Campionatul mondial de winter triathlon de la Cheile Grădiștei

Na! Am terminat și primul meu wintertriathlon adevărat, adică din ăla cu schi fond (după alergare și MTB). Anul trecut n-am reușit să termin wintertriathlon-ul de la Cheile Grădiștei Fundata, fiindcă m-am dus ca fraierul cu hibrida cu gume înguste de ciclocros și a trebuit să abandonez. N-am avut nici o pretenție, decât să termin, fiindcă oricum sunt varză la schi fond. La fel și acum. Dacă anul trecut competiția a fost etapă în cupa europeană ETU, anul ăsta organizatorii au reușit să atragă mondialele de wintertriathlon ETU în aceeași locație, la Cheile Grădiștei Fundata, ceea ce a adus nu numai elita mondială în România, dar și o grămadă de amatori de aiurea. Realitatea e că la astfel de concursuri de amatori (age group) participă mai toți antrenorii și pasionații din staff-ul sportivilor de elită, ceea ce ridică foarte mult nivelul, fiindcă ăștia sunt de obicei foști sportivi de performanță. Bine na, mai sunt și din ăștia ca mine, care mai mult încurcă. Am fost 101 amatori din 15 țări, pe un traseu greu din toate punctele de vedere. După concursul elitelor, organizatorii și-au dat seama că nu are rost să chinuie și amatorii, și au redus numărul de ture pentru toate probele, de la 5 la 3. Anul trecut au făcut oarecum similar, doar că au modificat traseul de schi fond pentru a-i reduce dificultatea. Se pare că anul acesta prezența unui număr mare de amatori străini i-a determinat să păstreze același traseu dificil ca pentru elite, și au redus doar numărul de ture. Dar hai să le luăm pe rând:

Alergare 4,5km. Știam că cele 3 ture de alergare vor fi grele pentru un tip ca mine mai puțin obișnuit cu alergarea montană, și am luat-o încet, cu un tempo de 5:30min/km. Am redus la un mers susținut pe cățărări și am terminat relaxat, după 29 de minute cu un tempo mediu de 6:30min/km. De data asta am alergat cu încălțări de trail de la Salomon și m-am simțit foarte bine pe zăpadă. Deși bătută cu ratrakul, zăpada mai ceda din când în când sub alergătorii care călcau mai apăsat. Am văzut câteva căzături din cauza asta și am luat-o ușurel, am încercat să calc pe urmele altora ca să evit o accidentare. Coborârea de pe dealul din vestul traseului avea zăpada zăpăcită deja de către meseriașii din față, însă tot nu aveam curaj să îmi dau drumul în viteză. Lasă Zoli, că tu nu trebuie decât să termini, îmi spuneam. Pe lângă încălțările de trail, experiența în alergare montană ajută cu siguranță, mai ales că totul se petrece la 1300m altitudine. Am terminat pe locul 80 la proba asta.

run

Bicicletă 8km. Cu cât mai late ai gumele la bicicletă, cu atât mai bine este pe zăpada moale. Am văzut chiar câțiva cu gume foarte late, spre fat-bike. Eu m-am dus cu gume normale de MTB de 2,2”. Porțiunea cu probleme era pe secțiunea din sud-est, după zona de start, unde zăpada era mare și nebătută. Era frezată un pic cu un utilaj ca să îi reducă adâncimea, dar era moale rău. Aici dacă te dezechilibrai un pic și ajungeai pe lângă bicicletă, mai bine o împingeai. Cred că eram la ultima tură când m-am împotmolit (din nou) pe secțiunea asta, am vrut să cobor, însă am pus piciorul în afara traseului, pe zăpada virgină și m-am răsturnat cu totul, fiindcă piciorul mi s-a dus vreo juma’ de metru în zăpadă. Abia m-am ridicat. Mergeți în recunoaștere în zilele dinainte de concurs, fiindcă altfel devine foarte frustrant dacă nu știi la ce să te aștepți. Restul traseului era cu zăpada mai tăricică, unele locuri cu gheață, chiar și un pic de asfalt pe zona mai înaltă (bucla vestică orientată spre interior). Traseul nu are o elevație fabuloasă, însă urcările sunt aspre, iar zăpada nu iartă nici o greșeală. Coborârea pe latura sudică te îmbie la viteză, însă se termină cu o curbă strânsă unde e cam târziu să frânezi. Voluntarul din acea curbă cred că a văzut multe acolo în zilele de concurs. Sper că nu a trebuit să prindă pe nimeni. Am mers prudent pe traseul de bicicletă și am terminat proba în 38 de minute pe locul 85. Cei care m-au întrecut au făcut-o pe porțiunile de zăpadă moale.

bike

Schi fond 6km. Schiul fond a fost un chin pentru majoritatea concurenților români, dar câțiva am suferit în mod deosebit. Traseul a fost modificat un pic, în sensul că s-a renunțat la urcarea din zona nordică dinspre pârtia de schi alpin și s-a adăugat o urcare înspre pădure pe dealul din sud-vest. Am marcat modificările cu mov pe poza de mai jos. Un astfel de traseu este de obicei unul negru (dificil) prin țările cu tradiție în schi fond, care au trasee pentru amatori. În Austria pe valea Stubai am văzut ceva similar cu denumirea “elite loipe”. Până la urmă este o pistă de competiție pentru profesionișiti. Nu vreau să vă sperii, dar cei care vor să participe la anul, să se pregătească pentru suferință. Se acceptă schiuri și stilul clasic, dar traseul nu este prevăzut cu șanțuri pentru clasic, cu excepția finish-ului. Asta înseamnă că dacă mergeți cu schiuri de clasic, atunci nu veți putea avea eficiență ca și cu șanțuri. Da, eu m-am dus cu schiuri de clasic și fiindcă eram și obosit, am schiat foarte încet, aproape că mergeam. Am căzut în fiecare tură. Nu s-a întâmplat nimic grav, dar a fost stânjenitor. Coborârile mi-au pus dificultăți de fiecare dată, mai ales cea dinspre pădure, de pe dealul din sud-vest, unde e o ruptură de pantă de vreo 45%. Noroc că jos se continuă cu o șicană lejeră, dar chiar și așa mi-a fost greu să mențin controlul pe acolo. E clar, va trebui să învăț stilul skate (liber) și să merg cu schiuri de skate. Nu e ok să încerci stilul skate cu schiurile de clasic, fiindcă sunt prea lungi pentru asta, iar dacă nu ai încălțări de skate, atunci nici nu ai suficient control pe ele. Da, încălțările de skate sunt mult mai strânse și mai rigide. Am văzut un singur concurent cu schiuri de clasic, dar ăla zburda chiar și la deal. Cred că avea schiuri cu ceară de aderență și o condiție fizică mult mai bună. Eu cu schiurile waxless cu solzi nu reușeam să urc dealurile decât în V. Dacă sunteți bâtă la schi fond și nu știți despre ce vorbesc, atunci mergeți și citiți articolul meu despre schi fond pentru începători. Am terminat proba asta în 44 de minute, penultimul. Trebuie neapărat să exersați stilul skate măcar câteva zile înainte de concurs și apoi să faceți recunoașterea traseului la fața locului. De la concurs și până la data la care scriu acest articol am fost în vacanță în Austria unde am închiriat schiuri de skate și am exersat câteva ore și câteva zeci de kilometri. Credeți-mă că acum aș fi mult mai bine pregătit, deși nu mă simt nici acum confortabil cu stilul ăsta. Păcat de iarna asta de rahat și lipsa de zăpadă, fiindcă așa nu te poți antrena decât la munte pe pistele de competiție sau în străinătate.

ski

Cu timpul total de 1h54min23s am ajuns pe locul 90 din cei 101 concurenți, dar mândru că am reușit să termin. Pentru la anul voi merge cu siguranță cu schiuri de skate și mă voi antrena în prealabil, nu neapărat ca să mă bat pentru vreo medalie, dar măcar să mă simt bine și să nu mai cad aiurea.

Alergare 4,5km Tranziție Bicicletă 8km Tranziție Schi fond 6km Total
29min 1min 38min 3min 44min 1h54min

Recomand cu căldură acest concurs minunat și vă îndemn să participați și voi de la anul. Probabil nu va mai conta pentru mondiale, dar cu siguranță vor fi naționalele de wintertriathlon. Haideți să îi încurcăm, iar dacă nu știți schi fond, atunci citiți articolul meu de anul trecut pentru începători și la treabă!

Zoli alergareZoli bicicletăZoli schi fondZoli finish

Pozele sunt de la organizatori și de la Radu Cristi.

Triatlonul Transfier, cel mai greu, cel mai frumos

Transfier-ul este cel mai frumos triatlon din România, organizat de No Stress pe Transfăgărășanul închis traficului rutier între Vidraru și Bâlea Lac. Ediția de anul ăsta a fost sâmbăta trecută. Este și cel mai greu, pentru cei care aleg distanța de Half Ironman (1,9km înot, 90km bicicletă și 21km alergare) cu traseul de bicicletă până sus la Bâlea Lac și înapoi. Eu am ales distanța olimpică și m-am simțit foarte bine.

Înot 1500m. Apa lacului Vidraru avea conform organizatorilor cca 16 grade și neoprenul a fost obligatoriu. N-am avut nici o surpriză la înot. Știam că voi ieși din apă cu codași cu ritmul meu de 3min/100m. Așa a și fost. 45 de minute confuze, fiindcă balizele de la capăt nu se vedeau, fiind departe, iar balizele intermediare erau mici și de aceeași culoare cu căștile concurenților. Nu m-am stresat și am înotat în ritmul meu, cu multe opriri pentru reglat direcția. Am ieșit din apă al 106-lea din 118 finisheri la olimpic. Poteca de urcare până la tranziția organizată în dreptul hotelului Valea cu Pești s-a transformat în derdeluș de noroi din cauza concurenților dinaintea mea. Am luat-o încet. Îmi lăsasem o pereche de sneakers la mal, pentru a trece mai ușor peste partea pietroasă, dar nu au folosit cine știe ce. Se putea și desculț. 8 minute a durat până am ajuns sus, m-am dezbrăcat de neopren și m-am urcat pe bicicletă.

Bicicletă 40km. Traseul pornea de la Valea cu Pești, pe lângă lac, până la coada lacului și înapoi. Un traseu nu foarte greu, dar cu suișuri și coborâșuri repetate, cu o elevație totală de cca 400m. Am mers cu o bicicletă închiriată de la Zebra Bike, cei care lucrează în colaborare cu Aventuria. Am vrut să văd cum mă simt pe o cursieră și experiența a fost interesantă. Dacă e să îmi cumpăr o cursieră, acum cam știu ce vreau. Am vrut să văd dacă să iau cu cadru L sau XL, fiindcă sunt cam între ele, și m-am lămurit: L este suficient de mare. Frânele clasice de cursieră dau aceeași senzație de nesiguranță pe care o simt și pe hibrida mea. Probabil îmi voi lua cu frână pe disc. Rapoartele foilor și pinioanelor de pe Scott-ul ăsta entry-level (Speedster 60) de la Zebra nu sunt foarte generoase pentru cățărare (34-50 cu 11-28), cel puțin așa le-am simțit eu. Trebuie să consumi putere binișor să ataci pantele mai dure. Probabil voi căuta ceva cu rapoarte mai de cățărare. Nici cu schimbătoarele nu m-am împăcat prea bine, mai ales cu cel de la foi trebuia să insist mult prea mult ca să urce lanțul pe foaia mare. Probabil va trebui să iau ceva mai scump ca să aibe schimbătoare mai prietenoase. Una peste alta a fost mult mai bine decât cu hibrida mea. Am terminat în 1h27min cu o medie de 27,5km/h, pe locul 75 la proba asta. Binișor pentru traseul ăla.

Alergare 9km. Am plecat lejer după 3 minute din tranziție, cu intenția să termin cursa fără suferință. După experiența de la Măneciu, am presărat și niște alergări în pregătirea pentru Transfier. Nu mult, doar două pe săptămână: o zi de intervale 6x1km și una cu tempo de 10km. Am simțit imediat că sunt mai ok cu suflul și nici nu a trebuit să mă opresc pe urcări. M-am oprit doar la punctele de hidratare. M-am temut un pic de finish-ul acela pe scările care duc la statuie, dar picioarele s-au dus singure pe cele cca 200 de trepte. Am terminat după 52min cu un ritm mediu un pic sub 6min/km, pe locul 80 la proba asta

Cu timpul oficial de 3h15min38s am terminat pe locul 86 din 118 la open pe distanța olimpică și pe locul 29 la categoria mea de vârstă.

Înot 1500m Tranziție Bicicletă 40km Tranziție Alergare 9km Total
45min 8min 1h27min 3min 52min 3h15min

Transfier-ul este un triatlon minunat. L-am terminat așa cum am vrut, fără suferință, și a doua zi ne-am dus de nebuni la o tură de “relaxare” până la Bâlea Lac și înapoi. A fost prima mea tură de peste 100km și am ales să o fac pe cel mai greu traseu din România. Urcarea e obositoare, dar digerabilă, însă coborârea în zona alpină, cea cu serpentinele, a fost terifiantă. La mine e chestie psihică după căzătura aia nasoală. Nu pot să-mi dau drumul și pace. Tătătăt m-am căcat pe mine până am ajuns la cabana Capra, unde am mâncat o ciorbă pe fugă. Apoi a fost ok, fiindcă de acolo mai e un pic de abrupt și apoi se domolește.

Toți cei cu care am urcat în tura asta făcuseră triatlonul olimpic cu o zi înainte, și fiecare dintre noi dorea să vadă cum e urcarea până sus și cum ar fi să participăm la anul la distanța lungă de Half Ironman. Ei bine, sus la Bâlea stăteam cu toții zgribuliți de frig pe o băncuță mâncând covrigi, și am fost cu toții de acord că nu e de noi half-ul la Transfier. Poate întâi unul pe plat și apoi mai vedem.

Zoli pe TransfăgărășanTura de "relaxare" de după Transfier

Zoli finish Transfier

Triatlonul Fără Asfalt de la Măneciu

E prima oară când particip la un eveniment organizat de Fără Asfalt și a meritat. Cu vârf! Ei au două triatloane, unul la mare la 2 Mai și unul la munte la Măneciu. De fapt se înoată în lacul de acumulare Măneciu, însă evenimentul este pe dealul de deasupra satului Slon, din comuna Cerașu. Plaiul de pe coama dealului este la cca 800m altitudine. Acolo se poate campa în condiții foarte bune. Da, cu toalete ecologice, dușuri, grătar, bere și petrecere. Aproape că nu trebuie să vă duceți nimic de mâncare. Bine na, ceva de micul dejun e ok. Cred că asta e partea cea mai frumoasă, fiindcă stând acolo peste noapte, te mai întâlnești cu prieteni vechi și se mai leagă unele prietenii noi. Totul e deosebit aici. După cursă, în loc de paste se dau sarmale făcute de femeile din sat, adunate ca la nuntă. Iar hidratarea cu berea Zăganu este fenomenală. După ce s-au terminat astea moca, am trecut la cefe, ciuperci, mici, Ciuc și gogoși. E greu la triatloanele astea…

Au fost 155 de finisheri la individual și 37 ștafete la acest triatlon minunat. Concursul a fost sold-out de câteva săptămâni. Sau mai bine zis cu înscrierile închise, fiindcă a fost fără taxă. La cât de populari au devenit, cred că la anul va trebui să ne înscriem foarte devreme ca să prindem locuri.

Înot 1000m. După bălțile mizerabile de la Mogoșoaia, Buftea sau IOR, lacul Măneciu a fost o plăcere. Aproape că îți vine să bei din apa aia. Am ales să înot cu neopren, deși temperatura apei era plăcută, de cca 22 grade. Plusul de flotabilitate dat de neopren, mai ales la picioare, mă ajută destul de mult. Am ieșit după 29 de minute, al 118-lea. M-am mirat că au fost atât de mulți după mine. 6 minute a durat tranziția. Mda, am pierdut câteva minute bune cu dezbrăcatul neoprenului: dă jos ceasul să nu rupi neoprenul, dă jos cipul, dezbracă neoprenul, pune ceasul, pune cipul, împachetează neoprenul, casca și ochelarii în punga pe care o vor aduce organizatorii sus pe Plai. Am văzut acum că cipul se poate pune pe picior sub neopren, ca să se poți trage cracul neoprenului fără să-l rupi în cip. Trebuie să încerc data viitoare.

Bicicletă 21km. Mi-am cumpărat MTB, fiindcă hibrida nu mai e bună pentru un astfel de traseu. Chiar dacă nu foarte tehnic, traseul în totalitate pe drum forestier nu este unul ușor. Are totuși 560m diferență de nivel pozitivă. A trebuit să mă dau jos de vreo trei ori pe urcările mai abrupte și mai accidentate. Dacă pe urcări m-am simțit bine, depășind câțiva concurenți, la coborâri nu am încă curaj să îmi dau drumul. Făceam otită când treceau pe lângă mine cei pe care îi depășisem la urcare. Asta e, va trebui să prind curaj și să mai exersez coborârile. Am terminat în 1h24min al 89-lea la proba asta.

Alergare 7km. După un minut în tranziție, m-am avântat spre traseul de alergare, dar m-am tăiat repede la prima urcare. Da, urmau 210m diferență de nivel de urcat și n-am mai putut. Am luat-o la pas. Și am mers și am mers, dar nu se mai termina dealul ăla. Alergam doar pe unde era mai ușor. Degeaba! Alergarea e sfântă și dacă nu te antrenezi, atunci așa pățești. Câțiva kilometri pe plat îi mai păcălești și neantrenat, dar la deal e nașpa dacă nu ai suflu. 35 de minute a durat până am urcat dealul, am stat două să beau jumătate de litru de apă și apoi m-am avântat din nou la coborâre. Speram să mai recuperez, dar nu e atât de simplă coborârea pe macadam. M-am abținut să îmi dau drumul cu adevărat, de frică să nu mă accidentez. Mi-au trebuit 23 de minute să cobor, ceea ce este foarte lent, la orice standarde. Deh, mai trebuie să exersez alergarea montană. 1 oră rușinoasă mi-a trebuit să parcurg traseul de alergare, al 122-lea la proba asta.

Cu timpul oficial de 3h00min15s am venit pe locul 105 din 155 de finisheri și pe locul 13 la categoria mea de vârstă.

Înot 1000m Tranziție Bicicletă 21km Tranziție Alergare 7km Total
29min 6min 1h24min 1min 1h00min 3h00min

Zoli la înot - triatlon fără asfalt la munteZoli la bicicletă - triatlon fără asfalt la munteZoli la alergat - triatlon fără asfalt la munte

Foto de Andrei Drăgușanu și Fisheye.

Locul cinci la campionatele naționale de triatlon de la București

La două locuri am fost de medalia de bronz de la categoria mea de vârstă la Titans Triathlon 2017 din parcul IOR din weekend-ul trecut. Nu s-a întâmplat nici un miracol, nu am devenit eu vreun super triatlonist peste noapte, doar că au fost puțini concurenți la categoria mea, în total 9 din cca o sută de amatori. Poate că ăsta este singurul minus al organizatorilor, că nu au reușit să atragă mai mulți amatori, dar tot respectul pentru rest. Cele trei zile de aquathlon și triatlon pentru copii, cadeți, juniori, amatori și elite au însemnat practic 3-4 competiții în fiecare zi. Jos pălăria!

Este un concurs unde mă voi întoarce cu plăcere. Unii spun că este primul triatlon din București, dar hai să fim serioși, Mogoșoaia, Buftea și Izvorani sunt practic suburbiile Bucureștiului.

Înot 750m. Lacul IOR este unul mizerabil, din categoria Mogoșoaia, poate chiar cu o clasă mai jos, dar se poate înota binișor dacă reușești să ignori bălăriile și gustul nu tocmai demn pentru o apă. Am ieșit după 26 de minute, cu codașii, din nou. Fiindcă erau mai puțini începători ca la alte competiții, după mine mai erau doar vreo 5. Am încetat de mult să îmi mai fie rușine pentru faptul că ies printre ultimii din apă. După două minute și jumătate am trecut de tranziție. Cutiile de plastic au dat un aer de profesionalism. Te simțeai ca la marile concursuri, doar că aici zona de tranziție a fost foarte strâmtă. Pe mine nu m-a deranjat, fiindcă mai toți erau deja plecați pe biciclete când am ajuns, dar dacă la anul vin vreo 3-400 de amatori, atunci vor fi mari probleme de spațiu.

Bicicletă 20km. Bulevardele Rebreanu și Grigorescu au avut asfaltul impecabil și cursierele au zburdat pe ele. Eu am fost tot cu hibrida mea și n-am mai reușit să mă țin de nimeni, deși într-una din ture am decis să trag mai tare, dar atunci m-am trezit că duceam eu trena cuiva. N-am putut mai mult de o tură și nici să mă țin n-am putut după ei. Chiar și așa am reușit să întrec multă lume, terminând proba de bicicletă după 44 de minute cu o medie orară de 30km/h (erau de fapt vreo 22km reali), cu al 59-lea timp dintre finisheri. Fiindcă traseul era de vreo 2,5km, el trebuia parcurs de 8 ori. Ei bine, au fost vreo 5 concurenți care nu au numărat bine și au fost descalificați. Și eu m-am panicat un pic, fiindcă mă bazam pe GPS dar am apăsat aiurea pe butoane în tranziție și ceasul era în bălării. Mi-a fost teamă că va trebui să număr și eu turele, dar am reușit să repornesc GPS-ul după cca un km și să-mi intru în ritm. 3 minute a durat tranziția spre alergare. Schimbatul încălțărilor nu este o specialitate pentru mine.

Alergare 5km. Trei ture de lac, la sud de Rebreanu, au fost superbe, la umbră, sub privirile trecătorilor și încurajările voluntarilor. Cu un tempo lejer de cca 5:45/km am scos 29 de minute, depășind câțiva concurenți, dar fiind depășit la rândul meu cam de tot atâția. În ultima tură am putut chiar să accelerez un pic. M-am simțit bine.

Cu 1h43min50s am venit pe locul 69 din 92 de finisheri și deja sunt cu gândul la triatlonul de cross de la Măneciu din weekend-ul viitor.

 

Înot 750m Tranziție Bicicletă 20 km Tranziție Alergare 5km Total
26min 2min 44min 3min 29min 1h44min

 

Zoli la bicicletă Titans TriathlonZoli la alergare Titans TriathlonZoli la finish Titans Triathlon

Triatlonul de la Buftea

Organizare foarte bună la triatlonul de la Buftea din acest weekend. Au descurajat foarte clar orice abatere de la regulament, în contextul în care la Ocean Lava s-au încins spiritele. Nu știu cât de curat a fost concursul, însă eu nu am văzut nici o abatere. În rest au fost voluntari inimoși, pepeni, banane, gheață, masaj și voie bună. Deși traseul de bicicletă nu are asfaltul tocmai potrivit pentru viteză, alergarea în schimb a fost prin superbul parc Știrbey.

Nu am avut nici o pretenție de la concursul ăsta. M-am dus doar să particip. La proba scurtă. Știam că la înot voi fi varză, fiindcă am făcut o pauză lungă cu antrenamentele la bazin, din cauza unei alergii pe care mi-am confirmat-o foarte târziu, după luni de zile de muci tratați aiurea ca fiind răceală. Da, nu știu încă la ce substanță reacționez, dar se pare că la clor. Va trebui să trec pe la un alergolog ca să-mi facă niște teste.

Înot 600m. Lacul Buftea este mai curățel decât Mogoșoaia, dar tot o baltă mizerabilă e. Bine că nu e plină de plante ca dincolo. Probabil e mai adâncă un pic. Am ieșit după 19 minute din apă, cu codașii. Doar vreo 10-15 mai erau în urma mea. N-am reușit să leg nici măcar 100m înot liber continuu. Sper că la noul bazin, care susține că nu folosește clor pentru dezinfecție, să pot să reiau antrenamentele. Dacă înainte de operație reușisem să mă apropii de un ritm de 2min/100m, acum cu umărul ăsta belit, sunt undeva pe la 3min/100m. Trebuie să mă pun din nou la treabă! Tranziția spre bicicletă a durat 3 minute.

Bicicletă 19km. Ne-au dat voie să mergem la plasă, dar au interzis aerobarele. Da, cele două se cam exclud, fiindcă dacă mergi în pluton, n-ai ce căuta pe aerobare. Este prea periculos. Degeaba s-a supărat Alex Ciocan undeva pe FB, dar el ar trebui să știe cel mai bine cât de periculos e să stai pe aerobare pe un drum cu mulți bicicliști pe ambele sensuri, chiar dacă ești meseriaș. Am mers tot cu hibrida mea, cu gumele de ciclocros umflate la maxim, încercând să scot o medie de 30km/h. Nu eram chiar cel mai ciudat cu hibrida printre cursiere, fiindcă erau alții cu MTB-uri. Până la urmă am reușit să scot 30km/h stând la plasă cât am putut. Dacă plutonul mergea cu 35km/h sau mai tare, nu reușeam să mă țin de ei prea mult, deși am încercat în prima tură vreo 2km. Am renunțat ca să mă menajez, și mă tot lipeam de alții care mergeau cu un pic peste 30km/h. Mi-am pus SPD-uri, dar încă trebuie să mă antrenez ca să devin eficient cu ele. 37 de minute a durat, cu 3 minute în tranziție spre alergare. Probabil puținul câștigat din SPD-uri l-am pierdut în tranziție cu schimbul încălțărilor, dar totuși cred că la probele mai lungi SPD-urile devin mai importante.

Alergare 4,5km. Erau vreo 30 de grade deja la ora aia, iar asfaltul era mult mai încins decât credeam când eram pe bicicletă. Alergarea a fost cam o treime pe asfaltul fierbinte al străzii Știrbei Vodă, iar restul prin parcul domeniului Știrbey, la umbră. Dușul cu apă rece de pe drum mi s-a părut o idee fenomenală. Acolo mi-am dat seama de fapt cât de încins eram. Cum nu aveam nici o pretenție de timp, am alergat lejer, cu un tempo de 5:45min/km, terminând în 26 de minute.

Cu timpul oficial de 1h28min24s m-am clasat pe locul 69 din cei 106 concurenți care au terminat proba scurtă, de sprint.

Înot 600m Tranziție Bicicletă 19km Tranziție Alergare 4,5km Total
19min 3min 37min 3min 26min 1h28min

Zoli în proba de înot - Triatlon BufteaZoli după ieșirea din apă - Triatlon BufteaZoli în proba de bicicletă - Triatlon BufteaZoli la finish - Triatlon Buftea

Vând Opel Insignia diesel automată de 160 de cai din 2012 cu 120000 km la bord

Update: vândut.

Când am cumpărat-o în 2014, eu nu aveam ochi pentru Opel. Eu căutam Passat, Audi, d-astea, și nu am găsit ceva care să îmi placă. Atunci am dat peste Insignia asta, am sunat un prieten care avea așa ceva: cum e, ești mulțumit de ea? Țin minte și acum ce mi-a răspuns: de fiecare dată când mă apropii de ea, mi se scoală. Adevărul e că e frumoasă foc și odată urcat în ea, îți place imediat, te simți bine. Nemții de la Opel au gândit Insignia pentru clasa lux, dar o produc la un preț rezonabil. A mea a fost treizeci și ceva de mii de euroi când a fost nouă.

Motorul are 1956 cm3 și 118kW.

Este în stare foarte bună, ținută numai în garaj și acasă și la birou. E fără nici un accident, abia ieșită din garanție și cu service-ul făcut doar la reprezentanță (Erebus și Rădăcini). Tot istoricul de reparații și revizii este pe cartea de service, dar se poate verifica și în baza de date Opel la service-urile autorizate. Sunt al doilea proprietar și doresc să o vând fiindcă nu voi mai avea nevoie de ea (mașină de la serviciu).

Cutia automată clasică cu 6 viteze schimbă vitezele foarte lin pentru clasa ei, și are posibilitatea de conducere manuală pentru obsedați. Altfel, cutia de viteze automată este o opțiune indispensabilă pentru traficul intens de la oraș, dar și pentru drumurile lungi unde confortul este esențial. Cutia automată (turațiile și algoritmul de schimbare), tăria suspensiilor și răspunsul la pedală se adaptează în funcție de cele trei setări de conducere: Normal, Touring și Sport. Modul Sport este ideal pentru depășiri sau pentru cei care sunt pasionați de conducere agresivă și atacă curbele în viteză.

Comenzile de pe volan sunt pentru pilotul automat, răspuns și închis telefon, volum, și pentru schimbarea posturilor radio (sau track-uri de CD). Computerul de bord este cu sistem de navigație NAVI 600 cu hărți 2D cu detalii pentru sud-estul Europei. Hărțile de la Here.com se pot actualiza prin SD-card. Se pot conecta smartphone-uri prin Bluetooth la sistemul de sunet.

Sistemul de lumini Xenon poate fi folosit complet automat, cu aprindere și stingere în funcție de lumina de afară detectată cu ajutorul senzorului de pe parbriz. Noaptea, același senzor poate controla și schimbarea fazei lungi: o aprinde pe întuneric și o stinge dacă vede luminile altor mașini (albe sau roșii, adică faruri sau stopuri). Sistemul de lumini își auto-reglează înclinarea, aprinde lumini suplimentare laterale în curbe și reglează dispersia fazei lungi în funcție de viteză. Senzorul de pe parbriz funcționează și ca detector de ploaie, pentru comanda automată a ștergătoarelor de parbriz. Acționarea repetată a spălării parbrizului va declanșa și spălarea farurilor.

Scaunele față încălzite sunt excelente pe timp de iarnă, iar senzorii de parcare sunt foarte utili pentru o mașină atât de mare. Nu pare, dar este o mașină mare (483 x 208 cm), full-size, cum zic englezii. Scaunele din spate sunt rabatabile pentru transportul de obiecte lungi.

Jantele sunt din aliaj, de 18 inch și le dau echipate cu cauciucuri de vară Michelin Primacy 3 noi nouțe. Roata de rezervă este mini.

fatalateralspateinterior1interior2interior3lumini

Winter Trichallenge Izvorani 2017

Ura! În sfârșit un “wintertri” cu zăpadă. A fost mult mai greu, dar și mult mai frumos triatlonul de la Izvorani din acest weekend. Dacă aveam și temperaturi negative, ar fi fost ideal. Așa a fost și noroi și zăpadă, mai tare și mai moale, de toate pentru toți cei 5-600 de sportivi amatori care au concurat la triatlon, duatlon și ștafete. Traseul de bicicletă a fost modificat, așa că nu mai putem compara cu edițiile trecute.

Am plecat fără să am vreo pretenție, fiindcă încă mă sâcâia o răceală, dar odată ajuns pe traseu m-am simțit foarte bine. Lipsa de antrenament a fost totuși o problemă, fiindcă urma să mă chinuie un cârcel cumplit la ambele gambe. Chiar și așa am terminat onorabil în 1h58min, pe locul 109 din cei 197 la proba de triatlon individual.

Alergare 5km. Traseul a fost numai bun pentru a-mi testa noile încălțări de trail. Nici noroiul de la marginea pădurii, nici zăpada din pădure nu au fost o problemă. E pentru prima oară când alerg în astfel de încălțări și senzația este foarte plăcută. M-a cam luat valul, am alergat mai repede decât trebuia, dar urma să regret la urmă.

Bicicletă 15km. Trei bucle de cca 4,3km trebuiau făcute pe un traseu complet acoperit de zăpadă. Doar drumul până la și de la bucle era asfalt uscat de cca 1km. Știam că nu va fi la fel de nasol ca la Cheile Grădiștei Fundata, unde am suferit cumplit pe traseul acela cu zăpadă adâncă. Aici era zăpada bătătorită cam jumătate din buclă, cam un sfert era zăpadă fleșcăită dar subțire, iar pe latura nordică a buclei cca (800m) ne-au băgat prin pădure, unde mai toată lumea a mers pe lângă bicicletă. Doar ultimii 200 din latura asta reușeam să merg pe bicicletă. Pe ultima buclă când împingeam bicicleta prin pădure, am început să simt un cârcel la gambe și atunci mi-am dat seama că la înot va fi dezastru.

Înot 500m. Tranziția până în apă mi-a luat din nou 7 minute. Imediat ce am ajuns în apă m-a apucat cârcelul de-a binelea. O fi de la schimbarea bruscă de temperatură? Habar n-am. Au fost cumplite următoarele 4-5 minute până am reușit să-mi relaxez gambele, să-mi șterg grimasa de durere de pe față și să pornesc la înot. Am mai avut eu cârcei pe la triatloane, mă opream, relaxam un pic mușchiul cu pricina și plecam mai departe, dar ăsta a fost nasol rău de tot. Noroc că după ce am plecat la înot m-a lăsat suficient de mult ca să pot face câteva sute de metri. M-a apucat din nou de vreo două ori, însă m-a lăsat repede, în câteva zeci de secunde de pauză. Am parcurs cei 500m cu un tempo lejer de 3min/100m, și un kick aproape inexistent, bucuros că nu a trebuit să abandonez. În total au fost 23 de minute rușinoase la înot. Probabil dacă o luam mai încet la alergat, cu vreo două minute mai încet, atunci mi-ar fi rămas energie să scot 15minute la înot, adică tot cu un tempo lejer, dar fără opriri. Și uite așa am pierdut cca 6 minute:

Alergare 5km Tranziție Bicicletă 15km Tranziție Înot 500m Tranziție Total
27min 2min 58min 7min 23min 1min 1h58min

A fost un triatlon superb, cu zăpadă, dar mult mai greu decât în anii precedenți. Foarte obositoare a fost proba de bicicletă. Unul din concurenți mormăia pe traseu ceva de genul “zici că e Spartan Race”, dar trebuie să recunoaștem că traseul din anii precedenți era prea ușor, mai ales când era fără zăpadă și uscat. Cred că de asta organizatorii au decis să crească nivelul de dificultate, dar tare mi-e teamă că așa vor speria începătorii. Mie mi-a plăcut foarte mult așa, și le doresc ca la anul să aibe și mai mulți participanți. Cine știe? Poate chiar dificultatea mai mare să fie o rețetă de succes.

Zoli la întoarcerea de pe traseul de alergare

Foto de Radu Cristi

Vacanță de schi la Bansko

Voi evita să fac un review, totuși iată câteva gânduri:

  • Drumul e cam cât până la Timișoara, de 7-8 ore cu mașina.
  • Are bulgarul o centură la Sofia, de îți vine să dai cu căciula de pământ.
  • E tristețe maximă în satele din Bulgaria, cam ca la noi.
  • Habar n-aveam că bulgarii au munți așa înalți. Au două masive (Pirin și Rila) cu vărfuri de peste 2900m.
  • Bansko este pe un podiș înalt la cca 1000m altitudine (între cele două masive amintite mai sus) și este mult mai mare decât Poiana Brașov.
  • Cică pot găzdui cam 10000 de schiori.
  • O singură gondolă cară schiorii din Bansko până la pârtii, ceea ce duce la cozi imense.
  • Se poate urca la pârtii și cu microbuze (10 leva de căciulă), sau cu mașina dar numai dacă sunteți matinali, fiindcă parcările de sus sunt foarte limitate.
  • La hotelurile de 5 stele se pot cumpăra skipass-uri VIP la preț aproape dublu, dar cu care vă puteți băga în față la gondolă, pe “fast line”.
  • Era o tanti româncă acolo cu vestă de “staff” care șușotea cu niște cunoscuți români despre cum poate ea să le dea skipass VIP pe șestache, ceea ce denotă că românul care a învățat să mănânce căcat acasă, va mânca și în altă parte.
  • Am spus că se fac cozi? Două, de o parte și de alta a gondolei, de vreo o sută de metri.
  • Am încercat să ieșim la 8:30, la 8:00, la 7:45, la 10:00, la 11:00 și tot o oră și jumătate am stat.
  • Pârtiile și scaunele de sus însă sunt super, cu două clase peste tot ce avem noi în Poiană sau oriunde altundeva. Păcat că până ajungi la ele, pârtiile sunt deja stricate.
  • Cei 10000 de schiori se văd și în aglomerația de pe pârtii.
  • Nu par să aibă capacitatea de a bate toate pârtiile într-o seară. Am avut mai multe zile când au lăsat câteva pârtii nebătute, cu hopuri.
  • Pare interesant să prinzi o cupă mondială în vacanță, însă nu e deloc așa, fiindcă pârtiile cele mai tari sunt închise pentru sportivi. De văzut oricum nu vezi mare lucru, mai bine te oprești la un restaurant și urmărești transmisiunea directă de la TV.
  • Bansko fiind mai la sud, este implicit mai cald, însă compensează cu înălțimea. Pârtiile pornesc de la 2500m și se opresc la 1600m, cu posibilitatea să cobori pe schiuri până în Bansko pe un “ski route” lejer.
  • Este plin de cabane restaurant în jurul pârtiilor, iar la capitolul ăsta sunt șapte clase peste noi.
  • Și jos în Bansko e plin de restaurante.
  • Sunt multe magazine de echipament sportiv, la prețuri bune, cel puțin comparativ cu România.
  • Supermarket-uri și alte nimicuri, tipice pentru stațiunile serioase cu trafic intens.
  • Închirierea de echipament e și ea cu două clase peste noi, de înțeles dacă ne gândim la cât de mulți schiori reușesc să atragă. Păcat de cozile alea.
  • Aplicația Bansko Ski pentru telefon îți dă tot ce vrei în timp real: pârtii, instalații funcționale, cârciumi, camere, așa cum trebuie.
  • Deși se laudă cu pista de schi fond, de fapt au o pistă de biatlon sus la 1600m pe care te poți da, dar nu au șanțuri pentru stilul clasic. Cu cozile alea la gondolă nici nu m-am gândit să urc acolo pentru schi fond, iar de sacrificat o zi întreagă de schi alpin nu am fost dispus.
  • M-am dat totuși cu schiurile de fond jos, pe ultimii 2km ai acelui “ski route” care coboară în Bansko. Urcarea e urcare, în stil clasic, iar la coborâre măcar am exersat stilul liber (skating). Suboptimă experiența de schi fond.
  • N-am întrebat dacă se poate închiria echipament de schi fond, însă am văzut pe cineva ieșind cu echipament de fond dintr-un magazin de închiriere.
  • La costuri am ieșit cam ca în Poiană, dar asta depinde mult de cazare și de păpică.

Concluzia e că dacă nu ați fost, atunci merită mers, însă înarmați-vă cu multă răbdare pentru cozile de la gondola aia. Eu nu mai dau pe acolo până nu construiesc măcar încă una.

Mai jos e o poză de pe platoul de sub vârful Todorka, la cca 2500m, iar în spate se văd două vârfuri de peste 2900m din masivul Pirin: Vihren (al doilea cel mai înalt vârf din Bulgaria) și Kutelo.

Gabi pe platoul Todorka la 2500m

Cheile Grădiștei winter triathlon 2017

Triatlonul de iarnă din 22 ianuarie organizat de FRTRI a fost și etapă de cupă europeană ETU dar și campionatul național de triatlon de iarnă. Pe lângă sportivii de elită participă și amatori, care se împacă cât de cât cu schiul fond. Da, probele sunt, în ordine, alergare, bicicletă și schi fond. Toate pe zăpadă. Eu am abandonat la bicicletă fiindcă m-am dus ca prostul cu hibrida mea pe care nu pot pune gume late. Erau ok gumele de ciclocros însă numai pe zăpada tare. În rest, eram mai mult pe lângă. Nu i-am chinuit pe organizatori și am renunțat după prima tură.

Este un concurs foarte fain. Îl recomand tuturor, chiar dacă sunteți începători pe schiurile de fond. Anul ăsta mai toți erau pe nicăieri pe schiuri, chiar și la elite. Bine na, în afară de cei de pe primele locuri.

Fiindcă organizatorii nu obișnuiesc să publice traseul, am făcut eu câteva desene mai jos cu cele trei probe, ca să vă faceți o idee pentru la anul:

Traseul de alergare are cca un kilometru și se aleargă pe pista de schi fond. Patru ture la elite și trei la amatori. Trebuie încălțăminte de trail cu crampoane. Eu am fost cu încălțăminte de fotbal de sală din piele, cu crampoane din alea mici și multe.cheile gradistei fundata alergare

Traseul de bicicletă este tot pe zăpadă și are un pic mai mult de 2km, cu repetate suișuri și coborâșuri scurte. Se fac trei ture și vă trebuie gume late de MTB cu crampoane, fiindcă cele înguste de ciclocros se afundă în zăpadă, chiar dacă e bătută cu ratrakul:cheile gradistei fundata bicicleta

Traseul de schi fond a fost de cca 2km la elite și de cca 1km la amatori. S-au făcut trei ture, cu observația că elitele au urcat pe dealul acela dinspre sud, cu traseul în spirală. Pentru amatori ar fi fost prea mult. Ei au mers pe traseul scurt, pe linia punctată. Se poate schia în stilul clasic, dar nu au fost șanțuri de clasic pregătite în pistă. Cei care știu stilul liber (skating) sunt avantajați, bineînțeles:cheile gradistei fundata schi fond

Una peste alta este un concurs foarte bine organizat, într-o locație de vis. Anul ăsta am prins o vreme superbă, cu zero grade, soare și zăpadă din belșug. La anul ne vedem acolo, iar dacă aveți dileme cu schiul fond, citiți articolul meu precedent și apucați-vă!

Zoli pe bicicletă la Cheile Grădiștei Fundata

Foto de Radu Cristi.

Iată mai jos și un filmuleț făcut cu drona. Mă văd și eu pe acolo cu jacheta aia galbenă.