de a termina.
E încă o învățătură: adaptează tactica. Dacă eram băiat deștept, mergeam pe planul C, cu un target și mai lejer, plecam mai încet și o țineam până la capăt.
Gata. De săptămâna asta ne apucăm de antrenament. Mai sunt 10 săptămâni până la Bucharest International Half Marathon din 03 iunie 2012 și, dacă vreți să vă îmbunătățiți timpii, sau vreți să alergați pentru prima oară un semimaraton, atunci e timpul să vă apucați de treabă. Vă recomand planul de antrenament FIRST (Furman Institute of Running and Scientific Training), care e foarte bun pentru non-profesioniști, fiindcă implică doar trei alergări pe săptămână: un set de sprinturi, un tempo și un long run.
Eu vreau să îmi reduc timpul de semi de la 1h54 la 1h45. Asta înseamnă că va trebui să alerg la cursă cu un ritm de 5:00 min/km, iar la antrenament sprinturile cu 4:10 la 4:30, tempo-urile cu 4:50 și long-run-urile cu 5:20.
Dacă vreți să vă faceți și voi calculele, am inserat un excel mai jos, cu care puteți afla ritmurile de training recomandate de planul FIRST. Tot în acel excel e și calendarul de training, adaptat pentru semimaratonul Bucureștiului. Dacă ăsta va fi primul vostru semimaraton, alegeți-vă un ritm pe kilometru („pace” în engleză) cu circa 20-30 de secunde mai lent decât ritmul cu care alergați acum 5km. Dacă până acum nu ați alergat 5km niciodată, atunci uitați de semimaraton și veniți la cursa populară în 3 iunie, sau pregătiți-vă pentru prima voastră alergare de 10km, tot pentru 3 iunie.
Am rămas șocat azi dimineața când am văzut minus 20 de grade pe termometru, chiar dacă știam că greșește câteva grade. Mașina arată tot timpul altceva, de data asta minus 16 grade. Cum să merg eu la alergat semimaraton pe frigul ăsta? Chiar dacă îi spune Semimaratonul Gerar. Nici măcar nu m-am pregătit. După primul meu maraton, din octombrie am alergat doar o dată pe săptămână, de întreținere, iar din decembrie deloc. La semimaratonul Gerar trebuie să alergi în echipă, câte trei, pe toată distanța, și nu mai departe de 5m unul de altul. Cred că asta m-a motivat, să nu îi dezamgesc pe colegii Bogdan și Mihai. În plus, ne plănuiam un tempo lejer de 6min/km pentru un finish în 2h10. Eram aproape de destinație când m-a sunat Bogdan că Mihai nu mai ajunge.
Pafff… Mai bine mergeam la schi. Totuși, dacă tot sunt aici, hai să alergăm. Bogdan a găsit repede un coechipier, pe Alex de la Ro Club Maraton și dă-i bătaie. Problema e că Alex dorea 5min/km și finish în 1h45. Nu era o problemă cu Bogdan, dar eu… Au tot tras ei de mine, încercând să mărească ritmul, dar mai rău au făcut, fiindcă după vreo 17km m-am tăiat, rău de tot. Eram cu pulsul în bălării și a trebuit să reduc tempoul drastic. Am ajuns cu greu în 2h13 și sincer să fiu, nu mi-a făcut plăcere. M-am săturat de ”haide Zoli”-uri. N-aveam energie nici măcar pentru a riposta. Mai lăsați-mă-n pace frate, să merg în ritmul meu. Sunt convins că ajungeam în același timp. Dacă mai alerg vreodată la Gerar, merg numai și numai dacă agreem un timp de la început.
Mulțumesc lui Bogdan și Alex că au avut răbdare cu mine și m-au așteptat, așa am putut termina cu echipa întreagă. Ăștia am fost (poze de la Mihai Ghiță):
Dintre colegi au mai alergat Petru cu Cătălin și cu nu i-am reținut numele Adrian, terminând cu un onorabil 2h02:
Update: rezultatele oficiale sunt la http://events.42km.ro/races/view?id=60. Bogdan, Alex și cu mine am fost în echipa ”3 ursuleți polari”, iar Petru, Cătă și Adrian în ”Tri-atleții”.
Asigurarea este o măsură simplă de risk management. Dacă nu vrei să îți asumi riscul, îți cumperi asigurare. Simplu, deși nu e chiar așa când ești ghinionist și evenimentul pentru care te asiguri chiar se întâmplă. La soția mea Dorina, a fost ruptură de ligament încrucișat. Acum, în vacanța care tocmai a trecut. Ne-am dus din nou la schi în .at, dar prima ei coborâre a fost fatală. Medicul de la Medalp (Sportclinic) din Sölden, după diagnostic, a intrat imediat în modul de vânzător: facem 700 de operații pe an, nu veți găsi doctori cu experiența noastră în România, procente, cifre, dotări, condiții. Era atât de convingător că eram hotărât să plătim operația din banii noștri, chiar dacă nu ne plătea asiguratorul. Aprobarea asiguratorului a venit după aproape două zile de așteptare pline de stres, nervi și foame pentru Dorina. Deh, era pregătită pentru operație. Am ajuns să căutam avocați pentru a da asiguratorul în judecată. Până la urmă a ieșit bine, ne-au aprobat operația, suntem acasă și ne recuperăm.
Iată ce am învățat:
Ah, și cea mai importantă învățătură e să vă asigurați la cine trebuie. Așa puteți simplifica multe dintre punctele de mai sus. Noi am făcut-o la ăia mari care încep cu ”Omni” și se termină cu ”asig”. În cele două zile de așteptare, au mai trecut doi pacienți români pe acolo asigurați la o altă firmă, care începe cu ”Allianz” și se termină cu ”Țiriac”. Lor li s-a aprobat dosarul în cca 3 ore, în limitele normale chiar și în viziunea celor din spital.
Nu doresc nimănui să aibă nevoie de cunoștințele astea, dar sper să vă ajute în caz de nevoie. Măcar să știți ce se întâmplă în spate.
În final, bine că ne-am luat asigurare și bine că s-a întâmplat acolo. Nu știu ce făceam acasă. Nu mai trebuie să spun că cei de la Medalp sunt niște super-profesioniști. Pentru operație am dus-o pe Dorina la prânz, dupămasa au operat-o (i-au refăcut ligamentul dintr-un tendon de la același picior), iar dimineața deja o întrebau dacă poate veni cineva să o ia. Ocupa banda de producție degeaba. Am luat-o, deși erau niște condiții acolo de nu îi mai venea să plece…
Hehe, numai noi și președintele ne operăm în Austria
.
Update 29 mar 2012: azi am primit banii de la asigurator pentru decont. Am decontat cheltuielile plătite de noi: salvarea, medicamentele de la farmacie și motorina de pe drumul de întoarcere. Vasăzică așteptați-vă că primiți banii înapoi după vreo două luni.