Mogoșoaia No Stress Triathlon 2016

E grea recuperarea după o fractură de humerus. Mai ales dacă peste blocajul umărului cauzat de imobilizare, se suprapun și alte probleme. La mine nu știu care a fost cauza căderii de sistem imunitar din iarnă, probabil stresul cauzat de operație, de recuperarea suboptimă și de câteva zile de exagerări bahice de sărbători. Da, virusul de varicelă m-a pus pe butuci. Zona zoster e o recidivă la adulți a varicelei, cauzată de același virus herpetic, iar manifestarea este uneori mult mai violentă și mai dureroasă decât în copilărie. Din cauza durerilor, am încetat recuperarea pentru umăr și bineînțeles, mi s-a blocat din nou. Am reluat exercițiile abia în martie, de data asta fără mari așteptări. Între timp am aflat și eu că exercițiile de recuperare pentru astfel de umăr blocat, își fac efectul după 6-9 luni. Ale naibii ligamente/tendoane! Abia acum încep să își dea drumul, după 10 luni de la accident. Reluarea înotului, tot în martie, m-a ajutat și ea. În sfârșit pot să fac mișcările de înot liber fără să mă chinui la fiecare întindere în față. Încă mai am câțiva centimetri până să pot să mă întind normal, însă sunt pe calea cea bună.

Apoi bicicleta. Imediat după accident eram tare viteaz. Ziceam că mă refac repede și mă urc pe bicicletă din nou. N-a fost deloc așa! N-am dat bicicleta jos de pe bară nici măcar să o repar după accident, deși treceam pe lângă ea în fiecare zi în garaj. Mi-am pierdut încrederea. Dacă cad din nou? Abia în primăvara asta am dat-o jos și am început să ies din nou, ușurel, timid, dar din ce în ce mai bine.

Nici nu îmi trecea prin gând să merg la triatlonul din Mogoșoaia, însă cu două săptămâni înainte m-a abordat un coleg (Alexandru Krancevik) să îl ajut cu niște sfaturi la înot și asta m-a motivat. Dacă el s-a hotărât să se înscrie la primul lui triatlon în condițiile în care abia făcea 500m în bazin, atunci am zis să merg și eu, măcar să îl ajut să termine. Și așa a fost: eu l-am ajutat să termine, iar el m-a ajutat să cred că încă mai pot.

Au fost din nou vreo 500 de amatori, dar și elita triatlonului românesc, cu deja obișnuiții câștigători Ciprian Bălănescu la proba lungă și Alex Diaconu la sprint.

Înot 500m. Apa rece (18 grade) a fost un prilej bun să îmi încerc neoprenul. Organizatorii au curățat plantele de pe traseu și într-adevăr a fost mult mai ok decăt anul trecut. Până la startul probei de sprint, la 11:30 se făcuse cald afară, așa că abia am așteptat să ne răcorim. M-am simțit bine la înot însă am stat cu Alex, care a suferit aproape tot parcursul. L-au apucat niște crampe urâte la gambe la puțin timp după start și s-a chinuit când pe spate, când liber, întru-n zigzag continuu. Am exersat noi în bazin să înotăm împreună, el în siajul meu, însă acolo în lac nu reușea să se țină din cauza crampelor. Deja ne știa și unul din arbitri din canoe. Striga și el: Alex, mai la dreapta, iar mergi în zigzag! 26 de minute a durat, dar chiar și așa mai erau vreo douăzeci în apă după noi. Mi-am amintit de primul meu triatlon. Cam așa am suferit și eu atunci.

Învățăminte:
– pentru cei fără experiență de înot în ape deschise: faceți un efort și exersați măcar de câteva ori în lacuri, împreună cu cineva cu experiență. Vă veți obișnui cu apa tulbure și fără vizibilitate, veți putea exersa cu adevărat urmărirea unei geamanduri, fără prea multe zigzaguri, veți putea să vă obișnuiți cu neoprenul, veți putea să înotați în grup cu toate valurile aferente, sau să urmăriți pe cineva care înoată mai bine (și vă lasă să faceți asta). Toate astea vă vor ajuta să nu intrați în panică la concurs. Da, se pot exersa și la bazin toate astea, însă măcar de câteva ori mergeți și la lac sau mare. Pentru mine a fost o noutate neoprenul la un concurs, așa că următoarele sunt despre neopren;
– alocați 10 minute pentru a îmbrăca corect neoprenul. Dacă nu este tras suficient de pe membre sau peste umeri, în grabă poate deveni extrem de incomod;
– folosiți o pungă de plastic pentru a băga membrele. Vedeți un filmuleț fain pentru îmbrăcat neoprenul la http://www.swimsmooth.com/triathlon_adv.html;
– aveți grijă să vă tăiați și piliți unghiile de la mâini (și voi, și persoana care vă ajută), pentru că cel mai simplu mod de a vă găuri neoprenul este în timpul îmbrăcării, cu propriile unghii. Fetele cu unghii mari, mai bine purtați mănuși la îmbrăcare;
– în rest, înotul cu neopren este mult mai fain decât fără, fiindcă îți ridică picioarele și aluneci mult mai bine în apă;
– în tranziție, înainte de vă dezbrăca de neopren, dați-vă ceasul și cipul de concurs jos, pentru a vă da jos neoprenul mai ușor și pentru a evita să-l sfâșiați. Apoi nu uitați să le luați, mai ales cipul de concurs. La mine a durat 3 minute tranziția. Binișor.

Bicicletă 13 km. Aproximativ același traseu ca cel de anul trecut doar că a crescut mult iarba pe drumurile acelea de țară, probabil neumblate. Noroc că organizatorii au tuns iarba și s-a putut mâna cât te lăsa suflul. Din cauza unor bălți, anul ăsta la ieșirea din sat nu ne-au mai dus la dreapta (spre nord) pe lângă pădure ci ne-au deviat la stânga (spre sud) către lac, apoi înapoi spre nord-vest pe vechiul traseu. M-am simțit bine pe biclă, deși parcă am fost mai reținut decât anul trecut. Oricum proba de înot a fost slabă, iar eu doream doar să termin, dar chiar și așa mă trezeam că trag mai tare numai ca să-l depășesc pe cel din față, apoi pe următorul, și tot așa, apoi îmi aminteam că n-are rost să trag, dar totuși hai și pe următorul. Au fost 32 de minute faine, cu 2 minute lejere în tranziție.

Alergare 4,5km. Aici am luat-o încet și m-am bucurat de ziua frumoasă și de parc. M-am enervat un pic, fiindcă mi-am zăpăcit ceasul și îmi ieșise din modul multisport. L-am setat iar pe alergare și am ținut ritmul la 6min/km pentru o probă de alergare de 27 de minute lejere.

Rezultatul de 1:30:15 este onorabil (locul 95 din 136 la proba de sprint) pentru un olog care încă e în recuperare. Timpii mei pe probe sunt mai jos. Ceilalți colegi, toți la primul lor triatlon, au venit în ordine:
– Ciprian Amza în 1:12:32, locul trei la categoria “primul triatlon”. Bravo!;
– Alexandru Krancevik în 1:32:59;
– Andreea Popovici în 1:57:49.

Înot 500m Tranziție Bicicletă 13km Tranziție Alergare 4,5km Total
26min 3min 32min 2min 27min 1h30min15s

Ciprian AmzaAlexandru KrancevikZoli

No Stress Triathlon Mogoșoaia 2015

E prima oară când particip la un concurs No Stress. Organizatorii au fost la înălțime, iar locația superbă. Dacă vă gândiți să încercați primul vostru triatlon, alegeți unul din evenimentele http://www.nostresstriathlon.ro/. Sâmbăta trecută la Mogoșoaia am ales distanța scurtă (sprint) și m-am simțit foarte bine. Spuneam în februarie după WinterTri că îmi doresc să scad sub 1h20min, ei bine am reușit, la limită, cu 7 secunde.
Evenimentul a fost parte din Romanian Cross Triathlon Series 2015, ceea ce a adus acolo toți sportivii români de elită și vreo 500 de amatori. Ciprian Bălănescu, campionul național a câștigat bineînțeles proba olimpică, iar Alex Diaconu proba de sprint. FRTRI este o federație tânără (cred că au maxim 3 ani), însă foarte activă, care reușește să popularizeze un sport dificil și aduce anual elita triatlonul european la Mamaia. M-am întâlnit și cu Florentina Merscic, arbitră FRTRI, și antrenoare pasionată de înot. Este unul din puținii antrenori din România adepți ai metodei SwimSmooth. Am văzut-o lucrând mult timp cu câțiva amatori la bazinul la care obișnuiam să merg până nu demult. Unul dintre ei a ajuns în 2 ani de la stadiul de topor la 1min45s/100m pe distanțe mari, apoi, în următorul an, a ajuns la 1min35s/100m. O găsiți pe Facebook la Înoată corect cu Flori.

Înot 500m. Geamandurile poate erau puse pentru 500m, dar mie ceasul mi-a măsurat 680m efectivi. Da, dacă nu te bagi în mijlocul “mașinii de spălat” de la start, împreună cu meseriașii, atunci pierzi vreo 50m plecând la urmă. Apoi mai pierzi cu ieșitul din apă, cu zigzagul fiindcă nu înoți drept și încă ceva fiindcă te lovești de alții. Și da, GPS-ul are și el erorile lui. Mi-au trebuit vreo 200m ca să îmi intru în ritm. Data viitoare mă voi arunca în apă cu 10 minute înainte de start ca să bag vreo 100m de încălzire. Deși în luna asta am coborât pentru prima oară sub 2min/100m pe distanța de 500m în bazin, bineînțeles că nu am putut să reproduc în lac. Am ieșit din apă după 19min și un pic, pe locul 81 din 139. Nu e rău, fiindcă alte dăți eram printre ultimii. Tranziția către biclă a mers brici. De data asta am ieșit din tranziție după 3 minute și jumătate. Nici asta nu e rău, fiindcă obișnuiam să pierd peste 7 minute aici. Ah, era să uit, lacul Mogoșoaia este mizerabil. Pregătiți-vă sufletește și nu vă panicați cu plantele de tot felul pe care le agățați.

Bicicletă 13km. Organizatorii au modificat un pic traseul și a devenit de 12km și ceva, dar a rămas foarte interesant, cam o treime asfalt și restul drum de țară în mare parte de pământ, pe lângă pădure și lac. Am lăsat gumele cu crampoane pe hibrida mea, le-am umflat la minim și bagă tăticu. Am depășit frumușel, însă de data asta au fost și câțiva meseriași care m-au luat pe macadam. Am încercat eu să mă țin după ei, dar degeaba, mai am de învățat. Am ajuns bine, în 30 de minute, pe locul 42 din 139 la proba asta. Am pierdut doar un minut în tranziția spre alergare.

Alergare 5km. Era cam prea cald pentru gustul meu la ora aia și am fost cam deprimat prima tură, deși traseul prin parc este superb. M-am uitat la timp și mi-am dat seama că dacă trag un pic mai tare, atunci voi reuși să ajung sub 1h20min. Parcă am prins aripi. Hihaaa! 1:19:53, locul 52 din cei 139 de la proba de sprint. Este primul triatlon în care mă clasez în prima jumătate. Timpii pe probe sunt mai jos:

Înot 500m Tranziție Bicicletă 13km Tranziție Alergare 5km Total
19min 3,5min 30min 1min 26min 1h19min53s

triatlon No Stress Mogosoaia

PS: din Teamnet a mai participat Monica Georgescu, care a ajuns în 1h39min.

Planul de antrenament pentru semimaratonul Bucureștiului din 17 mai 2015

logo_pbihm_2015Peste 10 săptămâni va avea loc semimaratonul Bucureștiului. Asta înseamnă că trebuie să ne apucăm de treabă! Am adaptat mai jos un plan de antrenament pentru muritori, foarte bun și pentru cei care încearcă pentru prima oară această distanță. Planul este inspirat din FIRST Half Marathon Training Plan și este compus din trei alergări pe săptămână:

  1. Intervale, adică alergări cu viteză mai mare decât cea planificată pentru cursă, dar pe distanțe scurte, în mod repetat, cu jogging ușor între ele. De exemplu, în tabelul de mai jos 4×400 înseamnă 400m rapid, apoi jogging, apoi din nou 400m rapid și tot așa, de 4 ori. Distanțele din tabel sunt multipli de 400m, pentru a le putea măsura ușor pe stadion, pe pistă de atletism, dar puteți să vă adaptați pentru cartierul sau parcul preferat, iar distanțele nu trebuie să fie precise. Intervalele vă vor obișnui organismul cu viteze mai mari decât sunteți obișnuiți să susțineți pe distanțe mari.
  2. Tempo-uri, adică alergări cu viteză constantă, apropiată de cea de la cursă. Tempo-urile vă vor obișnui să mențineți ritmul planificat.
  3. Long run-uri, adică alergări mai lente decât cursa, dar pe distanțe mari. Aceste distanțe vor crește treptat, până aproape de distanța de la cursă, pentru a vă obișnui corpul cu efortul de lungă durată.

Citiți articolul de la linkul de mai sus, alegeți-vă viteza corectă și dați-i bătaie.

Prima săptămână are un tempo de 5km și un long run de 10km. Asta înseamnă că dacă nu ați alergat niciodată atât, probabil nu veți ști ce viteză să vă alegeți. Luați-o încet. Primul target ar trebui să terminați un semimaraton. Nu contează în cât timp. Limita de timp pentru semimaratonul Bucureștiului este de 3 ore (după asta se dă drumul la mașini și nu se mai cronometrează). Asta înseamnă că dacă vă opriți la toate cele 8 puncte de apă și refreshment câte un minut, veți putea alerga cu un ritm de 8 minute pe km, ceea ce este super, super lent. Este practic un mers rapid. Acum faceți o încercare pe distanța de 5km și cronometrați-vă. Veți vedea că puteți mult mai bine decât 8 minute pe km. Ei bine, pentru 10km va trebui să alergați mai încet. După orice long run, ar trebui să vă simțiți atât de bine, încât să mai puteți continua. Nu ezitați să vă opriți ori de câte ori simțiți nevoia. Oricum la cursă vă veți opri la fiecare 2,5km. Hidratați-vă, dar nu exagerați. După ce v-ați cronometrat în prima săptămână pe 5 și pe 10km, veți putea să vă adaptați planul corespunzător. Va merita. Satisfacția terminării unui semimaraton este superbă!

Personal mi-am planificat să ajung puțin sub 2 ore. Ar trebui să fie lejer, nu-i așa?

Triathlon Winter Challenge 2015

Sunt mândru de mine! Mi-am îmbunătățit cu 3 minute rezultatul de anul trecut la WinterTri din Izvorani și am ajuns într-o oră și 23 de minute, în mare datorită probei de biclă. A fost la fel la alergare, mult mai bine la biclă și mai rău la înot. Dar să le luăm pe rând.

Alergare 5,5km. Pentru mine a fost totul predictibil la proba asta. Știam că va fi noroi, știam că un tempo de 5:30/km este mult mai greu de ținut în pădure decât pe asfalt, dar am alergat conform planului. Am depășit vreo 20 de alergători care probabil au plecat prea tare și au cedat pe parcurs. Am ajuns ca anul trecut, în 29 minute.
Învățăminte:

  • Este destul de greu de depășit prin noroaiele alea, însă merită să o faci, ca să îți păstrezi tempo-ul planificat.
  • Cred că efortul resimțit prin pădure și noroi este cam cu 30 de secunde pe kilometru mai intens decît pe asfalt. Dacă îți planifici să alergi cu 5:30/km, vei resimți un efort similar cu 5:00/km.
  • Tranziția către biclă este una simplă, însă învață să îți pui repede casca și ochelarii, să îți încalți SPD-urile dacă ai, să îți muți numărul de alergare pe spate, să îți iei bicla și fuga până la ieșirea din tranziție.

Bicicletă 12km. Dacă anul trecut am mers cu o gioarsă, anul ăsta am fost cu o hibridă cross-country Felt și am zburat cu ea pe traseul ăla. Organizatorii au interzis biclele de șosea și ciclocros. Au acceptat doar MTB-uri și bicle cross-country. Nu sunt eu un super meseriaș în ale ciclismului, dar m-am simțit foarte bine. Cu traseul fiind două treimi asfalt, unde se putea mâna la maxim și o treime gropi și bălți, dar dur, fără noroi, practic au fost avantajați cei care și-au pregătit bicla pentru viteză. Știind asta, mi-am dat jos anvelopele cu crampoane și mi-am pus cele de trekking, mai netede pe mijloc. Mai e un motiv pentru care mi-am dat jos crampoanele: hibrida asta are un cadru nu foarte generos și nu permite anvelope cu balonul mare, așa că eu folosesc niște gume cu crampoane de ciclocross de 33mm (Vittoria Cross XL Pro) și mi-a fost frică să nu zică cineva că am biclă de ciclocros și să mă descalifice, mai ales că aveam și coarnele de triatlon montate pe ghidon. Așa că mi-am pus gumele de trekking (Vittoria Adventure Trail), le-am umflat bine, am blocat furca și dă-i bătaie. Am depășit din nou vreo 20 de concurenți și am ajuns cu 4 minute mai devreme ca anul trecut, în 27 minute.
Învățăminte:

  • Fă o recunoaștere a traseului înainte de cursă, fiindcă s-ar putea să nu fie atît de nasol precum vor organizatorii să îți sugereze. Până la urmă ei vor doar să ne protejeze, mai ales pe cei începători. De obicei este timp suficient chiar și în dimineața cursei, înainte să lași bicla în zona de tranziție.
  • Fiți atenți la indicațiile voluntarilor din intersecții. Eu era să ratez un viraj fiindcă eram prea concentrat să „trag”. Am frânat brusc, am derapat nițel, dar pînă la urmă a ieșit bine.
  • Pentru distanța asta scurtă, nu e nevoie de pantaloni cu inserție. Mai bine îți iei slipul de înot de la început. În weekend-ul ăsta a fost destul de cald, peste 10 grade, însă parcă nu mă simțeam suficient de viteaz să mă dezbrac de colanți și jachetă. Am văzut totuși câțiva meseriași în costum de triatlon, dar cred că dacă citești asta, probabil nu ești atât de meseriaș nici tu.
  • Mergi dimineața devreme acolo în ziua cursei, fiindcă parcările din interiorul bazei se vor umple repede și oricum ai chestii de făcut, cum sunt recunoașterea traseului de biclă, ședința tehnică și vizitarea bazinului. Pe traseul de alergare nu are rost să intri, fiindcă te umpli de noroi degeaba.
  • Mergi la ședința tehnică, obligatoriu! Organizatorii pot schimba unele lucruri în ultimul moment și e nasol să le afli în timp ce ești deja în cursă.

Înot 500m. Cei care m-ați urmărit în ultimii ani, știți că asta e proba mea cea mai dezamăgitoare. Mărturisesc că nici nu mă așteptam la cine știe ce, însă îmi doream măcar să reproduc ceea ce am obținut la antrenamente, adică 12 minute. Dar nu, la cât de bine m-am simțit la alergare și biclă, m-am lăcomit și am zis să trag un pic mai mult și la înot. Mare greșeală! M-am tăiat, m-am panicat, m-a apucat din nou un cârcel la picior, a trebuit să mă opresc la capete la fiecare tură. A fost vai de capul meu. Păcat, fiindcă de data asta nu a fost deloc înghesuială pe culoare. Au fost 4 starturi separate la intervale de 45 de minute, iar alocarea pe culoare a fost în ordinea sosirii în bazin (round-robin). Foarte faină găselniță! Au fost câte 3-4 concurenți pe culoare. Am ajuns cu greu, cu un minut mai târziu decât anul trecut, în 17 minute.
Învățăminte:

  • Tranziția către înot este cea mai confuză. De obicei despre ea sunt cele mai multe întrebări la WinterTri, chiar și după ședința tehnică. Lumea nu știe unde să își lase lucrurile pentru înot, cele uscate pentru după cursă, etc. Mergi după ședința tehnică și vizitează bazinul, trage de mânecă un voluntar și întreab-o. Atenție, nu toți voluntarii sunt la curent cu procedura. Nu te supăra pe ei, caută pe altcineva.
  • Eu mi-am pregătit lângă biclă un rucsăcel cu două compartimente: unul cu casca și ochelarii de înot și celălalt cu hainele de schimb, un mic prosop și niște teniși de schimb, fiindcă încălțările cu care am biciclit erau cei de la alergat, și vor fi plini de noroi. Dacă ai SPD-uri, atunci nu îți mai trebuie, fiindcă probabil nu se vor murdări/uda atît de tare. După ce termini cursa, vei sta în acele încălțări până la deschiderea zonei de tranziție. Până atunci nu poți să îți iei bicicleta. Am mai pus și o pungă mare de plastic pentru a pune încălțămintea și hainele murdare (ne-au dat și organizatorii una foarte bună).
  • Tranziția către înot decurge așa: îți lași bicla, îți dai jos casca și ochelarii, le agăți de biclă, îți iei rucsăcelul și fuga la bazin. Atenție că zona de tranziție este cu sens unic! Intri în clădirea bazinului, apoi în vestiarul unde te îndrumă voluntarii și ignori mizeria. Da, va fi mizerie. Noroiul acela din pădure ajunge acolo, în vestiare. Te dezbraci repede la slip, arunci toate lucrurile murdare în punga de plastic, scoți casca și ochelarii de înot, faci duș (da, nu fii nesimțit), îți pui casca și ochelarii, iei punga și rucsacul și intri lângă bazin, le predai unui voluntar care îți va pune o etichetă pe ele cu numărul tău, te duci la capătul bazinului unde ți se va aloca un culoar și gata.
  • Nu uita să te hidratezi, măcar în tranziție.
  • Nu fă prostia pe care am făcut-o eu, să tragi mai tare la înot decât poți, mai ales dacă ești începător ca mine. Este ușor să cazi în greșeala asta, fiindcă vii cu pulsul ridicat de la biclă, ești în priză, vrei să dobori totul, dar dacă nu ești bine antrenat, te vei tăia, va trebui să te oprești la capete și vei pierde mai mult. Ia-o ușor. Controlează-te, nu te lăsa „dus de val”.

Timpii mei sunt mai jos. Practic am câștigat 4 minute la biclă și am pierdut unul la înot față de anul trecut. Rezultă minus 3 minute și ambiția de a termina sub 1h20min la anul.

Alergare
5,5km
Tranziție Bicicletă
12km
Tranziție Înot
500m
Tranziție Total
29min 2min 27min 7min 17min 1min 1h23min

wintertri 2015 alergare7wintertri 2015 alergare10wintertri 2015 inot1
wintertri 2015 bicla3wintertri 2015 bicla5

Primul meu triatlon olimpic și ce am învățat din el

triatlonmamaia2014finishAu venit și fetele cu mine în weekend-ul trecut la Mamaia pentru primul meu triatlon olimpic (1500m înot, 40km bicicletă și 10km alergare) la Triathlon Challenge. Din păcate vremea nu era de plajă. Bătea un vânt crâncen, spulbera nisipul, iar marea era o bestie nervoasă care te mai și scuipa din când în când. Așa că fetele au rămas să se răsfețe în hotel.
Organizatorii au decis să mute proba de înot din mare în lacul Suitghiol. Chiar și sportivii de elită au fost cruțați de lupta cu bestia. La categoria „age group” de sâmbătă eram câțiva mai fricoși care încă speram că vom scăpa de înot de tot, fiindcă nici lacul nu era liniștit. N-a fost să fie.

Înot

M-am chinuit cumplit în cele două ture de cîte 750m. Am înotat între Todi Pruteanu și Mihai Petrov printre codași. Cred că mai erau vreo 5-6 în urma noastră din armata de 200 de participanți la proba olimpică. Nu știu ei cum s-au simțit, dar eu am fost foarte aproape să abandonez. După vreo 500m m-am panicat și la o lovitură mai puternică de picior m-a apucat un cârcel urât la laba piciorului. Mă uitam disperat la fata salvamar care stătea în picioare pe o placă și încercam să o strig să mă ajute. „Norocul” a fost că tocmai dinspre ea veneau valurile, am înghițit de cîteva ori, am renunțat, n-am mai strigat-o și mi-am dat seama că pot ignora cârcelul. Am mers mai departe știind că peste vreo 200m în apropierea startului este apa mică și pot să pun picioarele jos. Oricum nu am eu un kick grozav, dar după asta am înotat practic fără să dau din picioare. Bineînțeles că am plecat și în a doua tură. Cînd noi începeam a doua tură de înot, meseriașii erau deja pe biclă. Al 193-lea am ieșit din apă. Atunci am văzut că nu i-am dat start ceasului. La 3 triatloane am fost până acum și nici unul nu am reușit să-l cronometrez cum trebuie. Ba ratez tranzițiile, ba nu îi dau drumul când trebuie. Noroc că de data asta organizatorii au înregistrat toate detaliile, inclusiv tranzițiile. Am fost foarte dezamăgit de proba de înot. Speram la un rezultat de 40 de minute, hai 45, dar nu, am ajuns în 59. Trist.

Învățăminte de la înot:
Bazinul nu este suficient. Este clar că e nevoie de antrenament tipic pentru apă deschisă:
– exersați înotul în grup și obișnuiți-vă cu senzația de a fi atins/lovit de ceilalți sau să atingeți/loviți pe cineva de lângă voi. Reflexul începătorului este să se oprească și/sau să se panicheze. Tot în grup, obișnuiți-vă de valurile neregulate cauzate de ceilalți înotători, așa numitul efect de mașină de spălat.
– exersați vederea în ape involburate și urmărirea unui reper cum este o geamandură. Eu cred că am făcut un zig-zag teribil acum. Păcat că nu mi-am pornit ceasul. Cred că mi-ar fi arătat cel puțin 1800m în loc de 1500.
– exersați înotul cu valuri. Contează să capeți experiență cu valuri care vin din orice direcție. Din cauza lor poate să nu îți intre chestii simple cum este recuperarea mâinii deasupra apei (ți se agață pur și simplu în val) sau respirația. Trebuie să fii capabil să poți respira în orice parte și cu orice pattern, pentru a te putea adapta la direcția valurilor.

Biclă

M-am urcat pe biclă și am plecat foarte încrezător că voi recupera câteva poziții. De data asta am mers cu bicla mea, o hibridă făinuță, cam slăbuță comparativ cu „rachetele” pe care le-am văzut în concurs, însă oricum nu știu eu să mă dau pe cursieră, ca să nu mai vorbesc de bicla de contratimp. No hai să te văd, Zoli, cum îi întreci pe ăștia cu cursierele! Și am reușit. Nu foarte mulți, dar dacă mă uit doar la proba de biclă, 27 dintre concurenți au un timp mai slab ca mine. Sunt mândru de cum am avansat la biclă, deși am exersat doar în ultima lună la modul serios. Organizatorii au fost răi și au interzis drafting-ul la biclă, spunând că din cauza că au permis orice fel de biciclete și să nu ofere avantaje celor cu bicle mai slabe. Aiurea, probabil le-a fost teamă să lase începătorii să meargă în pluton din cauza posibilelor accidente. În plus, le-am demonstrat că la nivelul ăsta de „age group” sunt suficienți posesori de cursiere care nu știu să meargă cu ele. Am ajuns în 1:26, binișor pentru vântul ăla, mai ales că recordul meu pentru 40km este 1:22.

Învățăminte de la biclă:
– fiți atenți la regulamentul concursului pentru a ști din timp dacă este sau nu este voie să faci drafting.
– exersați cu vânt. Pentru mine, începător absolut la biclă, a fost o experiență teribilă să merg în vânt și cu rafale. Șoseaua Mamăii este în mare parte ferită de vânt de către hoteluri și pomi, însă în porțiunile mai deschise sau intersecții mă lua cîte o rafală laterală de simțeam că pleacă bicla de sub mine.

Alergare

Eram rupt deja când am ajuns la proba de alergare. Trecuseră totuși 2 ore și jumătate. Chiar și așa speram că voi putea să alerg în ritmul meu obișnuit, cu 5min/km. Vorba aia, mă fac pe mine 10km? La experiența mea? Prima buclă a mers cum a mers, am încetinit la a doua, dar apoi m-a lovit o stare din aia de oboseală cruntă, pe care nu am mai simțit-o decât la maraton. A trebuit să încetinesc și mai mult. Am mers un pic. Eram conștient că voi fi oricum departe de timpul de 3 ore și un sfert la care visam. Trebuia totuși să termin. Atunci m-au oprit arbitri la „penalty box” pentru că am întors mai devreme la bucla precedentă. Am încercat să le explic că era un alt participant care într-adevăr a întors cu 2m mai devreme, chiar în fața mea, însă se pare că ei au luat numărul meu din greșeală. Am stat cele 20 de secunde de penalizare pentru a nu risca să fiu descalificat. Adevărul e că oricum nu modifică cu nimic rezultatul final și oricum eram frânt de oboseală. Măcar m-am mai odihnit un pic.

Învățăminte de la alergare:
– antrenați-vă măcar de cîteva ori pentru întreaga durată estimată a concursului. Simulați un triatlon sau faceți duatlon cu alergare-biclă-alergare.
– degeaba sunteți experimentați la alergare, dacă proba asta vine după 2 ore de efort. Este cu totul altceva.

Având în vedere că de biclă m-am apucat de o lună, iar de înot de cca doi ani, sunt mândru de mine fiindcă am terminat și cred că la vârsta mea va trebui să îmi pun target-uri mai laxe: să nu fiu printre ultimii sau chiar să termin pur și simplu. Timpii mei au fost:

Înot
1500m
Tranziția 1 Bicicletă
40km
Tranziția 2 Alergare
10km
Total
59:29 3:17 1:25:55 2:06 1:08:23 3:39:06

Echipa Microsoft la „Wings for life world run”

wingsforlifeworldrunlogoAlergarea de ieri a avut un concept nou, cu linia de finiș pe o mașină care pornește la 30 de minute după start cu 15km/h, apoi crește viteza din oră în oră. Alergi cât poți, până te prinde mașina. Startul a fost sincron în 32 de țări, cu 35397 participanți și toate fondurile mergând în scop umanitar pentru vindecarea afecțiunilor de coloană. Iată și rezultatele noastre:

Mihai Călțaru 27,07km
Bogdan Nițulescu 25,11km
Zoli Herczeg 15,52km
Mădălina Călțaru 10,39km

Detalii la http://wingsforlifeworldrun.com

Triathlon Winter Challenge 2014

Cu o oră și 26 de minute am ajuns cum mi-am propus, sub 1:30 la WinterTri din Izvorani. S-a alergat 5,5km, biciclit 12 și înotat 500m. Alergarea prin pădure pe un drum forestier destul de noroios, bicla pe un asfalt vechi plin de gropi (organizatorii ne-au avertizat să mergem cu mtb-uri) iar înotul în bazinul olimpic acoperit. Deși am făcut mai multe simulări de triatlon pe distanțele astea cu câteva săptămâni înainte cu rezultate în jurul 1:20, știam că nu voi putea repeta acolo. Am tras cât am putut, dar la biclă am mers cu o troacă de DHS câștigată de Dorina în 2008 la un cros al Petrom. Pe lângă faptul că e prea mică pentru mine, a început să se dezmembreze pe traseu. Nimic grav, doar că a trebuit să dezșurubez un ochi de pisică care zdrăngănea de mă scotea din sărite. Am încercat eu să mă țin după cei care mă depășeau dar nu rezistam mai mult de câteva sute de metri. Iar la înot este veșnica problemă de la triatlon cu valurile și disconfortul creat de cei pe care încerci să îi depășești. Orice depășire a celor obosiți pe culoarul meu și care ba mergeau bras ba o lălăiau pe spate, însemna o mărire de ritm care mă tăia, trebuind să mă opresc aproape la fiecare lungime de bazin. E clar, nu am suficientă experiență nici la biclă nici la înot. Una peste alta, e un rezultat onorabil pentru mine să ajung pe locul 170 și ceva din 250 (conform listelor preliminare de la http://smartatletic.ro/wintertri/rezultate-2/).

Timpii mei sunt mai jos, deși sunt aproximativi, fiindcă degeaba mi-am luat eu ceas bengos de triatloniști, din lipsă de experiență am apăsat târziu pe butoane la toate tranzițiile, inclusiv la finish.

Alergare
5,5km
Tranziție Bicicletă
12km
Tranziție Înot
500m
Tranziție Total
29min 2min 31min 7min 16min 1min 1h26min

Mai jos sunt câteva poze de la Marius Tudosie și Zoltán Márton. Da, a fost și colegul Todi Pruteanu (în poza a treia), la categoria super grea. A ajuns în 1h42min. Bravo Todi!

Zoli în tranziția de la alergare la biclăZoli pe biclăTodi pe biclă

Pedalele Oanei

oanatCampioana noastră la maraton, Oana Terteleac a devenit instructor de spinning. Adică biclă d-aia de sală. Deocamdată în timpul ei liber. Habar n-aveam că s-a creat o întreagă mișcare de masă în jurul acestui fenomen, pedalatul în sală. Cu programe/planuri de antrenament, cu instructori, cu monitorizare de puls și zone de antrenament aerobic, non-aerobic. Ca la alergare. E clar, trebuie să încerc și eu. Mai ales că nu mă lasă Dorina să îmi cumpăr cursieră iar pe frigul ăsta e cam nașpa oricum în aer liber.
Vă recomand să o urmăriți pe Oana pe proaspătul ei blog de la http://mypedals.wordpress.com/ și să o încurajați cu comentarii și share-uri. Poate vă convinge și pe voi.

Alergarea cu plămânii și temerile unui alergător de vîrstă mijlocie

Scriam acum patru ani un articol numit „Alergarea cu inima” prilejuit de primele mele experiențe cu un ceas de alergare cu gps și hrm (detector de puls). Acum vreau să vă povestesc despre respirație și cum am reușit în acest an să alerg un semimaraton în 1:45 în condițiile în care nu mă așteptam la asta, mai ales că am început sezonul neantrenat cu un 2:23 în mai la București și un 2:20 în iunie la Deva. Dar să vă explic de ce nu m-am antrenat în primăvară. De frică.

Anul trecut, deși m-am antrenat temeinic, am abandonat și la semimaraton și la maraton. Motivul principal a fost că eram prea speriat că îmi crește pulsul. Adevărul e că dacă tragi tare și începe să te doară în dreptul inimii și simți tot felul de amorțeli în mâna stîngă, te cam sperii, mai ales dacă nu ai cunoștințe medicale. După abandonul de la maraton, am lăsat-o mai moale cu alergatul, m-am apucat de înot, problema e că durerile și amorțelile s-au accentuat și mai tare. Gata, am zis, la doctor frățică, să nu crăp prea devreme. Cardioloaga a încercat să mă liniștească, dar m-a programat la un set de teste. Când am ajuns la eco, doamna doctor de acolo abia s-a abținut… cred că ezita între să mă certe sau să râdă de mine. Am făcut și testul de efort, ăla când alergi pe bandă dar cu cablurile cardiografului pe tine, ca un borg. Nimic. Mă întrebase ea dinainte dacă am probleme cu gâtul, spatele, dar na, am vrut să mă asigur că nu e inima. Între timp mi-am amintit de o vizită la reumatolog de acum cca 5 ani pe care am făcut-o în scârbă atunci. Încă nu împlinisem patruzeci de ani și am fost trimis acolo cu… nici nu mai știu ce, cred că era fasciită plantară. Ce naiba să caut eu la reumatolog? Dar probabil au văzut ei ce strâmb sunt în spate. Da, dragi prieteni, cocoașa provoacă o flexie suplimentară din gât pentru a compensa și a ține capul drept. Țin minte că s-a uitat pe radiografia gâtului și m-a întrebat: te doare? Nu, zic. Atunci o să te doară! Pe atunci se numea artroză cervicală, acum după cinci ani e spondiloză. Șocurile de la alergat și rotirea continuă la înotul liber au generat reflexiile acelea nervoase din mâna stîngă. Vasăzică nu o să crăp de inimă (prea curând), doar sufăr de mambo(șorogit). De atunci fac regulat exerciții pentru gât și încerc să-mi îndrept spatele. Iar vara m-am apucat din nou de antrenament ca să cobor iar sub 2:00 la semimaraton. Aveam un record personal de 1:54 și doream să îl egalez.

Odată cu acest antrenament m-am hotărât să îmi schimb modul de respirație. Motivul e simplu: eram obișnuit cu un pattern de 3 pași cu inspirație și 3 cu expirație, ceea ce înseamnă că expiram tot timpul pe același picior. Ghici care? Stângul, bineînțeles. Problema e că dacă tragi tare la distanțe mari, expirația pe același picior provoacă vibrații suplimentare în cutia toracică și obosește mușchii cu care respiri (intercostalele și diafragma) exact pe partea pe care calci în momentul expirării. Oboseala acestor mușchi poate duce la crampe ceea ce înseamnă dureri nasoale laterale (side stich). Toți cei care aleargă au experimentat asta. Chiar și la fotbal pe maidan poți avea dureri din astea, dar acolo de obicei este din lipsă de antrenament. La alergare, când ai un pattern de respirație cu un număr par de pași (la mine 3+3=6) și te apucă o durere laterală, atunci cel mai bine este să schimbi piciorul pe care începi să expiri. Problema e că acea parte este probabil neantrenată și te va apuca imediat și acolo. Soluția long-term este să te obișnuiești cu un pattern impar de respirație, de exemplu 4+3, 3+2 sau 2+1. pentru a obosi în mod egal ambele părți laterale, fiindcă vei expira când pe un picior, când pe celălalt. Budd Coates predică asta pe RunnersWorld.com la http://www.runnersworld.com/running-tips/running-air-breathing-technique, deși el începe cu respirația din burtă, chestie care mie nu îmi iese și sincer să fiu, nici nu cred în ea. Cealaltă idee a sa, cu pattern-ul impar însă mi-a folosit foarte foarte mult. Nu a fost ușor. Mi-au trebuit vreo 5-6 săptămâni de alergare (de 3 ori pe săptămână) ca să mă obișnuiesc, mai ales că intercostalii de pe cealaltă parte se revoltau continuu pînă i-am antrenat suficient. După aceea însă parcă am căpătat aripi. A trebuit să îmi modific planul de antrenament fiindcă puteam să alerg mult mai repede. La ultimul long-run, cu două săptămâni înainte de cursă, mi-am spulberat recordul personal cu un 1:49 sec. Era clar că acum era momentul pentru acel 1:45 pe care îl ratasem anul trecut.

Și mi-a ieșit. Vă recomand și vouă respirația cu număr impar de pași. Vedeți ce zice Budd la linkul de mai sus și let’s hit the road!

Echipa Microsoft la Triathlon Challenge Mamaia 2013

În lipsa vedetelor, ne-am prezentat trei începători la Triathlon Challenge Mamaia 2013 din weekend-ul trecut, toți la primul nostru triatlon:

Adrian Ionescu supersprint (400m înot + 12km biclă + 2,5km alergare) 0h53min
Mihai Sbîrcea supersprint (400m înot + 12km biclă + 2,5km alergare) 1h08min
Zoli Herczeg sprint (750m înot + 18km biclă + 5km alergare) 1h36min

Adi a obținut locul doi la categoria Company Tri. Bravo Adi!

Personal am fost un pic dezamăgit fiindcă îmi doream să ajung sub 1:30, însă lipsa de experiență și-a spus cuvântul. M-am sufocat la înot, eram panicat, înghițeam din 5 în 5 metri și trebuia să tușesc de fiecare dată. Degeaba am exersat în mare cu valuri, fiindcă lacul cu apă dulce este cu totul altceva. Apoi mă tot încurcam în ceilalți înotători. A fost dezastru. Mi-au trebuit vreo 300m să reușesc să mă relaxez cât de cât, dar a fost prea târziu. Când am ieșit din apă și m-am uitat în urmă, mai erau maxim zece concurenți în urma mea din cei două sute de la sprint. Media de peste 3 minute pe suta de metri a fost dezamăgitoare.
Apoi am petrecut mult prea mult la tranziția spre biclă, 7 minute. Am plecat fără numărul de concurs. M-am întors după el. De râsul lumii. Măcar acum știu cum se face.
Am tras cât am putut la biclă și alergare. Deși eram doar pentru a doua oară pe o cursieră, am mers cu o medie de 29,2km/h. Mi-a plăcut. Ah, era să uit, mi s-a stricat bicla chiar înainte de cursă. I-a sărit cablul de la schimbătorul spate, așa că nu puteam să schimb de pe pinionul mic. Noroc că cei de la Felt Bicycles care erau în zona de expo mi-au reparat-o pe loc. Mulțumesc, dragi prieteni!

Timpii mei au fost așa:

înot 750m tranziție biclă 18km tranziție alergare 5km total
26min 7min 36min 2min 25min 1h36min

Mai jos sunt câteva poze de la organizatori cu Adrian Ionescu la sosire și Ciprian Bălănescu (da, campionul național) la premiere:

Adrian Ionescucastigatori @trichallenge2013

Update cu Adrian Ionescu la tranziția spre biclă, Mihai și cu mine la sosire:

Adrian IonescuMihai SbirceaZoli Herczeg